marți, 24 februarie 2015

Misiune dificila. Jurnal (2)


C.V.R. Schuyler





2 februarie 1945


Am luat prânzul acasă la comandorul Brannen cu mai mulţi români, printre
care şi baronul Neumann, proprietarul şi directorul celei mai mari fabrici de
textile din ţară. Proprietăţile lui Neumann se află la Arad. El însuşi este un
naţionalist filoromân înfocat, deşi de origine iudeo-maghiară. Mi-a spus că
producţia fabricii sale a fost redusă la 50 la sută din cauza deportării germanilor,
dar că va putea găsi în curând alţi lucrători, şi că peste patru — cinci săptămâni
va reveni la programul normal de producţie. Avusese probleme cu comuniştii
în fabricile sale, dar a reuşit să facă faţă până acum în mare măsură, deoarece,
atât el, cât şi tatăl său lucraseră, ei înşişi, din greu, în secţii. îi cunoşteau personal
pe muncitori şi se interesau de problemele individuale ale fiecărui angajat.
Neumann este foarte optimist în ceea ce priveşte viitorul naţiunii. El crede că
ruşii se vor mulţumi să lase ca România să-şi vadă singură de problemele proprii
de îndată ce va demonstra că este pe deplin capabilă să continue în litera şi
spiritul Armistiţiului. Nu crede că, pentru ţara sa, comunismul reprezintă o
ameninţare serioasă.

Dl Dinu Brătianu, lider al Partidului Naţional Liberal, a venit la mine la
ceai. întâlnirea a fost aranjată la cererea domniei-sale,în primul rând pentru a
mă informa despre poziţia Partidului Liberal faţă de actualul guvern. Aceasta
a fost cea de-a treia întâlnire pe care am avut-o cu dl Brătianu. Ca şi la precedentele
întâlniri, l-am găsit foarte supărat din cauza permanentelor cereri ale
ruşilor, mult peste condiţiile clar stabilite în Armistiţiu. El, personal, este foarte
pesimist în ceea ce priveşte viitorul. Crede că ruşii vor continua să exercite
aceeaşi presiune şi că, datorită nemulţumirii cauzate de continuul jaf din resursele
patriei, comunismul şi dezordinea nu vor întârzia să se răspândească.
Totuşi, trăieşte cu convingerea că nici un ţăran român nu este comunist în adâncul
inimii, şi că, dacă toţi ţăranii ar putea fi lămuriţi asupra situaţiei, ei ar insista
pentru o atitudine puternic naţionalistă faţă de ruşi. In general, dl Brătianu m-a
dezamăgit ca lider politic. Are aproape 80 ani şi pare a-şi risipi energia. Deşi
este extrem de nefericit din cauza situaţiei actuale, nu a oferit nici un program
constructiv de redresare, în afara unei opoziţii generale faţă de ceea ce denumeşte
cererile exorbitante şi nedrepte ale Rusiei. Pare dornic să-l urmeze pe
Maniu.


4 februarie 1945


La invitaţia generalului Negulescu, ministru de Război, am fost azi la
Sinaia, să urmăresc finalele concursului naţional de bob. Am călătorit cu un tren
special, plecând din Bucureşti la orele 6,30 dimineaţa şi ajungând la Sinaia la
orele 10,15 (cu aproape o oră întârziere faţă de programul iniţial). Au fost de
faţă peste 50 de ofiţeri britanici, ruşi şi americani. Am discutat mult cu generalul
Negulescu. Nu este câtuşi de puţin distins şi pare a avea atitudinea obişnuită a
românului din înalta societate, învăţat cu traiul luxos şi căruia nu-i prea pasă de
alte clase sociale, în afara celei proprii.

După-amiază, ne-am întors la Bucureşti cu trenul, ajungând în oraş pe la
orele 16,30. Drumul era în stare bună. Am trecut pe lângă două-trei trenuri cu
soldaţi ruşi, după toate aparenţele, în drum spre front. Trupele călătoreau în
vagoane de marfă, cu paie pe podea şi cu o sobiţă în mijloc. Păreau să stea destul
de înghesuiţi. Foarte mulţi dintre soldaţi nu păreau să aibă mai mult de
16-17 ani. Oricum, erau exemplare bine dezvoltate fizic. După standardele
noastre, uniformele lor erau într-o stare deplorabilă, chiar şi pentru nişte trupe
în drum spre front.


5 februarie 1945


Am luat ieri prânzul la Capşa (12) ca invitat al baronului Neumann. Erau de
faţă comandorul Brannen, dl Răutu (unul din subsecretarii cabinetului) şi dl Pop.
Răutu şi Pop au fost desemnaţi, sub regimul Antonescu, administratori ai
capitalului străin la fabrica de textile a lui Neumann, care este proprietate
americană. Neumann spune că Răutu şi Pop au lucrat, mână în mână, cu el şi că
au fost de mare ajutor în a-i împiedica pe germani să obţină o cotă parte din
firmă. Aceştia doi, şi alţii prezenţi la dineu, erau susţinători înfocaţi ai lui Maniu.
Ei susţin că Partidul Naţional Ţărănesc are încă multă putere şi că nu au a se
teme de nimic din partea comuniştilor, câtă vreme ruşii nu îi susţin pe faţă.

Am avut ieri două consultări cu dl Berry referitoare la vizita dnei Bragadiru
în Italia. Ea se află acum la Caserta şi a obţinut deja aprobare prin mine, de la
Comisia Aliată de Control, pe baza rugăminţii generalului Baker personal, şi a
unei scrisori de la drul Costinescu, preşedintele Crucii Roşii Române, ambele
cerând ca ea să fie autorizată să meargă în Italia pentru a procura proviziile atât
de necesare Crucii Roşii. Se vorbeşte acum că, anumiţi români înstăriţi
plănuiesc să obţină mari profituri financiare din această afacere a Crucii Roşii
şi nici eu, nici dl Berry, nu credem că este de dorit ca avioanele Statelor Unite
să ajute la transportul acestor produse în România, atâta timp cât chestiunea nu
este deplin clarificată. I-am sfătuit în consecinţă pe cei din Caserta. Sperăm să
primim mai multe informaţii într-o zi-două.

Medicul meu militar este extrem de supărat de faptul că britanicii au adus
de curând la Bucureşti, un ofiţer medic împreună cu o cantitate de penicilină,
anume pentru a-i instrui pe ruşi în administrarea ei. El conduce aceasta instniire
în spitalul rusesc din Bucureşti, unde administrează penicilina în cazuri alese
special. Politica noastră până acum a fost să păstrăm penicilina doar pentru uzul
militarilor americani. Am refuzat multe cereri venite de la eşaloanele superioare
ruseşti şi româneşti. Am făcut cunoscută problema celor din Caserta şi le-am
cerut părerea.


6 februarie 1945


Comandorul Brannen şi cu mine am primit o scurtă vizită din partea amiralului
Fundăţeanu, un ofiţer în retragere din Marina Română, care este acum
preşedinte al Comisiei Internaţionale a Dunării (l3). Mi-a expus pe scurt cum
funcţiona comisia înainte de război şi şi-a exprimat opinia fermă, conform căreia
continuarea existenţei unei astfel de comisii, în care să fie reprezentate şi Statele
Unite, este o condiţie esenţială pentru menţinerea păcii în această parte a
Europei. E de părere că o conferinţă de pace, organizată la sfârşitul acestui
război, va trebui să studieze problema Dunării cu mare atenţie. El nu cunoaşte
atitudinea actuală a ruşilor, dar ştie că, în 1940, după ocuparea Basarabiei. Rusia
a opinat că problema controlului asupra părţii din aval a Dunării va trebui decisă
exclusiv de către ţările pe care fluviul le străbate, adică România şi Rusia. Dacă
îşi menţin punctul de vedere, acest lucru ar putea provoca dificultăţi la Conferinţa
de Pace.

Am luat prânzul la Palat cu Regele şi Regina. Dl Berry era şi el de faţă,
împreună cu vreo doi ofiţeri de-ai mei şi vreo doi asistenţi de-ai săi. Nu s-a
discutat nimic de interes deosebit; totuşi. Regina şi-a exprimat îngrijorarea în
legătură cu deportările saşilor (14) şi, în special, cu „metodele dure şi brutale“
folosite de ruşi,în timpul acestor deportări.


7 februarie 1945


Trimisul suedez, dl Reutersward, m-a vizitat azi-dimineaţă şi am vorbit
aproape o oră. Este de zece ani în România şi dispune de o foarte bună bază de
informaţii. îl consideră pe generalul Rădescu, actualul premier, drept cel mai
marcant lider politic al momentului. Nu cunoaşte pe nimeni altcineva în stare
să-i ia locul.

M-a vizitat colonelul Bossy, aghiotantul Regelui; mi-a spus că a fost trimis
de Rege pentru a-mi da detalii despre ultimele cereri ale ruşilor, inclusiv pretenţia
ca singurul regiment de tancuri (l5) rămas în România să fie desfiinţat.
Acest regiment este format din circa 400 oameni, cu 26 tancuri moderne şi alte
25 învechite. Ruşii cer ca cele 26 tancuri noi să fie trimise pe front, iar cele
învechite să fie depozitate într-un loc aflat la aproximativ 100 km (16) de Bucureşti.
Colonelul Bossy mi-a explicat că garnizoana capitalei este aproape neglijabilă
şi că ei contaseră pe acest regiment de tancuri pentru a linişti tulburările
ce ar putea apărea. Ei se tem că distrugerea acestei unităţi îi va pune în imposibilitatea
de a face faţă vreunei tulburări mai serioase, dacă ar avea loc.

Am cinat cu prinţul şi prinţesa Suţu şi cu dl şi dna Romalo, la locuinţa celor
din urmă. Lt. Marchman şi cpt. Glaude au participat şi ei. Alte câteva perechi
au venit mai târziu. Seara nu a fost deloc interesantă, întrucât aceste persoane
nu par implicate în politică, ci reprezintă doar vechi familii româneşti care îşi
iubesc sincer ţara.


8 februarie 1945


Din radiograma generalului Eaker primită astăzi se vede că el înţelege de
ce trebuie evitată folosirea avioanelor noastre pentru a aduce în ţară provizii
medicale ce ar putea fi parte dintr-o tranzacţie financiară dubioasă. L-am rugat
să trimită deîndată acele provizii donate de către Papă, dar i-am cerut să ţină pe
loc, deocamdată, orice alte produse până ce situaţia se va clarifica.

Oraşul pare a fi destul de agitat în ultimul timp. Prefectul Poliţiei, generalul
Ghika, i-a spus colonelului Famsworth că bande de comunişti înarmaţi bântuie
străzile, atacând poliţişti şi intrând cu forţa în case, în căutarea aşa-zişilor
„fascişti". Poliţia este lipsită de putere pentru că are efective reduse, pentru că
ruşii le-au interzis să-şi folosească armele şi pentru că se pare că multe din bande
sunt însoţite de soldaţi ruşi. Din punct de vedere politic, guvernul pare pe
moment puţin mai puternic, dar se simte un pericol crescând de tulburări
serioase, pe care guvernul, cu resursele sale limitate, s-ar putea să nu fie capabil
să le înăbuşe. Am discutat pe această temă cu dl Berry, care, ca şi mine, este
foarte îngrijorat.

Seara am cinat cu medicul meu, colonelul Doboş. Au fost de faţă şi lt. col.
Emmens şi vicemareşalul de aviaţie Stevenson. Stevenson pare foarte optimist.
El are impresia că guvernul a făcut multe progrese şi că ruşii nu intenţionează să
permită apariţia unor tulburări serioase, care ar putea răsturna actualul regim,
creând dificultăţi în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Armistiţiu. De fapt,
mi-a spus că, după părerea lui, chiar Stalin se orientează din ce în ce mai mult
către dreapta, şi că renunţă la multe din vechile sale convingeri comuniste. El
crede că ruşii au renunţat la organizaţiile lor comuniste din alte ţări, şi este sigur
că Rusia nu are nici cea mai mică intenţie de a instala aici vreun guvern comunist
sau altfel, împotriva voinţei marii majorităţi a populaţiei. Nu-i pot împărtăşi
punctul de vedere.


9 februarie 1945


Dis-de-dimineaţă m-a vizitat dl Caragea, care mi-a spus că primul-ministru
era foarte indispus din cauza ordinelor de desfiinţare a regimentului de tancuri
din Bucureşti. Acest lucru, ca şi semnele de intensificare a activităţii comuniştilor,
îl fac pe primul-ministru să creadă că se pregăteşte o lovitură de stat,
orchestrată de partidele de stânga. Caragea a mai spus că i s-a cerut primului-ministru
să furnizeze Comisiei Aliate de Control adresele şi numerele de telefon
din Capitală, unde sunt încartiruite trupele româneşti. Caragea spunea că
primul-ministru speră ca dl Berry, sau eu, să putem face ceva pentru a dezamorsa
situaţia.

Imediat după vizita lui Caragea, colonelul Bossy (aghiotantul Regelui) a
venit să mă vadă. El mi-a spus că Regele era foarte îngrijorat din pricina
aceleiaşi probleme şi m-a întrebat dacă nu pot face ceva în această privinţă. Mi-a
spus practic acelaşi lucru ca şi Caragea. I-am spus lui Bossy că voi studia situaţia
şi că voi vorbi cu Regele luni, când se va întoarce de la Sinaia.

Puţin după aceea, a trecut dl Berry pe la mine. Tocmai fusese să-l vadă pe
primul-ministru şi discutaseră situaţia. Şi dl Berry era îngrijorat întrucâtva. Am
conchis că singurul lucru de făcut ar fi ca eu să recomand generalului Vinogradov
ca tancurile învechite, din 1917, să le fie lăsate românilor, pentru a le
folosi în caz de tulburări în Capitală. O voi face de îndată ce voi stabili o întâlnire
cu generalul Vinogradov.

Am aflat că primul-ministru urmează să vorbească duminică la o întrunire
publică în Bucureşti. El speră să poată dezamorsa situaţia, făcând apel la oameni
să-şi păstreze calmul şi să aibă încredere că guvernul va face tot ce-i stă în puteri
în această situaţie dificilă. Guvernul e de părere că, la această întrunire, ar putea
avea loc tulburări provocate de comunişti.

I-am avut invitaţi la cină pe ministrul suedez şi pe cei doi principali asistenţi
ai săi. Suedezii ne-au reprezentat interesele diplomatice în perioada războiului
şi de-abia acum încep să „predea ştafeta" dlui Berry şi personalului său. înţeleg
că s-au descurcat foarte bine.


10 februarie 1945


Azi am obţinut de la români copia unei scrisori pe care tocmai o primiseră
de la Comisia Aliată de Control, în care se arată că autorităţile române din cadrul
comisiei nu se conformează directivelor şi cerinţelor specifice şi că, după toate
aparenţele, nu îşi îndeplinesc îndatoririle prevăzute în anumite articole din
Armistiţiu. Scrisoarea menţionează un lung şir de cazuri în care anumite acţiuni
sau rapoarte cerute nu au fost gata la timp. Majoritatea învinuirilor sunt îndreptate
împotriva Ministerului de Război român şi Statului Major al Armatei. Scrisoarea
se încheie cu specificarea unor măsuri corective ce urmează a fi luate nu
mai târziu de 10 februarie. Românii sunt foarte supăraţi şi vorbesc despre o
masivă epurare în cadrul Ministerului de Război. Am şi o copie a ordinului
trimis guvernului României, de lăsare la vatră a regimentului de tancuri, despre
care am scris cu câteva zile în urmă, precum şi o altă circulară, cerând lăsarea la
vatră a batalionului de rezervă de pe lângă fiecare regiment, organizat cu scopul
de a asigura antrenamentul rezervelor şi ariergarda unităţilor din linia întâi.
Românii pretind că o astfel de acţiune le va distruge întregul sistem de mobilizare,
dar se pare că vor fi nevoiţi să se supună.

După noi cercetări, primesc informaţia că cifrele în posesia cărora mă aflu
de câteva zile despre efectivele garnizoanei Bucureşti (3 000) sunt considerabil
subestimate. In realitate, există circa 44 000 militari de toate categoriile, în
Bucureşti şi în zonele înconjurătoare. Am aflat că aceste cifre iau în calcul şi
răniţii,recruţii,unităţile de servicii auxiliare şi altele asemenea. Totuşi, se pare
că există aproximativ 6 800 militari înarmaţi, care ar putea fi însărcinaţi cu
înăbuşirea oricăror tulburări apărute în Capitală. Aceste efective sunt organizate
în plutoane şi companii, împrăştiate prin tot oraşul.

Căpitanul Petrovski, noul ofiţer vorbitor de rusă, a sosit cu avionul astăzi,
înlocuindu-1 pe căpitanul Borjesson, care a plecat cu acelaşi avion.

Am luat prânzul cu generalul Ghika, la locuinţa sa. Erau prezenţi alţi câţiva
români, precum şi reprezentantul olandez cu soţia. Generalul Ghika ne-a fost
de mare ajutor, oferindu-ne informaţii despre tulburările provocate de comunişti
în oraş.

Am cinat acasă la dna Botez; au fost invitaţi şi alţi români, ca şi mai mulţi
ofiţeri de-ai noştri. Am discutat îndelung cu dl Romniceanu (ministru de Finanţe)
despre situaţia financiară generală. Şi-a exprimat dorinţa să prânzim
împreună într-o zi, să-mi explice întreaga organizare financiară şi să-mi expună
planurile de viitor.


11 februarie 1945


Azi au avut loc cele mai ample manifestaţii politice desfăşurate până în
prezent. Iată o scurtă prezentare a acestor evenimente:

Acum câteva zile s-a anunţat că, azi la amiază, primul-ministru se va adresa
naţiunii, printr-o transmisie radio de pe scena cinematografului Scala. Toate
partidele intenţionau să fie larg reprezentate la eveniment. însă, sâmbătă seara,
mai multe sute de comunişti, care-şi cumpăraseră bilete pentru ultima reprezentaţie
din programul cinematografului, au rămas în sală după închidere. Ei au
ţinut uşile deschise pentru ca mai multe sute din tovarăşii lor comunişti să intre
în cinematograf. Când au fost rugaţi de conducerea cinematografului şi chiar de
poliţia locală să părăsească sala, au refuzat. Poliţia nu a îndrăznit să folosească
forţa. Până duminică dimineaţă la ora zece, cinematograful era plin ochi cu
comunişti, care stăteau în picioare pe intervale şi blocau intrările.

Când a sosit primul-ministru, pe la orele 12,00, strada era tixită cu membrii
tuturor partidelor, care ţipau, urlau şi gesticulau nervos. în aceste condiţii,
primul-ministru nu a putut — sau nu a vrut — să intre în cinematograf. Şi-a
schimbat planurile în ultimul moment şi s-a dus la cinematograful Aro, aflat
la câteva case distanţă de Scala, unde s-a improvizat transmisia simultană
radio. Cinematograful era plin, în special, cu reprezentanţi ai Partidului
Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc; au reuşit să pătrundă şi
câţiva comunişti.

Discursul său a fost aplaudat cu entuziasm în multe rânduri de public. în
general, el a declarat că acum nici un partid nu trebuie să conducă singur
guvernul, deoarece este o perioadă de criză naţională şi situaţia cere ca toţi
românii, indiferent de crezul lor politic, să conlucreze cel puţin până se termină
războiului şi se îndeplinesc condiţiile Armistiţiului.

Când primul-ministru nu şi-a mai făcut apariţia la Scala, mai mulţi comunişti
au luat cuvântul şi l-au acuzat violent, pretinzând că premierului îi este frică
să se confrunte cu poporul şi că doar un guvern condus de FND poate şi trebuie
să preia frâiele. Mulţimea a părăsit în cele din urmă cinematograful, după ce
liderii le-au spus să mai aibă puţină răbdare, că va veni în curând şi vremea lor
şi că toţi se pot considera mobilizaţi la lupta pentru un guvern democratic.

Când primul-ministru şi-a terminat discursul, mii de oameni cu cele mai
felurite convingeri politice umpluseră străzile; se striga, se mai împărţeau şi
pumni, era un haos general. Nimeni nu părea a purta arme, iar cei câţiva poliţişti
şi soldaţi prezenţi nu au intervenit. Mulţimea şi-a croit drum către Palat, unde s-a
scandat frenetic: „Regele şi patria!“ . Intre timp, comuniştii au fost mult întrecuţi
ca număr, iar mulţi dintre ei au fost brutalizaţi.


Note:

(12). Local de lux din Bucureşti, renumit pentru întrunirile pe care le găzduia.

(13). Comisia Internaţională a Dunării, organism creat prin Tratatul de la Versailles,
(21 iulie 1919), avea drept misiune rezolvarea problemelor legate de navigaţia pe
Dunăre. Problema Dunării nu a fost însă rezolvată până la Conferinţa de la Belgrad,
din 19 august 1948. Atunci, URSS a reuşit să obţină aprobarea unei rezoluţii care
îngăduia doar statelor riverane să intre în Comisia Dunării.

(14). Din noaptea de 10 ianuarie 1945, a început reţinerea cetăţenilor români de etnie
germană, cu scopul deportării acestora în lagărele de muncă din URSS. Acţiunea
s-a desfăşurat pe întreg teritoriul ţării şi a durat până la sfârşitul lunii.

(15). La protestul autorităţilor române, mareşalul Rodion Iakovlevici Malinovski a renunţat
la distrugerea acestei unităţi, dar, la 12 februarie 1945, prin adresa nr. V332
a cerut primului-ministru Rădescu trimiterea regimentului pe front, la dispoziţia
Frontului 2 Ucrainean. Regimentul a fost trimis pe front la 18 februarie 1945 şi pus
la dispoziţia Corpului 5 Tancuri de Gardă sovietic. (Arhiva MApN, Fond Microfilme,
Rola 2 246, cadru 234).

(16). Tancurile rămase în ţară au fost dislocate în garnizoana Târgovişte.



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu