O MICĂ GREŞEALĂ

Mihail Zoscenko

Ce zi e azi? Miercuri, nu? Păi da, miercuri. Asta a fost luni. Luni, la noi, oamenii mai că au crăpat de rîs. Pentru că a fost ceva tare ca­raghios. A fost o mică greşeală.
Chestia e că la noi la fabrică toţi oamenii ştiu carte. Scoală-l pe oricare în puterea nopţii şi pune-l să se iscălească; se iscăleşte.

Ăia trei însărcinaţi cu alfabetizarea erau daţi dracului. În trei luni au lichidat tot analfabetis­mul. Desigur, mai rămăseseră analfabeţi, dar numai cei tari de cap. O încurcau cu numele. Cum e, bună-oară, Gusev. Ăsta ba îl punea pe „sî” aiurea, ba trăgea coada iscăliturii la început ori la mijloc, ba uita să pună „gî”-ul. Ăilalţi se descurcau ei.
Ei bine, la acest nivel închipuiţi-vă ce se în-tîmplă.

Chestia a observat-o cu totul întîmplător casierul, Eremei Mironovici. Sîmbătă, să zicem, e zi de plată, iar luni, casierul verifică statele, ca să vadă dacă nu s-a făcut vreo greşeală. Şi, tot ţăcănind aşa la abac, deodată vede pe stat o cruciuliţă.

„Cum vine asta? îşi zice casierul. Adică de ce cruciuliţă?”

De unde, mă rog, cruciuliţa asta, dacă anal­fabe-tismul a fost lichidat complet şi toată lumea ştie să se iscălească?
Se uită casierul şi vede că cruciuliţa asta e pusă în dreptul numelui lui Hlebnikov.

Casierul raportează contabilului. Contabilul raportează secretarului. Secretarul — mai departe.

Prin secţii, oamenii au început să-i vorbească de rău pe ăia cu alfabetizarea. Să le fie de cap, dacă în atîta vreme n-au fost în stare să lichideze analfabetismul!

Preşedintele Comitetului de întreprindere dă fuga la casierie şi cere statul de plată. Aia cu alfa-betizarea s-au înfăţişat şi ei la casierie. To­varăşii se uită şi văd că într-adevăr în dreptul numelui lui Hlebnikov e pusă o cruciuliţă.

— Care Hlebnikov? întreabă unul. De ce Hlebnikov ăsta n-a fost lichidat? De ce, mă rog, toţi ştiu carte şi sînt oameni culţi, şi numai Hlebnikov ăsta zace în beznă şi neştiinţă? Cum se poate una ca asta? Ce-au făcut ăia cu alfabetizarea, au gîndit cu capul, ori cu ce?

Aia cu alfabetizarea stau şi ei aici, şi ridică neputincios din umeri.
L-au chemat pe Hlebnikov. Hlebnikov e strungar calificat. Vine cam în silă.

— Carte ştii? îl întreabă tovarăşii.

— Ştiu — zice.

— Ştii să te iscăleşti?

— Ştiu — zice. Trei luni la rînd m-au lichidat — zice.

Preşedintele Comitetului de întreprindere dă din mîini. Ăia cu alfabetizarea ridică din umeri. Casierul întinde statul de plată.

I-au dat statul lui Hlebnikov şi-l întreabă:
— Cine a pus cruciuliţa asta?

S-a uitat Hlebnikov ce s-a uitat şî zice:
— Da, scrisul e al meu. Eu am pus cruciuliţa. Eram beat-turtă. Nu puteam să-mi scriu numele.

Măi, ce rîs a fost!

Tovarăşii s-au repezit care mai de care să-i strîngă mîna lui Hlebnikov.
— Ne-ai luat o piatră de pe inimă — a zis nu ştiu care. Credeam, Hlebnikov, că şi pînă acuma dumneata orbecăieşti prin întuneric şi zaci în neştiinţă...

La a doua chenzină, cu toate că ştie carte, Hlebnikov, beat fiind, a pus iar o cruciuliţă. Dar acuma nu s-a mai mirat nimeni. Pentru că s-au obişnuit. Era dovedit că omul ştie carte.



va urma