Redeșteptarea din icoană
Ovidiu
Vasile
Am
curs prin timp ca sângele din rană
Purtând
stigmatul șarpelui cu mărul
Și
ne-am trezit la viață din icoană
Zidindu-ne
în clipe adevărul
Prin
veacuri ne purtăm doar biruința
Asupra
viului cu moarte prematură
Și-n
urmă lasă dâre neputința
Captivă
între dragoste și ură
Dospind
în culturi fleacul și tiparul
Ca
golul frământat în miez de pâine
Mărim
la maxim minim necesarul
Într-un
perpetuum astăzi fără mâine
Și
astfel așteptam o viață întregă
Răspunsuri
la-ntrebări ce ne frământă,
Suntem
noi robii ce-am iubit o sfântă
Ori
sfinți la care nimeni nu se roagă
Iubindu-l pe Icar
Luiza-Adriana
Grama
Pe
Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam
dorul de ducă din el
Şi
nobleţea din trista-i durere,
Peste
oameni părea cel mai cel.
I-am
dat bolta cerească din mine
Zborul
lui să îi pară sublim,
Ochii
mei îl zideau în neştire,
Nu
iubeam doar un biet anonim.
Pe
Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaş
şi crezând că e zeu
Era
zborul, eu firul de iarbă
Şi
iubirea un pur elizeu.
Câtă
dragoste oarbă-i pe lume
O
răsfrânge doar cerul pustiu,
O
îneacă doar mări fără nume
Şi
o iartă doar cei care ştiu.
Pe
Icar l-am iubit prima dată
Pentru
zborul pe care l-a frânt
Şi
în dragostea lui răsturnată
Vedeam
cerul cu stele răsfrânt.
Am
pictat împreună zenitul
Prin
culori rătăceam uneori,
Cu-n
sărut închideam răsăritul
Şi
cu-n zâmbet vesteam primii zori.
Pe
Icar l-am iubit într-o doară
Avea
stele pe aripi şi-am zis
Că-i
frumos ca în zbor să îţi piară
Necuprinsul
şi dorul de vis.
Pe
Icar am să-l las printre vise
Sau
prin cărţi rătăcind după zbor,
Cu
aripile-n flăcări cuprinse
Şi
cu inima arsă de dor.
Golgota eului
Raul
Constantinescu
Azi
am mai murit un pâlp de viață, o zi, un ceas ...
fără
să vreau din moarte prin nemoarte m-am născut
fără
chip, lumină, limbă, glas ...
cioburi
fărâme sărut de vânt pe nisip,
scrum
și fum,
praf
de stele pulberi umbre,
roi
de puf de păpdie asaltând neviața lumii
un
uitat alfabet pierdut reînviind
în
locul gol de amintiri din suflet
la
gura fluviului edenic adeneul
din
inima deltei strămoșilor,
pasăre
phoenix din cenuși rituale mă înalț
zbor
continuu pe cerul interior
și-n
neasfințită primă lumină citesc
runele
tăcerii de aur a neștiut zeului
golgota
nesfârșită a eului
din
tată în fiu ...
Conversaţiile cu Mihaela
Adi
Filimon
1.
unele
zile sunt scrise cu cerneală simpatică
aflu
de ele doar după ce trec
şi
mă gândesc la ce am pierdut şi că viaţa mea
e
atât de scurtă din cauza acestor erori metafizice
o
sun pe Mihaela şi-i spun ce mă doare
dar
ea e într-un permanent conflict cu iubirea
şi
nu are timp să mă asculte de fapt mă ascultă
dar
nu aude nimic pentru că
frecvenţele
noastre verbale nu sunt pe aceeaşi undă
la
sfârşit îmi trage un
mda
ca
o concluzie
la
tot ce nu auzise şi mă înfurie că vorbesc singură
dar
tot e bine că la capătul celălalt e cineva
căruia
îi pasă de mine
alţii
nici nu răspund la telefon sau
nici
nu mai îndrăznesc să-i sun pentru că
nu
ne agreem de nici o culoare şi ar trebui
să
mă concentrez la ceea ce spun
să
fiu politicoasă şi foarte literată
iar
cu Mihaela nu se-ntâmplă aşa
ea
nu e pretenţioasă şi nu mă bârfeşte
că
am luat-o razna pot fi chiar agramată
pot
bate câmpii cred că bat câmpii cam des
de
aceea mă înţelege şi-mi trăzneşte un
mda
fără
sens pe care-l percep ca pe un strigăt
de
ajutor la plictiseala ei din monotonia mea
uite
cum trec zilele
şi
parcă sunt din ce în ce mai absente
formula
cernelei simpatice e tot mai evoluată
şi
mai performantă
iar
eu tot mai mică în conştiinţa oamenilor
şi
tot mai voluminoasă în conştiinţa mea
mi-e
teamă că nu mai încap
constat
de la un timp
un
fenomen tare ciudat în care conştiinţa mea tinde
să
se dividă în două deocamdată
ca
o celulă în uter din care vor ieşi până la urmă
doi
gemeni perfect identici
aşa
mă pot lăbărţa în mine însămi fără să cedez ceva
din
ceea ce sunt şi fără să regret nimic
din
nimicul ce sunt în conştiinţa colectivă
Mihaela
draga
de ea
răspunde
uneori monosilabic
şi-mi
spune
hai
că mai vorbim că acum am treabă ceva
şi
chiar mă simt un intrus în viaţa ei cu iubirea pe minus
Toamna-şi murmură surâsul
Sandu
Cătinean
Printr-un
luminiş cu iarbă
Trece
toamna murmurând
Frunze
verzi încep să soarbă
Ruginiul,
rând, pe rând...
Galben
pal, şi galben rece
Trece-ncet
peste păduri
Verdele
e pus să plece
Dinaintea
ăstor furi
Zilele
se-afundă-n noapte
Prin
livezi e-o nebunie
De
mai fi-v-or mere coapte
Cine
poate să mai ştie ?
Pe
coclauri zburdă timpul
Peste
câmp, vântoase seci
În
curând ne-or arde chipul
Nopţi
din ce în ce mai reci
Bulversate
de-ntuneric
Păsări
ciripesc a brumă
Frunze
coapte mor generic
Fără
plânsete de mumă
Ceţuri
sure urcă munţii
Boarea
cuşma-şi scutură
De
prin peşteri, numai sfinţii
Barba-n
vânt şi-o scutură
Cerul
fumegă-a ninsoare
Vântul
urcă în tării
Slabe
scânteieri din soare
Curg
pe creste alburii
Toamna-şi
murmură surâsul
Peste
tot şi peste toate
Vara
dusă,-i de tot râsul
Cum
îi dă la soare, coate ...
Amintirile pot fi multe...
Bogdan
Elena Simionescu
Ce
zi plăpândă de primăvară,
câte
renasc!!
Ce
chipuri plăpânde de oameni nesculptaţi în suflet,
câte
greşeli le omor prieteniile!!
Mă
duc ca să privesc din timp,
momentul
când reînfloreşte trandafirul dragostei.
Supriză!!!
Am ” picat ” exact în momentul când se ofilea,
cam
greu dar se ofilea, ghiocelul blândeţii.
Degaba
am avut apa înţelepciunii,
nu
l-am putut salva!
Tac
cuprinsă de regret şi aud glasuri subţiate de lipsa gândirii,
sunt
enervante!!
Îmi
irită urechile sufletului!!
Stejarul
de lângă noi, pe cât este de falnic,
pe
atât de copil se poartă,
nu
pricepe nimic…mai bine!
Salcia,
da… doamnă trecută de tinereţe,
Nu
doar că şi-a aplecat trupul
din
cauza răutăţilor pe care le zăreşte
şi
pe care le simte,
Dar
şi încrederea ei în oameni
şi
în prieteniile lor s-a aplecat.
Se
roagă ea,
m-a
pus şi pe mine,
să
ne rugăm împreună Lui Dumnezeu
Să
dea o ploaie spirituală,
să
spele de mizeria prostiei, răutăţii, falsităţii,
toate
sufletele murdare.
Omule,
eu, nu înţeleg,
de
ce faci din viaţa sufletului un carnaval
reflectorizat
de fosforescenţa
„viciilor”
spirituale: minciună, invidie, ură, egoism, cinism…????
Omule,
ce beneficii ai tu dacă faci asta??
Îţi
spun, ce cred eu… sunt beneficii himere!!
O
să îţi fie poate chiar extrem de dificil
să
te scoţi din mocirla dezamăgirii!!
Şi
încă ceva!
S-ar
putea să ai nevoie
chiar
de oamenii pe care i-ai „lovit”!!
Da!
Nici din viaţa trupului nu îţi fă rol de „caricatură ”!
Chiar
dacă,
la
un moment dat
trupul
îţi va fi îngropat în pământ,
Nu
uita!! Amintirile se îngroapă mult mai greu!!!
Ce
dacă pierzi banii din vina ta,
să
nu pierzi din propia vină prietenii!!
Nu
fă din viaţa sufletului o dramă,
mai
bine o comedie,
dar
în niciun caz un circ!!
Şi
tu eşti unul (una ),
la
fel şi viaţa sufletului tău,
Nu
uita!!! Amintirile pot fi multe!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu