Rătăcirea ...

Sandu Alrox

O plimbare pe sub torţele lunii,

un drum cu pietriș ce înconjoară colinele.

Copaci, ramuri,

maluri de umbră, caverne întunecate

printre frunzele ce vibrează în vânt,

sub ocheadele lunii.

Sărut buzele dulci, sub umbrele cu picățele,

în timp ce ochii tăi strălucesc în razele lunii.

Cuvinte, șoapte de iubire într-un descântec al nopţii,

o mie de voci ne cântau în note de cristal

ca o privighetoare.

Îţi mângâi faţa dragă,

urmând curbura gâtului alb.

Simt arderea, pasiunea iubitorilor de suspin,

ca un foc de ramuri verzi,

care topeşte totul în creuzetul veţii,

obţinându-se aliajul cel mai prețios: Iubirea

Zefirul cu a sa mână,

atinge faţa ta

Un nor negru mănâncă Luna,

şi un întuneric abisal coboară pe pământ.

Să te ating eu vreau, dar nu te pot găsi,

te caut mereu şi mereu dar nu te găsesc,

eşti dispărută ca lumina lunii.

Am ramas doar în vânt,

ce sâsâie sinistru în pădure.

O lacrimă speriată

coboară tremurând pe obraz.