Grupaj de poezii (2)

Sonet pentru noi toți

Constantin Moldovan

Prieteni nu-s acei ce-ți fac "statui"

Bătând în dalta vorbelor de lemn,

Lăsând, pe unde trec, același semn

De care, cei mai mulți, suntem sătui.

E bine-ntotdeauna să fii demn,

Să nu te-ncrezi în vorba orișicui,

Să nu îți bați în talpă, singur, cui,

Ba să-i impui chiar gândului consemn

De-a nu lăsa toți răii să pătrundă

La tine-n suflet - și să se ascundă -

Ca niște lupi șireți și nesătui

Căci ei te vor slăvi întotdeauna,

Dar vor fugi când va veni "furtuna"...

Prieteni nu-s acei ce-ți fac "statui"!

Ştiai

Rodica Buzdugan

doar tu ai știut să-mi dai strălucire

în privirea căutătoare de necunoscut,

deschizând de fiecare dată o altă

și o altă poartă cu iubirea ta.

mă scăldai cu ea în fiecare primăvară

să înfloresc spuneai râzând...

si-mi sărutai lacrima de fericire

scrisă doar pe obrazul meu

pentru că tu credeai în noi,

de aceea ne-am așteptat timpul

cu fiecare an măsurat în dorinți

trimise pe urletul mării,

când mă rătăceam

îmi conducea pașii către tine...

mîinile tale mari așa ca o pâine

scoasă din cuptor aburind a foame,

sculptau umerii mei pentru a rămâne

drepți,

ducând greutatea destinelor

purtătoare de despărțiri uneori,

tu ai fi rămas pentru totdeauna

dacă nu m-aș fi născut cu inima asta,

în care bat două nu una

unde nu există eu trebuie,

sunt copii și mamele

la care nu ar fi trebuit să mă gândesc

spuneai,

fără să-mi mai stergi lacrima...

doar arătându-mi frumosul meu umăr

sculptat,

aplelându-se sub greutatea unui pas

făcut prea devreme,

pentru ca ea să-ți fie

eu să-ți rămân...

Cântec de dragoste pierdut

Sandu Alrox

Dacă aș putea scrie muzică,

aș folosi pentru a te descrie,

muza mea secretă,

mi-ar folosi pentru a-ți spune

durerea copleșitoare,

mi-ar folosi pentru a cânta zilele mele,

iubirii mele din depărtare,

mi-ar folosi să te ating,

tu, visul meu de demult,

mi-ar folosi să-ți vorbesc, să te răpesc,

ghidindu-mă ușor, printre nori,

și cu permisiunea lui Orfeu te-aș lua de acolo,

iar el te-ar vedea alunecand pe note,

și m-ar vedea, mi-ar auzi, ecoul cuvintelor mele

și poate că v-a înțelege ...

în visele mele, mereu era un adevăr.

Antistatic

Dori Lederer

Salvează suflarea

de liniște iernii,

de piatra din oase,

de fierul din sânge,

de ziua de azi,

salvează din anii

cu fluturi bastarzi.

Stârnește-o furtună

pe mări înspumate,

eclipse de lună,

comete nebune,

închidele-n humă.

Te mișcă din loc,

trăiește, respiră

te luptă în lume,

și zbori cât mai sus,

greșește, te miră,

orice, fă ceva,

dar nu te lăsa să-ți fii de ajuns

și bine să-ți fie în liniștea ta.

MII DE DRACI

Cristian Ţîrlea

În dulcele-mi “far niente”

am devenit, în viaţă, un stângaci

crezând c-aşa e mai cuminte

şi-acum înjur: Ah! Mii de draci!

Şi creierul, atât de încercat, mi-l storc,

dar nu mi-s simţămintele la post.

Ea e departe, tocmai la New York.

Mai au cuvintele vreun rost?

Eu îi tot scriu, când scriu nu sunt timid,

şi-ncerc de dragoste să o implor: milog.

Iar ea recită, on the street:

“A fost un el şi-o ea. Uită, te rog!”

Aş vrea şi sper să prind acel visat bilet,

de-ar fi să-mi rup trecutul chiar de la cotor.

Muşcând, daca e cazul, iar alteori plângând încet,

va reveni, sunt sigur, zburdalnicul amor.

N-aş vrea să râzi ca de-un copil.

N-aş vrea să crezi că-i erezie.

Amorul este un puştan debil,

din arcul cu săgeţi el risc-o poezie.

Am devenit, în viaţă, un stângaci.

Deşi tardiv, înjur: Ah! Mii de draci!

Zidul din tine

Lusiana Drăguşin

Aş vrea să sparg atâtea unghere colţuroase

din zidul înălţat de gheaţă

chiar de-mi voi pleca genunchii

în semn de închinăciune,

apoi să scormonesc adânc

până-n miezul sufletului tău,

poate găsesc fărâmă de iubire,

şi de va fi ceva, tot m-aş întreba,

acum cine iubeşte mai mult?

Acela va arde mocnit şi se va topi uşor

ca o mireasmă firavă

din începutul cel timid al primăverii,

dar înălţat de-a pururi în albastru,

poate în prea mult albastru

pentru că a învăţat să iubească în gândul nerostit

şi ascultă la nesfârşit

şoaptele privirilor umezite de prea multă iubire

Nu-ţi risipi sufletul de nu poţi

să-mi dăruieşti un vis

în care să mă adăpostesc de dezastrul întunecat

al renunţării,

zidul din tine găzduieşte prea multă iarnă.