Retrogradus
... CAPAC!
Constantin
Moldovan
Prefer
ca unii să mă creadă-anost!
O
spun - și îmi asum această vină -
Cu
inima de simțăminte plină
Și
n-o să mă mai supăr, fără rost.
Voi
sta, mereu, ca un soldat, la post,
Cuvântul
îmi va fi unealtă fină
Pentru-a
aprinde, -n suflete, lumină;
Dar
asta nu-nțelege orice prost.
Așa
va fi, vă jur, întotdeauna,
Nu-i
voi băga în seamă, că-i totuna,
Pe
cei care din umbră uneltesc.
O
să-i ignor, în suflet port armură,
Nu-i
pot urî, nu știu ce-i aia ură,
Mi-e
milă doar...Și îi compătimesc.
...................................................
Mi-e
milă doar și îi compătimesc,
Nu-i
pot urî, nu știu ce-i aia ură,
O
să-i ignor - în suflet port armură -
Pe
cei care din umbră uneltesc.
Nu-i
voi băga în seamă, că-i totuna,
Așa
va fi, vă jur, întotdeauna,
Dar
asta nu-nțelege orice prost...
Pentru-a
aprinde, -n suflete, lumină
Cuvântul
îmi va fi unealtă fină,
Voi
sta, mereu, ca un soldat, la post
Și
n-o să mă mai supăr fără rost.
Cu
inima de simțăminte plină,
O
spun - și îmi asum această vină:
Prefer
ca unii să mă creadă-anost!
Lasă-mă
să plec
Rodica
Buzdugan
era
caldă dimineața aceea
cu
miros de mare legănată,
așa
ca mersul tău bine înfipt
în
pământul trezit și el
odată
cu venirea ta...
din
adormirea iernii
în
palmele ghioceilor,
înfloriți
doar pentru a vedea
sărutul
nostru
rămas
și azi amprentă
în
gura mea,
de
aceea vorbesc tot timpul
în
cuvinte scrise
cu
viața ta și renunțarea mea,
desi
primăverile noastre sunt înflorite
în
cuvintele tale
cele
mai adânci desenate
pe
pielea mea,
așa
să se știe că tu ești stăpânul
adâncurilor,
venit
doar pentru a purta
în
fiecare an
trandafiri
roșii,
și
sărutul nostru
din
care curge izvorul iubirii,
peste
trupurile răstignite
la
malul mării
de
unde eu a trebuit să plec
pentru
totdeauna
fără
inimă,
doar
cu bagajul unui proscris
care
a decis singur
să
trăiască,
așa
că tu
azi,
trebuie
să îmi dai imima
închisă
în pumnul încă sângerând
de
cât de strâns o ții,
să
o lași
să
mai bată măcar de data asta,
fără
să-mi amintești de sărut
si
nici de malul mării unde ne-ai sculptat
pe-amândoi
pentru
totdeauna....
Peste
(deasupra)
Sandu
Alrox
Zborul
pescărușilor ce zboară peste valuri, în furtună
peste
sclipirea soarelui reflectată pe apă
o
linie întunecată la orizont peste limita
care
pare a termina aspectul.
Dar
în mintea mea mai mult, nu se oprește,
merg
dincolo de gândire, merg dincolo de imagine
aceleași
valuri care le percep
dau
drumul la nisipul auriu și umed care
să
acționeze ca o pernă de strălucire în aur.
Ei
merg dincolo de arome de o iarnă ce lasă
pescărușii
la soarta lor
în
final, lumea lor neatinsă.
Şi
merg dincolo de gândurile care sunt
amintiri
de un sezon de viață.
Cuvânt
nenăscut
Dori
Lederer
Nu
s-a inventat cuvântul
Mai
adânc decât adâncul
Și
nici vocea care tună
Ca
furtuna în furtună.
Nu
s-a mers mai sus de susul
Cerului
din cer promis,
Nici
un dus nu e ca dusul
În
abisul din abis.
Nimeni
nu a tălmăcit
Plânsul
scrisului din scris,
Cunoștința
n-a ghicit
Visul
viselor din vis.
Iată
de ce curg în lume
Literele
în potop,
Sufletul
caută-anume
Un
cuvânt ce-ar spune Tot.
De
la minus pân’ la plus
Infinit
de veșnicie,
E-un
ceva încă nespus
Căutat
de poezie.
SFÂRȘITUL
Cristian
Ţîrlea
Te-obișnuiși
cu-al lacrimilor meu șuvoi,
nici
cald îți este și nici atâta frig
și
nici nu-ți pasă când eu, plângând, te strig
și
ai uitat sărutul de pe vânt și ploi.
Nici
vocea mea, alt'dată caldă,
nu
mai poftești s-o-auzi acum,
nici
visuri, planuri sau speranțe.
Sunt
singur pe-al meu drum.
Cin'
te-a adus, în calea mea, minune?
Eu
nu-s, decât, un simplu muritor
și
nu găsesc o cale să pot face din mine
un
Zeu cuceritor.
Avem
planeta noastră
Lusiana
Drăguşin
Sunt
bogată şi respir
între
lumi procedurale
când
îmi pui pe frunte mir
viaţa
mea curge agale.
Dau
sentinţe şi nebunii
umblă
liberi peste tot
până
la sfârşitul lumii
au
glasuri de alogot.
Nu
mai cerem explicaţii
la-ntrebări
fără răspuns
hai
iubite-n constelaţii
toate
astea sunt de-ajuns.
Noi
avem planeta noastră
şi
iubirea jubilează
liniştea
ne ocrotească
altceva
nu mai contează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu