Alexandru
Macedonski
A-nceput
din nou sa-mi fie dor de dulce fericire...
Vad
ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc,
Si
mi-e sete de placere, si mi-e sete de iubire,
Insa
umbrele visate nu se poate sa le-apuc.
Numai
aurul, el singur, imi lipseste-n asta lume,
Numai
el, dar fara dinsul sunt un biet neputincios...
Care
suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume
S-ar
lipi sa ia povara unui trai saracacios ?
Pica
plins al tineretei pe un sin ce nu palpita,
Ai
avut sa-l cumperi, e al tau pina in zori...
Vestejeste-te-a
mea buza pe o buza vestejita,
Si
tu, suflete, viseaza ca aduni ceresti comori.
Insa
tu, o ! poezie, cu mantaua ta regala,
Iti
acopera vederea --fugi in coltu-ntunecos,
Prin
fereastra ma fixeaza luna rece si spectrala
Ca
un doctor ce se uita la chip de ofticos.
A
! desigur, masca blonda avea altfel de privire
Cind
pe tarmurile de-aur ale lacului Leman
Suridea
printre frunzisurl la intiia mea iubire
Vis
mai lung decit un secol in coprinsul unui an.
A
! desigur ca in noaptea ce-n trecutul vietei mele
E-nsemnata
cu roseata simtimintelor dintii,
Daca
ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele,
Nu
venea c-un zimbet rece linga caldul capatii.
Poezie
! Poezie ! Ai dreptate totdeauna
Dar
fiindca simt si astazi ca ramas-am tot al tau,
Da
te rog in jos perdeaua, ca sa nu ma vada luna,
Roag-o
calea sa-si urmeze, voi sa scap de ochiul sau.
Zi-i
sa mearga pe oriunde e suava fericire,
Sa-si
incarce a ei raza cu al florilor arom,
Sa
zimbeasca voluptatei ce se naste din iubire,
Dar
sa uite pe oricine a uitat ca este om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu