Sunt...
Bogdana
Elena Simionescu
Sunt
un „cer”, nimeni nu mă poate călca în picioare
atunci
când, cineva simt că doreşte asta.
Sunt
un „câmp” doar când vrei să sădeşti flori.
Sunt
un „copac” atunci când soarele te înăbuşe
şi
ai nevoie de umbra mea.
Sunt
un „pod” doar când vrei să treci spre zâmbet,
nu
atunci când vrei să îmi intri în suflet
cu
securea şi cu toporul vrajbei .
Sunt
„scară” doar când vreau să te ajut
ca
să „urci” pe „muntele” reuşitelor,
nu
când vrei să „urci” spre mintea mea
şi
să îi arunci nisip şi pietre.
Sunt
o „adiere de vânt” atunci când
vrei
să trimiţi un gând senin şi blând cui îţi este drag,
nu
atunci când, vrei să trimiţi flăcări celor din jur.
Sunt
o „mare” atunci când vrei să „pluteşti” prin linişte şi
relaxare,
nu
atunci când vrei să îneci speranţele cuiva.
Sunt
un „izvor” atunci când îţi este sete de a face bine,
nu
atunci când îţi este sete de a face rău.
Sunt
o „ploaie” atunci când vrei să îţi speli mintea
şi
sufletul de nămolul răutăţilor ce te-au înrobit,
nu
atunci când vrei să inunzi „casele” inimilor altora cu răutăţi.
Sunt
o „oglindă” atunci când vrei să îţi vezi caracterul şi
greşelile,
nu
atunci când vrei să îi critici şi să îi judeci pe alţii.
Sunt
un „lacăt” atunci când vrei să ai cartea vieţii închisă,
dar
nu atunci când vrei să ţi în tine minciuni.
Sunt
un „binoclu” atunci când vrei să vezi în depărtarea
gândurilor,
nu
atunci când vrei să vezi „furtuni” în sufletele celor din
jurul tău.
Sunt
o „puşcă” atunci când vrei să ucizi tristeţile celor dragi,
nu
atunci când vrei să împuşti în bucuria lor.
Sunt
un „rac” doar când vreau eu, să dau înapoi binele primit,
nu
atunci când cineva vrea să mă învingă.
Sunt
un om şi nu vreau să cad niciodată
în
mocirla otrăvitoare a persoanelor,
vreau
să rămân om şi nu persoană.
Sunt
ce sunt, pentru că sunt şi simt că sunt,
nu
trebuie să vrea cineva ca să fiu!
De
ce-ai mai vrea să te iubesc ?
Sandu
Cătinean
De
ce-ai mai vrea să te iubesc ?
De
ce ? Doar nu-ţi pasă de mine !
Amorul
propriu să-ţi hrănesc
De
ce ? Căci dragul nu-i de tine !
Să-ţi
cânt poeme-ai vrea, te simt
Şi
ode dulci, de-amor nebun
Prea
bine ştii, nu pot să mint
Şi-atunci,
cât te iubesc, nu-ţi spun !
Mai
bine cânt de tot ce-oi vrea
Amorul
nu mi-e de vânzare !
Când
te alint, eşti tare rea
Dar
eu, nu sunt un oarecare…
Sunt
cel ce cântă de iubiri
De
dragoste, de-amor şi drag
Un
veşnic trubadur, de miri
Pe-al
poeziei lung, şirag
De
unde vin, minciuni nu sunt
Iar
sufletele nu se-nchină
Iubirea
nu e-un amănunt
Ci
Sfânta Nopţilor Regină
De
ce ţi-aş spune că te-ador ?
Aşa,
doar să te simţi tu bine ?
Dar
ochii mei, îi vezi cum mor ?
Şi
cât crezi tu că m-or mai ţine ?
Dar
sufletu-mi cum arde, simţi ?
De
ce l-aş chinui mai tare ?
Doar
pentru-a te-auzi cum minţi
Că
ai şi tu un suflet mare ?
Mai
bine nu-mi cere nimic
Nici
dor, nici drag, şi nici amor !
Dar,
de te rog, mai stai un pic
Povară-mi
dulce...până mor ?...
la
mine dragostea are trei vieţi călătoare
Adi
Filimon
dacă
una se sfârşeşte cealaltă vine perfidă
şi
mă calcă-n picioare
după
ce-mi ia sufletul deşi nu are ce face cu el
strigă
bucuroasă
am
ce tu nu mai ai soră mai mare
ultima
vine sfioasă şi mă roagă să o las
să-mi
coase rănile şi suflă peste ele
ca
un Dumnezeu ce dă viaţă din nou
şi
nu mă doare ca prima dată
prin
cusături sufletul prins iar în cămaşa de forţă
vorbeşte
cu cea mică
şi-i
cere o mână de sare
Extazul
primului purului proaspăt sărut
Raul
Constantinescu
Extazul
contopirii în prim proaspăt sărutul iubirii
în
pragul fragedei vieți sub soare stele și lună --
pură
iluminare prin arcanele firii
revarsă
peste iubiții preafericiți împreună
când
nicăieri nu se bănuie aprigă moartea,
viața
cu-aripi de lumină îi înalță în zbor,
minune
eternă unul altuia își sunt partea --
dăruire
fără de margini renașteri fior ...
sublim
îndrăgostiții unul pe altul se schimbă,
același
gând fiind, vorbind aceeași serafică limbă ...
Cu
fiecare val
Luiza-Adriana
Grama
Eu
îţi tot spun că ard, iar tu apui
Şi-n
mări arunci iubirea-nsângerată
Apoi
tăcerii mele te supui
Şi-oftând
rosteşti:"Te rog, iubit-o, iartă!"
Eu
îţi tot spun că zbor, iar tu priveşti
Pe
chipul tău şi cerul se topeşte,
Adânc
în ochi te uiţi şi îmi şopteşti:
"Auzi,
iubito, liniştea cum creşte!"
Şi
eu apun în marea ta apoi
Cu
fiecare val se face seară,
Prea
îmbrăcaţi de dor sau mult prea goi
Ne
transformăm în vietăţi de ceară.
Eu
îţi tot spun că-s vie, tu tăcut
Un
val ascunzi sub pleoape şi cu teamă
Te-depărtezi,
apoi şopteşti pierdut:
"Auzi,
iubito, marea cum ne cheamă?"
Şi
navigăm pe mări ce nu-s în hărţi ,
Căci
nu sunt stele calea să ne-arate
Ca
două solitare jumătăţi
Călătorim
spre viaţă sau spre moarte.
Mi-e
dor
Ovidiu
Vasile
Mi-e
dor şi-n mine se ciocnesc atomi
Erupţi
din dorul dorului de tine
Prin
vene mi se răsucesc pitoni
Smintiţi
la vânătoare de feline
Mi-e
dor să mor în braţele de jad
Un
miel îmbrăţişat de anaconde
Purtând
icoana raiului prin iad
Cu
tainice surâsuri de gioconde
Mi-e
dor să mor rănit de gura ta
Să-mi
simt arzând jăratecul sub piele,
Iar
minţile să poată invada
Prin
inimi colivii fără zăbrele
Mi-e
dor s-adorm la sânul tău rotund
Ca
rodia de aur din poveste
Să
pâlpâi ca un soare muribund
În
pravila instanţelor celeste
Mi-e
dor să stau mereu în calea ta
Şi
de-aş avea puteri extraterestre
Jur
împrejurul tău aş gravita
Ca
lumile prin galaxii măiestre
Mi-e
dor să mă aprindă focul tău
De
gura şi de ochii tăi să mor
Şi
dependent ca binele de rău
Perfecţiunea
imperfectă să-ţi ador
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu