sâmbătă, 7 februarie 2015

Țara șpăgilor record


MARIANA BECHIR



Curtea Constituțională, victimă a corupției politice


Cazul lui Toni Greblă scoate în evidență riscul numirilor-sinecură în funcții importante ale statului. Senatorii USL l-au votat la Curtea Constituțională, în decembrie 2013, după un simulacru de audiere de numai un sfert de oră în Comisia juridică. Spre comparație, în cazul Soniei Sotomayor, judecător al Curții Supreme din SUA, audierile au durat patru zile și au putut fi urmărite în direct.

Când vechiul PSD-ist Toni Greblă a fost votat, presa din Gorj publicase deja multe din acuzațiile aduse acum de procurorii DNA. Se știa despre afacerile pe care le-ar deține prin interpuși, despre ferma de struți și relația sa de cumetrie cu unul dintre milionarii controversați ai județului, Ion Bîrcină, poreclit Dan Goeru.
S-a scris în presa locală despre nunta extravagantă a fiicei lui Bîrcină, la care nașul Toni Greblă a aterizat cu elicopterul, deși are vila în apropierea Porții Sărutului, unde s-a oficiat căsătoria.



 Gabriel Sandu, Toni Greblă, Cristian David şi Tudor Chiuariu


Toate aceste incompatibilități nu au în­cetat nici după numirea la Curtea Constituțională. Până la punerea sub urmărire penală pentru organizarea unui grup infracțional, Greblă a circulat cu un BMW pus la dispoziție de Bîrcină, milionarul condamnat între timp, în primă instanță, pentru că l-ar fi mituit pe fostul deputat UDMR Olosz Gergely, pe când acesta era șef la Autoritatea Națională pentru Re­glementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Singura noutate o reprezintă traficul de influență făcut pentru a-l ajuta pe Bîrcină să păcălească embargoul impus de Rusia produselor agroalimentare din UE.


Milionarul Adamescu, condamnat
Instanța a pronunțat pe 2 februarie prima sentință din Dosarul insolvențelor. Omul de afaceri Dan Adamescu (patronul României libere) a primit o condamnare de 4 ani și 4 luni cu executare, iar judecătorul Mircea Moldovan, cea mai grea pedeapsă dată până acum într-un dosar de corupție – 22 de ani de închisoare.


Hrebenciuc și fiul în instanţă
DNA a trimis în instanță rechizitoriul retrocedării celor 43.000 de hectare de pădure, cu 17 inculpați. Printre ei figurează fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc (în stare de arest) și fiul său (judecat în stare de libertate). Este dosarul cu cel mai mare prejudiciu – peste 300 de milioane de euro.


În pofida acestor dezvăluiri care vulnerabilizează CCR, Toni Greblă refuză să-și dea demisia. A intrat în concediu de odih­nă, anunțând că va reflecta asupra situației. Un concediu ce ar putea fi scurtat brusc, întrucât se aude că Viorel Hrebenciuc le-ar fi dezvăluit și el procurorilor niște afaceri ale lui Toni Greblă.


Puțura, incompatibilul mafiot


Un al caz ce a șocat opinia publică este cel al lui Ovidiu Puțura, judecător cu o evoluție spectaculoasă pe mandatul premierului Ponta. Ajuns secretar de stat în Ministerul Justiției, Puțura a fost numit președinte al CA de la CFR SA. Pentru evidenta incompatibilitate dintre statutul de magistrat și cea de membru CA, Inspecția Judiciară l-a sancționat pe Puțura cu avertisment. Luna aceasta, magistratul a fost arestat preventiv pentru luare de mită (bunuri în valoare totală de cir­ca 30.000 de euro) și pentru că ar fi încercat să intimideze judecători. „O calc cu mașina după aia și gata... Stai liniștită, deci nu că o calc eu, îi pun pe doi din ăștia cu...“, este citat Puțura, într-una dintre stenogramele de la dosar.


Cristian David, primul ministru de Interne ajuns în pușcărie


Guvernul de după gratii s-a completat luna aceasta și cu fostul ministru al In­ternelor, după ce judecătorii au aprobat arestarea preventivă a lui Cristian David, pentru luare de mită și spălare de bani.

David este acuzat că a luat o șpagă de 500.000 de euro, în anul 2008, pentru a-l ajuta pe „regele retrocedărilor“ din județul Buzău să intre în posesia a 15 hec­tare de teren intravilan. Mita totală s-a ridicat la 1,1 milioane de euro, iar partea lui David i-a fost înmânată acestuia chiar în cabinetul de ministru și înainte să plece spre o întrunire unde a ținut un discurs despre prevenirea și combaterea corupției. Va rămâne în antologia corupției nu pentru sumă (modestă, comparativ cu cele aflate în top), ci pentru reproșul adresat ulterior mituitorului: „Era mai bine dacă erau în lei“.

Cristian David ar putea figura totuși cu un record în cartea corupției autohtone – familia cu cei mai mulți membri condamnați, mama, soția și socrul.


Chiuariu, șpagă record de 5 milioane de euro


Cu David dispare încă un membru al gru­pului de la Iași, grup introdus în politica mare de Crin Antonescu, cel care l-a im­pus în Cabinetul Tăriceanu și l-a reac­ti­vat apoi în Guvernul USL. Relu Fenechiu, mentorul grupului, execută condamnarea de 5 ani închisoare primită în Dosarul Transformatorul. Încăpățânarea lui Antonescu de a-l menține în funcție a dus în 2013 la o altă premieră rușinoasă – primul ministru condamnat în timpul mandatului.

Tudor Chiuariu, fost avocat al Grupului Fene și propulsat în 2007 ministru al Justiției, a creat altă situație inedită în Parlamentul României: condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu suspendare în Dosarul Poșta Română, el a rămas membru al Comisiei juridice din Senat și al celei pentru revizuirea Constituției. Liberalii s-au descotorosit de el abia săptămâna trecută, prin „procedura radierii“, după ce DNA l-a adăugat pe lista ce­lor care s-au înghesuit să ia o bucată din șpaga pusă la bătaie de Paltin Sturdza în schimbul retrocedării a 43.000 de hectare de pădure.


Stenogramele de la dosarul trimis în instanță îl surprind pe Chiuariu străduindu-se să-l convingă pe Sturdza că-și merită suma totală de peste 5 milioane de euro, taxată pentru intervențiile sale pe lângă persoane din administrația locală. Banii ceruți pentru serviciile încadrate de DNA la trafic de influență urmau să fie albiți printr-un contract de asistență juridică.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu