Dimitrie
Bolintineanu
Ca
un fluviu d-aur, splendidă lumină,
Peste
patru taberi, varsă luna plină.
Turcii
şi tătarii somnului se dau;
Ungurii,
la mese, grijile-nşelau.
Astfel
prin furtună, printre nopţi, pe mare
Lopătarii
varsă tânăra cântare.
Dar
Şerban nu doarme, căci dulcele somn
Rar
răsfaţă geana unui mare domn.
Grijile,
în horă, turbure se duce
Încotro
lumina mai splendidă luce.
Către
astea, cântul păsării prin flori
Spune
că se varsă fragedele zori.
Domnul
către ceruri-nalţă rugăciune,
Apoi
dă semnalul, trompeta răsună.
Lupta
se începe, cetele tătare
Pasă
înainte, strigă cu turbare.
Turcii
le sprijină; turcii şi tătari
Se
îndes, s-amestec... Sprinteni armăsari
Nechează,
spumează... Armele răsună;
Tremură
pământul... Muntele detună,
Soarele
păleşte... Apele roşesc...
Păsările-n
aer zborul lor opresc.
Omul
se îmbată d-omenescul sânge...
Muma
către sânu-i copilaşul strânge.
Ungurii
rezistă furiei cei vii,
Dar
cum în suflarea negrei vijelii
Arborii
rezistă, câteva minute,
Apoi
îşi sfărâmă crăcile bătute,
Astfel
stau maghiarii cu-nfocatul dor,
Cu
puterea dalbă sufletelor lor.
Dar-necaţi
d-a noastră crâncenă putere,
Iată
că se pleacă, bărbăţia piere.
Dar
atunci începe cruda măcelare.
Furia
scăpată, urlă cu turbare.
Caii
calcă în sânge până la copiţi,
Calcă
şi sfărâmă morţii şi răniţi.
Strigăte,
trufaşe, celui ce învinge,
Se
confund cu plânsul celui ce se stinge,
Astfel
cum bacanta, l-al plăcerii loc,
Vine
despletită şi cu ochii-n foc,
Şi
cu voluptate, şi nesăturată,
De
plăceri sălbateci şi de vin se-mbată.
Secheli
s-abate. Zilele-i se curmă,
Patru
mii de nobili în mormânt îl urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu