Interviu cu LUCIAN CROITORU
Alexandru Lazescu:
Am văzut, legat de cele ce se întâmplă acum în Grecia, că economiști de renume, de la Stiglitz la Krugman și Jeffrey Sachs, au fost de aceeași parte a baricadei cu politicienii radicali de stânga din Syriza și Podemos.
Lucian Croitoru:
Stiglitz și ceilalți pe care i-ați menționat au opinia care mi se pare în general corectă că, atunci când economia se prăbușește puternic, nu poți să n-o ajuți. Este o învățătură din criza trecută, din 1929-1933. Atunci, de exemplu, băncile centrale au întârziat câțiva ani până să facă ceva. De fapt, nici n-au făcut ele, au făcut guvernele în final. La asta se referă ei când spun că poate austeritatea a fost prea mare. Este o critică implicită la faptul că, de exemplu, Banca Centrală Europeană a făcut până la urmă acest program de relaxări cantitative, dar l-a făcut cu mare întârziere față de celelalte bănci centrale din lume – precum banca Angliei, nu mai vorbesc de banca Japoniei, care începuse încă din anul 2000 acest program. Deci ei au arătat că, dacă economia se prăbușește foarte mult, trebuie să fii pregătit să contrabalansezi această cădere. Dar, pe de altă parte, nu trebuie uitat că, în timp ce teoretic se pot identifica multe soluții, structura de decizie din zona euro și din UE este foarte complicată politic. Sunt mulți actori care participă la decizie în structura Băncii Centrale Europene. Faptul că BCE a venit relativ târziu din punctul de vedere al economiștilor cu aceste măsuri, care după părerea mea erau necesare, se explică prin această structură politică complicată de luare a deciziilor.
Alexandru Lazescu:
Stiglitz spune la un moment dat că Syriza este o amenințare față de tot ceea ce proiectul neoliberal a încercat să promoveze în Europa, respectiv suprimarea democrației participative și subordonarea tuturor intereselor elitei financiare și de afaceri.
Lucian Croitoru:
Problema este dacă publicului i s-a explicat vreodată corect care sunt valorile pentru care votează. După părerea mea, este o problemă de reputație. În timp ce, în Occident, un partid de stânga sau un partid de dreapta are faptele foarte bine corelate cu reputația, în țările mai puțin dezvoltate este o mare ruptură între reputație și conținutul măsurilor politice, economice pe care le iau aceste partide. Publicului ar trebui să i se spună că ceea ce este cu adevărat în favoarea bunăstării generale este o flexibilitate mărită a piețelor. Și acest lucru nu se explică. Cu o reglementare excesivă, creșterea economică nu are cum să se reia de la nivelul foarte jos la care s-a ajuns în 2008. Aceste măsuri sunt în mare parte rezultatul dorinței politicienilor de a arăta publicului că fac ceva în fața unei crize. În ochii publicului este foarte important ca guvernele să acționeze. Aceste lucruri nu sunt explicate corect. În acest fel sunt confiscate valorile liberale, adică se folosește o terminologie destul de bine croită, astfel încât publicul să creadă că, dacă se dă rolul central în conducerea economiei politicienilor, este mai bine decât dacă se dă rolul central în conducerea economiei piețelor.
Alexandru Lazescu:
Dar un alt economist de la Harvard, Ricardo Hausmann, spune că Stiglitz face o eroare majoră comparând, ca soluție de abordare a crizei, situația din America cu cea din Grecia. Iată ce spune el într-un articol foarte recent: „Greciei i s-a dat un mare ajutor financiar care a fost subvenționat pentru a putea să-și reducă cheltuielile. Stiglitz și alți economiști spun că datoria Greciei trebuie să fie uitată pentru a face loc pentru și mai multe cheltuieli“.
Lucian Croitoru:
De la început, de când i-ați menționat pe Stiglitz, Krugman și alții, eu am făcut distincție între două componente din abordarea lor. Una – partea filozofică – și am spus că au dreptate atunci când se spune că nu se dă rolul suficient piețelor; și partea care, în opinia mea, este relativ incorectă, și anume referitoare la soluții. Și citatul pe care l-ați dat din Hausmann se referă la soluții. Și aici și eu tind să împărtășesc ideea că modul care s-a ajuns ca Grecia să aibă probleme este tot pe ruta statului.
ADOPTAREA EURO ŞI BUNĂSTAREA
Oamenii nu au înțeles, mă refer la problema de comunicare, lăsând la o parte esența, că euro a fost un proiect politic și că a mers împotriva unor legi economice. Oamenii au înțeles că adoptarea euro este pur și simplu o cale de a crește bunăstarea. Ceea ce este eronat. Ca să poți să fii în proiectul euro, trebuie mai întâi să-ți crești bunăstarea.
Alexandru Lazescu:
Și e vorba de o datorie care s-a dus pe consum, nu pentru investiții imobiliare, cum s-a întâmplat în Irlanda, de exemplu.
Lucian Croitoru:
Dacă este să considerăm strict cazul Greciei, cheltuielile cu beneficiile sociale, în totalul cheltuielilor din buget, sunt 36 spre 37 de procente. Cam atât erau în 2014. Recordul aici îl deține Italia, care are aproape 40%. Mai este Franța, cu peste 38%. Și, vedeți, acestea sunt și țările despre care piețele spun că ar avea probleme legate de datoria publică. În afară de faptul că această destinație a dus către cheltuielile sociale în exces, chiar grecii recunosc povara clientelismului de acolo, a corupției.
Alexandru Lazescu:
Apropo de ce spuneați mai devreme în legătură cu alte țări tot din zona sudică care au nu numai o îndatorare foarte mare, dar au poveri fiscale enorme pe anumite componente, de exemplu pe protecția socială, și criza din Grecia a scos la lumină o dispută mai veche, între timp uitată în perioada de prosperitate, legată de sustenabilitatea euro pe termen lung, ca monedă. Într-un blog recent, William Hague, care a fost președintele Partidului Conservator în perioada când s-a introdus euro, spune că argumentele sale împotriva introducerii euro și temerile legate de diferențele enorme, din punctul de vedere al competitivității și al comportamentului economic, dintre diferitele țări s-au adeverit.
Lucian Croitoru:
Într-adevăr, și eu sunt de părere că euro a fost în primul rând un proiect politic. Introducerea Greciei și a altor țări în zona monetară a avut la bază o dorință politică, bazată pe o ipoteză care nu s-a confirmat în practică, și anume că, odată ce ești în acea zonă monetară, vor fi suficiente forțe care să provoace, să determine o convergență economică a tuturor celor 19 țări din spațiul euro. S-a dovedit că nu este așa. Vreau să menționez că asta nu dovedește faptul că forțele pieței nu pot duce spre convergență, ci dovedește faptul că forțele pieței tind să excludă o țară, dacă nu îndeplinește condițiile acelui tip de piață care este competitiv. Deci este un eșec al proiectului politic că a mers împotriva legilor economice, ca să zic așa. În mod normal, o uniune monetară trebuie să decurgă din uniuni care au raționalități superioare. Există un păcat originar în ce privește euro – el nu se bazează pe o uniune politică. Dacă ar fi existat o uniune politică, s-ar fi putut crea o uniune fiscală și, cu o uniune fiscală, Grecia și partenerii ei, de exemplu, n-ar fi întâmpinat tipul de dificultăți pe care îl întâmpină acum în rezolvarea acestei crize. Dacă ar fi fost o uniune fiscală, probabil că soluția ar fi fost de tip fiscal, de tipul unor transferuri temporare între jucătorii fiscali din acea uniune fiscală. Dar ea nu există. Și atunci și uniunea monetară ar fi trebuit să decurgă din aceste două uniuni. Or, ea s-a născut invers: uniunea monetară a apărut fără ca cele două uniuni să existe.
Alexandru Lazescu:
Putem rezolva aceste dificultăți fundamentale de sustenabilitate a monedei euro?
Lucian Croitoru:
Abia acum se vorbește în proiectul celor cinci președinți de o, să-i spunem așa, „uniune fiscală“, de găsirea de soluții fiscale. Va fi foarte dificil, pentru că baza, și anume uniunea politică, nu există. Acum, referindu-ne mai concret la zona euro, încă de când se pregătea acest proiect, el a fost criticat de economiști, pentru că este șchiop, are numai un picior, cel monetar, dar nu are piciorul fiscal. O monedă, ca să poată să rămână solidă, are nevoie de ambele politici independente în spate, și de politica monetară, și de politica fiscală. Euro are o singură politică unificată în Europa, și anume politica monetară, care este implementată de Banca Centrală Europeană, dar nu are o politică fiscală. Otmar Issing, care a fost primul economist șef al BCE, a și spus când s-a retras de acolo: să nu uităm că euro este un proiect neterminat, nu are componenta fiscală. Și aici ne putem prelungi și ideile spre România.
COMPETITIVITATEA ROMÂNIEI
Intrarea în zona euro nu este suficientă ca să rămâi sănătos acolo. Trebuie să facem suficiente progrese în termeni reali. Și, în esență, progresul se referă la competitivitate. Înainte de a intra în zona euro, trebuie să avem un anumit nivel de competitivitate. Or, acum, competitivitatea în România este sub ceea ce ar permite participarea în bune condițiuni la acea zonă.
Alexandru Lazescu:
Problema e că în acest moment tendința în UE este exact invers, către forțe naționaliste centrifuge, și din acest punct de vedere e complicat. Iată de ce în acest moment e important să vedem în ce măsură România ar trebui să-și propună în continuare să intre în zona euro sau, mai bine, să rămână în afara ei.
Lucian Croitoru:
Dacă vă uitați cum evoluează încrederea în acest proiect în diverse țări, veți vedea că el a atins niște puncte relativ înalte în trecut și tind să slăbească, mai ales acum, după criza economică din 2008. Oamenii nu au înțeles, din nou revin la problema de comunicare, lăsând la o parte esența, că a fost un proiect politic și că a mers împotriva unor legi economice. Dar chiar și așa, comunicarea nu a fost adecvată în multe locuri. Oamenii au înțeles că adoptarea euro este pur și simplu o cale de a crește bunăstarea. Ceea ce este eronat. Ca să poți să fii în proiectul euro, trebuie mai întâi să-ți crești bunăstarea. Toate țările care au intrat în zona euro, inclusiv Grecia, au avut măcar 60% venit pe locuitor ca pondere din media UE. Deci această neîncredere este cumva firească, pentru că oamenii au văzut că ceea ce ei credeau că se va întâmpla, și anume că adoptarea euro va duce la bunăstare, nu se întâmplă. Iar în unele dintre țările care au adoptat euro, tind chiar să piardă din acea bunăstare.
Alexandru Lazescu:
Cum stăm în România din acest punct de vedere?
Lucian Croitoru:
În ceea ce privește România, eu am spus din 2011, este un joc cu doi parteneri. Atât timp cât euro nu era sub lupă, discursul avea o singură componentă: că noi vrem să aderăm acolo și că trebuie să facem ceva eforturi, mai ales nominale, ca să convergem economic. Acum s-a înțeles că euro însuși este o monedă cu probleme. Și atunci, sunt două componente de strategie. Una, trebuie să ne asigurăm noi, ca doritori de intrare în uniunea monetară, că în interiorul uniunii monetare se iau toate măsurile posibile ca această monedă să rămână cât mai solidă posibil, ca să fie legitim în fața poporului român obiectivul aderării la euro. Iar pe de altă parte, înțelegând de la Grecia și de la alte țări că intrarea pe criterii politice nu este suficientă ca să rămâi sănătos în interiorul zonei euro, noi trebuie să facem suficiente progrese în termeni reali. Și, în esență, progresul se referă la competitivitate. Mai înainte de a intra în zona euro trebuie să avem un anumit nivel de competitivitate. Or, acum competitivitatea în România este sub ceea ce ar permite participarea în bune condițiuni la acea zonă.
MĂSURILE DE AUSTERITATE
La momentul adoptării acelor măsuri, le-am susținut fără echivoc. Cei care erau la putere atunci și-au dat seama că nu mai rămăsese altă soluție. Puteau să crească foarte mult impozitele pentru a reechilibra bugetul, ceea ce era o abordare pe partea de venituri, dar care ar fi dus la o recesiune mai mare decât cea care a fost, sau puteau raționaliza cheltuielile.
Alexandru Lazescu:
Dar bănuiesc că există niște indicatori care să măsoare progresul pe care trebuie să-l facă o țară care dorește să adopte euro ca monedă.
Lucian Croitoru:
Politicienii noștri, când vorbesc despre adoptarea euro, ne indică să ne uităm la acest scoreboard pe care l-au instituit în interiorul UE. Dar, dacă vă uitați la scoreboard, el are 11 indicatori, din care 9,5 sunt exclusiv dependenți de deciziile din sectorul privat, nu din sectorul public. În sectorul public este ceea ce aparține strict deciziei politice, deficitul bugetar și parțial contul curent, pentru că deficitul bugetar e parte a deficitului de cont curent. În rest, toți ceilalți indicatori din scoreboard depind în marea majoritate de decizii private. Deci efortul de creștere a competitivității României este în special în sectorul privat. Totuși, e ceva ce trebuie să facă sectorul public, guvernul și agențiile sale – să creeze acele condiții care să permită creșterea competitivității. Și aici este o mare problemă. Noi, în România, în ultimii ani, tindem parcă să slăbim rolul pe care îl dăm libertății economice. Suntem țara care are un indice al libertății față de corupție foarte mic, chiar dacă a crescut în ultimii trei-patru ani. Iar indicele libertății proprietății este de 40. Comparați aceste cifre cu Germania, unde sunt la nivelul de 80, 90, respectiv, sau cu alte țări dezvoltate. Distanța este enormă. Atât timp cât libertatea proprietății și libertatea față de corupție rămân la nivelurile foarte joase la care sunt acum, similare cu cele din Bulgaria, similare cu cele din Vanuatu, din Togo, din Mongolia, nu ai cum să speri că va crește competitivitatea în ritmul în care se dorește. Și atunci sarcina guvernului devine foarte importantă. Unu: trebuie să clarifice drepturile de proprietate în România. Ați văzut câte cazuri de corupție au fost scoase la lumină în ultimii câțiva ani, exact în legătură cu drepturile de proprietate. Și doi: lupta împotriva corupției, care s-a intensificat, slavă Domnului. Dar aici vreau să fac o precizare: oricât de binevenită este, trebuie și cealaltă componentă, adică concomitent cu intensificarea luptei împotriva corupției, trebuie intensificate preocuparea și eforturile pentru creșterea libertății proprietății, care se face prin clarificarea drepturilor de proprietate. Fără această bază, această creștere de competitivitate pe care noi ne-o dorim nu va avea ritmul pe care noi ni-l dorim.
Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu