Ziua în care Steaua şi Dinamo trebuiau să dispară

Matei Udrea

Petre Roman a ordonat demilitarizarea celor două cluburi. 


Mircea Pascu, şeful de atunci al FRF: "Era vorba de desfiinţarea lor“

Petre Roman a dispus, în decembrie 1989, ca Steaua şi Dinamo să nu mai fie finanţate de Armată şi Interne. Subordonaţii nu i-au executat ordinul


Istoria sportului românesc din ultimul sfert de veac ar fi arătat altfel dacă, în zilele revoluţiei din 1989, premierul Petre Roman ar fi reuşit să materializeze ideea de a demilitariza Steaua şi Dinamo. În lipsa oricărei legislaţii care să permită activitatea unor cluburi profesioniste, acest ordin însemna, de fapt, desfiinţarea celor mai importante cluburi din România, explică Mircea Pascu, preşedintele FRF din acel moment. Pascu afirmă că acesta a şi fost, de altfel, scopul real al demersului.


Argumentele, atât pro, cât şi contra acestei idei, par solide. Fostul premier Petre Roman regretă că n-a reuşit să pună în aplicare această idee şi spune că nu era nici normal, nici corect ca Steaua şi Dinamo să beneficieze de avantaje faţă de partenerele de competiţie. Timpul i-a dat dreptate. Sprijinite în continuare de Armată şi Interne atât cu bani, cât şi cu infrastructura acestor mari ministere, Steaua şi Dinamo şi-au păstrat şi valorificat aceste atuuri, dominând fotbalul românesc.

Paternitatea ideii, revendicată de mai multe persoane

În acelaşi timp, desprinderea celor două grupări de ministerele-mamă ar fi echivalat cu desfiinţarea. În decembrie 1989 şi chiar ianuarie 1990, când s-a încercat separarea lor de Interne şi Armată, Dinamo şi Steaua n-ar fi avut niciun mijloc de subzistenţă. Nu exista cadru legislativ care să permită funcţionarea unor cluburi particulare. Practic, cele două grupări n-ar fi avut cum să obţină fonduri, să-şi plătească personalul şi cheltuielile şi nici să participe la competiţiile interne.


Nici paternitatea ideii nu este clară acum, la un sfert de veac după Revoluţie. Petre Roman susţine cu fermitate că el a dat acest ordin, dar subordonaţii n-au îndrăznit să-l pună în aplicare. Fostul premier spune că Angelescu, ministru al Sportului în guvernul provizoriu instalat oficial pe 28 decembrie 1989, a tergiversat punerea în practică a acestei decizii şi sugerează că acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost schimbat din funcţie. Spusele lui Roman sunt confirmate de Cornel Dinu în cartea sa autobiografică.


În acelaşi timp, răposatul Mircea Angelescu a scris, la rândul său, în cartea „35 de ani la pupitrul fotbalului“, că ideea i-a aparţinut, că s-a bătut pentru punerea ei în practică, dar s-a lovit de opoziţia generalilor Nicolae Militaru şi Athanasie Stănculescu, primii doi titulari postdecembrişti ai Ministerului Apărării Naţionale. La rândul său, Angelescu e confirmat pe deplin de Mircea Pascu, primul preşedinte postdecembrist al FRF. Pascu spune însă că el a fost cel care a reuşit să-l convingă pe Angelescu să renunţe la desfiinţarea cluburilor Steaua şi Dinamo, explicându-i că astfel s-ar compromite participarea României la Mondialul din Italia 1990.


Mircea Pascu: „Prin desfiinţarea celor două cluburi, Angelescu, om din Partidul Comunist, încerca să se legitimeze, să demonstreze că a făcut ceva pentru Revoluţie“

 Mircea Pascu spune că s-a opus ideii de a desfiinţa Steaua şi Dinamo din raţiuni practice: reveniţi la cluburile care-i formaseră, fotbaliştii din naţională n-ar mai fi avut condiţii optime de pregătire

Mircea Pascu (80 de ani), vicepreşedinte al FRF între 1983 şi 1989 şi, cu o mică întrerupere, preşedinte al acestui for între decembrie 1989 şi august 1990, spune răspicat că glonţul le-a vâjâit pe la ureche cluburilor Steaua şi Dinamo la Revoluţie. O sumă de motive, între care raţiuni de oportunism politic şi calcule mercantile, a stat în spatele acelei iniţiative, spune Mircea Pascu în interviul acordat pentru ProSport.


ProSport: 
Domnule Mircea Pascu, a existat acum 25 de ani ideea desfiinţării cluburilor Steaua şi Dinamo?


Mircea Pascu: 
Mircea Angelescu, primul ministru al Sportului de după Revoluţie, a propus şi susţinut acest lucru. Erau vizate Steaua, Dinamo, Victoria şi Flacăra Moreni. Au apărut reacţii, a fost o opoziţie. Au rămas în picioare, până la urmă, Steaua şi Dinamo.


ProSport: 
Cum au scăpat Steaua şi Dinamo?


Mircea Pascu: 
Mircea Angelescu a fost numit ministru al sportului pe 28 decembrie 1989. Pe mine m-au înlăturat din funcţia de şef al FRF pe 4 ianuarie 1990, iar în februarie, pe 12, mi se pare, am revenit în post după alegeri. Noi eram calificaţi cu naţionala la Mondialele din Italia. Majoritatea copleşitoare a jucătorilor proveneau de la Steaua şi Dinamo. Am insistat că aceşti jucători rămâneau fără cluburi, se ajungea la o situaţie... Cu acest argument l-am determinat să cedeze.


ProSport: 
În memoriile sale, Mircea Angelescu vorbeşte despre demilitarizare, nu despre desfiinţare. Acelaşi lucru îl scrie şi Cornel Dinu, care a fost secretar de stat pe Sport în primul guvern postdecembrist. Până la urmă, s-a propus demilitarizarea sau desfiinţarea acestor cluburi?


Mircea Pascu: 
Domnule, ascultaţi-mă, că ştiu ce spun! Era vorba de desfiinţare. Asta cu demilitarizarea era doar o terminologie de moment, de fapt era vorba de altceva. În acel moment nu se putea face nicio demilitarizare în sensul pe care-l înţelegem acum. Noi veneam dintr-un sistem şi trebuia să se nască un alt sistem. Fotbalul nostru era amator şi urma să devină profesionist. N-aveam atunci legi pentru aşa ceva. Nu exista cadrul legal pentru societăţile comerciale în baza cărora activează acum cluburile. În conjunctura asta, ce însemna, de fapt, demilitarizarea? Cluburile, aşa cum s-a încercat şi spus atunci, ar fi trebuit să devină independente. Dar logica înlătură această posibilitate. Dacă tăiai banii de la buget pentru Steaua şi Dinamo, de unde îşi obţineau fondurile pentru a continua activitatea? Nu exista aşa ceva şi nici posibilitatea legală pentru a supravieţui.


ProSport: 
Insist: nu cumva se discuta şi un plan prin care să poată supravieţui după separarea de ministere?


Mircea Pascu: 
Să fie clar, îmi amintesc de desfiinţarea lor, nu de altceva! Asta cu demilitarizarea era doar o speculaţie politică.

„Au încercat să-l ducă pe Hagi înapoi, la Sportul, şi de acolo să-l dea în Italia“

ProSport: 
De ce ar fi vrut Angelescu să desfiinţeze Steaua şi Dinamo?


Mircea Pascu: 
Era un om din conducerea Partidului Comunist Român. Trebuia să demonstreze cumva participarea lui la Revoluţie, era nevoie să se remarce şi el în vreun fel, o contribuţie la lupta împotriva vechii orânduiri. Mai erau şi multe interese. Erau jucătorii... Pe Hagi au încercat să-l transfere în Italia.


ProSport: 
La Milan?


Mircea Pascu: 
Eee, Milan! Nici vorbă. Povestea cu Milan a fost mai târziu. Prin aprilie 1990 am plecat la UEFA, în Elveţia. Şi m-am trezit că la Bucureşti se convocase Biroul Executiv al federaţiei cu unic punct, pe ordinea de zi, luarea lui Hagi de la Steaua şi aducerea lui înapoi, la Sportul Studenţesc. De acolo urma să fie dat imediat în străinătate. M-am întors imediat şi m-am opus cu vehemenţă. Dacă nu eram eu, se făcea această manevră. Deci, revenind, erau şi interese.


ProSport: 
În cartea sa autobiografică, Dinu scrie că ideea i-a aparţinut lui Petre Roman, premierul ţării la acea dată.


Mircea Pascu: 
... (ezită) E posibil să fi fost ideea lui Petre Roman. Dar era o idee de diletant. Era clar că, în acel moment, existau doar două variante: ori desfiinţai clubul, ori îl lăsai să funcţioneze după vechea regulă până la elaborarea şi promulgarea unei noi legislaţii. Eu n-am fost om politic, m-am ferit de asta, Angelescu şi Dinu au fost. Vă spun însă că nu a fost ideea lui Roman. Îi băgau alţii baliverne în cap...

Mircea Angelescu: „Demilitarizarea nu s-a dorit din cauza vechilor structuri“

ft-Mircea Angelescu
Mircea Angelescu este perceput diferit de protagoniştii evenimentelor de acum un sfert de secol: fie ca un oportunist dispus să calce pe cadavre, fie ca un om de bună calitate, care n-a făcut rău prin decizii politice


În „35 de ani la pupitrul fotbalului. Implicarea Securităţii în fotbal“, răposatul Mircea Angelescu (1923-2010), ministrul Sportului în primul guvern de după 22 decembrie 1989, îşi asuma, de asemenea, paternitatea demersului, dar din alte motive decât cele expuse de Mircea Pascu. „Procesul demilitarizării a început din 1990. La începutul lui ianuarie 1990, în calitate de ministru al sporturilor, am dorit să am o discuţie cu Mihai Chiţac, ministrul de Interne, şi cu Nicolae Militaru, ministrul Apărării Naţionale, în legătură cu demilitarizarea sportului românesc. Ideea era ca cele două cluburi, Steaua şi Dinamo, să nu mai fie patronate de cele două ministere. Am considerat că atâta timp cât actualele cluburi sunt patronate de cele două ministere nu vom avea o corectitudine în ceea ce priveşte jocul de fotbal şi, de asemenea, nu va exista o loialitate în ceea ce priveşte achiziţiile de jucători.


Redau trei idei principale pe care le-am discutat îndelung, la jumătatea lunii ianuarie 1990, cu Mihai Chiţac şi Nicolae Militaru...
Eu şi Chiţac am fost de acord să demilitarizăm complet grupările Dinamo Bucureşti, Dinamo Braşov etc, care să devină cluburi autonome, cu preluarea întregii baze materiale şi a personalului aferent.

Însă Nicolae Militaru a fost sceptic, mai precis împotriva demilitarizării clubului Steaua. Acelaşi răspuns negativ l-am avut şi după schimbarea lui Militaru cu Victor Stănculescu, în februarie 1990.

De fapt, demilitarizarea nu s-a dorit, deoarece vechile structuri securiste încă mai bântuie şi nu pot lăsa din mână controlul asupra sportului românesc şi, în special, a fotbalului.

Două evenimente importante în care eu am fost implicat încă din ianuarie 1990, privind demilitarizarea sportului: una promiţătoare, poziţia pozitivă a vechii structuri de la Dinamo, şi alta negativă, potrivnică, la clubul Steaua“, scria Angelescu.

Petre Roman: „Eu am cerut acest lucru! Dar să ştiţi că au fost temători, foarte temători...“

 Petre Roman a anticipat, în decembrie 1989, ceea ce urma să se întâmple în fotbalul românesc, dacă nu se demilitarizau

cluburile Armatei şi Internelor. 

Petre Roman (68 de ani), premier al României din decembrie 1989 până în septembrie 1991, îşi asumă iniţiativa de a demilitariza imediat după Revoluţie atât Steaua, cât şi Dinamo şi regretă că n-a reuşit acest lucru atunci. Fostul prim-ministru spune că o competiţie între cluburile Armatei şi Internelor, pe de o parte, şi celelalte cluburi civile nu putea fi – şi nici n-a fost – corectă. În acelaşi timp, Roman acceptă că România nu avea, în acel moment, condiţii pentru aşa ceva.


ProSport:
Domnule Petre Roman, vă deranjăm de la ProSport...


Petre Roman: 
Aoleo, ProSport?


ProSport:
Scriem un serial despre Revoluţie şi mă interesează un subiect special, ideea apărută atunci de a desfiinţa Steaua şi Dinamo şi de a demilitariza sportul. O parte din proiect s-a şi realizat, clubul Victoria...


Petre Roman: 
Desfiinţarea echipei Victoria a fost chiar un act politic, pentru că reprezenta Securitatea din Bucureşti. Aşa a fost. Angelescu a fost un om de bună calitate, să ştiţi. Era, într-adevăr, un om de partid (n.r. – comunist), dar înainte de 1989 nu s-a implicat în decizii politice.


ProSport:
Mircea Angelescu, primul ministru al sportului după Revoluţie, şi Cornel Dinu, care era secretar de stat, au scris despre aceste lucruri în cărţile lor autobiografice. Mircea Pascu, primul preşedinte al FRF după 1989, mi-a confirmat.


Petre Roman: 
Eu am cerut acest lucru, sportul să fie demilitarizat. Dar să ştiţi că au fost temători, foarte temători. Aveau ideea că aceste cluburi, dacă se demilitarizează, nu mai beneficiază de fonduri de la stat. Eu le-am spus însă foarte clar: „Gata, înţelegeţi că s-a terminat cu asta! Ajunge! Nu e în regulă!“.

„Voiau să aibă cluburile pe banii statului“

ProSport:
Şi ei? Ce vă răspundeau?


Petre Roman: 
Voiau să aibă cluburile pe banii statului. Dar asta nu era cinstit. Era discriminare, nu se putea face competiţie corectă pentru că ei beneficiau de nişte avantaje faţă de ceilalţi.


ProSport:
Ce s-a întâmplat?


Petre Roman: 
N-au dus lucrurile până la capăt. Ulterior, la următorul guvern, Mircea Angelescu n-a mai fost ministru, a fost schimbat. Până la urmă s-a dat o perioadă de tranziţie pentru separarea acestor cluburi de ministerele respective. Din păcate, modalitatea de privatizare n-a fost prea fericită. Ideea iniţială era să se facă această privatizare pe bază de acţionariat. Ce s-a întâmplat apoi la Dinamo, dar şi la Steaua... Cu Hrebenciuc, care...


ProSport:
Ideea aceasta a desfiinţării, cu revenirea sportivilor la cluburile de unde fuseseră luaţi...


Petre Roman: 
Până la urmă, Mircea Angelescu a spus că, dacă mergem pe sistemul occidental, contează foarte mult brandul. Era valabil şi pentru Steaua, şi pentru Dinamo. Acest brand trebuia valorificat pe piaţă. Dar noi nu aveam piaţă pentru aşa ceva atunci...

Cererea lui Roman şi refuzul lui Dinu

 Cornel Dinu recunoaşte, în cartea sa autobiografică, faptul că a primit cu reticenţă ideea de a rupe Steaua şi Dinamo de ministerele de forţă.

În cartea autobiografică „Jucând cu destinul. Zâmbind din iarbă“, Cornel Dinu scrie despre o discuţie pe care ar fi avut-o cu Petre Roman în 26 decembrie 1989 pe tema desprinderii cluburilor Steaua şi Dinamo de ministerele-mamă. Dialogul susţine afirmaţia lui Petre Roman, care spune că ideea i-a aparţinut, dar şi ceea ce spune fostul premier, că subordonaţii săi s-au temut să facă acest pas.


„Spre prânz s-a anunţat guvernul cu Petre Roman prim-ministru. Acesta, în timp ce se bărbierea înainte de ceremonia oficială a investiturii sale, îmi sugerase:

- Dinule, eu nu-l cunosc pe Mircea Angelescu, dar... ar fi bine să devină echipe civile şi Steaua, şi Dinamo. Vin alte timpuri şi nu mai poate fi acceptat ce au făcut acestea în ultimii ani. Ştii bine la ce mă refer.

L-am privit prin oglinda în care se ferchezuia:


- Ştiu, Petre, dar nimic nu vom putea schimba repede. În toate va trebui să urmăm strategia paşilor mici, dar siguri. Avem de luptat, şi tu în primul rând, cu tentaţia oamenilor de a se considera liberi să facă orice. Va trebui să aşezăm imediat reguli cu adevărat democrate şi să-i convingem pe oameni să le respecte. Să veghem asupra lor şi să le înfăptuim. Pentru că marele pericol este că această societate românească intră într-o nouă viaţă. Ca un copil de câţiva anişori fascinat de foc şi tentat imediat să-l atingă. Trebuie să păzim societatea să nu se ardă. Noi împreună cu ea. O să vezi, adesea va fi imposibil“.