marți, 16 decembrie 2014

Niciodată Putin nu a fost mai slab. Nici mai periculos!


Adrian Pătruşcă






Rubla rusească se prăbușește, economia se stafidește, Occidentul îi închide piețele, serviciile secrete încep să mârâie și să-i ceară capul. Și totuși, rănit și încolțit, Ursul de la Kremlin este mai agil și mai eficient decât în tinerețile sale kaghebiste.

Putin a plecat joi în India. Una dintre marile puteri emergente ale lumii, membră a așa-numitului grup BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Cinci state imense, cu o populație apropiată de jumătate din cea a Terrei, cu resurse naturale ce par nelimitate, ele se străduiesc de câțiva ani să creeze un nou pol de putere globală, economică și politică. Ce vrea Putin de la noul premier indian Narendra Modi nu e greu de ghicit: noi debușee pentru materiile prime rusești, pentru a compensa pierderea piețelor occidentale.

Un parteneriat strategic cu India ar însemna o excepțională izbândă pentru Putin. Și o gură de aer pentru economia sa. Într-adevăr, la el în țară, totul pare să se năruiască. Rubla s-a prăbușit în trei luni cu 30% față de Dolar. Și continuă să se prăvălească mână în mână cu prețul mondial al petrolului. Un cerc vicios. Cu o economie primitivă, bazată pe exploatare brută, Rusia este ca un mare bolnav dependent de dializă: dacă nu-și exportă petrolul și gazele, moare.

Dar petrolul și gazele se ieftinesc văzând cu ochii, ca urmare a jocurilor OPEC, atent controlate de Statele Unite prin aliații saudiți. Ceea ce înseamnă găuri în buget. Un buget construit pentru anul 2015 pe un preț al petrolului de 95 de dolari / baril, în vreme ce prețul actual a ajuns la 65 de dolari și nu dă semne că s-ar opri. Pentru a-și astupa găurile din buget, Rusia trebuie deci să exporte mai mult, în condițiile în care Occidentul îi închide piețele.

Putin este disperat. Presiunilor externe, li se adaugă cele interne. Economice, dar și sociale. Rușii, învățați cu o oarecare pojghiță de bunăstare și confort, se trezesc cu perspectiva reîntoarcerii la vremurile hâde ale sărăciei brejneviste. Cu importurile tăiate, magazinele alimentare încep să-și expună rafturile goale. Lipsesc inclusiv produsele de bază. Nici o mirare: imaginați-vă azi un supermarket românesc fără produsele de import! Ei, bine, în Rusia este și mai rău! Toate sondajele triumfaliste, în care popularitatea lui Putin se bate în înălțime cu Caucazul, riscă să se chircească în câteva luni, roase de Foame.

India este doar ultima etapă dintr-un uluitor tur de forță pe care îl încearcă liderul de la Kremlin. În noiembrie, el reușise același lucru în China: un contract colosal pentru livrarea a 30 de miliarde de metri cubi de gaze anual, după ce în luna mai fusese semnat un altul, pentru 38 de miliarde. Valoarea însumată a celor două contracte care ar urma să se întindă pe durata a trei decenii, este de aproape 800 de miliarde de dolari.

O mare victorie pentru Putin, dar cât de dureroasă! Presat de nevoia acută de bani, el a trebuit să accepte ceea ce odată părea inacceptabil: China National Petroleum Comp. a cumpărat participațiuni la o serie de exploatări petroliere rusești din Siberia. Stalin se învârte în mormânt: Chinezii forează în Rusia!

Însă, poate cea mai spectaculoasă lovitură a dat-o Putin în Turcia, la începutul acestei luni. El a anunțat că renunță la proiectul South Stream, o conductă care trebuia să ducă gazul rusesc până în inima Europei, ocolind Ucraina, în favoarea unei conducte între Rusia și Turcia pe sub Marea Neagră. Cum South Stream fusese blocat de Uniunea Europeană, este uimitoare rapiditatea cu care s-a mișcat Putin și a reușit să-i găsească înlocuitor. O lovitură economică (Rusia a găsit un nou debușeu pentru alte câteva zeci de miliarde de metri cubi de gaze anual), dar mai ales politică. Țară NATO, Turcia ar fi trebuit să fie un pilon strategic pentru stăvilirea expansiunii rusești de-a lungul Mării Negre, unde și nouă ne tremură interesele. Putin a exploatat însă abil grandomania lui Erdogan, și poftele acestuia de a reînvia Imperiul Otoman. Ultima oară când Țarul și Sultanul au bătut palma, la începutul secolului XVIII, Rusia a anexat Țările Baltice.


Cu Ucraina (totuși, în ciuda anexării Crimeii) pierdută, cu economia pe butuci, amenințat de propriile servicii secrete, Putin își joacă propriul cap. Și, cu toate aversiunea pe care omul mi-o produce, trebuie să recunosc că joacă în stil mare. Magistral. Izolat de Occident, el încearcă să răspundă nebunește, prin formarea unei uriașe coaliții globale, care să izoleze la rândul ei Occidentul! Niciodată Vladimir Vladimirovici Putin nu a fost mai slab ca acum. Niciodată nu a fost mai periculos!




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu