Intangibilul serviciu secret al MAI

Melania CINCEA

Arestarea unui fost ministru de Interne, acuzat de luare de mită, încasată chiar în sediul ministerului pe care îl conducea, readuce în atenţie rolul pe care ar trebui să-l aibă în prevenirea unor fapte de genul acesta structura de informaţii şi protecţie internă a MAI. Şi, totodată, modul în care este verificată activitatea acestei structuri. 


O dată cu arestarea lui Cristian David, fost ministru de Interne în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, acuzat de DNA de luare de mită pentru a-şi exercita controlul asupra unui prefect, apar semne de întrebare.


Pe de o parte, în privinţa eficienţei Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI (fostă Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, până în decembrie 2012, când premierul Victor Ponta a decis să o transforme în departament condus de un secretar de stat numit de el personal). Atribuţiunile DIPI constau, potrivit legii, în „activităţi de informaţii şi protecţie internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului”. Deci, această structură ar fi trebuit să ştie despre iminenţa unor astfel de scandaluri de corupţie şi să acţioneze pentru a le preveni. Iar dacă nu le putea preveni, să sesize alte instituţii care le puteau combate. A făcut-o? După toate indiciile de până acum, nu.


Scandalul în care este implicat fostul ministru Cristian David iese la iveală la aproape şapte ani de la comiterea faptei. O luare de mită de 500.000 de euro, solicitată în 2007 şi încasată în 2008, chiar în biroul său de la MAI, pentru a-l determina pe prefectul de Buzău, aflat în subordinea sa, să asigurea emiterea ilicită în favoarea altcuiva a unui titlu de proprietate pentru 15 hectare de teren. Stare de fapt care generează întrebări. Ce făcea serviciul secret al MAI în timpul în care ministrul de Interne, care era şi membru al CSAT, pe de o parte îşi negocia şpaga, iar pe de alta, punea la cale, cu prefectul, eludarea legii? Ce făcea în perioada în care s-a consolidat această cârdăşie, care nu se leagă peste noapte şi nici de la sine? A ştiut, la vremea respectivă, serviciul secret al MAI despre această afacere a ministrului de Interne? Dacă nu a ştiut, e grav. Dacă a ştiut şi a tăcut, e şi mai grav. Dacă a ştiut, a vorbit, informaţia a rămas blocată, iar cei din DIPI nu au tras semnalul de alarmă, e cât se poate de grav. Cert este că DNA anunţă că instrumentează acest dosar după ce a primit sprijinul SRI, nu al DIPI.

Pe de altă parte, în privinţa modului în care este controlată activitatea acestei structuri.


Nimeni, însă, niciodată, nu a adus public în discuţie rolul şi culpa unor oameni din această structură, după niciun scandal de corupţie care a zguduit MAI-ul sau vreo structură a Internelor. Chiar dacă în MAI s-au ţesut, în timp, solide încrengături mafiote chiar sub nasul ofiţerilor de la Protecţie Internă, al căror rol oficial este să le prevină sau să le contracareze cât sunt la un nivel cât mai scăzut. Au fost cazuri care au implicat un număr mare de oameni ai legii, de infracţiuni şi un mod de operare ce dădea impresia unui grup infracţional bine închegat, constituit nu doar cu câteva zile înainte de a fi destructurat.

A fost, de exemplu, “Cazul Şoric”, un episod de tristă notorietate pentru MAI, în care a trebuit să se producă un asasinat, cu iz mafiot, pentru a se afla că şeful unei Poliţii judeţene este implicat într-un concubinaj poliţisto-cămătar.


A fost “Cazul Mironescu”, în care secretarul general al MAI fusese arestat într-un dosar de corupţie, la puţin timp de la numire.


A fost scandalul de corupţie din serviciile speciale ale Internelor, când  şeful DGIPI, Cornel Şerban, împreună cu un şef din DGA, Petre Pitcovici, erau reţinuţi, la câteva zile de la numirea în funcţii, într-un dosar de corupţie.


A fost scandalul “Mita de la Interne”. Nici conducerea serviciului secret al MAI, nici cea a MAI nu au spus ce s-a întâmplat, până la momentul flagrantului, între chestorul Dan Fătuloiu, pe atunci numărul doi al Internelor, şi Cătălin Chelu, ofertantul mitei de un milion de euro. Nici cum a fost posibil ca această legătură să ajungă până la nivelul la care un om de afaceri cercetat în 48 de dosare penale putea să ajungă să facă vârfului MAI astfel de „oferte” pentru a-şi rezolva situaţia judiciară (zeci de mi de euro cash, două limuzine şi actele unei case ce urmau să fie date şpagă). În condiţiile în care, în zona acea, orice mişcare este monitorizată video şi în condiţiile în care la un secretar de stat nu ajunge cine vrea şi când vrea. În plus, ce om normal s-ar expune la un asemenea risc, dacă nu s-ar baza pe ceva?


Nu am aflat nici până azi cum s-au cimentat astfel de relaţii, fără ca la Protecţia Internă să nu se aprindă un buton de panică?


A fost apoi mai recentul dosar de corupţie “Duicu”, în care apar numele şefului Poliţiei Române, al unui chestor de la vârful MAI şi al unui şef de Poliţie judeţeană, cu pretenţii de urcare în ierarhie. Trei luni de zile a făcut fostul preşedinte al PSD şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, lob­by intens pentru ca prietenul său, şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, să ajungă, via premierul Victor Ponta – arată referatul DNA –, într-un post la vârful Poliţiei Române. Dar asta numai după ce i-ar fi fost asigurată şi nevestei prietenului, Elisabeta Ponea, numirea într-o funcţie de conducere, în topul preferinţelor familiale fiind şefia unei direcţii din DNA. A ştiut DIPI despre aceste discuţii alunecate în sfera penalului? A ştiut că aceste combinaţii de partid sunt făcute de un şef al unei reţele de corupţie integrată de pe “feuda” sa, un individ cunoscut în zonă sub porecla de „Gioni Gazolină”, din cauza afacerilor cu combustibil, făcute la începutul anilor 2000? A ştiut de prietenia strânsă a unui şef de Poliţie judeţeană, Petru Ponea – personajul pe care baronul şi-l dorea plantat pe funcţie mare la Bucureşti – cu Adrian Duicu? A pus motivele prieteniei lor faţă în faţă cu posibilele explicaţii pentru care baronul nu a fost, până la intrarea în scenă a DNA, atins de prevederea vreunui articol din Codul Penal?

În niciunul dintre aceste cazuri nu am văzut vreo luare de poziţie oficială la adresa Protecţiei Interne a MAI. Nici din partea miniştrilor de Interne, iar în „Dosarul Duicu”, nici a primului-ministru care, din decembrie 2012, numeşte conducerea acestui departament, deşi DIPI este o structură care are obligaţia să asigure protecţia cadrelor acestui minister, să prevină actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţi ai Internelor ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta. Nici din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului – deşi activitatea operativ-informativă a DIPI este, teoretic, supusă controlului parlamentar.


Aruncarea în scandaluri de corupţie de anvergură a MAI şi a Poliţiei Române, decredibilizarea lor şi, în fond, vulnerabilizarea lor implică riscuri mari la adresa acestor instituţii ce fac parte din sistemul de securitate naţională. La fel, scăparea de sub control a serviciilor. Pentru că despre asta vorbim când un serviciu de informaţii devine incontrolabil de facto.