miercuri, 25 februarie 2015

I se spunea Machiavelli (II)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea






Lavinia Betea:
La Scînteia Tineretului eraţi, aşadar, în vâltoarea lumii a cărei roată o învârtea Moscova.

Stefan Andrei:
Pentru secţia Relaţii externe, legătura noastră era cu Silviu Brucan (32), care conducea secţia Internaţională de la Scînteia, care dădea linia şi avea în subordine Scînteia Tineretului. Iar ei se orientau după Pravda, după Izvestia.

Lavinia Betea:
L-aţi cunoscut pe Silviu Brucan?

Stefan Andrei:
Atunci l-am cunoscut foarte puţin. Un tip abil şi şiret.

Lavinia Betea:
Nici el nu făcuse bravuri în ilegalitate, nici măcar nu se poate documenta că ar fi fost în partid...

Stefan Andrei:
Mai bine l-am cunoscut în toamna lui 1951. Eram student la Institutul de Construcţii. Iar şeful catedrei de Socialism ştiinţific era Silviu Brucan.

Lavinia Betea:
Un mare profesor...

Stefan Andrei:
Nu avea nici Bacalaureatul. Nicăieri nu se găseşte, nicăieri nu evocă liceul unde a învăţat. Insă aici l-au făcut profesor. El era la Socialism ştiinţific, iar Tina Chivu (33) la Economie politică. Ea era o femeie frumoasă şi cu mult bun-simţ. Aceea era o lume împleticită. De exemplu, ca să poţi fi promovat trebuie să mergi la studii în Uniunea Sovietică. Dacă te şi căsătoreai cu o sovietică, cu atât mai bine. Dacă te căsătoreai cu una, ca Iliescu (34), care şi ea învăţa în Uniunea Sovietică, era excepţional.

Lavinia Betea:
I-aţi cunoscut din mişcarea de tineret pe soţii Iliescu?

Stefan Andrei:
Am cunoscut-o pe ea, avea nume de poloneză. Şi ce este interesant - e unul dintre puţinele cazuri în care şi ea, şi sora ei au făcut studiile în Uniunea Sovietică.

Lavinia Betea:
Nu trimiteau fraţi?

Stefan Andrei:
De regulă, nu. De ce-i duceau la studii în Uniunea Sovietică? Ca să vină noua garnitură, noile elite. In locul burghezilor, şi mai târziu, al ilegaliştilor, să vină ei. Uniunea Sovietică făcea o investiţie în...

Lavinia Betea:
...procesul de sovietizare a României.

Stefan Andrei:
Exact cum după 1990 s-a făcut o investiţie pentru noi elite. Iar în situaţia aceasta, voiau să cuprindă cât mai multe familii. Aşa că nu luau fraţi. Cum l-au luat şi pe Pană (36). Fost muncitor, făcuse o şcoală profesională la Ploieşti, a fost promovat pe nivel de UTM, adus la Comitetul Central UTM, apoi la secţia Relaţii externe a partidului. El s-a ocupat de imigranţii greci şi s-a căsătorit cu o evreică. Toamna, a fost propus de Răutu (36) şi de Lupu (37) să meargă la şcoala superioară a PCUS. S-a înapoiat de acolo, a echivalat studiile sovietice cu facultatea şi a devenit secretar cu propaganda la Capitală. Dar, aici, Petre Lupu s-a opus: „Cum, domnule, în Bucureşti, unde avem Academia, unde avem universităţi, să-l punem pe Pană cu o şcoală profesională...?!" Aceasta a fost poziţia lui Lupu atunci în conducerea partidului. Aveam 20 de ani — tânăr...! Şi m-a chemat Mânzu Radian — redactor-şef adjunct, după Mihăileanu - , împreună cu Boţea, şeful cadrelor.
Ce se-ntâmplă? Am fost într-o zi, la un film, cu o fată evreică, fiică de doctor. Nu intrase la Medicină şi taică-său aranjase să lucreze la Scînteia Tineretului. Fără bani. Şi am fost cu ea, întâmplător, la cineva... Şi-mi spun ei: „Asta-i fată foarte bună, dacă vrei să te căsătoreşti cu ea, ai perspective. Uite, stă pe bulevardul Dacia, e singură la părinţi..." „Nu vreau să mă căsătoresc, vreau să intru la facultate, am alte preocupări." Unii au căzut în asemenea capcane.

Lavinia Betea:
Nu era puţin lucru să vii de la ţară şi să intri într-o familie cu anumită ţinută...

Stefan Andrei:
Nu intra în ideile mele. Eu n-am venit de la Craiova nici cu sentimente antisemite, nici antimaghiare. La mine-n liceu era un singur băiat evreu, şi un singur băiat sas. Abia prin 1957-1958, când am început să merg în ţară, am priceput că sunt probleme cu maghiarii. Pentru formaţia mea, faptul că am trăit printre tineri evrei, în general bine pregătiţi, a fost un ajutor. Dacă vei câştiga încrederea unei comunităţi evreieşti, te sprijină, nu te uită. Eu atunci, la 20 de ani, m-am îmbolnăvit de icter. Imediat, colectivul acesta de evrei de la Scînteia Tineretului mi-a aranjat să mă vadă cei mai buni doctori. Beno Dumitrescu m-a dus la Spitalul Colentina. M-au vizitat Fred Mahler şi Alexandru Mirodan. Am avut, după boală, un regim foarte sever care nu venea în concordanţă cu meniul cantinei studenţeşti. Aşa că în primăvara lui 1952 am început să expectorez sânge. Am fost internat la Bran, apoi la Sanatoriul Moroieni.

Lavinia Betea:
Dar nu mai eraţi la Scînteia Tineretului...

Stefan Andrei:
Am stat la ziar din iunie până prin decembrie 1951. Intre timp am dat examen la Institutul de Construcţii. Şi am intrat primul acolo. Am mai rămas vreo două trei luni la Scînteia Tineretului. Mi s-a propus de la ziar să renunţ la Institutul de Construcţii. Eram bun acolo, în primul rând, ca fiu de muncitor şi român, deoarece îmbunătăţeam compoziţia etnică şi socială a ziariştilor, într-o lună am fost şi premiat la Scînteia Tineretului.

Lavinia Betea:
Atunci se dădeau premii pentru articole bune. Şi se câştiga foarte bine în presă, nu?

Stefan Andrei:
Da. Era înainte de stabilizarea monetară din 1952. Scoteam vreo 18.000 de lei pe lună. Iar un salariu mediu cred că era 1.200—3.000.

Lavinia Betea:
Pe ce-aţi cheltuit banii?

Stefan Andrei:
Mi-am cumpărat îmbrăcăminte, cărţi mai ales. Cărţile erau ieftine, cât un pachet de ţigări. Stăteam la un cămin pe Schitu Măgureanu, coleg de cameră cu Iosif Sava (38). Pe care-l chema de fapt Segal şi era din Iaşi.

Lavinia Betea:
Student la Institutul de Construcţii - nu mai stăteati bine cu banii...

Stefan Andrei:
Nu. Acolo aveam o bursă.


Timpul şantierului

Lavinia Betea:
Mi se pare extraordinar ca la 20 de ani să renunţi la meseria de gazetar - mai ales cu un salariu foarte mare şi între asemenea colegi...!

Stefan Andrei:
Dar aşa cum era atunci viaţa la Scînteia Tineretului şi cum era presa noastră, mi se părea că era puţin creatoare şi plină de nesiguranţă.

Lavinia Betea:
La Institut aţi devenit activist de tineret - vi se părea mai sigur ca viitor decât gazetăria?

Stefan Andrei:
Nu, eu acolo învăţam o meserie. O concepţie moromeţiană. Voiam o meserie sigură. Mie mi se părea că Scînteia Tineretului, presa, nu e meserie sigură. Că mâine te scoate din ea pentru că ai scris nu ştiu
ce şi rămâi pe drumuri. Aşa arăta. După câţiva ani abia părea stabilă. Dar atunci nu vedeam în ea o meserie sigură prin comparaţie cu meseria de inginer hidrotehnician. Când se construiau baraje, hidrocentrale.

Lavinia Betea:
Cred că ideea „lămpii lui Ilici“ înflăcăra foarte tare spiritele. Cunoştinţa cu binefacerile electricităţii au primit-o oamenii ca pe-un miracol.

Stefan Andrei:
Cum a zis Lenin (39) - Dumnezeul popoarelor va fi electricitatea. Se câştiga şi mai bine decât în presă. Pentru că erau şi sporuri. Luai în plus încă 40% salariu (spor de şantier 20%, alte 20% spor de zece ore). Şi luai prime.

Lavinia Betea:
Nu vă speria mersul pe şantiere? Promiscuitatea barăcilor?

Stefan Andrei:
Nu. Dimpotrivă, era frumos. Mai ales că marea parte a barajelor erau în zone de munte. Am făcut şi practică, am fost şi inginer, dar numai un an jumate. Am lucrat ca dispecer pentru construcţia unui apeduct care aducea apă din afara Capitalei, de la Arcuda, cu capătul în Militari. E adevărat că muncitorii stăteau în barăci.

Lavinia Betea:
S-au pribegit pe şantiere, explică generaţiile următoare, pentru că fuseseră desprinşi din matca lor rurală de colectivizare.

Stefan Andrei:
E adevărat, dar câştigau şi ei foarte bine. Nu de dragul şantierului sau al electricităţii veneau, ci al câştigului şi calificării. Şi eu am stat intr-o baracă. Pe bulevardul Muncii, vizavi de Stadionul 23 August,
unde au fost barăcile constructorilor pentru acel stadion. Care s-a ridicat special pentru Festivalul Mondial al Tineretului din 1953 (40). M-am mutat acolo după terminarea facultăţii. Ca specialist aveai dormitor, baie. Erau două dormitoare şi intr-unui stăteam eu, iar în celălalt, în oglindă, o asistentă de la Facultatea de Instalaţii. Aveam bucătărie comună. Şi foc la sobă cu gaz metan. In niciun caz nu era frig. Nici promiscuitate.

Lavinia Betea:
Dar ţăranii dezrădăcinaţi ajunşi muncitori?

Stefan Andrei:
Să-ţi dau exemplul de la Bicaz. Era o colonie de barăci acolo. Dar barăci bine construite şi bine încălzite. Oamenii mâncau la cantine, aveau bibliotecă, punct medical... După aceasta, la Voineasa s-a schimbat situaţia. De exemplu, pentru construcţia barajului de pe Lotru, de la început s-au făcut case. La final, au rămas ca o staţiune de odihnă - pentru conducere, pentru ingineri, am stat şi eu...

Lavinia Betea:
Din dosarul dv. de cadre reiese că în facultate aţi fost mai mult activist decât student...

Stefan Andrei:
Nu, am fost şi student. Am trecut examenele fără nicio problemă. Am intrat în 1951 cu media 9,60, cea mai mare medie la admitere. La facultate eram al doilea, al treilea din an. Şi, totodată, unul dintre fruntaşii conducerii UTM (41) pe institut. De la început însă am mers pe ideea că sunt materii secundare şi materii principale. La cele principale aveam cel puţin calificativul „bine“. Am pus accent pe mecanică, statica construcţiilor, teoria elasticităţii, cursul de beton armat, cursul de construcţii metalice şi construcţii din lemn. Am mers pe hidraulică, materia de bază în construcţii hidrotehnice şi porturi. Ultimul an, am doi de „foarte bine“ şi doi de „bine".

Lavinia Betea:
Toate „caracterizările" menţionează că sunteţi foarte prins în sarcini obşteşti.

Stefan Andrei:
Da, aşa e. In perspectivă, vedeam munca de UTM legată de faptul că voi lucra în construcţii, dar şi pe linie de partid. Şi îmi plăcea. Deoarece eram convins că, în afară de idealurile partidului pomenite în ziare şi cuvântări, are loc o operă de scoatere a României din înapoiere. Şi o vedeam cu ochii mei. La mine în sat, la Podari, maică-mea nu ştia carte. Dar 33% din populaţia satului era ca ea. Nu mergea nimeni la doctor, ce să vorbim de alimentaţie? Şi se murea pe rupte. Aveam patru moşieri la 200 de fumuri de casă. Oamenii lucrau pentru ei pe moşii şi se alegeau aproape cu nimic. Ce s-a schimbat după..., s-a făcut cu mare entuziasm.

Lavinia Betea:
Vă referiţi la naţionalizarea moşiilor. Ce s-a ales de consătenii dv. moşieri?

Stefan Andrei:
N-a plâns nimeni după ei. De fapt, era un colonel, comandantul unui regiment din Craiova, cu sora lui, şi ceilalţi care veneau acolo numai de câteva ori pe an. Dar nici ei nu trăiau nemaipomenit, după standardele de acum. Drumurile până la moşie erau nepietruite, n-aveau încălzire, n-aveau veceu.

Lavinia Betea:
Cum se poate? Suntem la jumătatea secolului XX.

Stefan Andrei:
Aveau o privată - ca şi preotul şi învăţătorul din sat. Restul ţăranilor mergeau în fundul grădinii, în porumb. Tata era acar, stăteam la gară. Iar ţăranii mergeau la Craiova opt kilometri pe jos şi se-ntorceau
pe jos. N-aveau bani nici măcar să-şi plătească trenul din gara Podari până la Craiova. Asta era.


Note:

32 Silviu Brucan (1916-2006). A intrat în politică în calitate de secretar general de redacţie la Scînteia (1944) şi de soţ al Alexandrei Sidorovici (ilegalistă, „acuzator public" în „tribunalele poporului' şi una dintre puţinele femei-deputat în prima MAN). Ambasador al României în SUA şi la ONU (1955-1962). Semnatar al „Scrisorii celor şase“ (martie 1989), cu rol neelucidat încă în evenimentele din decembrie 1989.

33 Tina, născută Orenstein, ilegalistă. A doua soţie a lui Chivu Stoica.

34 Ion Iliescu (n. 1930), inginer. Prim-secretar al CC al UTC (1967-1971) şi membru al CC al PCR (1969-1984), timp în care a îndeplinit funcţiile de secretar cu propaganda al CC al PCR, secretar cu propaganda în judeţul Timiş, prim-secretar la judeţeana de partid Iaşi, preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor. Ulterior, a fost numit director al Editurii Tehnice (1984-1989). In evenimentele din decembrie 1989 a fost desemnat preşedintele Frontului Salvării Naţionale. A fost preşedintele României (1990-1996; 2000-2004).

35 Gheorghe Pană (1927-?), profesia de bază: strungar. Membru al CC al PCR şi al CPEx (1969-1989). Dintre funcţiile deţinute: prim-secretar al judeţenei de partid Braşov (1966-1969), ministrul Muncii (1976-i979), primar general al Capitalei (1980), ministrul Industriei Alimentare şi Achiziţionării Produselor Agricole (1985-1986). Arestat, judecat şi condamnat în procesul CPEx.

36 Leonte Răutu, nume real Lev Oigenstein (1910-1993), profesor. Membru de partid din 1931, a fost închis pentru scurte perioade de mai multe ori. In 1940 a rămas pe teritoriul Basarabiei încorporată
în URSS. Cetăţean sovietic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost redactor-responsabil al emisiunilor în limba română difuzate de Radio Moscova. Revenit în România a condus resortul „Agitprop", fiind adjunctul lui Iosif Chişinevschi. Considerat superior al acestuia din punct de vedere al pregătirii intelectuale, Răutu a fost folosit şi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi de Nicolae Ceauşescu în campaniile propagandistice şi de eliminare a adversarilor politici. După 1965 a deţinut funcţii precum secretar al CC al PCR, membru al CPEx, vicepremier, rector al Academiei „Ştefan Gheorghiu". în 1981 a fost pensionat, ca urmare a solicitării făcute de una dintre fiicele sale, de emigrare în Israel.

37 Petre Lupu, nume real Pressman (1920-1989), jurist. Membru de partid din 1939, şef al Regionalei Iaşi a UTCdR. Arestat în acelaşi an, a ispăşit detenţia la Penitenciarul Caransebeş şi în lagărele de la Vapniarka, Grusulovo şi Tg. Jiu, până în august 1944. In primii ani ai regimului comunist a fost primul ajutor al lui Nicolae Ceauşescu în funcţiile sale, ocupând funcţii precum: secretar al CC al UTC/UTM, adjunct al şefului secţiei organizatorice a CC al PMR. Membru al CC al PMR/PCR (1955-1984). După venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere, a intrat şi în componenţa CPEx al CC al PCR (1965-1984). A deţinut mai multe funcţii în aparatul de partid, dar şi în Guvern. Ambasador al României în Venezuela, Jamaica, Trinidad-Tobago, Surinam, Guyana şi Portugalia (1984—1988). 

38 Iosif Sava (1933-1998), muzicolog, pianist, realizator de emisiuni radio şi de televiziune. A fost ziarist la Scînteia Tineretului şi editor muzical la Radiodifuziunea Română. A realizat emisiuni de televiziune, atât înainte, cât şi după 1989.

39 Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), revoluţionar bolşevic, creatorul statului sovietic, fondator al ideologiei comuniste. A deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului al Republicii Socialiste Federale Sovietice Ruse (1917-1924). A condus organizaţia bolşevică (denumită Partidul Comunist Rus, din 1918) între 1903 şi 1924.

40 în perioada 25 iulie-16 august 1953 a avut loc la Bucureşti al III-lea Congres Mondial al Tineretului şi al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor.

41 Uniunea Tineretului Muncitor (UTM) a fost înfiinţată prin rezoluţia Plenarei CC al PMR din 22-24 decembrie 1948. Partidele satelit ale PCR îşi desfiinţaseră organizaţiile de tineret în aprilie 1945, odată cu fondarea Tineretului Progresist. După congresul de unificare al PCR cu PSD, Partidul Muncitoresc Român şi-a creat propria organizaţie de tineret, prin rezoluţia Plenarei din decembrie 1948. Congresul de unificare a tuturor organizaţiilor de tineret în UTM a avut loc în perioada 19-21 martie 1949, la Ateneul Român, în prezenţa liderilor comunişti. Primul secretar general al UTM a fost Gheorghe Florescu.



va urma



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu