Condamnaţi la tăcere (2)

Dumitru Prichici

Am condamnat modul în care s-a creat o parte a burgheziei capitaliste până la cel de al doilea război mondial ca rezultat al practicării unui capitalism sălbatic, burghezie care a fost şi va rămâne acuzată pentru crearea condiţiilor de viaţă mizere de la începutul secolului douăzeci, condiţii în care a trăit şi a muncit o mare parte a proletariatului, a ţărănimii şi a intelectualităţii. Prea puţini au avut norocul să muncească în uzine precum MALAXA din Bucureşti.

Aceste condiţii au favorizat folosirea ideologiei marxiste despre om, despre munca şi viaţa lui, în scopul formării unei clase de revoluţionari autentici, gata de sacrificiu, dar şi a unei clase conducătoare burgheze proletare.

Este condamnabil şi modul în care s-a creat cea mai periculoasă burghezie, cea a proletariatului, care nu renunţă la doctrina care a creat-o şi la idealurile ei, deşi a fost învinsă material şi moral pe plan mondial, de capitalismul modern creat în statele capitaliste după cel de al doilea război mondial.

„Această burghezie a proletariatului, apărută pentru prima dată în Rusia Sovietică după anul 1920, a devenit o clasă privilegiată, cu dorinţa de expansiune mondială. Ea nu va dispărea atâta timp cât îi va fi permis să se extindăîn ţări fie ele sărace sau bogate, unde se va instala ca putere administrativă şi politică, stăpânind până în ziua în care va epuiza toate bogăţiile acelei ţări.

Dacă ţările capitaliste dezvoltate nu percep pericolul care le paşte, prin infiltrarea comuniştilor în instituţiile lor de bază, nu peste mulţi ani, vor fi distruse din interior fară nici un atac armat din afară, fie el nuclear, geofizic, chimic, bacteriologic, informaţional sau psihologic.

Ele vor fi aduse în starea de descompunere şi sărăcie morală şi materială, aşa cum au fost şi sunt aduse: România, sora ei Moldova, ţări din lumea a treia sau chiar şi ţări din lumea capitalistă.

TEROAREA, ca armă a comunismului mondializat, a ajuns la apogeu la începutul mileniului trei, se bazează pe învăţătura marxist-leninistă despre teoria şi tactica mişcării revoluţionare a proletariatului, despre transformarea revoluţionară a orâduirii capitaliste în orânduire comunistă.

Ţările părăsite de cei care cu secole în urmă le-au colonizat, exploatat bogăţiile şi frumuseţile naturii, lăsând în urma lor o limbă oficială şi unele structuri administrative şi economice de mult depăşite sau nimic, au constituit şi constituie cel mai bun compost pentru dezvoltarea burgheziei proletare, aşa cum a procedat burghezia din partidele social-democrate din România, după 1989, urmând calea unei „economii socialiste de piaţă" nicidecum capitalistă modernă.

Am fost educat şi instruit prin exemple vii, unele trăite de mine sau petrecute sub privirile mele în decursul anilor, în călătoriile mele prin ţară, în ţări occidentale şi din lumea a treia, din Asia şi Africa.

De la sfârşitul celui de al doilea război mondial, din fragedă copilărie, am purtat în suflet şi în gând tot ce am văzut şi auzit, bun sau rău, frumos sau urât şi nu mi-am putut ascunde dezamăgirea faţă de cei care minţeau, furau, arestau, torturau şi omorau în temniţe sau oriunde se aflau, în numele unor idealuri străine de interesele neamului nostru românesc.

Aşa a fost destinul nostru, destin creat de faptele noastre şi ale celor de care am depins în acele vremuri, să fim supuşi unei dictaturi comuniste, venite pe tancurile ruseşti în 1944 şi cu greu scoase după mai bine de douăzeci de ani.

In acelaşi timp, alte ţări distruse şi ele de război şi-au creat cu sprijin financiar extern, dar şi cu forţe proprii alt destin, fiind libere să muncească să se refacă, să prospere şi să trăiască fericite, într-un sistem democratic capitalist modern.

In schimb, la noi în România acest lucru nu s-a întâmplat, viitorul meu şi al generaţiei mele a depins de aderarea la concepţia marxist-leninistă despre muncă, instruire şi viaţă, în care originea socială muncitorească era criteriul de bază pentru promovarea în şcoală, la locul de muncă şi în viaţă.

In aceste condiţii, la numai paisprezece ani, ca fiu al unui fost militar activ în armata regală până în anul 1946, persecutat pentru participarea pe frontul de răsărit, din Rusia Sovietică, am urmat cursurile gimnaziale şi am început viaţa de ucenic, elev al Şcolii Profesionale Electromagnetica din Bucureşti.

Decizia privind viitorul a revenit tatălui meu în anul 1947, când am plecat cu întreaga familie din oraşul Brăila, pentru a scăpa de bandele de tâlhari care se înmulţiseră ca ciupercile după ploaie, care jefuiau şi omorau în plină stradă şi în plină zi pe oricine, pentru bani sau din motive politice, la comandă. Aş putea spune că am ajuns cu mult noroc, în cartierul Bucureştii Noi, mai liniştit, fără bandele de tâlhari şi crimele săvârşite în plină zi, dar fară şansa celor din lumea liberă, fară comunişti.

A fost o perioadă de luptă pentru supravieţuire, de sărăcie şi foamete destul de lungă, până prin anul 1960, când comuniştii deveniseră stăpâni pe situaţia politică şi nu mai aveau nevoie de starea de nesiguranţă a cetăţenilor, creată artificial la ordinul conducerii PCR.

Despre aceste ordine secrete s-a scris doar după mai mult de cincizeci de ani, în săptămânalul „ALERTA" din Bucureşti, din 27 iulie 2000, când presa a devenit liberă şi a putut relata cu dovezi despre acţiunile de intimidare a populaţiei şi a partidelor istorice PNL, PNŢ şi PSDR, pentru scoaterea lor în afara legii.

Redau un episod din publicaţia de mai sus:

La indicaţiile NKVD se trece la o activitate de infiltrare a unor agenţi, în partidele istorice de opoziţie, atât în scopul de a informa conducerea comunistă asupra tacticii electorale a acestora, cât şi pentru a crea sciziuni între membrii partidelor amintite.

Agentura secretă a PCR urma ca prin dezinformare să provoace disensiuni între conducerile PNT, PNL şi PSDR.

In acest sens, adresa Nr. 3/456 SS, a secretariatului general al PCR, emisă către organizaţiile judeţene şi orăşeneşti, este edificatoare.

1. Şefii de echipă, care au fost infiltraţi în grupările „reacţionare", urmează să-şi intensifice activitatea, provocând disensiuni între membrii partidelor de opoziţie: Maniu, Brătianu, Titel Petrescu.

2. Totdeauna, trebuie să răspândească suspiciunea printre membrii reacţiunii şi să raporteze săptămânal sciziunile obţinute.

3. Munca trebuie îndeplinită de aşa natură, ca să împiedice descoperirea membrilor infiltraţi, iar dacă sunt descoperiţi, un atac viguros trebuie dus prin presă, contra membrilor reacţiunii.

Semnat: Gheorghe Gheorgiu-Dej, Vasile Luca.

Circulara respectivă a fost emisă înaintea alegerilor din 1946 şi este evident concepută de specialiştii în spionaj politic al serviciilor secrete sovietice, Vasile Luca era, de altfel, colonel al G.R.U.

Cu toate că Ministerul Justiţiei şi Internele erau deja în mâna comuniştilor, ca şi Serviciul Secret, conducerea comunistă va dispune crearea unor unităţi paramilitare, care urmau a fi folosite în declanşarea unor tulburări violente, servind interesele partidului, respectiv ale sovieticilor.


Majoritatea ofiţerilor de poliţie şi jandarmerie nu prezenta încredere din punctul de vedere al consilierilor sovietici şi nici din partea agenţilor NKVD, care acţionau făţiş în România.


CC. al PCR, Strict Confidenţial, Nr. 4573/23.11.1946.
Secretarilor responsabili ai PCR din:

Urmare a deciziei Comitetului Central al PCR, de a constitui o gardă înarmată, de încredere (precum gărzile patriotice ale lui N. Ceauşescu şi „minerii" lui Ion Iliescu, – n.a), vă informăm prin prezenta de planul pe care trebuie să-l executaţi cu minuţiozitate:

1. Garda înarmată trebuie să fie recrutată din membrii de încredere ai Tineretului Comunist, care să îndeplinească următoarele condiţii: de preferinţă, necăsătoriţi, să aibă serviciul militar satisfăcut şi cunoştinţă perfectă a folosirii armamentului greu de infanterie, să fi dat dovadă că este un om de încredere, să fie gata să îndeplinească orice misiune.

2. Garda înarmată trebuie să fie la dispoziţia partidului, dar, pentru a preveni protestele reacţiunii, trebuie ţinut cont de următoarele reguli: lumina străzilor trebuie neglijată, în aşa fel încât cetăţenii să ceară întăriri poliţieneşti pentru a face faţă hoţilor. In acest scop trebuie să luaţi măsuri necesare, incitând presa locală să ceară constituirea de gărzi înarmate. Aceste gărzi trebuie formate, ţinând cont de prevederile paragrafului 1 menţionat mai sus şi trebuie să acţioneze numai în interesul partidului.

Trebuie să se înarmeze un număr cât mai mare de muncitori, care vor fi folosiţi la timpul potrivit pentru interesele partidului.

Odată constituită garda înarmată, ne veţi trimite listele aderenţilor pentru garda muncitorească, ce pot fi aduse la cunoştinţă populaţiei, cât şi cele confidenţiale privind garda de siguranţa.

Secretar-general,
Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Paternitatea acestor documente aparţine lui Serghei Nicolaev, ofiţer INU (Direcţia de Informaţii Externe a NKVD).

Nicolaev, cunoscut sub numele de Nicolau, în perioada redactării documentului, era adjunctul lui Gh. GheorghiuDej la Ministerul Transporturilor, urmând ca în scurt timp să preia Direcţia Serviciilor Secrete de la Emil Bodnăraş.

Anii 1945-l947 vor fi perioada în care Direcţia de Informaţii Externe NKVD îşi va instala agentura în fruntea organelor de siguranţă din România. Reţelele secrete din ţară şi din străinătate ale Serviciilor noastre vor fi lăsate fie „în adormire" pentru o reactivare ulterioară, fie distruse. Agenţii secreţi ai SSI au fost predaţi de Eugen Cristescu conducerii NKVD. Acest aranjament l-a salvat pe Cristescu de la execuţie, deşi fusese condamnat la moarte în procesul mareşalului Antonescu.

Mai mult, Cristescu oferă sovieticilor întreaga reţea a Intelligence Service-lui din România. Informaţiile şi documentele furnizate de Cristescu NKVD-ului vor alcătui o parte din rechizitoriul privind aşa-zisele legături de spionaj dintre conducerea PNŢ şi anglo-americani.

In fapt, toate sintezele informative despre activitatea lui Iuliu Maniu, documente pe care Antonescu nu le folosise, vor fi interpretate şi readaptate de tribunal, pentru a demonstra că liderii opoziţiei au lucrat pentru anglo-americani.

După ce a fost arestat, Pătrăşcanu va recunoaşte că a semnat graţierea lui Cristescu, din motivele amintite.

In acest haos politic, social şi economic am trăit noi românii în ţara noastră, după al doilea război mondial şi după cum vedeţi şi după revolta populară din decembrie 1989, cu deosebirea că în prezent Occidentul ne monitorizează permanent, în toate domeniile de activitate şi chiar în profunzime. în aceste condiţii vitrege de viaţă, pe care le-am trăit în primii ani de după război, m-am instruit pentru muncă într-un sistem social-economic centralizat controlat şi dirijat de conducătorii comunişti.

Perioada despre care nu pot să nu amintesc este cea de secetă cumplită, din anul 1946, de confiscarea grânelor din hambarele ţarănilor, pentru plata datoriilor de război, către sovieticii eliberatori. De „trenul foamei" care pleca din nordul Moldovei, cu oameni şi pe acoperişul vagoanelor, pentru a găsi ceva de mâncare oriunde în ţară, ajungând până pe meleagurile Olteniei şi Banatului, pentru a căpăta o traistă de făină, de grâu sau de porumb.



va urma