Mantia Inselaciunii (1)

James Luceno

CU MULT TIMP ÎN URMĂ, ÎNTR-O GALAXIE ÎNDEPĂRTATĂ...

DUPĂ O MIE DE ANI DE PACE, REPUBLICA GALACTICĂ SE FĂRÂMIŢEAZĂ. PE CORUSCANT, ÎN INIMA SPAŢIULUI CIVILIZAT, LĂCOMIA ŞI CORUPŢIA SE RĂSPÂNDESC ÎN SENAT, DINCOLO DE PUTEREA CANCELARULUI SUPREM VALORUM DE A LE COMBATE, IAR ÎN SISTEMELE ÎNDEPĂRTATE, FEDERAŢIA COMERCIALĂ DOMINĂ CĂILE SPAŢIALE CU NAVELE EI URIAŞE.

ÎNSĂ ACUM, CHIAR ŞI FEDERAŢIA COMERCIALĂ SE AFLĂ ATACATĂ DIN TOATE DIRECŢIILE, VÂNATĂ DE PIRAŢI ŞI DE BANDIŢI, LOVITĂ DE TERORIŞTI CARE CER SFÂRŞITUL PRACTICILOR EI TIRANICE.

SUNT VREMURI CARE PUN LA ÎNCERCARE TĂRIA TUTUROR CELOR CARE SE LUPTĂ PENTRU UNITATEA REPUBLICII – NIMENI ALŢII DECÂT CAVALERII JEDI, CARE DE MULT SUNT SINGURA SPERANŢĂ A REPUBLICII DE A PĂSTRA PACEA ŞI DREPTATEA...


Scăldându-se în lumina neîntreruptă a stelelor fără număr, cargobotul Federaţiei Comerciale Profit lenevea la marginea vălului de nori de alabastru al Dorvallei.
Nedeosebindu-se de miile lui de fraţi, cargobotul semăna cu o farfurie al cărei centru fusese decupat pentru a crea două braţe-hangar gigantice şi o sferă centrală pedunculată care găzduia reactoarele motoarelor de hiperspaţiu ale uriaşei nave. În faţă, braţele curbate aproape se atingeau, ca într-o încercare eşuată de a închide cercul. Însă, de fapt, spărtura se afla acolo din fabricaţie, fiecare braţ terminându-se în gheare de andocare colosale şi în porţile căscate ale hangarelor.
Ca o fiară hămesită, o navă a Federaţiei Comerciale nu încarcă, ci înfulecă mărfurile şi, de aproape trei zile standard, Profitul s-a hrănit la Dorvalla.
Principalul produs al planetei îndepărtate era minereul de lommit, o resursă importantă în producţia de videcrane din oţel transparent şi de cupole pentru vânătorii spaţiali. Transportoare greoaie duceau minereul extras pe orbită, unde încărcătura era transferată pe o flotă de barje autopropulsate, de bărci şi de platforme de marfă, multe dintre ele fiind mari cât nişte navete, toate purtând Flacăra Sferică, sigiliul Federaţiei Comerciale.
Cu sutele, navele fără pilot se scurgeau între transportoarele dorvalliene şi cargobotul în formă de cerc, trase în breşa dintre braţele curbate de către raze de tractare puternice. Acolo, ghearele de andocare îmboldeau navele prin câmpurile magnetice de reţinere care închideau fălcile rectangulare ale hangarelor.
Păzind turma de atacurile piraţilor sau ale altor bandiţi, patrule de vânători stelari zburau cu motoare în cuarte şi boturi ascuţite, lipsindu-le scuturile, dar având tunuri cu laser cu foc rapid. Droizii care pilotau navele răspundeau faţă de un calculator de control general aflat în sfera centrală a cargobotului.
La curba de la pupa a sferei centrale, se înălţa un turn de control. Puntea navei ocupa vârful, unde o siluetă învăluită în mantie păşea nerăbdătoare în faţa unei serii de videcrane înclinate spre interior. Imaginea întreruptă cuprindea capetele îndepărtate ale braţelor-hangar şi şuvoiul neîntrerupt de platforme, cu suprafeţele lor dorsale sclipind în lumina soarelui. Dincolo de braţele şi de platformele maronii, ruginite, se învârtea Dorvalla, alb-străvezie.
— Care e situaţia? şuieră silueta învăluită în mantie.
Navigatorul neimoidian al Profitului răspunse dintr-un scaun ca un tron, aşezat sub podeaua lucioasă a pasarelei de pe punte.
— Ultima platformă de marfă este luată la bord, domnule comandant Dofine. Vorbirea neimoidiană, deşi ritmată, prefera accentuarea primelor silabe şi alungirea cuvintelor.
— Foarte bine, atunci, răspunse Dofine. Cheamă vânătorii stelari.
Navigatorul se roti în scaunul său pentru a sta cu faţa la pasarelă.
— Aşa de repede, domnule comandant?
Dofine îşi întrerupse mersul neîncetat pentru a-i arunca o privire bănuitoare camaradului său. Lunile petrecute în adâncul spaţiului îii ascuţiseră atât de mult neîncrederea, încât nu mai era sigur de intenţiile navigatorului. Oare îi punea la îndoială ordinele în speranţa de a câştiga imagine sau exista un motiv bun de a amâna rechemarea vânătorilor stelari? Diferenţa îl neliniştea pe Dofine, căci risca să se facă de râs dacă îşi lansa suspiciunile şi acestea se dovedeau greşite. Se hotărî să parieze pe faptul că întrebarea fusese pusă din grijă şi că nu conţinea provocări ascunse.
— Vreau să rechemi vânătorii stelari. Cu cât părăsim mai repede Dorvalla, cu atât mai bine.
Navigatorul dădu din cap.
— Cum doriţi, domnule comandant.
Căpitan al echipajului de bază, format din fiinţe vii, al Profitului, Dofine avea doi ochi roşii ovali îndreptaţi în faţă, o falcă proeminentă şi o gură ca o tăietură, cu buze de peşte. Venele şi arterele pulsau vizibil sub pielea verde-pal, pătată şi încreţită. Mic pentru specia lui; piticania furnicarului său, îi ziceau unii pe la spate ; trupul subţire îi era îmbrăcat într-o robă albastră şi o mantie cu umeri căptuşiţi şi care ar fi, mai potrivită pentru un cleric decât pentru un comandant de navă. Chiar şi pălăria, un con înalt din material negru, sugera bogăţia şi poziţia socială înaltă.
Navigatorul era îmbrăcat asemănător, cu o robă şi o pălărie, deşi mantia lui care mătura podeaua era complet neagră şi mai simplă. Comunica prin aparatele care încercuiau scaunul de pilot ca o cochilie, folosind ochelari de citire a datelor, care îi acopereau ochii, şi un comunicator în formă de disc, care îi ascundea gura.
Tehnicianul de comunicaţii al Profitului era un sullustan guşat şi cu ochi limpezi. Ofiţerul care folosea calculatorul de control central era gran – avea trei ochi şi o faţă ca de capră. Cu cioc şi cu pielea verde, contabilul adjunct al navei era un ishi tib.
Dofine ura să fie nevoit să suporte extratereştri pe puntea sa, dar era obligat să o facă drept compromis pentru companiile de transporturi mai mici care se aliaseră cu Federaţia Comercială; mici concerne ca Transporturi Viraxo şi puternici constructori de nave ca TaggeCo şi Hoersch-Kessel.
Droizii umanoizi se ocupau de toate celelalte sarcini de pe punte.
Dofine îşi reluase mersul când sullustanul vorbi.
— Domnule comandant, Minele Dorvalla anunţă că plata pe care au primit-o este mai mică cu o sută de mii de credite ale Republicii.
Dofine flutură în semn de dispreţ din mâna sa cu degete lungi.
— Spune-i să mai verifice cifrele o dată.
Sullustanul transmise punctul de vedere al lui Dofine şi aşteptă răspunsul.
— Susţine că aţi zis acelaşi lucru şi când am fost ultima dată aici.
Dofine oftă teatral şi făcu semn către un mare ecran circular din
spatele punţii.
— Arată-mi-o.
Imaginea mărită a unei femei umane, pistruiată şi roşcată, apărea pe ecran când Dofine ajunse la el.
— Eu nu ştiu să lipsească vreun credit, spuse el fără vreo introducere.
Ochii albaştri ai femeii scânteiară.
— Nu mă minţi, Dofine. Mai întâi au fost douăzeci de mii, pe urmă cincizeci, acum o sută. La cât va mai trebui să renunţăm data viitoare când Federaţia Comercială ne va face onoarea unei vizite?
Dofine îi aruncă o privire cu subînţeles ishi tib-ului, care îi răspunse cu un rânjet slab.
— Lumea voastră este departe de culoarele spaţiale obişnuite, zise el calm către ecran. La fel de departe de Ruta Comercială Rimma ca şi de Nucleul Comercial Corellian. Aşadar, situaţia voastră cere cheltuieli adiţionale. Fireşte, dacă sunteţi nemulţumiţi, puteţi face oricând afaceri cu altă companie.
Femeia pufni într-un râs mâhnit.
— Altă companie? Federaţia Comercială le-a cucerit pe toate celelalte.
Dofine îşi întinse mâinile mari.
— Atunci ce mai înseamnă o sută de mii de credite în plus sau în minus?
— Extorcare, asta înseamnă.
Expresia acră pe care o adoptă Dofine se potrivea firesc feţei sale căzute.
— Îţi sugerez să înregistrezi o plângere la Comisia Comercială de pe Coruscant.
Femeia se enervă; nările îi fremătau şi obrajii i se înroşiseră.
— Încă nu s-a terminat, Dofine.
Buzele lui Dofine schiţară un zâmbet.
— Ah, încă o dată, te înşeli. Brusc, încheie transmisiunea, apoi se roti cu faţa spre colegul său neimoidian.
— Anunţă-mă când procesul de încărcare s-a încheiat.
În adâncurile braţelor-hangare, droizii supravegheau dispunerea platformelor de mărfuri de la consolele de trafic aflate mult deasupra punţii. Nave cocoşate, cu boturi bulbucate care le dădeau înfăţişarea unor fiinţe vii. Platformele intrau cu elevatoarele repulsoare pornite, prin orificiile magneto-constrictoare ale hangarelor şi erau dirijate în funcţie de conţinut şi destinaţie, aşa cum erau acestea descrise de codurile întipărite pe carene. Fiecare braţ-hangar era împărţit în trei zone de câte douăzeci de etaje înălţime, delimitate de uşi-ghilotină. În mod normal, zona trei, cea mai apropiată de sfera centrală era umplută prima. Însă platformele care conţineau bunuri pentru alte destinaţii decât Coruscant sau alte lumi din Nucleu era îndreptate către cale de andocare din zonele unu sau doi, indiferent de momentul în care erau aduse la bord.
Împrăştiaţi peste tot prin hangare erau roboţi de securitate purtând puşti de luptă BlasTech modificate, unele cu capete pentru pulverizare. Dacă droizii de lucru puteau fi şerpi goi pe dinăuntru, modele PK cu gât flexibil, GNK pătrăţoşi sau ridicători de marfă binari cu picioare plate, droizii de securitate păreau a fi fost inspiraţi de structura scheletului oricăreia dintre formele de viaţă bipede ale galaxiei.
Lipsindu#i atât capul rotund, cât şi musculatura din aliaj a vărului său apropiat, droidul de protocol, robotul de securitate avea un cap semicilindric îngust, care se ascuţea în faţă într-un procesor vocal şi, la capătul opus, se curba peste un gât rigid, înclinat spre spate. Totuşi, ceea ce îl scotea pe droid în evidenţă era rucsacul lui pentru amplificarea semnalului şi antenele retractile care ieşeau din el.
Cei mai mulţi dintre droizii care formau forţa de securitate a Profitului erau doar simple apendice ale calculatorului de control central al cargobotului, însă câţiva fuseseră echipaţi cu o cantitate mică de inteligenţă. Frunţile şi pieptarele acestor comandanţi uscăţivi erau marcate cu însemne galbene asemănătoare marcajelor unităţilor militare, deşi nu de dragul celorlalţi droizi, ci pentru carnea şi oasele faţă de care aceşti comandanţi răspundeau în final.
OLR-4 era un astfel de comandant.
Cu puşca cu laser strânsă în ambele mâini şi ţinută în diagonală pe piept, droidul stătea în zona doi a braţului#hangar de la tribordul navei, la jumătatea distanţei dintre cele două uşi-ghilotină care delimitau acel spaţiu imens. OLR-4 era conştient de activitatea din jurul lui – şuvoiul de platforme de mărfuri care se mişcau spre zona trei, zgomotul altor platforme care se aşezau pe punte, zbârnâiturile şi clinchetele neîncetate ale maşinăriilor în mişcare – însă doar vag. În schimb, OLR-4 primise sarcină de la calculatorul central să fie atent la orice lucru neobişnuit – orice eveniment care ieşea din parametrii de acţiune definiţi de calculator.
Bufnitura răsunătoare care însoţi oprirea unei platforme de mărfuri din apropriere se încadra, date fiind dimensiunile navei, foarte bine în acei parametri. De asemenea, la fel erau şi sunetele care ieşeau din interiorul platformei, care ar fi putut să fie atribuite mişcării mărfurilor de orice fel aflate la bordul ei. Însă acelaşi lucru nu se putea spune şi despre şuieratul valvelor de presiune ori despre zgomotele şi ţăcăniturile metalice care anunţau ridicarea înceată a trapei circulare din faţă, deosebit de mari, a platformei.
Capul lung al lui OLR-4 pivotă şi senzorii lui optici oblici se fixară asupra platformei. Mărită şi clară, fotografia captată fu transmisă calculatorului de control central, care, instantaneu, o compară cu un catalog de imagini similare.
Se observară nepotriviri.
Chiar în timp ce fotoreceptorii lui OLR-4 cercetau trapa care se ridica, alţi droizi de securitate se grăbeau deja să ocupe poziţii peste tot în jurul platformei suspecte. OLR-4 îşi aşeză piciorul ca un bocanc într-o postură de luptă şi îşi ridică arma cu laser.
Trapa deschisă ar fi trebuit să dezvăluie interiorul platformei, dar, în schimb, arătă ceea ce părea a fi încă o trapă bine închisă. OLR-4 chiar reuşi să identifice compoziţia trapei interioare, însă procesorul lui slab nu făcea faţă sarcinii de a înţelege ceea ce vedea. Acesta era domeniul calculatorului de control central, care era rapid la rezolvarea problemei – deşi nu destul de rapid.
Înainte ca OLR-4 să se poată mişca, trapa interioară se telescopă cu destulă forţă pentru a proiecta doi droizi de securitate şi trei de lucru până la jumătatea hangarului. Imediat, OLR-4 şi alţi trei deschiseră focul asupra berbecelui şi a platformei de mărfuri, însă razele de laser erau respinse şi ricoşau prin cală.
Doi droizi săriră pe platforma largă, sperând să atace aparatul de lovit din spate, însă eforturile lor fură în van. Razele de laser îi loviră pe ei mai întâi spulberându-l pe unul dintre ei şi aproape nimicindu-l pe altul. Doar atunci îşi dădu OLR-4 seama, cu posibilităţile lui limitate, că în spatele berbecelui erau inamici. Şi, judecând după precizia razelor de laser, intruşii erau din carne şi oase.
Cu platforme de marfă plutind pe deasupra şi cu o sută de droizi de lucru continuând să îşi vadă de treburile lor, indiferenţi la lupta care se purta în mijlocul lor, OLR-4 ţâşni într-o parte, trăgând continuu şi hotărât să câştige o poziţie mai bună faţă de intruşi. Razele îl căutară în timp ce se mişca, sfârâindu-i pe lângă cap şi umeri şi zburându#i printre picioarele care alergau.
În faţa lui, doi droizi de securitate îşi pierdură capetele din cauza unor lovituri bine ţintite. Un al treilea rămase intact, dar, cu toate acestea, se prăbuşi pe punte, orbit fără scăpare de descărcări electrice sălbatice, sclipitoare.
Monitoarele interne ale lui OLR-4 îi spuseră că arma cu laser i se supraîncălzea şi era aproape de a rămâne fără energie. Deşi evident cunoscând predicţia droidului, calculatorul de control central nu îşi anulă ordinele; aşa că OLR-4 continuă să tragă în timp ce încerca să cotească în spatele berbecelui.
În dreapta lui, un alt droid fu aruncat de pe platformă, trunchiul său descriind cercuri stângace în timp ce zbura prin hangar, unde se ciocni cu o platformă care se aşeza. Un droid cu un picior lipsă ţopăia în timp ce trăgea, până când piciorul sănătos îi fu suflat de sub el şi căzu, alunecând pe punte şi împroşcând scântei din bărbia cu procesor de vorbire.
OLR-4 se mişcă în stânga şi în dreapta, ferindu-se de razele de laser. Aproape ajunsese la platformă când o rază îl nimeri în umărul stâng, făcându-l să se rotească într-un cerc complet. Se împletici, dar, cumva, reuşi să rămână drept, până când o a doua rază de laser îl lovi în umărul celălalt. Descriind un alt cerc, ateriză pe spate, cu picioarele prinse sub platformă. Privind în sus, zări trupa înarmată care se infiltrase în cargobot: douăsprezece fiinţe bipede, în carne şi oase, vârâte în costume mimetice şi în armuri negre, cu feţele ascunse în spatele măştilor de respirat ale căror dispozitive de reciclat oxigenul semănau cu nişte colţi.
Fotoreceptorii lui OLR-4 se concentrară asupra unui om cu părul negru şi lung care i se revărsa în bucle groase pe umerii laţi. Servomotoarele braţului drept al droidului se strânseră pe trăgaciul armei cu laser, dar singurul răspuns al puştii epuizate şi supraîncălzite fu un bâzâit îndurerat, în timp ce îi scădea energia şi se închidea.
— Ah... oh, spuse OLR-4.
Zărindu-l, omul cu păr lung se întoarse şi trase.
Senzorii de căldură ai lui OLR-4 ajunseră la roşu, iar sistemele lui supraîncărcate gemură. Cu circuitele topindu-se, transmise o ultimă imagine la calculatorul de control central, apoi se stinse.
Vuietul liniştitor al aparatelor de pe puntea Profitului fu întrerupt de un zgomot strident venit de la matricea de scanare. Alunecând pe pasarela de comandă, comandantul Dofine îi ceru amănunte droidului aflat la scaner.
— Monitoarele de rază lungă raportează un grup de mici nave care avansează cu toată viteza spre poziţia noastră, răspunse droidul cu o voce monotonă şi metalică.
— Ce? Ce-ai spus?
Sullustanul detalie.
— Autentificatorii identifică navele ca fiind Forme Invizibile şi o navă de susţinere de clasa Furtună.
Dofine căscă gura.
— Un atac?
— Domnule comandant, intonă droidul, navele continuă să avanseze.
Dofine făcea semne disperate spre ecranul neobişnuit de mare.
— Vreau să le văd!
Pornise către ecran, când un alt sunet îngrijorător se auzi, de data aceasta dinspre consola ofiţerului de sisteme, care se afla şi ea sub pasarelă.
— Calculatorul de control central anunţă o tulburare în zona doi a braţului#hangar de la tribord.
Dofine se holbă la gran.
— Ce fel de tulburare?
— Droizii trag într-una dintre platformele de mărfuri.
— Maşinării fără creier! Dacă strică vreunul dintre transporturi...
— Domnule comandant, vânătorii stelari sunt pe ecran, raportă sullustanul.
— S-ar putea să fie doar o eroare, continuă granul.
Clipind, ochii roşii ai lui Dofine ţâşniră de la un extraterestru la altul, cu o îngrijorare tot mai mare.
— Vânătorii spaţiali schimbă vectorul. Se despart în două grupuri. Sullustanul se întoarse spre Dofine. Zboară în stilul Frontului Nebula.
— Frontul Nebula! Dofine se duse în grabă la ecran, apoi îşi ridică degetul arătător lung şi gros pentru a arăta nava de susţinere neagră ca smoala.
— Nava aia...
— Şoimul-Liliac, zise iute sullustanul. Nava căpitanului Cohl.
— Imposibil! se răsti Dofine. Chiar ieri s-a raportat că e la Malastare.
Cu guşile tremurând uşor, sullustanul se uită la ecran.
— Dar este nava lui. Şi unde se iveşte Şoimul-Liliac, Cohl nu e departe!
— Vânătorii stelari intră în formaţie de atac, anunţă droidul.
Dofine se întoarse spre navigator.
— Porniţi sistemele defensive!
— Calculatorul de control central raportează foc de laser continuu în hangarul de la tribord. Opt droizi de securitate distruşi.
— Distruşi?
— Sistemul defensiv este fixat pe vânătorii stelari ai Frontului Nebula. Câmpurile deflectoare sunt ridicate...
— Vânătorii stelari trag!
O lumină puternică explodă dincolo de videcranele rectangulare şi scutură puntea destul de puternic pentru a dărâma un droid din picioare.
— Turbo-laserele răspund!
Dofine trecu la videcrane la timp pentru a vedea linii de lumină roşie, pulsânde, ţâşnind dinspre bateriile montate pe mijlocul cargobotului.
— Unde sunt întăririle cele mai apropiate de noi?
— La un sistem stelar distanţă, zise navigatorul. Achizitorul. Mult mai bine înarmat decât Profitul.
— Trimite un semnal de ajutor!
— Este înţelept, domnule comandant?
Dofine înţelese implicaţiile. Salvarea era întotdeauna un eveniment umilitor. Însă Dofine era sigur că ar fi putut scăpa de ruşine protejând transportul Profitului.
— Tu fă cum îţi zic, îi spuse navigatorului.
— Grupurile de vânători spaţiali se formează pentru o a doua rundă, raportă sullustanul.
— Unde sunt vânătorii spaţiali? De ce nu pornesc la atac?
— I-aţi chemat înapoi, domnule comandant, îi aminti navigatorul.
Dofine gesticulă disperat.
— Bine, relansaţi-i, relansaţi-i!
— Calculatorul de control central cere permisiunea de a izola zona doi a hangarului de la tribord.
— Închideţi-o! bolborosi Dofine. Închideţi-o acum!



va urma