vineri, 26 decembrie 2014

Grupaj de poezii (17)




Sunt...
Bogdana Elena Simionescu






Sunt un „cer”, nimeni nu mă poate călca în picioare
atunci când, cineva simt că doreşte asta.
Sunt un „câmp” doar când vrei să sădeşti flori.
Sunt un „copac” atunci când soarele te înăbuşe
şi ai nevoie de umbra mea.
Sunt un „pod” doar când vrei să treci spre zâmbet,
nu atunci când vrei să îmi intri în suflet
cu securea şi cu toporul vrajbei .
Sunt „scară” doar când vreau să te ajut
ca să „urci” pe „muntele” reuşitelor,
nu când vrei să „urci” spre mintea mea
şi să îi arunci nisip şi pietre.
Sunt o „adiere de vânt” atunci când
vrei să trimiţi un gând senin şi blând cui îţi este drag,
nu atunci când, vrei să trimiţi flăcări celor din jur.
Sunt o „mare” atunci când vrei să „pluteşti” prin linişte şi relaxare,
nu atunci când vrei să îneci speranţele cuiva.
Sunt un „izvor” atunci când îţi este sete de a face bine,
nu atunci când îţi este sete de a face rău.
Sunt o „ploaie” atunci când vrei să îţi speli mintea
şi sufletul de nămolul răutăţilor ce te-au înrobit,
nu atunci când vrei să inunzi „casele” inimilor altora cu răutăţi.
Sunt o „oglindă” atunci când vrei să îţi vezi caracterul şi greşelile,
nu atunci când vrei să îi critici şi să îi judeci pe alţii.
Sunt un „lacăt” atunci când vrei să ai cartea vieţii închisă,
dar nu atunci când vrei să ţi în tine minciuni.
Sunt un „binoclu” atunci când vrei să vezi în depărtarea gândurilor,
nu atunci când vrei să vezi „furtuni” în sufletele celor din jurul tău.
Sunt o „puşcă” atunci când vrei să ucizi tristeţile celor dragi,
nu atunci când vrei să împuşti în bucuria lor.
Sunt un „rac” doar când vreau eu, să dau înapoi binele primit,
nu atunci când cineva vrea să mă învingă.
Sunt un om şi nu vreau să cad niciodată
în mocirla otrăvitoare a persoanelor,
vreau să rămân om şi nu persoană.
Sunt ce sunt, pentru că sunt şi simt că sunt,
nu trebuie să vrea cineva ca să fiu!




De ce-ai mai vrea să te iubesc ?
Sandu Cătinean




De ce-ai mai vrea să te iubesc ?
De ce ? Doar nu-ţi pasă de mine !
Amorul propriu să-ţi hrănesc
De ce ? Căci dragul nu-i de tine !
Să-ţi cânt poeme-ai vrea, te simt
Şi ode dulci, de-amor nebun
Prea bine ştii, nu pot să mint
Şi-atunci, cât te iubesc, nu-ţi spun !
Mai bine cânt de tot ce-oi vrea
Amorul nu mi-e de vânzare !
Când te alint, eşti tare rea
Dar eu, nu sunt un oarecare…
Sunt cel ce cântă de iubiri
De dragoste, de-amor şi drag
Un veşnic trubadur, de miri
Pe-al poeziei lung, şirag
De unde vin, minciuni nu sunt
Iar sufletele nu se-nchină
Iubirea nu e-un amănunt
Ci Sfânta Nopţilor Regină
De ce ţi-aş spune că te-ador ?
Aşa, doar să te simţi tu bine ?
Dar ochii mei, îi vezi cum mor ?
Şi cât crezi tu că m-or mai ţine ?
Dar sufletu-mi cum arde, simţi ?
De ce l-aş chinui mai tare ?
Doar pentru-a te-auzi cum minţi
Că ai şi tu un suflet mare ?
Mai bine nu-mi cere nimic
Nici dor, nici drag, şi nici amor !
Dar, de te rog, mai stai un pic
Povară-mi dulce...până mor ?...




la mine dragostea are trei vieţi călătoare
Adi Filimon






dacă una se sfârşeşte cealaltă vine perfidă
şi mă calcă-n picioare
după ce-mi ia sufletul deşi nu are ce face cu el
strigă bucuroasă
am ce tu nu mai ai soră mai mare
ultima vine sfioasă şi mă roagă să o las
să-mi coase rănile şi suflă peste ele
ca un Dumnezeu ce dă viaţă din nou
şi nu mă doare ca prima dată
prin cusături sufletul prins iar în cămaşa de forţă
vorbeşte cu cea mică
şi-i cere o mână de sare




Extazul primului purului proaspăt sărut
Raul Constantinescu






Extazul contopirii în prim proaspăt sărutul iubirii
în pragul fragedei vieți sub soare stele și lună --
pură iluminare prin arcanele firii
revarsă peste iubiții preafericiți împreună
când nicăieri nu se bănuie aprigă moartea,
viața cu-aripi de lumină îi înalță în zbor,
minune eternă unul altuia își sunt partea --
dăruire fără de margini renașteri fior ...
sublim îndrăgostiții unul pe altul se schimbă,
același gând fiind, vorbind aceeași serafică limbă ...




Cu fiecare val
Luiza-Adriana Grama






Eu îţi tot spun că ard, iar tu apui
Şi-n mări arunci iubirea-nsângerată
Apoi tăcerii mele te supui
Şi-oftând rosteşti:"Te rog, iubit-o, iartă!"

Eu îţi tot spun că zbor, iar tu priveşti
Pe chipul tău şi cerul se topeşte,
Adânc în ochi te uiţi şi îmi şopteşti:
"Auzi, iubito, liniştea cum creşte!"

Şi eu apun în marea ta apoi
Cu fiecare val se face seară,
Prea îmbrăcaţi de dor sau mult prea goi
Ne transformăm în vietăţi de ceară.

Eu îţi tot spun că-s vie, tu tăcut
Un val ascunzi sub pleoape şi cu teamă
Te-depărtezi, apoi şopteşti pierdut:
"Auzi, iubito, marea cum ne cheamă?"

Şi navigăm pe mări ce nu-s în hărţi ,
Căci nu sunt stele calea să ne-arate
Ca două solitare jumătăţi
Călătorim spre viaţă sau spre moarte.




Mi-e dor
Ovidiu Vasile






Mi-e dor şi-n mine se ciocnesc atomi
Erupţi din dorul dorului de tine
Prin vene mi se răsucesc pitoni
Smintiţi la vânătoare de feline

Mi-e dor să mor în braţele de jad
Un miel îmbrăţişat de anaconde
Purtând icoana raiului prin iad
Cu tainice surâsuri de gioconde

Mi-e dor să mor rănit de gura ta
Să-mi simt arzând jăratecul sub piele,
Iar minţile să poată invada
Prin inimi colivii fără zăbrele

Mi-e dor s-adorm la sânul tău rotund
Ca rodia de aur din poveste
Să pâlpâi ca un soare muribund
În pravila instanţelor celeste

Mi-e dor să stau mereu în calea ta
Şi de-aş avea puteri extraterestre
Jur împrejurul tău aş gravita
Ca lumile prin galaxii măiestre

Mi-e dor să mă aprindă focul tău
De gura şi de ochii tăi să mor
Şi dependent ca binele de rău
Perfecţiunea imperfectă să-ţi ador



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu