joi, 19 februarie 2015

I se spunea Machiavelli (I)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea





Comentarii la zi


Stefan Andrei:
Uite, să-ţi spun eu cum a fost. Insărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti i-a adresat lui Prisăcaru, directorul Protocolului Guvernului, viitor secretar al PSD (5), cererea să-l primesc eu deoarece la Ministerul de Externe nu-1 primea nimeni. Totu (6) era atunci ministru, iar Olimpia Solomonescu, adjuncta lui. Olimpia fusese înainte adjunctă la secţia de Relaţii internaţionale a Partidului. Şi când a văzut-o, Elena Ceauşescu a transferat-o la Externe.

Lavinia Betea:
De ce? Era frumoasă, era deşteaptă?!

Stefan Andrei:
Din cauza Elenei Ceauşescu, Nicolae Ceauşescu a avut întotdeauna la cabinetul lui doar bărbaţi. Toţi ceilalţi aveau femei. Şi ea lucra doar cu bărbaţi. Ultimul a fost Neacşu. Istoric. La ea au fost doi inşi în faţa uşii - Constantin Manea, care venise de la UTM şi îi făcea legătura cu Ceauşescu, şi Mihai Hârjeu, fost la pionieri. Inaintea lui a fost Constantin Boştină, tot fost preşedinte al organizaţiei de pionieri. Pe 22 decembrie 1989, Hârjeu a fugit şi Nicolae Ceauşescu a dat ordin să-l prindă şi să-l condamne la moarte. Dar atunci, în chestiunea primirii americanului, Prisăcaru a venit la mine. Eram viceprim-ministru al Guvernului cu Comerţul Exterior. I-am spus să-l trimită pe american la Externe. Iar dacă vrea totuşi la Comerţul Exterior, trimit vorbă să-l primească ministrul. Dar acela a comunicat că e într-o situaţie imposibilă şi are de făcut o comunicare importantă şi urgentă din partea autorităţilor americane. Era vorba de rugămintea Departamentului de Stat şi autorităţilor americane adresată lui Nicolae Ceauşescu ca să nu aprobe hotărârea judecătorească în cazul lui Mircea Răceanu de condamnare la moarte. Dar şi Ceauşescu îmi spusese mai dinainte că vorbise în Consiliul de Stat despre trădarea lui Răceanu cu Gogu Rădulescu (7), Vasile Vâlcu (8) şi Popescu-Puţuri (9). Şi aceia îl rugaseră să nu confirme sentinţa. Că nu e bine ca fiul Ilenei Răceanu (10) şi al lui Andrei Bernach, amândoi comunişti ilegalişti, să fie omorât de către Partidul Comunist. Ceauşescu mi-a precizat că şi el a fost de acord cu comutarea sentinţei în închisoare pe viaţă. Iar trimisului american nu aveam ce răspuns să-i dau eu. Peste o săptămână a cerut iarăşi întrevederea. Ceauşescu era plecat în vizită oficială la Bistriţa-Năsăud, dar îşi amâna venirea la Bucureşti deoarece aştepta să împuşte un urs.

Lavinia Betea:
Până acolo mergea cu patima vânătorii, încât să-şi facă după ea calendarul politic?

Stefan Andrei:
El rămânea acolo, în teren. Aşteptând ursul, mai vizita şi câte-o fabrică. Nu l-am primit însă pe american, aşteptându-1 pe Ceauşescu. Dar i-am solicitat la telefon permisiunea să aflu ce vrea, deoarece spunea că are un mesaj de la preşedintele Bush pentru preşedintele Ceauşescu. Şi i-am propus să-l primească Nicolcioiu, directorul Protocolului. Iar Ceauşescu răspunde: „Hai s-o întrebăm şi pe Tovarăşa"

Lavinia Betea:
A spus cumva şi de ce?

Stefan Andrei:
In marile probleme, el nu mai avea acum curaj să hotărască singur.

Lavinia Betea:
De când apăruse acest fenomen?

Stefan Andrei:
Cam din 1980.


Vine vorba de Tovarăşa!



Lavinia Betea:
Pe seama căror cauze puneţi dv. fenomenul acestei dependenţe?

Stefan Andrei:
O chestiune legată de boală. Evita să ia o hotărâre şi ca ea să nu-1 critice. Ca să-ţi dai seama până unde mergea. Discutam şi adoptam o anumită hotărâre în CPEx (11), ca după aceea ea s-o modifice. Materialele ce se puneau în discuţia CPEx mergeau la ea înainte, şi apoi la el. Unele le şi reţinea, să nu mai treacă pe la el. Alteori lua rezoluţia pusă de el şi-i spunea „nu e bine, dragă“. Discutam plăţile în CPEx şi toate schimbările de cadre le discutam cu ea - şefa comisiei de cadre pe ţară. După aceea venea Nicolae Ceauşescu să ni le prezinte în CPEx. Au fost cazuri când mergeam la el şi-i spuneam: „Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, din 34 de ataşaţi militari, cât e schema, am rămas cu patru. Iar propuneri sunt făcute de mult la tovarăşa Elena Ceauşescu". După ce-i spunea ei, ea începea cu: „Ce te-ai plâns la Tovarăşu’? Tu faci aici politica de cadre?“. 
Altă situaţie - corespondenţii de presă. Avusesem la Moscova, New York, Londra, Atena, Paris, Beijing, Varşovia, Budapesta, Sofia, Belgrad, Rio de Janeiro... După ce-a apucat ea la conducere, mai aveam unul singur: la Moscova. In 1989, Nicolae Chilie era singurul nostru corespondent de presă peste hotare. Ea a blocat toate propunerile făcute de secţia de propagandă pentru corespondenţi de presă. Cea mai mare parte a ambasadelor şi a agenţiilor economice funcţionau atunci cu maximum jumătate din schemă. In 1988, m-am dus la el şi i-am spus că agenţia noastră economică din New York are jumătatea efectivului, iar propunerile noastre nu le aprobă Tovarăşa. Mă cheamă el, a doua zi, şi-mi aruncă dosarele: „Bine-a făcut Tovarăşa că nu le-a aprobat, niciunul nu e corespunzător!'1 Dar nu era adevărat! Înainte de-a le prezenta comisiei de cadre, luasem şi avizul Securităţii. Iar ei mi le aruncau! 
Alt exemplu - Legea pensiilor din 1977. Înainte se ştia că soţiile care-şi însoţesc bărbaţii în misiuni peste hotare au perioada aceea recunoscută în cartea de muncă. Elena Ceauşescu a sărit: „Ce te-ai dus la Tovarăşu’ ca să te plângi pentru alea care-au fost să se odihnească în străinătate?" 
Altă păţanie - cu Agerpresul. A venit Elena Ceauşescu cu o idee diabolică - să facem abonamente la presa străină pe bază de reciprocitate. Doar două agenţii de presă au acceptat - KUNA din Kuweit şi EFE din Spania. Cu ce se primea de la ele se umpleau ultimele pagini din ziare. Dar eu mai ajutam Agerpresul pe diferite căi. Una dintre ele - l-am convins pe Nicolae Ceauşescu că Institutul de Conjunctură, condus de Costin Murgescu (12)- unde-a lucrat şi Isărescu (18)—, are nevoie de un abonament special pentru a urmări mersul preţurilor. Iar el a aprobat un abonament Reuters la Comerţul Exterior, de unde lua şi Agerpresul. A tăiat cu acel prilej şi abonamentele din lumea medicală, şi din cercetarea ştiinţifică. Altă trăsnaie a Elenei Ceauşescu a fost anularea tuturor cotizaţiilor către organizaţiile internaţionale. Pentru că ea răspundea şi de ştiinţă, a tăiat participarea noastră la congresele ştiinţifice şi reuniunile internaţionale.
Eram în 1988, la Sinaia, când a venit o ştire TANIUG, trimisă prin Reuters, că urma să se discute problema ca României să i se ia dreptul de vot la ONU pentru că nu şi-a plătit cotizaţia. „Ei, zice Elena Ceauşescu, nu daţi ştirea asta de la sârbi Tovarăşului!"... Niciodată, de când s-a impus ea, nu s-a aprobat ceva la cadre fără acordul ei. A urmat apoi altă situaţie: orice angajare la CC să se facă doar cu aprobarea ei. Inainte, dacă erai secretar al CC şi voiai să-ţi aduci pe cineva în secţie, discutai cu secţia Organizatorică, luai aprobare de la Securitate şi îl angajai. Nu se mai putea fără avizul ei! Ea a anulat şi propunerile Uniunii Scriitorilor de primire de noi membri. De prin 1982-1983, nimeni nu a mai fost primit în Uniunea Artiştilor Plastici sau în Uniunea Scriitorilor. Ea a venit şi a spus că nu mai trebuie anunţate în presă concursurile de posturi în învăţământul superior. Dar legea prevedea că nu se poate organiza concurs fără anunţ în presă. Stăteau acolo oamenii lectori de ani buni, cu toate condiţiile
îndeplinite pentru conferenţiar sau profesor, dar nu puteau urca în ierarhie. Am fost la Nicolae Ceauşescu în 1985 când eram la Controlul Muncitoresc cu această problemă. Şi mi-a spus să se respecte legea. Dar nu s-a mişcat nimic. Aceeaşi situaţie a fost şi cu promovarea ca medici primari. Zece ani au fost blocate asemenea posturi. Iar după 1990 au promovat prea des şi prea mulţi profesori, medici primari... în 1989, ea a respins şi promovările în gradele militare cu ocazia lui 23 August - mare jignire pentru militari! Cu doi-trei ani înainte fuseseră promovaţi ultimii generali: Andruţă Ceauşescu (14) de la Securitate, Ilie Ceauşescu (15) de la Armată şi generalul Găinuşe, comandantul garnizoanei Slobozia şi soţul primei secretare Alexandrina Găinuşe (16).

Stefan Andrei:
Din liceul militar, direct în presa centrală


Lavinia Betea:
Din dosarul dv. de cadre rezultă că aţi câştigat în liceu un concurs literar organizat de ARLUS (17). Datorită acestui premiu naţional care echivala cu descoperirea unui talent, aţi fost angajat la Scînteia Tineretului. (18) A fost, cred eu, nodul ce v-a crestat biografia. Vă amintiţi tema concursului?

Stefan Andrei:
Literatura sovietică, continuatoarea marii literaturi ruse.

Lavinia Betea:
Aţi început să vă ocupaţi de politică externă ca jurnalist la Scînteia Tineretului, în 1951. Cum era?

Stefan Andrei:
Când am intrat eu să mă ocup de Externe, începuse politica de desprindere faţă de Moscova. Dar în 1951 era catastrofă. Atunci, noi lucram cu Komsomolskaia Pravda pe masă.

Lavinia Betea:
Cum anume?

Stefan Andrei:
Luam Komsomolskaia Pravda. Uneori se traducea editorialul din Komsomolskaia Pravda şi se publica în Scînteia Tineretului cu fidelitate. Eram ca o filială a publicaţiilor de tineret din Uniunea Sovietică. Publicam cuvântarea lui Gromîko (19), cuvânt cu cuvânt. Publicam întâlnirea de la San Francisco, privind pacea cu Japonia (20), cuvânt cu cuvânt după TASS. Publicam integral cuvântarea lui Vîşinski (21) la ONU (22). Pe săptămână erau două-trei pagini din viaţa tineretului sovietic. 
Prima mea sarcină a fost să scriu despre o expoziţie de fotografie „Varşovia: reconstrucţie - pace“. Bineînţeles că n-am fost la Varşovia, ci am scris despre expoziţia organizată la Bucureşti. Apoi am redactat un articol la moartea lui Dimitrov (23). Am publicat o pagină-ntreagă la ziua Chinei — doi ani de la victoria revoluţiei chineze. Am scris un articol mare despre necesitatea păcii în Coreea (24). Deşi era campania antititoistă (25), nu am scris niciun articol contra Iugoslaviei. Programul de lucru la ziar era de la ora 14.00 după-amiaza la ora 22.00 seara. Trebuia să primim ştirile internaţionale, întâi de la TASS, şi nu puteam închide ediţia fără ştirea zilei despre războiul din Coreea. N-am făcut însă nicio plecare peste hotare cât am stat la Scînteia Tineretului.

Lavinia Betea:
Aveaţi 20 de ani. Nu-i cazul să vă întreb asupra părerilor personale despre subiectele abordate în registrul jurnalistic consacrat. Dar ce puteaţi vorbi cu colegii de redacţie despre climatul politic internaţional?

Stefan Andrei:
Am avut o discuţie cu romancierul şi dramaturgul Teodor Mazilu. Lucra şi el la Scînteia Tineretului cu mine. Ca să-ţi dai seama şi dumneata, din 15 şefi de secţie, 12 erau evrei. Redactor-şef a fost Breazu, evreu, urmat de Ion Mihăileanu, tot evreu.

Lavinia Betea:
Ion Mihăileanu, tatăl regizorului francez Radu Mihăileanu (26).

Stefan Andrei:
Da. Unul era Răducanu, altul Mânzu Radian, redactori-şefi adjuncţi, şi o româncă — Edroiu, căsătorită cu un ofiţer sovietic. Secretar de Partid era Mirodan (27).

Lavinia Betea:
Dramaturgul Alexandru Mirodan care a emigrat în Israel şi a fondat revista Minimum?

Stefan Andrei:
Da. El era secretar de partid şi şeful secţiei Foiletoane, pe care le făcea foarte bine. Şeful secţiei Artă era Andrei Băleanu, evreu care a plecat ulterior în Occident. Era nepotul lui Ştefan Voicu (28). Şeful secţiei Cultură era unul Lupu. Nume schimbat, bineînţeles. Mihai Lupu, care după aceasta a ajuns secretar literar la Teatrul Municipal şi a plecat în America. Alţi şefi de secţii de-acolo: Georgescu, dus în Elveţia; Muşi Cernea, care după aceea a fost funcţionar la bancă; Cerb, şeful secţiei Industrie, plecat în Israel. Aurel Bratu era şeful secţiei Internaţionale. 
Cu mine în secţie: Carol Roman, Emil Rucăr, Sergiu Brand - evrei. Şefi de secţie români erau: Teodor Mazilu, la Sport, unul Bold, la Agrară, şi o femeie, Popescu, la Şcoli Profesionale. 75% din gazetari erau evrei. Iar pentru mine a fost util că am trăit în mediul lor.

Lavinia Betea:
Aţi avut parte de o bună şcoală a vieţii şi de buni formatori în jurnalistică.

Stefan Andrei:
Erau oameni instruiţi. Eu veneam de la Craiova, de la Liceul Militar. Ei erau trăiţi la Bucureşti. Mama mea era analfabetă. Iar ei erau oameni cu un bagaj cultural în spate. Mulţi, fii de intelectuali. Au fost multe şanse şi întâmplări deosebite pentru mine. Teodor Mazilu era îndrăgostit copt atunci de Maria Tănase (29), care cânta la restaurantul Continental. Şi mergeam cu el deseori acolo.

Lavinia Betea:
Şi Maria Tănase este, am putea spune, o creaţie evreiască. Dacă Bucureştiul aspira la reputaţia de „mic Paris“ - deşi la origine comparaţia a fost o ironie a fost găsită şi o Edith Piaf a lui. O întreagă mitologie s-a brodat în jurul acestei mari cântăreţe reprezentative pentru toate regiunile folclorice ale României. Legenda oficializată spunea că şi-ar fi învăţat cântecele de la sezonierii angajaţi în grădina tatălui său. In fapt, ei i s-au dat cântecele culese de echipele Fundaţiilor Regale conduse de Guşti (30). Iar folcloristul Harry Brauner (31), membru al acestor echipe, conform declaraţiilor sale din „ancheta Pătrăşcanu“, a învăţat-o să le interpreteze în registrul care i-a adus faimă. Brauner şi un anume Eliad şi-au asumat rolul de Pygmalion în facerea marii artiste.

Stefan Andrei:
Da, aşa e. Alexandru Eliad. Era la Teatrul Cărăbuş. Regizor. Şi în acelaşi timp compunea texte comice. Dar nu l-am cunoscut personal.


Note:

6 Ioan Totu (1931-1992), economist. Membru al CC al PCR (1979-1989), membru supleant al CPEx (1983-1989), membru plin al CPEx (nov.-dec. 1989). A deţinut mai multe funcţii precum: director al Institutului Central de Cercetări Economice (1976—1982), viceprim-ministru (1982-1986), ministru de Externe (1986-1989), preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării şi Aprovizionării Tehnico-Materiale (nov.-dec. 1989). Arestat în 1990, judecat în „Procesul CPEx“ şi condamnat în 1992 la 16 ani de închisoare. Considerându-se nedreptăţit, s-a sinucis după două zile.

7 Gheorghe (Gogu) Rădulescu (1914-1991), economist. Membru de partid din 1949. Organizator al Frontului Studenţilor Democraţi (1933). A dezertat în 1941 din Armata Română, care atacase cu armatele germane Uniunea Sovietică, pentru a se preda sovieticilor. Iniţial deportat, a fost folosit după aceea pentru îndoctrinarea prizonierilor români din lagărele sovietice. A fost o perioadă anchetat în detenţie, în „lotul de la Finanţe" (1952). După 1965, a avut o ascensiune politică remarcabilă (membru al CC al PCR, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, component al ultimului CPEx, din care cauză a fost închis în 1990). In ultima etapă a „epocii Ceauşescu“, casa lui de vacanţă din satul Comana era frecventată de reputaţi scriitori şi artişti.

8 Vasile Vâlcu (1910-1999); profesia de bază: croitor. A fost membru de partid din ilegalitate (1929) şi arestat de mai multe ori. în 1939 a fost numit şef al Regionalei Moldova a PCdR. în 1941 a fost condamnat la şase luni închisoare, pentru deţinere de acte false. După eliberare, a fost internat în lagărul de la Tg. Jiu. După 23 august 1944 a deţinut funcţii precum: membru al CC al PMR/PCR (1958-1979), al Comitetului Executiv al PCR (1965-1974), al CPEx al PCR (1974-1979), membru, preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Centrale de Revizie (1979-1989).

9 Ion Popescu-Puţuri (1906-1993), ziarist. A fost membru al PCdR din 1932. A deţinut mai multe funcţii în structurile de conducere ale Partidului Comunist ilegal. A fost arestat de mai multe ori, a ispăşit mai multe condamnări la Doftana, Târgu Ocna, Caracal, Tg. Jiu. După 23 august 1944, a deţinut funcţii precum: membru al CC al PMR/PCR (1960-1989), director al AGERPRES (1947-1951), ambasador în Ungaria (1955-1959), director al Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă CC al PMR/PCR (1961-1989), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1985-1989).

10 Ileana Răceanu (1911-1981). Membră a PCdR din 1932. A fost arestată de mai multe ori, pentru activitate în cadrul mişcării comuniste. Membră a CC al UTC. Arestată în 1935, a fost anchetată timp de 10 luni, iar la proces a fost achitată. După eliberare, a plecat ilegal în Uniunea Sovietică, ca delegat al UTCdR la Internaţionala Comunistă a Tineretului. In 1938, după ce a urmat o şcoală de cadre în capitala URSS, a revenit în România. Membră a CC al PCdR şi a Secretariatului (1941—1943), a fost exclusă de Ştefan Foriş, secretar general al PCdR. Reprimită în partid în 1945, a activat în cadrul Uniunii Femeilor Democrate din România. Membru supleant al CC al PCR (1955-1958). Exclusă din partid în iunie 1958, pentru participare la „activitate fracţionistă“.

11 Comitetul Politic Executiv (CPEx) al CC al PCR a fost organismul executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Conform Statutului din 1945, Partidul era condus în perioada dintre congrese de un Comitet Central, care se întrunea periodic, în cadrul unor plenare. Pentru funcţionarea mecanismului de decizie s-a constituit un Birou Politic, structură care a purtat diferite denumiri. Din 1974 până în 1989 s-a numit Comitetul Politic Executiv al CC al PCR. 

12 Costin Murgescu (1919-1989), economist. A fost şef al Catedrei de Economie Politică a Universităţii din Bucureşti (1956-1965), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei Române, consilier la Consiliul de Miniştri (1968-1974), director al Institutului de Economie Mondială, director al Institutului pentru Studierea Conjuncturii Economiei Naţionale (1970-1973).

13 Mugur Isărescu (n. 1949), economist. După absolvirea Facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, a lucrat cercetător la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti (1971-1990); profesor-asociat la ASE (1975-1989), profesor (din 1995); lector specializat în finanţe şi valută la Ministerul Comerţului Exterior (1980-1989). După decembrie 1989 a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe şi ca reprezentant comercial la Ambasada României din SUA. In septembrie 1990 a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României. A fost premier al României (decembrie 1999-decembrie 2000).

14 Andruţă Ceauşescu (1924-2000), fratele lui Nicolae Ceauşescu. A făcut carieră în Ministerul de Interne. General de Securitate, în 1989 era comandantul Şcolii de Securitate de la Băneasa. A fost arestat la 23 decembrie 1989. Trecut în rezervă în 1990, a fost acuzat de crimele săvârşite în timpul Revoluţiei la Bucureşti, la baricada din faţa Hotelului Intercontinental. Condamnat la 15 ani de închisoare, a fost pus în libertate definitiv în 1999.

15 Ilie Ceauşescu (1926-2002), fratele lui Nicolae Ceauşescu. A făcut carieră în Armată: ofiţer; profesor la Academia Militară, cercetător la Centrul de Studii şi Cercetări Istorice şi Teorie Militară; adjunct al ministrului Apărării Naţionale (1983-1989); membru al CC al PCR (1984-1989).

16 Alexandrina Găinuşe (n. 1925); profesia de bază: filatoare. Printre funcţiile deţinute: prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid Bacău (1979-1982) şi Ialomiţa (1987-1989), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (din 1980), viceprim-ministru al Guvernului (1982-1986), ministru al Industriei Uşoare (1986-1987).

17 Asociaţia Română pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS) a fost o organizaţie constituită pentru promovarea colaborării culturale dintre România şi URSS. Oficial, iniţiativa a aparţinut unui grup de intelectuali cu vederi de stânga din jurul lui Constantin I. Parhon. Asociaţia a funcţionat din 1944 până în 1964, când regimul de la Bucureşti s-a desprins politic de Uniunea Sovietică. Printre cele mai importante activităţi ale ARLUS s-a numărat fondarea Editurii Cartea Rusă, care a publicat peste 1.400 de traduceri din limba rusă.

18 Autobiografie datată 5 decembrie 1959, ANIC, Fond CC al PCR - Cadre, dos. nr. A/728, f.189 v.

19 Andrei Andreievici Gromîko (1909-1989), lider al PCUS, ministru al Afacerilor Externe (1957—1985) şi preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS (1985-1987).

20 Tratatul de la San Francisco a fost semnat la 8 septembrie 1951 şi a consfinţit oficial încheierea stării de război dintre Japonia şi Puterile Aliate. Statul nipon renunţa la pretenţiile imperiale şi se angaja să acorde despăgubiri de război civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate. Uniunea Sovietică, deşi a participat la lucrările Conferinţei de la San Francisco, s-a situat pe poziţii opozante faţă de modul cum au formulat americanii tratatul de pace. Sovieticii au ridicat obiecţii faţă de neinvitarea Chinei comuniste la lucrări şi faţă de faptul că Japonia devenea o bază militară a SUA în Pacific.

21 Andrei Ianuarevici Vîşinski (1883-1954), lider sovietic. A deţinut funcţii precum: ministru al Afacerilor Externe (1949-1953), procuror general al Uniunii Sovietice (1935-1939). A avut un rol decisiv în comunizarea României, ca trimis al lui Stalin la Bucureşti în câteva misiuni diplomatice.

22 Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a fost fondată la Conferinţa de la San Francisco din 25 aprilie 1945, care a reunit 50 de guverne şi organizaţii implicate în redactarea Chartei Naţiunilor Unite. Oficial, ONU funcţionează din 24 octombrie 1945, odată cu ratificarea Chartei de cei cinci membri permanenţi al Consiliului de Securitate: China, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. Potrivit Chartei ONU, misiunea organizaţiei este să asigure pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al ONU este la New York.

23 Gheorghi Dimitrov (1882-1949), lider comunist bulgar. Figură importantă a mişcării comuniste internaţionale. A condus secţia central-europeană a Cominternului din 1929. în 1933 a fost judecat într-un proces la Leipzig, sub acuzaţia că a organizat incendierea Reichstagului german. A fost eliberat şi s-a stabilit în URSS. A devenit secretar general al Cominternului (1934-1943). După război a condus republica bulgară.

24 Conflictul din Coreea a fost un război civil dintre nordul şi sudul Peninsulei Coreea. In 1945, după capitularea Japoniei, peninsula a fost împărţită în două zone controlate de SUA (în sud) şi Uniunea Sovietică (în nord), cu o linie de demarcaţie de-a lungul paralelei de 38 de grade. La 25 iunie 1950, armata comunistă a trecut linia de demarcaţie. A izbucnit un război de durată, în care au fost implicate ONU şi Statele Unite de partea Sudului, iar Uniunea Sovietică şi China de partea Nordului. Conflictul s-a încheiat cu semnarea armistiţiului din 27 iulie 1953.

25 România, alături de celelalte state membre ale Cominformului, a fost printre cele mai active voci împotriva liniei „deviaţioniste“ promovate de Tito în lagărul socialist. Campania a început în iunie 1948, când Cominformul a adoptat prima rezoluţie împotriva lui Tito. In 1949, la o şedinţă a Cominformului de la Budapesta, Gheorghe Gheorghiu-Dej a citit un raport extrem de critic la adresa omologului său de la Belgrad, cu titlul: „Partidul Comunist din Iugoslavia, în mâinile unor asasini şi spioni. După moartea lui Stalin, relaţiile dintre URSS şi Iugoslavia au intrat în perioada dezgheţului. Relaţiile româno-iugoslave au fost reaşezate în octombrie 1956, pe fondul evenimentelor din Ungaria.

26 Radu Mihăileanu (n. 1958); regizor. în 1980 a emigrat în Israel, apoi s-a stabilit în Franţa. Reprezentant de marcă al noului val de regizori din cinematografia de artă.

27 Alexandru Mirodan (1927-2010), dramaturg. Ziarist şi colaborator la Scînteia, Scînteia Tineretului, România liberă, Informaţia Bucureştiului, Sportul popular, Gazeta literară, Contemporanul.

28 Ştefan Voicu (1906-1992); ziarist. Membru al PCdR din 1932, membru în mai multe organizaţii-paravan create înainte de 23 august 1944 de Partidul Comunist. In perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost închis în lagărul de la Târgu-Jiu. Redactor-şef la Scînteia (1946), Lupta de clasă (din 1955), Era socialistă. Membru al CC al PCR - supleant (1955-1960) şi plin (1960-1984).

29 Maria Tănase (1913-1963), considerată cea mai mare interpretă de folclor românesc. In tinereţe, cu ajutorul ziaristului Sandu Eliad, ajunsese într-un cerc de tineri intelectuali (printre care şi folcloristul Harry Brauner), care o îndrumă spre Teatrul de Revistă „Constantin Tănase". In 1940, înregistrările sale radio au fost distruse de legionari, sub pretext că falsificau folclorul autentic şi că artista practica pornografia. In timpul războiului, a făcut un turneu în Turcia. A jucat în filme şi piese de teatru. A fost declarată „artist emerit şi laureată a Premiului de Stat.

30 Dimitrie Guşti (1880-1955), sociolog. Profesor la Universitatea din Iaşi şi din Bucureşti. Fondator al şcolii sociologice bucureştene, a pus bazele cercetării monografice a satelor româneşti Ministru al Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor (1932, 1932-1933, 1933), director al Institutului Social Român (1921-1939, 1944-1948), al Institutului de Ştiinţe Sociale al României (1939-1944), vicepreşedinte (1923-1925, 1943-1944) şi preşedinte (1944—1946) al Academiei Române. A iniţiat Muzeul Satului din Bucureşti.

31 Harry Brauner (1908-1988), muzicolog, specialist în folclor; a făcut parte din echipele constituite de Dimitrie Guşti, alături de care a participat la realizarea monografiei satelor Drăguş (Făgăraş) şi Runcu (Dolj). Colaborator al Arhivei de folclor al Uniunii Compozitorilor. A făcut parte din cercul de prieteni ai lui Lucreţiu Pătrăşcanu; arestat în ianuarie 1950, a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică în 1954. A fost reabilitat în 1968.


va urma




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu