vineri, 26 decembrie 2014

Mircea Cartarescu despre Iohannis, Basescu, enigma si miracol. "Hidra nu se va lasa usor decapitata"


Ioana Ene Dogioiu





Klaus Iohannis e un presedinte foarte norocos. A devenit un simbol al revolutiei nesangeroase petrecute pe 16 noiembrie. Nimic nu pare sa-l poata opri in conturarea unei Romanii cu adevarat altfel. Nu presedintele, ci clasa politica trebuie sa se schimbe radical, afirma scriitorul Mircea Cartarescu.

Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Ziare.com, Mircea Cartarescu a vorbit despre miracolul si enigma votului din 16 noiembrie, dar si despre blestemul care pare sa-l fi ajuns pe candidatul PSD: "Am avut atunci o stare de entuziasm pe care n-am mai simtit-o din momentul plecarii lui Ceausescu, cu elicopterul, de pe acoperisul Comitetului Central".

Dar, atrage atentia Mircea Cartarescu, "revolutiile pornesc din interiorul fiecarui om. E vorba despre etica, despre codul moral interior al oamenilor, despre valorile lor. Daca mita si furtul sunt valorile tale, societatea miracol va fi ticalosita si ea".

Mircea Cartarescu s-a referit pe larg si la fostul presedinte Traian Basescu, la meritele sale, dar ne-a vorbit si despre "scaderi omenesti, care l-au impiedicat sa fie perceput ca un presedinte cum ne-am fi dorit".


Ioana Ene Dogioiu:
Suntem intr-un moment de rascruce si, in acelasi timp, de bilant. Unde este societatea romaneasca in acest moment?


Mircea Cartarescu:
Rasturnarea de situatie din turul al doilea al alegerilor prezidentiale a schimbat in mare masura perspectiva mea despre ce se-ntampla-n Romania de 25 de ani incoace. Daca vreti, momentul de rascruce a fost pentru mine cel in care Victor Ponta a iesit, inaintea anuntarii oricaror date oficiale, ca sa-si declare infrangerea.

Nu crezusem pana atunci ca mai pot fi recuperate cele zece procente care-i desparteau pe candidati. Am avut atunci o stare de entuziasm pe care n-am mai simtit-o din momentul plecarii lui Ceausescu, cu elicopterul, de pe acoperisul Comitetului Central. Adancul meu pesimism in privinta destinului Romaniei s-a legat, in toti acesti 25 de ani, de mostenirea comunismului si-a Securitatii, de suprematia acestora sub diverse nume - si mai ales sub numele de PSD - in politica romaneasca.

Mereu am spus ca nu vom scapa de minciuna, de coruptie, de reactionarism, de nationalism, de sovinisme si discriminari de toate felurile pana cand nu-i vom inlatura definitiv pe cei care, in umbra Revolutiei, acum 25 de ani, au venit ilegitim la putere si ulterior au desfacut Romania-n bucati si si-au indesat-o-n buzunare.

Amoralismul cel mai cinic a guvernat tara in tot acest timp, sprijinit de partea cea mai dezinformata si mai manipulabila a comunitatii romanesti. Ne-am scufundat in politicianism si hotie. Nu ne-am prabusit de tot pana la nivelul Ucrainei sau Belarusului doar datorita presiunilor din afara. Doar intrarea, numai pe jumatate meritata, in UE si-n NATO ne-a salvat in toti acesti ani. Si celelalte partide au fost infestate de hoti si demagogi, dar PSD-ul a ramas mereu carcinomul Romaniei.

Am fost mereu de partea celor care-au luptat cu PSD-ul si impotriva celor care, chiar daca prin doctrina ar fi trebuit sa fie de cealalta parte a baricadei, s-au aliat cu el in mod rusinos. Victoria lui Klaus Iohannis, care-a repetat victoria din 2004 a lui Traian Basescu in fata lui Adrian Nastase, a venit in momentul in care aproape ca nu mai aveam Opozitie, in care tara era predata partidului-stat. De aceea e atat de uimitoare, aducandu-ne aminte de faimosul slogan: "Ultima solutie - inc-o revolutie".


Ioana Ene Dogioiu:
Spuneati in urma cu un an ca Romania este in deriva. Mai este?


Mircea Cartarescu:
As fi spus acelasi lucru si acum doua luni. Romania chiar a fost in deriva in toti acesti ani. Si-a disputat cu Bulgaria ultimele locuri din coada UE in mai toate domeniile. Nu s-au facut sosele, s-a furat la un mod si la o scara pe care abia acum incepem, ingroziti, sa le intelegem.

O cardasie de cateva mii de insi si-a insusit Romania. Parlamentul nostru a tolerat in randurile membrilor lui zeci de infractori, pe care i-a ocrotit pana-n ultima clipa. Cand s-a crezut atotputernic, a incercat lovituri de palat, vizand inlaturarea fara nici un motiv constitutional a presedintelui, si a distrus institutii culturale care functionau mai bine ca oricand.

In viata publica au fost tolerate instrumente de manipulare si santaj sub forma unor canale de televiziune de pura propaganda politica. Au facut jocul politic membri ai fostei Securitati, din care unii sunt azi in puscarii. S-au produs tentative de reorientare explicita a politicii noastre externe catre Rasarit, impotriva aliantelor si intereselor noastre vitale. Romania a fost, si ramane inca, in pericolul de a glisa catre zona gri dintre Europa si Rusia, in contextul unui nou razboi rece intre cele doua blocuri politice.


Ioana Ene Dogioiu:
De unde trebuie pornit pentru o redresare?


Mircea Cartarescu:
Eu cred ca s-a si pornit, de peste un deceniu, iar rezultatul s-a vazut pe 16 noiembrie. Revolutiile pornesc din interiorul fiecarui om. O comunitate e suma cetatenilor ei si evolueaza dupa chipul si asemanarea lor. Renasterea unei comunitati nu e o chestiune de randament economic sau de conducatori intelepti. E vorba despre etica, despre codul moral interior al oamenilor, despre valorile lor.

Daca mita si furtul sunt valorile tale, societatea va fi ticalosita si ea. Cand oamenii inteleg ca trebuie sa respecte legea, lucrurile se schimba in beneficiul tuturor. Respectul legii si spiritul comunitar sunt esentiale pentru renasterea unei societati.

Milioane de romani au invatat ce e demnitatea umana abia cand au plecat la munca in strainatate. Alte milioane de oameni invata democratia, zi de zi, pe Internetul care n-are granite. In ei imi pun speranta de schimbare. Ei vor reinventa Romania ca tara normala, civilizata, una dintre regiunile Europei unite.


Ioana Ene Dogioiu:
Care este explicatia dvs pentru fenomenul petrecut in 16 noiembrie, atat sub aspectul scorului, cat sub aspectul prezentei la vot?


Mircea Cartarescu:
Oricate explicatii am gasi, valul de un milion de voturi de la turul al doilea pentru candidatul dreptei liberale ramane o enigma si un miracol. A fost si indignarea starnita de situatia sectiilor de votare din strainatate, a fost si Facebook-ul. A fost si mizerabila campanie dusa de Victor Ponta, santajul cu sentimentul national si cu inchinarea la icoane. A fost si mitul germanului corect si eficient, si amintirea dinastiei noastre regale.

Dar toate la un loc nu explica proportia victoriei lui Klaus Iohannis, care ramane de domeniul fantasticului. Intr-un fel, pe reprezentantul PSD-ului parca l-a ajuns un blestem, plecat acum 25 de ani din frustrarea romanilor carora, in zilele evocate si de mine in "Orbitor", li s-a furat Revolutia. Ei n-au uitat niciodata ca Victor Ponta e urmasul direct al lui Ion Iliescu si-al cripto-comunistilor din FSN.


Ioana Ene Dogioiu:
Ce asteptari aveti de la noul presedinte al Romaniei?


Mircea Cartarescu:
Klaus Iohannis e o mare necunoscuta, cu un trecut politic atipic. A fost un excelent primar timp de un deceniu, a intrat apoi in politica mare propus direct pentru functii incredibile pentru un nou-venit, a fost solidar cu Crin Antonescu in alianta liberalilor cu PSD-ul si in evenimentele din iulie 2012, a votat de doua ori pentru demiterea presedintelui in functie.

Ramane pentru mine inexplicabila retragerea lui Crin Antonescu din toate cursele, desi parea ca vrea cu disperare sa fie presedinte, si aducerea in lumina a lui Iohannis pana intr-acolo incat l-a inlocuit pe fostul lider liberal practic pretutindeni, si la partid, si la candidatura la presedintie.

Am fost primul care, in 2009, l-a vazut pe primarul Sibiului ca pe-un posibil presedinte al Romaniei, dar ulterior am fost dezamagit de cooptarea sa in cercul Ponta - Voiculescu - Antonescu, care l-au propus prim-ministru al unei formatiuni catastrofale pentru Romania.

Slava Domnului ca, atunci, Traian Basescu nu l-a acceptat. Dac-ar fi fost atunci prim-ministrul USL, azi n-ar mai fi fost presedintele Romaniei.

Apoi l-am vazut in campania recenta pentru presedintie: un om cu prestanta, cu alura de presedinte occidental, complet strain de spiritul balcanic si dambovitean al lui Basescu sau Ponta. Nu l-am votat in primul tur, desi stiam ca o voi face intr-al doilea, pentru ca n-am uitat si n-am sa uit vreodata vara lui 2012. Imediat cum a-nceput campania pentru turul al doilea, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru Iohannis, dand la o parte toate rezervele in privinta lui si sperand in minunea care in cele din urma s-a produs.

La alegerea mea a contribuit si impresia produsa de fostul primar al Sibiului, dar mai ales furia si dezgustul fata de Victor Ponta, un om care minte cum respira, un om fara valori si principii, cel mai toxic om pentru Romania in acel moment.

Klaus Iohannis e un presedinte foarte norocos. A devenit un simbol al revolutiei nesangeroase petrecute pe 16 noiembrie. Un om iesit dintr-o rasturnare formidabila a situatiei politice. Un om ce se bucura de o cota uriasa de incredere. Nimic nu pare sa-l poata opri in conturarea unei Romanii cu adevarat altfel. Putina lume se-ndoieste de integritatea sa, putina lume il crede capabil de minciuna. In Occident are deja toate usile deschise.

Rareori un lider roman a avut mai multa simpatie, rareori handicapuri uriase - etnia si religia minoritare - s-au transformat in calitati ca in cazul sau. Cu ocazia acestor alegeri, romanii au dovedit lumii ca nu sunt sovini si intoleranti, ceea ce inseamna enorm. Din acest punct de vedere, noul presedinte e o uriasa sansa pentru Romania.

Ce va face el cu adevarat, daca va putea asana grajdurile lui Augias din politica damboviteana - ramane de vazut. Hidra comunisto-securisto-mafiotica nu se va lasa atat de usor decapitata. Cutumele pamantului - mita, furtul, saparea reciproca - nu vor fi usor dezradacinate din firea oamenilor. Pana acum am avut un presedinte comunist pana-n unghii, altul cu bune intentii, dar slab si ajuns la Cotroceni inainte de vreme, iar al treilea un luptator de unul singur cu sistemul ticalosit. Niciunul n-a invins, desi al treilea n-a fost infrant.

Iohannis nu va putea fi decat un continuator al politicii interne si externe a lui Traian Basescu, dar cu mai multa diplomatie, mai multa flexibilitate, mai multa decenta ca simbol national.

Nu presedintele, ci clasa politica trebuie sa se schimbe radical. Daca Klaus Iohannis va da tonul altui cantec decat lalaiala damboviteana in politica nationala, in Parlamentul Romaniei si-n celelalte institutii, daca seriozitatea eficienta va inlocui spiritul bascalios de care suntem satui pana peste cap, va fi pentru mine primul semn ca suntem pe drumul cel bun.


Ioana Ene Dogioiu:
Cum intra Traian Basescu in istorie?


Mircea Cartarescu:
Cand m-a decorat la Cotroceni, singura ocazie in care l-am intalnit, am stat de vorba cu presedintele timp de cateva minute. I-am spus ca inca nu si-a ratat sansele de-a deveni un om important in istoria Romaniei. Mi-a raspuns razand in felul lui caracteristic: "Daca veti crede vreodata ca mi le-am ratat, va rog mult sa nu-mi trimiteti inapoi decoratia". Nu i-am trimis-o, desi marturisesc ca am fost foarte tentat uneori.

Basescu este de departe cel mai controversat politician roman, cel care, de cativa ani, a polarizat cel mai violent opinia publica, atat la nivelul omului de pe strada, cat si al comentatorilor politici. E prea devreme sa vorbim de istorie, de asta se vor ocupa altii, altadata, dar cateva lucruri se pot deja spune.

Mai intai, ca imaginea sa a fost in mod deliberat demonizata in laboratoarele de dezinformare si manipulare ale lui Dan Voiculescu. Ei i-au construit chipul caricatural, in sute si mii de emisiuni in care n-au avut alt subiect, cum nu au nici azi. Ei au inventat "basismul" ca injurie suprema. Ei l-au transformat in dictator, si pe cei care-l aprobau in "jigodii" si "lachei".

Apoi acest portret, in care antenistii si-au proiectat de fapt propria lor infatisare hidoasa, a fost preluat si de altii, din pacate si de o parte a intelighentiei noastre. Ca sa vorbim cu adevarat, obiectiv si decent, despre Basescu si ce ramane dupa el, trebuie sa ignoram zoaia aceasta pamfletara, plina de ura si rea-credinta, cu care a fost acoperit.

Eu nu cred ca presedintele care pleaca acum a fost un dictator. Dimpotriva, daca s-ar fi declarat invins de structuri, ca Emil Constantinescu, am fi avut dictatura partidului-stat de zece ani incoace, caci Adrian Nastase a fost parintele ideologic al lui Ponta si de zece ori mai nociv decat el.

Mai cred ca, daca Justitia si-a pastrat macar partial independenta in ultimul deceniu, i se datoreaza tot lui Traian Basescu, caci Parlamentul n-a tinut-o decat intr-un continuu asalt impotriva ei. In politica externa, Basescu a fost pro-american si pro-european.

Nici un om de stat apartinand marilor puteri nu l-a respins ca dictator, dimpotriva, cu ocazia puciului din iulie 2012 au fost cu totii de partea lui. A permis accesul la dosarele Securitatii si a condamnat comunismul ca sistem criminal. A anuntat masurile de austeritate ale Guvernului Boc stiind prea bine ca asta inseamna sinucidere politica.

Mi se pare un act de curaj politic de care putini ar fi fost in stare. Cred ca, prin majoritatea optiunilor sale, care mi se par corecte, Basescu a fost cel mai important om politic dupa decembrie 1989. Clasa politica l-a lasat insa in ofsaid, singur impotriva tuturor.

La pasiv, Traian Basescu a avut scaderi omenesti, care l-au impiedicat sa fie perceput ca un presedinte cum ne-am fi dorit: a fost si el impregnat de spiritul dambovitean, a avut o tinuta personala si un limbaj nu intotdeauna la inaltimea functiei sale. A fost individualist, nu a stiut sa-si aleaga, sa-si pastreze si sa-si puna-n evidenta oamenii. A fost uneori arogant, alteori si-a aratat prejudecatile rasiale si sexismul.

A exagerat cu spiritul lejer, popular, cu baile de multime, lucruri percepute initial drept calitati, dar care s-au intors impotriva lui. In ultimul timp, a sustinut-o inexplicabil, pana-n panzele albe, pe Elena Udrea, o optiune politica si morala care i-a indepartat pe multi dintre sustinatorii lui si care se dovedeste, azi, catastrofala. A avut, in fine, o atitudine ambigua fata de grupul de intelectuali care i-au fost alaturi, de multe ori pusi in dificultate de gafele si alegerile sale subiective.


Mircea Cartarescu: Avem si azi aceeasi forma de lupta anti-sistem. Politica "culturala" a sarmalutelor a fost abolita






Oricat de diferite ar fi, comunismul si consumismul sunt sisteme impotriva individului si-a libertatii lui interioare. Avem si azi aceeasi forma activa de lupta anti-sistem: cultura, literatura, arta adevarate, afirma scriitorul Mircea Cartarescu.

Consumismul nu se reduce la frigidere, haine de firma si gadgeturi electronice. Nenumarate produse culturale sunt si ele adaptate hiperdemocratizarii societatii de azi, atrage atentia Mircea Cartarescu.

Scriitor, dar si profesor universitar, Mircea Cartarescu s-a referit la evolutia tinerilor in ultimii 20 de ani, dar si la emigrarea romanilor in strainatate, "cel mai important fenomen de dupa decembrie 1989. Zidari, faiantari, zugravi, bone, femei de serviciu si cameriste - nu s-a gasit inca scriitorul care sa descrie aceasta saga impunatoare si trista. Au invatat ce-nseamna sa fii cetatean, care iti sunt drepturile si indatoririle. Nu am destule cuvinte ca sa-mi arat respectul si admiratia pentru acesti oameni care au schimbat fata Romaniei".

Mircea Cartarescu spune ca in urma cu doi-trei ani s-a gandit sa paraseasca Romania, dar Bucurestiul a fost mereu locul in care a tinut sa se intoarca: "Mie-mi place cu adevarat sa locuiesc printre ai mei, scufundat in limba mea materna".


Ioana Ene Dogioiu:
Aveti o recunoastere internationala importanta, cartile dvs sunt traduse si publicate in multe tari, sunteti premiat, cel mai recent la Targul de la Leipzig. V-ati gandit vreodata sa parasiti Romania?


Mircea Cartarescu:
Sa pleci din tara era pe vremuri o optiune serioasa. Mai intai, aveai exemplul marilor scriitori si artisti romani care reusisera in strainatate (Cioran, Eliade, Enescu, Eugen Ionescu sau Brancusi) si contraexemplul celor care, la fel de valorosi - Arghezi sau Blaga, de pilda - ramasesera necunoscuti Europei. Te puteai gandi ca ramanand in Romania risti obscuritatea.

Apoi, in perioada comunista, puteai alege exilul ca pe o cale de salvare. Dupa 1989 am calatorit foarte mult, am locuit ani in sir in Occident, avand burse de scriitor si predand la cateva universitati renumite - in Amsterdam, Viena si Berlin -, dar Bucurestiul a fost mereu locul in care am tinut sa ma-ntorc.

Nu mai e nicio problema sa locuiesti acum oriunde in lume - suntem oricum cu totii locuitori ai Internetului si-ai retelelor de socializare - dar mie-mi place cu adevarat sa locuiesc printre ai mei, scufundat in limba mea materna, bucurandu-ma de acel sentiment de legitimitate pe care ti-l da traiul in comunitatea de unde esti, unde toti au copilarit ca tine, au avut experientele tale, intr-un fel iti seamana, in bine si-n rau.

Am vrut serios sa parasesc Romania doar acum doi-trei ani, cand oameni care sunt in clipa asta in inchisoare ma acuzau la televizor ca mi-am varat mainile pan-la coate in banii ICR-ului si ca as fi agent de influenta al "regimului Basescu". Tot zisul regim mi-ar fi fabricat notorietatea in strainatate, publicandu-mi carti nevandabile din banii bietilor pensionari.

Atunci am fost teribil de scarbit, nu in primul rand de calomniile de la Antene si alte televiziuni, ci de faptul ca au fost preluate si amplificate chiar de colegi ai mei scriitori, jurnalisti si caricaturisti, lucru pe care n-am sa-l uit niciodata.

N-am de gand sa ma expatriez. Nu am probleme cu Romania si comunitatea romaneasca. Dimpotriva, vreau sa contribui, dupa puterile mele, la imbunatatirea imaginii noastre in Europa. Artistii si scriitorii romani au beneficiat din plin de platforma de schimburi culturale a ICR-ului din perioada 2006-2012, institutie distrusa cu cinism de triada Voiculescu-Antonescu-Ponta.

Au circulat in lume si si-au diseminat operele incomparabil mai mult ca inainte. Politica "culturala" a sarmalutelor si dansurilor populare a fost abolita. Suntem azi pe aceeasi frecventa cu tot ce se face in lume in zona artistica.


Ioana Ene Dogioiu:
Peste 3 milioane de romani traiesc acum in afara granitelor tarii. Multi dintre ei sunt tineri cu pregatire superioara, de exemplu medici. Credeti ca, mai ales in cazul elitelor, argumentul exodului este exclusiv financiar?


Mircea Cartarescu:
Emigrarea romanilor in strainatate, in cautare de locuri de munca si de conditii mai bune de trai, mi se pare cel mai important fenomen de dupa decembrie 1989. Nu e vorba aici in primul rand de elite, ci de oamenii simpli, care uneori nici nu iesisera pana atunci din satul lor, care au plecat cu familiile, cu clanul, cu vecinii, reconstruindu-si satul natal in Spania sau in Italia.

Zidari, faiantari, zugravi, bone, femei de serviciu si cameriste - nu s-a gasit inca scriitorul care sa descrie aceasta saga impunatoare si trista. Milioane de oameni care nu mai aveau in tara nici un viitor au plecat in necunoscut, cu un curaj extraordinar, au locuit la comun, in case inchiriate, au muncit cu stoicism ani in sir, s-au calificat acolo, au invatat acolo demnitatea si respectul. Unul dintre ei imi spunea ca prima data in viata i s-a vorbit cu "dumneavoastra" in Spania.

Au invatat ce-nseamna sa fii cetatean, care iti sunt drepturile si indatoririle. Au vazut ca poti castiga bine intr-un sistem bazat pe cinste si respect fata de lege. Emigratia a fost o scoala de civism ale carei roade s-au aratat acum, la ultimele alegeri. Stiu bine despre ce vorbesc: aproape toti cei 11 frati ai sotiei mele au muncit ani de zile in Spania.

I-am urmarit in toti acesti ani si le-am vazut transformarea, deschiderea mintii pe care le-a adus-o experienta strainatatii. Dupa cum se stie, ei au muncit in tot acest timp cu gandul la cei din tara, carora le-au trimis de multe ori tot ce castigau. Visul fiecaruia a fost o casuta in satul natal. Nu am destule cuvinte ca sa-mi arat respectul si admiratia pentru acesti oameni care au schimbat fata Romaniei.

Fireste, exista si o alta fata a emigratiei, cea a varfurilor. Tinerii din intreaga lume aleg astazi universitati din alte tari decat cea natala si adeseori se stabilesc unde au studiat. Studentii romani nu fac exceptie. E foarte bine ca e asa. Trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca traim intr-o lume deschisa, globalizata, in care si piata educatiei, si piata muncii te accepta in functie de competentele tale. De ce sa-i tinem pe acesti oameni in Romania?

In definitiv, fiecare dintre ei are azi o cetatenie tripla: sunt romani, europeni si locuitori ai universului. E frumos ca, atunci cand devin celebri, sa nu-si ascunda cetatenia romana, e frumos sa-si invete copiii romaneste. Si sa fie cu adevarat, nu intr-un mizerabil slogan de alegeri, mandri ca sunt romani. Dar nu e obligatoriu. Obligatoriu e doar sa fii om, oriunde ai trai.


Ioana Ene Dogioiu:
Sunteti si profesor universitar cu o indelungata cariera didactica in spate. Cum percepeti evolutia sau involutia tinerelor generatii in acesti 25 de ani?


Mircea Cartarescu:
Noi nu avem nici dreptul, nici nu putem sa-i judecam pe cei tineri. Noi am trait, ne-am dat masura. Acum lumea e a lor. Si e o lume intr-o transformare cum n-a mai fost de acum doua secole si jumatate, de la revolutia industriala incoace. Traim azi o schimbare de paradigma care va transforma din nou omul in mod radical.

Cultural, iesim din galaxia Gutenberg ca sa patrundem intr-o noua lume mediatica si interconectata, o lume virtuala bogata si superficiala in acelasi timp, greu de-nteles pentru noi.

Tinerii de azi, studentii mei, sunt la fel de inteligenti, de candizi, de luminosi ca si cei de acum 20 de ani. Ceea ce ii diferentiaza e modul de structurare a experientei culturale: cei de-atunci vedeau faptele de cultura ca pe un sistem, cei de-acum le vad ca pe un puzzle.

Studentii actuali nu mai citesc literaturi, cum spunea Calinescu, nu mai sunt atenti la filiatii, influente, diacronie. Ei citesc cate-o carte deodata si o valorizeaza nu printr-un discurs critic, ci printr-un "like". Pentru noi, cei vechi, e o neintelegere si-o catastrofa. Dar noi am fost, pe cand ei sunt. Noi am dat drumul lumii din maini, intr-o stare nu prea buna, s-o recunoastem, e randul lor acum sa faca ceva cu ea.


Ioana Ene Dogioiu:
Inainte de 1989 cultura, in general, si cartea, in special, reprezentau un refugiu, poate cel mai important, in fata agresiunii sistemului politic. Se citea foarte mult. Ce mai reprezinta cartea acum pentru societatea romaneasca?


Mircea Cartarescu:
Eu n-am perceput niciodata cultura ca pe un refugiu, ci ca pe lucrul cel mai important din lume. Nu citeam si nu ascultam muzica in vremea lui Ceausescu ca sa uitam de catastrofa politica, economica si sociala a tarii. Nici nu scriam literatura pentru asta.

Cine-a venit macar o data, pe-atunci, la Cenaclul de luni, sau la expozitia Oglinda, sau la concertele trupei Phoenix a inteles ca oamenii nu se ascundeau, resemnati, ca sa-si rontaie prajiturelele culturale, ci faceau literatura, muzica, pictura cu o libertate interioara pe care o aruncau in fata opresorilor. O faceau pentru ca dezastrul sa nu fie deplin.

Lupta impotriva dictaturii nu s-a facut numai cu manifeste, ci si cu orice act intelectual si artistic liber. Lectura libera era si ea un astfel de act. Oamenii nu citeau operele tovarasului, nici invataturile clasicilor marxismului, citeau marea literatura a lumii si literatura romana contemporana neaservita propagandei comuniste.

Astazi oamenii citesc aceeasi literatura libera, in format clasic sau electronic. Diferenta consta in mult mai marea pondere a literaturii comerciale. Consumismul nu se reduce la frigidere, haine de firma si gadgeturi electronice. Nenumarate produse culturale sunt si ele adaptate hiperdemocratizarii societatii de azi.

Dar avem si azi aceeasi forma activa de lupta anti-sistem: cultura, literatura, arta adevarate. Tot prin ele rezistam si azi, tot prin libertatea interioara a actului scrierii si-al lecturii. Oricat de diferite-ar fi, comunismul si consumismul sunt sisteme impotriva individului si-a libertatii lui interioare.

Cat despre viitorul cartii - trebuie spus ca prin "carte" se inteleg multe. Aparatul de citit facut din hartie probabil ca va disparea, sau va ramane ceva nobil si rarisim asemenea gramofoanelor. Iar scrisul literar se va contopi din nou, ca la-nceputuri, cu celelalte arte, ca si cu unele noi, ce abia se nasc, intr-un nou sincretism, digital si mediatic, ce va furniza continuturi totale pentru animalul flamand pe care-l avem in teasta.


Pana atunci, insa, mi-ar placea sa ne mai bucuram cateva decenii, adica pana la sfarsitul zilelor noastre, de fosnetul paginilor si de gratia poeziei, de "placuta zabava" a lecturii din cartile pe care le-am iubit intotdeauna.



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu