miercuri, 18 februarie 2015

Misiune dificila. Jurnal (1)


C.V.R. Schuyler




Generalul de corp de armată C.V.R. Schuyler

Cortlandt Van Rensselaer Schuyler s-a născut la 22 decembrie 1900, la Arlington, în New Jersey. A urmat cursurile liceului Columbia din South Orange, New Jersey, iar în toamna anului 1918a fost primit în Academia Militară a SUA. în luna noiembrie a
aceluiaşi an a intrat într-o clasă specială. A absolvit Academia în anul 1922, al unsprezecelea din 102 studenţi. In ultimul an de Academie a devenit căpitan cadet. La absolvire, a fost avansat la gradul de locotenent în Corpul Artileriei de Coastă. Şi-a  perfecţionat pregătirea de specialitate în cadrul Şcolii de Artilerie de Coastă din Fort Monroe (1935-1936) şi în calitate de cursant al Colegiului de Comandă şi Stat Major din Fort Leavenworth (1936-1937).

Primul post al locotenentului Schuyler a fost la batalionul de artilerie antiaeriană
61, fiind repartizat la Fortul Monroe Virginia, prima unitate de artilerie
antiaeriană existentă în armata SUA la acea vreme. Acest post a marcat începutul unei
cariere de 20 de ani ca ofiţer de artilerie antiaeriană, întreruptă de numirea pentru 4 ani
ca profesor preparator la West Point, în domeniul matematicii, precum şi de sarcinile
didactice de la Fort Monroe şi Leavenworth. în 1939,ca membru al Secţiei de artilerie
antiaeriană din cadrul Consiliului Artileriei de Coastă, a participat activ la fabricarea
primei mitraliere antiaeriene multiple acţionate mecanic. Pentru activitatea în acest
domeniu, a primit Legiunea de Merit.

In timpul atacului de la Pearl Harbor, maiorul Schuyler lucra la Biroul înzestrare
din artileria antiaeriană, condus de generalul ioseph A . Green. în 1942, când generalul
Green a fost numit şeful Comandamentului artileriei antiaeriene a SUA, Schuyler a
intrat în statul său major dislocat la Richmond, Virginia. în 1943 a fost numit şef de
stat major, la acelaşi eşalon, cu gradul provizoriu de general de brigadă. Comandamentul
artileriei antiaeriene a SUA avea misiunea de a organiza şi instrui toate unităţile
de artilerie antiaeriană ale armatei americane aflate într-un proces de dezvoltare rapidă.
Avea în subordine 8 centre mari de pregătire, răspândite din California până în
Massachusetts.

Generalul Schuyler s-a familiarizat cu modul de administrare şi dirijare a
operaţiilor unui mare comandament, experienţă foarte valoroasă mai târziu. Timp de
trei ani însă el nu a fost numit într-o funcţie din teatrul activ al operaţiunilor. De abia
la mijlocul anului 1944, când Aliaţii obţinuseră de fapt supremaţia aeriană şi aveau
nevoie de întăriri antiaeriene, i s-au încredinţat funcţii în străinătate.

Astfel, în toamna anului 1944, generalul Schuyler a păşit într-o nouă fază a
carierei sale. A părăsit prima sa dragoste, artileria antiaeriană, şi a început să lucreze
în domeniul strategiei, activităţilor politico-militare şi al relaţiilor internaţionale. în
noiembrie 1944, a fost trimis la Bucureşti, ca reprezentat al SUA în Comisia Aliată
de Control, creată de guvernele celor trei state aliate, interesate în supravegherea
aplicării condiţiilor Convenţiei de Armistiţiu cu România. în această funcţie, generalul
Schuyler a putut constata nemijlocit metodele brutale folosite de sovietici în campania
lor de a înlătura ultimele rămăşiţe ale libertăţii în acest nefericit stat satelit al lor— o
campanie care includea lichidarea liderilor naţionali ai României, menţinerea haosului
în economie şi, în sfârşit, instaurarea unui regim comunist. Chiar dacă, potrivit
Armistiţiului, el şi colegii săi britanici nu erau autorizaţi să intervină în acest proces,
generalul Schuyler şi membrii Misiunii sale restrânse au insistat asupra respectării
dreptului lor de a călători liberi prin ţară şi, astfel, au putut trimite în permanenţă
rapoarte la Washington asupra acestor evenimente tragice. Aceste rapoarte au contribuit
la informarea Washingtonului asupra modelului general de presiuni sovietice,
aplicat mai întâi în România, apoi,în mod identic,în celelalte state satelite din Europa
de Est.

In 1947, generalul Schuyler a revenit la Washington în calitate de şef al Grupului
de Planificare Politică din OPD. A participat activ la elaborarea conceptului referitor
la o alianţă Nord-Atlantică şi a contribuit la întocmirea documentelor privind politica
sa de bază. A luat parte la discuţiile şi lucrările comitetului, care au culminat, în 1949,
cu înfiinţarea NATO şi, în 1950, cu numirea generalului Eisenhower în calitate de
comandant suprem al tuturor forţelor NATO din Europa. La începutul anului 1951,
când generalul Eisenhower şi şeful statului său major, generalul Gruenther, au sosit la
Paris şi au început organizarea noului Cartier General SHAPE, Schuyler, avansat la
gradul de general-maior, a însoţit grupul în calitate de asistent special al generalului
Gruenther.

In 1953, Schuyler a primit comanda unei divizii în Germania. Şase luni mai
târziu, generalul Gruenther, care fusese numit comandant suprem, l-a rechemat pe
generalul Schuyler la SHAPE, pentru a-i încredinţa funcţia de şef de stat major. în
acelaşi timp, Schuyler a fost avansat la gradul de general de divizie. După pensionarea
generalului Gruenther, în 1956, generalul Schuyler a primit gradul de general de corp
de armată şi a continuat să ocupe funcţia de şef de stat major, subordonat noului
comandant suprem, generalul Lauris Norstad. Generalul Schuyler a fost trecut în
rezervă, la cerere, la 1 noiembrie 1959. Şi-a petrecut opt, din ultimii opt ani şi jumătate
de serviciu, la SHAPE, din care şase ca şef de stat major.

Generalul Schuyler considera anii de serviciu petrecuţi la NATO drept cei mai
interesanţi şi utili din cariera sa. A urmărit evoluţia Alianţei din faza de planificare
până la transformarea ei într-o organizaţie puternică, eficientă, menită să facă faţă
expansiunii comunismului, care, la sfârşitul anilor ’40, ameninţa să cuprindă întreaga
Europă. A remarcat adeseori că nimic nu-1 făcea mai mândru decât faptul că a jucat,
şi el, un mic rol în această mare realizare.

Pentru meritele sale, i s-au conferit numeroase ordine şi medalii între care Medalia
pentru Servicii Deosebite, Legiunea de Merit, Legiunea de Onoare a Franţei în
grad de Comandor.

In noiembrie 1959, generalul Schuyler s-a alăturat echipei guvernatorului statului
New York, Nelson Rockefeller. în octombrie 1960 a fost numit comisar de stat al
serviciilor generale. funcţie pe care a îndeplinit-o până la pensionare, în ianuarie 1971.
în perioada 1963-1969 a fost şi preşedinte al Comisiei Apărării Civile de Stat.

S-a stins din viaţă la 4 decembrie 1993.


Incepând de astăzi mi-am propus să notez zilnic întâmplările mai importante
care-mi sunt aduse la cunoştinţă şi care, după părerea mea la timpul
respectiv, ar putea avea vreo legătură cu evoluţii ulterioare şi deci ar trebui
consemnate ca posibile viitoare surse.

Din păcate, nu am început Jurnalul chiar din prima zi (1) a venirii mele în
România. Totuşi, sunt de părere că cele mai importante fapte din primele două
luni pot fi reconstituite în linii mari prin atenta examinare a dosarelor serviciului
secret de la statul major.
C.V.R. SCHUYLER, General de brigadă, Armata Statelor Unite
28 ianuarie 1945


28 ianuarie 1945


Generalul maior Key a plecat azi-dimineaţă cu avionul, după ce a primit
sâmbătă seara autorizaţia de a vizita Sofia. Generalul Key a fost numit şef al
reprezentanţei Statelor Unite în Comisia Aliată de Control în Ungaria. El a făcut
o vizită de câteva zile în România, pentru a se familiariza cu metodele şi procedeele
instituite aici. La plecare, el şi-a exprimat părerea că organizaţia noastră
funcţionează bine şi eficient şi că, în general, acţionăm conform celor dorite de
Departamentul de Război.

După-amiază am discutat cu dl Berry mai multe probleme importante şi
actuale. Una dintre acestea este problema Basarabiei. I-am spus dlui Berry că
socotesc că poate nu am furnizat o imagine reală şi completă a situaţiei şi că
propun să fie reexaminată întreaga problemă şi ca Departamentul de Război să
fie pus la curent cu toate detaliile posibile. El a fost de acord că acest lucru ar fi
de dorit şi s-a oferit să pună la dispoziţie toate rapoartele pe care le deţine asupra
problemei. Am mai discutat şi despre o posibilă criză de guvern. Dl Berry a fost
de părere că mulţi români se aşteaptă la această criză în viitorul apropiat, dar că
nu era încă deloc, un fapt cert.

La invitaţia ministrului Muncii (2), am participat seara la o recepţie dată de
guvern în onoarea liderilor sindicatelor muncitoreşti, întruniţi la Bucureşti în
ultimele zile. Au fost de faţă primul-ministru (3), ministrul de Război (4) şi majoritatea
celorlalţi membri ai cabinetului. Am discutat cu câţiva comunişti şi
socialişti şi, mai mulţi erau de părere că, în următoarele zile, va avea loc o criză
de guvern care ar aduce la putere Frontul Naţional Democratic (5). Am stat de
vorbă cu dr. Groza, vice prim-ministru. Mi-a spus că regretă că nu avusese încă
prilejul să discute cu mine în detaliu situaţia. I-am răspuns că şi eu aş dori să
avem o astfel de ocazie şi că, dacă şi-ar putea face timp, i-aş trimite un ofiţer
pentru a stabili data precisă a unei întâlniri în zilele următoare. La recepţie erau
prezenţi şi câţiva generali ruşi, ca şi reprezentanţi ai sindicatelor partidului
comunist rus veniţi pentru această ocazie de la Moscova, Generalul Vinogradov
era bolnav, dar Comisia Aliată de Control (6) era reprezentată de amiralul
Bogdenko. Singurul ofiţer britanic prezent a fost maiorul Porter, din partea
Comisiei Aliate de Control (britanice). Atât oficialităţile din partea guvernului
român, cât şi liderii partidelor politice au apreciat în mod deosebit prezenţa mea.

Delegaţia moscovită venită la întrunirea sindicatelor este cazată la doar
două case depărtare de locuinţa mea. In faţa casei se lăfăie steaguri şi embleme.
De două nopţi au loc petreceri până la ziuă, cu multe cântece şi voie bună.


29 ianuarie 1945


Azi-dimineaţă m-au contactat conducătorii „Apărării Patriotice1' (7), organizaţie
cu orientare clar comunistă, dar care, a desfăşurat, totuşi, o activitate
deosebită de ajutorare printre soldaţi, muncitori şi ţărani. Aceşti oameni organizează
un fel de expoziţie luna viitoare la Bucureşti, cu scopul de a strânge noi
fonduri pentru ajutoare şi au nevoie de sprijinul meu în a le procura unul sau
două filme, afişe americane şi alte materiale de propagandă, precizând contribuţia
noastră la efortul de război, precum şi câteva mostre de mărfuri americane.
Le-am spus că, deşi apreciez treaba bună pe care o face organizaţia lor, nu aş
putea acorda oficial asistenţă unei organizaţii de acest tip, până ce nu este
autorizată mai întâi de către guvernul român şi că, dacă ar obţine o astfel de
autorizare, aş cere imediat prin radio în Italia, materialele ce le-ar putea fi puse
la dispoziţie.

Azi-dimineaţă am expediat prin telegraf noua platformă a Frontului
Naţional Democratic, format în special din socialişti, din comunişti şi din noul
Front al Plugarilor (8). Această platformă prezintă o orientare diferită faţă de cele
anterioare, în sensul că FND nu mai susţine naţionalizarea instituţiilor bancare
sau comerciale, ci dimpotrivă, propune continuarea actualei structuri economice,
excepţie făcând reforma agrară care va fragmenta toate proprietăţile cu
suprafeţe mai mari de 150 hectare. Se zvoneşte că joi va avea loc o criză a
guvernului, prilejuită de retragerea sprijinului partidelor din FND. Se aşteaptă
ca acest lucru să ducă la numirea unui guvern complet nou.


30 ianuarie 1945


Dl Berry a trecut pe la mine azi-dimineaţă şi am discutat următoarele
probleme:

a. Criza guvernului.
Sunt din ce în ce mai insistente zvonurile care anunţă o criză gravă de
guvern în ziua de joi. Lumea se aşteaptă ca partidele din FND să se retragă din
guvern la această dată. grăbind astfel căderea cabinetului. Se presupune că Regele
va trebui să se orienteze către partidele de stânga pentru numirea unui nou
premier şi a noului Consiliu de Miniştri. Se menţionează numele domnilor
Groza, Pătrăşcanu şi Luca ca posibili candidaţi. Unele zvonuri merg până
într-acolo încât să prevadă o adevărată revoluţie în cazul în care Regele nu ar fi
de acord cu un guvern FND. (Notă: L-am întâlnit astă-seară pe dl Auschnitt
acasă la colonelul Farnsworth; nu era prea îngrijorat, considerând că FND se
dovedeşte slab şi incapabil să declanşeze o criză serioasă). Atât Regele cât şi
generalul Rădescu par a fi foarte îngrijoraţi. Rădescu ia în considerare posibila
sa demisie.

b. Situaţia tifosului
I-am expus dlui Berry sugestiile mele către Caserta (9) cu privire la vizita
propusă de generalul Fox, pentru a se lămuri asupra epidemiei de tifos. Dl Berry
s-a alăturat demersului meu, fiind de acord că era absolut necesar să se stabilească
limitele atribuţiilor generalului Fox, înainte să se treacă efectiv la organizarea
vizitei sale în România.

c. Provizii pentru Crucea Roşie Română
Se pare că există un conflict de interese în problema obţinerii proviziilor de
către Crucea Roşie în Italia şi a transferării lor în România. Dna Bragadiru se
află în Italia în acest scop şi studiază posibilitatea unei deplasări în Elveţia, în
acelaşi scop, alţi doi reprezentanţi ai Crucii Roşii vor să plece din România. De
asemenea, se pare că au fost trimise mai multe telegrame fără nici o coordonare
a acestor două vizite. Există zvonuri cum că se urmăresc anumite interese personale,
de a face avere atât pe seama achiziţionării, cât şi a livrării acestor provizii.
Am căzut amândoi de acord că, oricum, dacă aceste provizii sunt disponibilizate
în Italia, este de datoria noastră să facem tot ce este posibil să le asigurăm
transportul pe calea aerului.

Seara am trimis o telegramă Departamentului de Război cu informaţii de
ultimă oră despre situaţia din Basarabia. Comandorul Brannen a reexaminat
acum întreaga problemă, care se reduce la litigiul juridic, cine este — din punct
de vedere legal — cetăţean sovietic. Toţi acei cetăţeni sovietici care locuiau în
Basarabia în iulie 1940, trebuie — după părerea ruşilor — să fie repatriaţi, dacă
în momentul de faţă locuiesc în România. Deşi românii susţin că aceasta ar fi o
violare a legislaţiei internaţionale, principala lor speranţă acum este să poată
dovedi, legal, că majoritatea foştilor basarabeni nu sunt, de fapt, cetăţeni sovietici,
chiar şi după legea rusă. S-au transmis la Moscova argumente pro şi
contra şi se aşteaptă decizia guvernului rus.


31 ianuarie 1945


Azi-dimineaţă am avut o întrevedere interesantă cu dr. Petru Groza, vicepremier
şi conducător al Partidului Frontul Plugarilor. Timp de peste o oră
Groza mi-a prezentat ascendenţa sa, explicându-mi cum de s-a întâmplat să
ajungă lider al noului partid ţărănesc. După spusele lui, el este un moşier şi
industriaş bogat şi a studiat la universităţi din Bucureşti şi Berlin. Este fiu de
preot ortodox. A intrat în politică mai întâi ca adept al dlui Maniu în Partidul
Naţional Ţărănesc, dar apoi a ajuns la concluzia că Maniu este prea conservator
şi şi-a făcut propriul partid cu vădite tendinţe de stânga. El şi partidul său, consideră
că, acum, în România, clasa înstărită exploatează ţăranii şi face foarte
puţin pentru a ridica nivelul de trai al ţărănimii, care — după părerea lui — este
doar cu puţin mai bun decât al vacilor şi cailor. Groza nu va primi pe nimeni în
partidul său cu excepţia ţăranilor. El colaborează în prezent cu comuniştii şi cu
celelalte partide de stânga din Frontul Naţional Democratic. Afirmă totuşi că
este foarte naţionalist şi că îşi dedică viaţa problemei ajutorării ţărănimii
române. A accentuat în câteva rânduri faptul că nu este comunist. Crede cu tărie
în împărţirea pământului în continuare, astfel încât fiecare familie de ţărani să
aibă în stăpânire propria bucată de pământ. Ar vrea ca un guvern onest să
exercite un control strict asupra băncilor, întreprinderilor de utilitate publică şi
tuturor marilor unităţi economice, pentru a fi sigur că ţăranii nu sunt exploataţi.
Doreşte să facă treptat schimbările necesare printr-un proces gradual, diferit de
o revoluţie realizată prin folosirea forţei de orice tip. Mi-a făcut impresia că este
sincer în convingerile sale şi surprinzător de citit. Totuşi, îl consider nepractic
şi lipsit de orice plan concret pentru îndeplinirea dorinţelor partidului său.

Am participat la o recepţie la sediul reprezentantului Olandei, dl Dozy. Am
discutat cu Mareşalul Curţii (10) care mi-a spus că Regele este foarte supărat din
cauza multitudinii de zvonuri aflate în circulaţie şi mi-a sugerat că o vizită din
partea mea ar fi foarte apreciată.


1 februarie 1945


La cererea Reginei Elena, la amiază am vizitat, împreună cu Majestatea Sa,
Palatul regal şi am inspectat popota şi sala de mese unde sunt hrăniţi zilnic 250
de copii nevoiaşi. Această activitate caritabilă este condusă de Regina însăşi.

Doar anumite părţi ale Palatului sunt folosite, căci restul a fost distrus de
bombardamentele germane, imediat după 23 august. Familia regală locuieşte,
de fapt, în Palatul Reginei Elisabeta, puţin în afara oraşului.

După-amiază i-am făcut o vizită de câteva minute Regelui, ca urmare a
sugestiei primite ieri de la mai mulţi aghiotanţi de-ai săi. Părea a fi într-o foarte
bună dispoziţie şi mi-a spus că are impresia că criza guvernamentală a trecut şi
că, cel puţin pentru moment, partidele de stânga au prea puţină putere pentru a
provoca probleme serioase. Totuşi, Regele era serios îngrijorat de permanentele
cereri-surpriză venite din partea ruşilor, pentru furnizarea a tot felul de provizii
pentru infanteria lor. Ultima cerere se referea la o mare cantitate de medicamente
şi produse medicale. După cât se pare, românii au ascuns ruşilor existenţa
a unuia sau două depozite în care se găseau ultimele lor rezerve medicale. Ruşii
le descoperiseră nu demult şi se pare că au cerut rechiziţionarea întregii cantităţi
de materiale. Regele spune că toţi se tem de viitor, ceea ce împiedică orice
încercare reală de revenire la o viaţă economico-socială normală. I-am lăsat
Regelui câteva reviste proaspăt primite din State.

Am avut o întrevedere cu vicemareşalul de aviaţie Stevenson, la cererea
acestuia. Mi-a dat o copie după o telegramă trimisă la Londra, prin care insista
să se intervină la Moscova pentru o mai mare libertate de acţiune a reprezentanţelor
Statelor Unite şi ale Marii Britanii aici, similară aranjamentelor
făcute pentru Ungaria. M-a citat că subscriu la cererea sa, lucru cu care m-am
declarat de acord.

In absenţa generalului Vinogradov, am avut o întâlnire cu şeful său de stat
major, Vasiliev. I-am prezentat o scrisoare referitoare la delegaţii japonezi,
aratând că am făcut apel la România să se asigure că bagajele lor nu conţin nimic
dubios şi, mai mult, că ne aşteptăm ca ruşii să nu intervină în nici un fel, în
această problemă. Vasiliev m-a asigurat că Comisia Aliată de Control nu se va
amesteca deloc. Mi-a spus că ruşii nu-i iubesc câtuşi de puţin pe japonezi. I-am
sugerat lui Vasiliev şi ca generalul Fox, şeful comisiei noastre pentru epidemia
de tifos, să fie autorizat să vină în România, să cerceteze epidemia. Vasiliev a
fost de acord să supună spre aprobare Moscovei scrisoarea mea referitoare la
această problemă, dar m-a anunţat că propria comisie a ruşilor, înfiinţată pentru
tifos, îşi începea acum activitatea şi că se îndoia că va mai fi nevoie de alte
ajutoare. Am obţinut şi autorizaţia de a-i aduce de îndată, cu avionul, de la
Istanbul, pe noii membri ai personalului dlui Berry (dl Metcalf şi trei stenografi
ale căror autorizaţii oficiale de a intra în România sunt încă ţinute în loc). Am
fost de acord ca, în cazul în care ar apărea ulterior obiecţii, ei să fie trimişi înapoi.

Am trecut pe la dl Berry. A fost foarte bucuros să afle că poate conta, în
curând, pe o creştere de personal. Am comentat cu el şi ordinele pe care tocmai
le-am primit astăzi, care interzic orice zbor înspre România, până după 5 februarie.
Credem că ştim motivele acestei interdicţii, dar nu vom mai discuta
problema timp de câteva zile. Am discutat despre recenta iniţiativă a guvernului
de a nominaliza şi aresta o sută de criminali de război (11) şi am căzut de acord
că aceasta este un semn foarte încurajator. Criza de guvern, care părea iminentă
timp de o săptămână şi ceva, este acum definitiv uitată.


Note:

(1). Generalul Cortlandt Van Rensselaer Schuyler (se pronunţă Skailăr — n.n.) a sosit în
România în ziua de 25 noiembrie 1944. Deşi consemnările din Jurnal se opresc la
20 septembrie 1946, acesta părăseşte România la 11 iunie 1947.

(2). Lothar Rădăceanu — ministru în guvernul Rădescu, reprezentând Partidul Social
Democrat.

(3). General Nicolae Rădescu

(4). General Ion Negulescu

(5). La 24 septembrie 1944, PCR propune un proiect de platformă pentru constituirea
FND, iar la 12 octombrie 1944 se constituie Consiliul FDN, din care fac parte:
Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca (PCR),Constantin-Titel
Petrescu, Lothar Rădăceanu, Tudor Ionescu (PSD), Victor Brătfăleanu, Alexandra
Sencovici, Chivu Stoica (Sindicatele Unite), Simion Stoilov, Gh. Vlădescu-Răcoasa,
dr. D. Bagdasar (Uniunea Patrioţilor), Gh. Micle (Frontul Plugarilor). Se hotărăşte
dizolvarea Blocului Naţional Democrat (BND — constituit încă din 20 iunie 1944
din PNŢ, PNL, PSD, PCR) şi se declanşează lupta pentru preluarea întregii puteri de
către FND.

(6). Comisia Aliată de Control s-a înfiinţat în baza Articolului 18 al Convenţiei de Armistiţiu
din 12 septembrie 1944. Comisia a luat asupra sa, până la încheierea păcii,
reglementarea şi controlul executării cerinţelor Convenţiei, sub conducerea generală
şi ordinele înaltului Comandament Aliat, lucrând în numele Puterilor Aliate. Guvernul
român (conform anexei la Articolul 18) s-a obligat să îndeplinească toate instrucţiunile
Comisiei Aliate de Control, ce decurgeau din Convenţia de Armistiţiu. Sediul
Comisiei a fost stabilit la Bucureşti. Cil toate că, formal, deciziile Comisiei emanau
de la reprezentanţii Marilor Puteri Aliate (SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică),
în fapt, reprezentantul sovietic îşi asuma singur orice fel de decizie, în numele colegilor
săi aliaţi şi, uneori, chiar împotriva părerilor acestora.

(7). în anul 1941, în condiţiile accentuării măsurilor restrictive impuse de guvernul
Antonescu, organizaţia „Ajutorul Roşu“ (1924) s-a transformat în „Apărarea
Patriotică", care a rămas sub conducerea comuniştilor şi a funcţionat până în anul
1948.

(8). Frontul Plugarilor a apărut iniţial ca o organizaţie locală a ţărănimii din judeţul
Hunedoara,constiuită la Deva, la 8 ianuarie 1933, de dr. Petru Groza.

(9). Caserta — localitatea în Italia, sediul Comandamentului Forţelor Aliate.

(10). Dimitrie D. Negel

(11). Este vorba despre publicarea primei liste, la 1 februarie 1945, cu cei arestaţi până
la 30 ianuarie 1945, sub învinuirea de criminali de război sau vinovaţi pentru
dezastrul ţării. Printre cei arestaţi figurau: Ion Antonescu, Mihai Antonescu,
general C. (Piki) Vasiliu, Mihail Manoilescu, Ion Gigurtu, Ion Petrovici, Vaier
Popp, Al. Brătescu-Voineşti, general V. Ionescu, col. M. Elefterescu, arhitect
l.D. Enescu şi alţii. Arestările s-au făcut în baza decretului privind urmărirea şi
sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi a decretului-lege privind urmărirea
şi pedepsirea criminalilor de război (vezi „Monitorul Oficial" din 12 şi 16 ianuarie
1945).


va urma





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu