Alexandra Mihalache
Te
urmăresc să-mi vindec neputința,
De
umbra mea nicicând să nu te temi,
Voi
fi mereu acolo când mă chemi
Și
puntea dintre noi va fi credința.
Iar
focul ni-l vom stinge peste vremi
În
care leagăn ne va fi căința?
Purta-voi
între pleoape suferința
De
stânca dorului să te rezemi.
Ascund
în pași cadențe de vioară
Și
ochii mi se scaldă-n tristul burg,
Nerăbdător
sunt ca întâia oară,
Deși
în taină anii mi se scurg.
Cum
să te cânt de-acum, seară de seară,
Când
pașii se îndreaptă spre amurg?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu