Ne-am luat Revoluţia înapoi!

Dan Popica

Au avut în mâini cuţitul cu care-şi tăiau felii groase din pâinea muncită de acest popor. S-au îmbătat de putere şi s-au socotit un fel de supraoameni îndreptăţiţi la orice, lăfăindu-se multă vreme proaspăt bărbieriţi, cu cravată şi cămaşă albă, volubili, afabili şi plini de importanţă sub lumina reflectoarelor. S-au crezut însuşi statul producând un sistem impenetrabil şi aparent indestructibil considerându-se infailibili în faţa oricui. Şi asta i-a doborât până la urmă, propria grandoare şi încredere în sine transformată într-o aroganţă pe care nu şi-au mai putut-o controla.

Au (de)căzut de pe cai mari şi le este foarte greu să-şi accepte noul statut, acela de a fi ajunşi în dizgraţia societăţii pe care altădată au avut-o la picioare. În plus au asistat sideraţi la Revoluţia conştiinţelor din 16 noiembrie şi asta i-a dezorientat şi le-a anulat şi ultima speranţă de revigorare şi revenire. Dacă ar fi deştepţi ar tăcea, şi-ar ispăşi păcatele şi aşa pe nesimţite lumea i-ar uita, i-ar lăsa în pace şi poate că s-ar mai uşura ceva din povara ruşinii de a fi un paria, căci ce altceva poţi fi atunci când încalci legea şi toate regulile de bun simţ într-o societate normală şi ajungi la închisoare, eşti cu un picior în ea sau te-ai (auto)exilat într-o lume interioară specifică celor cu minţile rătăcite generatoare doar de milă şi compătimire.

O vorbă românească spune că “prostul nu e prost destul până nu e şi fudul” altfel spus “ratatul nu e ratat destul până nu mai ratează încă o dată şansa de a tăcea (şi de a rămâne filozof neînţeles)” şi iată că ea se aplică pe deplin foştilor “infailibili” ai rarefiatelor şi înaltelor sfere ale societăţii româneşti.

Fostul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a ajuns un acronim, SOV, care îşi permite să dea sfaturi tinerilor pe care-i numeşte “proşti” tocmai pentru că aceştia refuză şi nu pot fi ca el. Cu toată “prostia” lor nu vor ajunge niciodată un acronim prăbuşit în uitare, dispreţ şi indiferenţă pentru că au văzut în SOV exact întruchiparea modelului perfect care niciodată nu trebuie urmat, cazierul şi oprobriul public fiind o anatemă care nu mai poate fi curăţată cu nicio sumă de bani. Oricât de mulţi ar fi, aceşti bani sunt tot murdari şi nu vor face altceva decât să murdărească şi mai mult.

Adrian Năstase, fost prim-ministru pârăşte România nici mai mult nici mai puţin decât la Curtea Europeană a Drepturilor Omului .

A sperat că-şi va recupera dreptul său de supraom, de a fi mai român decât toţi românii laolaltă însă petiţia i-a fost respinsă în mod politicos şi argumentat de unanimitatea plenului compus din şapte judecători.

Euroşpăgarului Adrian Severin i-a picat greu triumful conştiinţei în alegerile din 16 noiembrie numind scrutinul o “lovitură de stat”, iar pe tinerii care au strigat “Jos comunismul” i-a comparat cu … batalioanele de asalt naziste. Curat murdară optică şi gândire. Prin asta numitul s-a dezbărat şi de ultima urmă de demnitate şi onoare pe care încă o mai deţinea aruncându-se singur cu capul înainte în coşul de gunoi al istoriei României ultimului sfert de secol.

Miron Cozma, bătăuşul vizionar şi poet de puşcărie şi-a fluturat ameninţător pletele la adresa românilor plecaţi peste hotare pe care i-a numit “cerşetori”, devenind astfel el însuşi unul care veşnic şi în van îşi va cerşi iertarea pentru nenorocirile aduse acestei ţări la care a fost părtaş cu vârf şi îndesat. Va cerşi degeaba pentru că nu ştiu cine mai este dispus să se mai (auto)compromită acordând clemenţă fostului miner cu spirit civic şi cu atât mai puţin cei care au plecat din ţară tocmai din cauza a ceea ce acest individ a reprezentat şi încă mai reprezintă, braţul înarmat al bolşevismului cu faţă umană spoită cu o pudră de capitalism “sălbatic”.

CV Tudor este de mai multă vreme prizonier într-un fel de proprie închisoare a minţii de care în ultimă instanţă lumea şi opinia publică chiar se şi amuză de ceea ce poate genera o oratorie în stare pură, fără niciun fel de conţinut şi aparent fără adresă, personajul fiind stăpânit de o permanentă stare de furie pe toţi şi pe toate. A spumegat de curând la adresa aceloraşi români din afara graniţelor, pe care i-a catalogat drept “căpşunari”. Fostul făuritor şi îngrijitor al ritului personalităţii foştilor dictatori ai României, soţii Ceauşescu se află din decembrie 1989 într-o continuă căutare a unui nou “cult”. Nu l-a găsit, nimeni nu a mai fost prea bun pentru el dar a văzut în naţionalism o bună oportunitate astfel că de 25 de ani a devenit un “mătrăgunar” ce toarnă necontenit otravă în sufletul românesc, fiind în căutarea “românului perfect” pentru care niciun sas nu poate fi Preşedinte chiar dacă acesta poate că este mai român decât el însuşi. Iată că mătrăguna e atât de amară încât până la urmă îţi ia minţile ţie, cel care o produci.

Acesta este putregaiul pe care politica României l-a produs în ultimii 25 de ani. Spre deosebire de alţii care au măcar decenţa de a tăcea, de a scrie cărţi religioase ori de aşi scrie memoriile în închisorile prin care au ajuns să cugete la forţa distructivă a puterii propriei autosuficienţe, ei se manifestă public nefăcând altceva decât să sfideze şi să calce în picioare încă o dată spiritul şi demnitatea românului.

Cei mai mulţi dintre cei care au stat la cozi în 16 noiembrie habar nu au în detaliu despre constituţie, cunosc foarte vag noţiunile de stat de drept şi constituţional şi sunt familiarizaţi cu politicul doar din ceea ce văd şi aud la radio şi televizor, citesc prin ziare sau ca urmare a accesului la variata informaţie din mediul virtual. Dar democraţia le-a intrat în sânge şi stăpânesc foarte bine câteva valori umane de bază, adevărul, bunul simţ şi dreptatea pe care acest putregai a încercat să le anihileze şi din fericire nu a reuşit. În plus libertatea de a dispune de aceste valori le-a fost grav ameninţată de batjocura, manipularea şi mai ales de minciuna cu care au fost împresuraţi mai ales în ultimii ani, un fel de toxine pe care putregaiul le-a generat pe toate canalele de informaţie disponibile.


Pentru prima oară în ultimii douăzeci şi cinci de ani am senzaţia că mi-am luat Revoluţia înapoi. Urmează zilele comemorative şi indiferent cine va ţine discursuri şi ce va rosti Revoluţia nu mai este a lor pentru că am recuperat-o iar politicienilor le este permis să rostească aceste discursuri pentru că aşa vrem noi, cetăţenii. De fapt aşa şi este, Revoluţia conştiinţelor din 16 decembrie 2014, acea revoluţie de pe facebook ne-a redat într-un fel idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 confiscată pe nedrept pentru un sfert de veac de putregaiul ce a cotropit societatea românească. Până la următoarea revoluţie vă doresc numai bine.