Sindromul NSA

Dumitru Constantin

La ora la care liderii vestici în frunte cu Angela Merkel îşi îndreaptă atenţia spre Grecia - unde criza nu are doar motive locale, ci dovedeşte că, atunci când au creat zona euro, ei nu au luat în calcul şi acel 1% care ar fi însemnat probleme insurmontabile pentru unul dintre membrii ei -, WikiLeaks a aprins şi mai mult incendiul pe care-l provocase când a dovedit că trei preşedinţi francezi şi doi miniştri ai economiei au fost spionaţi de NSA, Agenţia Naţională de Securitate din SUA. De data aceasta, luni, WikiLeaks, Mediapart, cotidianul parizian „Libération”, ziarul „Süddeutsche Zeitung” (Germania), revista italiană „l’Espresso” şi publicaţia „Ethnos” au prezentat documente care confirmă oficial ceea ce spunea în 2013 revista „Der Spiegel”, şi anume că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de NSA. Lucrurile nu s-au oprit aici, ca şi în Franţa, de o atenţie specială bucurându-se şi unii miniştri şi un consilier personal al cancelarei. Culmea ironiei, convorbirea lui cu Merkel, din octombrie 2011, se referea la criza din Grecia! Atunci, dezvăluirile revistei citate au provocat un mare scandal politic şi diplomatic în Germania, iar SUA au afirmat că Merkel nu „era sub supraveghere”, fără a dezminţi însă că ea ar fi putut fi interceptată în trecut. Parchetul din Karlsruhe a deschis o anchetă, dar a clasat dosarul pe 12 iunie „din lipsă de probe”. Luni, 1 iulie, probele au apărut, ele dovedind că NSA o asculta pe Merkel şi se interesa şi de miniştrii Finanţelor, Economiei şi Agriculturii! Evident, presa germană vuieşte, ştiut fiind că nemţii sunt sensibili când e vorba despre date private, îndeosebi după teribilele experienţe din perioada nazistă şi comunistă, ei fiind de-a dreptul şocaţi de vastul sistem de supraveghere electronică a ţării lor. Merkel, deranjată la aflarea veştii, a protestat vehement, vorbind despre „ruperea încrederii” reciproce. „Spionaj între prieteni - aşa ceva nu este permis!”, declara ea. Părea că lucrurile s-au calmat, dar luni a venit confirmarea oficială că telefonul mobil al cancelarei a fost interceptat. Mai mult, ziarul „Süddeutsche Zeitung” a prezentat şi o listă cu 69 de personalităţi germane ale căror telefoane au fost şi ele ascultate! Între acestea - Wolfgang Schäuble, ministrul Finanţelor.


Acesta este contextul creat de actualele dezvăluiri, care i-au făcut pe mulţi să se întrebe: cine este NSA şi ce hram poartă? Întrebări justificate, dat fiind că despre existenţa ei oficială s-a aflat abia în 1975, deşi a fost înfiinţată în 1952, din iniţiativa lui Harry Truman, preşedintele SUA, post pe care l-a ocupat din 1945, după moartea lui Franklin D. Roosevelt, al cărui vicepreşedinte a fost, el fiind reales în 1948. Mediapart.fr., care, alături de „Libération”, a declanşat noul val de dezvăluiri, îi consacră un articol special, care aduce date necesare. De fapt, originile NSA urcă la Primul Război Mondial, mai exact la 28 aprilie 1917, când, la Washington, a apărut agenţia de decriptare - Cipher Bureau and Military Intelligeance Branch. Totul s-a petrecut într-o discreţie absolută, ea depinzând direct de preşedintele Woodrow Wilson şi fără a da seamă Congresului. CBMIB fuzionează, în 1919, cu departamentul de decriptare al marinei, devenind astfel oficială sub numele de Code Compilation Company, cu sediul în Manhattan. Puţinii care ştiau despre existenţa ei au botezat-o The Black Chamber. Zece ani mai târziu, secretarul de stat pentru Război, republicanul Henry L. Stimson, a desfiinţat-o, argumentul invocat făcând carieră şi având azi un ecou special: „Gentlemen do not read each other's mail” - oamenii de bună credinţă nu citesc corespondenţa altora. A doua conflagraţie mondială a relansat cu forţă o atare practică, ea fiind oficializată sub acronimul SSA, Segnal Security Agency, care, în1945, afost reorganizată oficial, de astă dată sub numele de Army Security Agency, ASA, aflată sub tutela spionajului militar. După patru ani, activităţile de criptare şi decriptare au ajuns la Ministerul Apărării, fiind reorganizate iarăşi sub denumirea de Armed Forces Security Agency - AFSA -, independentă de CIA şi FBI. Este drumul parcurs până în 1952, când preşedintele Truman va include toate aceste activităţi în noua NSA. Cum începuse Războiul Rece, Truman nu avea să ţină seama de normele democratice, nota de înfiinţare fiind clasată „secret de apărare”, ceea ce făcea ca NSA să nu fie cunoscută de marele public. La ora aceea, în SUA se instalase delirul anti-comunist, lansat de un senator al cărui nume avea să devină sinistru în istoria ţării - Joseph McCarthy. Totuşi, în 1953, Senatul a votat un blam la adresa acestuia, fapt ce a dus la diminuarea activităţilor lui. De altfel, un jurnalist a avut curajul să demonstreze zădărnicia muncii lui McCarthy, sugerând şi că el, ca şi Edgar Hoover, longevivul director al FBI, era homosexual.


Revenind la NSA, trebuie spus că istoricii ei avizaţi arată că în anii ’60 a avut tot felul de derapaje anti-democratice, declanşând o frenetică activitate de supraveghere a oricărui american a cărui activitate politică şi socială era proeminentă. A fost pus sub supraveghere oricine se opunea războiului din Vietnam: pastorul Martin Luther King, actriţa Jane Fonda, senatorul democrat de Idaho, Franch Church. Acesta nu găsit deloc justificat faptul că era interceptat întrucât se opunea războiului din Vietnam, şi, în1975, alansat Church Commitee, comisie senatorială apărută în contextul creat de dezvăluirile privind scandalul Watergate, care a dus la demisia preşedintelui Richard Nixon. Comisia respectivă a fixat „limitele activităţii NSA”, dar, în timpul audierilor din Senat, cei mai mulţi dintre senatori au aflat oficial despre existenţa ei, constatând că este agenţia de informaţii cu cele mai mari fonduri şi personal, cu mult înaintea CIA, către care se îndreptau toţi ochii. În cercurile serviciilor de informaţii din ţară, NSA era cunoscută drept „No Such Agency” (o asemenea agenţie nu există!), ea existând totuşi, secret bine păstrat decenii la rând. Anul 1988 reprezintă o bornă publică în istoria NSA, un articol apărut pe 12 august în ziarul britanic „The New Statesman”, semnat de Duncan Campbell, prezentând cu precizie amploarea sistemului de ascultare şi interceptare desfăşurat de SUA în lume. El a dezvăluit existenţa programului ECHELON.



Timpul scurs a dovedit că nimic nu s-a schimbat în activitatea NSA, indiferent de numele celor care au venit la Casa Albă, iar preşedinţi cu devize precum „Hai la război!” - Ronald Reagan sau Bush, tatăl şi fiul - au agravat o situaţie pe care alţi preşedinţi democraţi, de la Jimmy Carter la Barack Obama, trecând pe la Bill Clinton, fie au neglijat-o, fie au tratat-o cu naivitate. Azi, ziarişti, istorici, analişti şi specialişti în servicii secrete sunt convinşi că, fără dezvăluirile făcute de Julian Assange şi Edward Snowden, situaţia ar fi fost diferită. Totuşi, NSA şi noul ei director, amiralul Michael Rogers, au imunitate totală. În fine, după recentele dezvăluiri ale WikiLeaks privind spionarea preşedinţilor francezi, în cercurile politice pariziene se spune „nimic nou”, „grav, dar nu surprinzător”, „o formă de non-eveniment”. Resemnare? Da, NSA este omnipotentă şi omniprezentă, dar la fel de eficientă? Cum justifică, totuşi, atentatele din 11/9/2001, cel de la Oklahoma City, cel împotriva distrugătorului USS Cole din Golful Aden, cele împotriva intereselor americane din Beirut, războaiele pierdute în lume, revoluţia lui Castro în Cuba etc.?