Secvențe cu târziul

Vasile Ionac

Nu aparțin nimănui.

nici măcar mie,

de aceea nici nu aș putea să spui

pe care rază am visat să mă sui

când vremea plecărilor hai-hui

căuta adresa toamnelor din vie.

scândura foșnea în păduri a poartă,

lemnele își aminteau spășit,

(precum sângele meu prin aortă),

despre iarba ce-a fost de cosit

dar care a căzut bătrână pe sub zăpadă,

sau pe sub roata Carului șchiop de-o obadă.

cuvintele... credeam că încă mi-au rămas

chiar nerostite, pe-un petec de cer.

însăși prima silabă

a numelui meu nu avea glas,

iar Luna nu vroia ca să vadă

trecerea mea spre mister.

îmbătrânit de toate vârstele

caut și aștept nimicul din flori;

doamnă a atâtor candori,

mă vor spăla de oboseală dârstele

și suvenirul vechilor fiori.