Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea
Lavinia Betea:
Aţi fost la discuţia-maraton, de opt ceasuri, Ceauşescu-Begin, purtată la Bucureşti în august 1977?
Stefan Andrei:
N-am fost - eram plecat din ţară - , dar mi-a povestit Celac (49), care lucra la mine în secţie. In esenţă, discuţia a vizat obţinerea acordului lui Begin pentru o întâlnire cu Sadat. în 1977, a venit la noi şi Arafat, iar Ceauşescu l-a asigurat că Begin doreşte o discuţie. Ariel Sharon (50) a confirmat, de asemenea, rolul determinant al insistenţelor lui Ceauşescu în înţelegerile dintre ei. în timpul vizitei sale din 1978, Carter a subliniat că, mai mult decât oricare lider, Ceauşescu a fost cel responsabil de vizita istorică a preşedintelui Sadat al Egiptului la Ierusalim. E cuvântare publică. Au continuat aceste eforturi, iar procesul a dus la semnarea acordului de pace în Orientul Mijlociu (51). A apărut cartea ambasadorului israelian la Bucureşti, din care am citat şi eu, şi care arată că în perioada aceasta, în 1978, au fost de patru ori mesageri români acolo. De două ori a fost Ion Stoian 52 şi de două ori Mitea 53, cu mesaje. Iar după aceasta îl informam pe Arafat. De aici s-a ajuns la acordul dintre Ariei Sharon şi Arafat.
Noi am fost cei care l-am convins pe Begin să accepte întâlnirea cu Sadat, l-am pus pe Sadat să meargă să se întâlnească cu Begin şi de aici au ajuns la acordurile de la Camp David.
Lavinia Betea:
Documentele citate de Larry Watts relevă că ministrul Apărării sovietice, mareşalul Greciko, a fost foarte furios în timpul războiului araboisraelian din 1973. Bucureştiul nu doar că s-a abţinut să furnizeze armament, dar a refuzat să aprobe survolul avioanelor sovietice, cu ajutoare pentru arabi. Sovieticii căutau, pe toate căile, discreditarea românilor. S-au falsificat scrisori, s-au pus la cale atentate. In 1971, o echipă de trei palestinieni a fost trimisă în România ca să atace Ambasada Israelului şi să-l asasineze pe ambasador. S-a pregătit un atentat asupra lui Golda Meir54, la Bucureşti, în 1972, tentativă deza- morsată de Securitate (55).
Stefan Andrei:
Aşa este. Discuţiile lui Golda Meir cu Maurer şi cu Ceauşescu au eşuat, ea adoptând o poziţie rigidă, respingând calea negocierilor cu ţările arabe pentru retragerea din teritoriile ocupate de Israel în 1967.
Au fost şi alte lucruri care au nemulţumit sovieticii. Ceauşescu a susţinut că ţările africane trebuie să-şi rezolve singure problemele. In conflictul din Angola, în spate se aflau forţele cubaneze, sprijinite de sovietici. Eu am fost trimis de către Ceauşescu să am o întâlnire la Luanda cu Neto (56), cu Holden (57), care reprezentau o mişcare, şi cu Savimbi (68), care reprezenta o altă mişcare. Eram bun prieten, încă din tinereţe, cu preşedintele Angolei, băiatul lui a fost student în România, de altfel. Şi Neto mi-a spus: „Nu mai e nevoie de înţelegere, pentru că sovieticii mi-au dat drum liber, au adus aici militari, au venit şi cubanezi". Noi am căutat conciliere între cele trei fracţiuni care îşi disputau puterea: una era sprijinită de sovietici - mişcarea MPLA, mişcarea lui Neto, alta de americani, şi cealaltă, de Africa de Sud. Iar noi ziceam să-şi rezolve singuri problemele, să ajungă la înţelegere.
Lavinia Betea:
In linia sovietică ar fi trebuit să-i sprijinim pe preferaţii lor.
Stefan Andrei:
De fapt, în România au venit şi unii, şi alţii. A venit şi Savimbi, din partea celor sprijiniţi de Africa de Sud, a venit şi Holden, din partea celor sprijiniţi de americani. Bineînţeles, şi Neto. Şi a fost o întâlnire aici.
Lavinia Betea:
Când Ceauşescu a început vizitele în America Latină, cum au reacţionat sovieticii?
Stefan Andrei:
Nu au protestat, dar şi-au exprimat unele aprecieri. Noi vorbeam despre independenţă, suveranitate, neamestec în treburile interne, problemele legate de propăşirea acestor ţări. Dar nu le-a convenit sovieticilor pentru că nu i-am atacat direct pe americani.
Boicotul „fraţilor" comunişti
Lavinia Betea:
Studiind arhivele declasificate ale CIA, documente ale Tratatului de la Varşovia şi ale serviciilor speciale din ţările fostului lagăr comunist, precum şi stenograme ale şedinţelor nucleelor de conducere comunistă, articole de presă şi mărturii, istoricul american Larry Watts a declarat că descoperirea sa cea mai frapantă a fost ostilitatea Moscovei şi a celorlalţi „fraţi“ faţă de România. Că a existat - începând din chiar anii 1950 - o campanie concertată din partea aliaţilor din Tratatul de la Varşovia de discreditare şi boicotare a politicii de independenţă a României. Inceputul a fost în 1956, imediat ce România a trimis emisari pe linie economică în Marea Britanie şi în SUA şi a iniţiat acţiunea de retragere a trupelor sovietice. Din acel moment şi până la finalul ştiut din decembrie 1989, ţara a fost tratată ca un teritoriu ostil. Printr-o amplă campanie de manipulare s-a difuzat teoria că România este „calul troian al sovieticilor". Că Moscova a creat „mitul independenţei" sale. Baza de lansare a acestei manipulări au fost emigranţi din România (69). Spre sfârşitul „războiului rece", aceste manipulări sovietice dovedeau un formidabil succes în Occident, fiind preluate şi amplificate de postul american Radio Europa Liberă. Larry Watts citează în acest sens analiza lui Vladimir Socor (60), publicată în 1976 într-o revistă americană cu bună reputaţie academică. Versiuni mult mai incisive şi mai picante,
destinate publicului larg, aparţin „defectorului" KGB, Anatolii Goliţîn (61). Pe „cele mai înalte culmi" a dus-o Pacepa în Orizonturile roşii (62). România, spun manipulatorii, mima „disidenţa", la comanda Moscovei, pentru a se infiltra şi a obţine diverse avantaje din „lumea liberă". O versiune adiacentă a acestei manipulări susţinea că România nu prezintă importanţă strategică pentru Moscova, comparativ cu RDG, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. Dar documentele citate de Watts relevă contrariul. Sub ce formă ajungeau la dv. efectele intoxicărilor sovietice difuzate de emiţătorii menţionaţi?
Stefan Andrei:
Ştiam. Aveam informaţii şi noi. Apărea, spre exemplu, o ştire într-un ziar din RFG, apoi într-un ziar din Beirut - parte dintr-un întreg. Sovieticii sunt mari specialişti în manipulare... Iată un caz specific. Am făcut o vizită în RFG, în 1974, şi m-am întâlnit cu Egon Bahr (63) care mi-a spus: „Noi avem informaţii - am fost şi la Moscova - că dv., de fapt, acţionaţi formal independent. Că aceasta vă este sarcina dată de către sovietici în cadrul Tratatului de la Varşovia. O misiune care ţine seama de specificul României. Sunteţi o ţară latină, cu relaţii în lumea latină, aveţi o comunitate puternică în Israel ..I-am replicat atunci: „Dar dumneata crezi că aici este un bal mascat, în care România a fost îmbrăcată în costum de ţară independentă? Politica pe care-o facem noi se stabileşte independent şi suveran la Bucureşti. Cei care te-au informat vor ca dumneata să crezi asta... Nu este în niciun caz aşa cum dezinformează alţii. Uite, cazul cu Germania. Dacă ei ne dau nouă ordine, de ce când am stabilit relaţii diplomatice cu RFG (64), sovieticii şi ceilalţi în frunte cu RDG ne-au atacat violent în presă, la radio, la televiziune?". Şi i-am dat alte exemple. Condamnarea invaziei Cehoslovaciei în 1968, menţinerea relaţiilor diplomatice cu Israelul şi alte poziţii independente ale României. E adevărat şi că prea puţin dinăuntrul Tratatului se ştia afară. Atitudinea în legătură cu Praga, în 1968, a fost însă spectaculoasă. Prima lovitură dată în creştetul capului sovieticilor a fost neacceptarea de manevre militare ale trupelor Tratatului de la Varşovia pe teritoriul României. Noi ne pronunţam pentru îngheţarea bugetelor
militare şi chiar pentru reducerea lor cu 10 la sută. Noi n-am fost de acord ca, în timp de război, secretarul general al PCUS să fie comandantul suprem al trupelor Tratatului de la Varşovia. Deasupra poziţiilor politice, eu consider că principalul motiv al acestui tip de relaţii cu sovieticii a fost în legătură cu problemele militare. După aceea au venit problemele economice în CAER. Şi abia după, diferenţa de poziţii în legătură cu problemele internaţionale.
Lavinia Betea:
Ce repercusiuni economice aveau „ieşirile" noastre?
Stefan Andrei:
Ne pedepseau pe termen scurt. Când am făcut vizita în China din 1971, timp de patru-cinci luni, relaţiile cu Uniunea Sovietică şi cu celelalte ţări din Tratat au suferit. Nu făceau contracte să cumpere şi nu-ţi dădeau ce cereai.
Lavinia Betea:
In anii ’80 bănuiesc că era obişnuit boicotul lor.
Stefan Andrei:
In 1983, am avut cu Gorbaciov o discuţie de trei ore. La Moscova, la Kremlin. Eram cu Emil Bobu. Ne-a trimis Ceauşescu să discutăm problema celor 5 milioane de tone de petrol pe care să ni le dea sovieticii... De fapt, acele 5 milioane sunt rezultatul direct al activităţii mele. E o poveste, pe scurt o spun. Eu plecam la ONU cu Nicuşor Ceauşescu. Dar, înaintea plecării, ne-a chemat la Nemţişor, unde era Nicolae Ceauşescu. Lângă Târgu Neamţ. El era la vânătoare cu Emil Bobu. Iar noi am venit cu un elicopter. Şi i-am spus: „Tovarăşe Ceauşescu, este o problemă. Uitaţi, în 1985 se împlinesc 30 de ani de la crearea Tratatului de la Varşovia. In statut se spune că Tratatul e valabil pentru 20 de ani. In caz că nimeni nu se opune, se mai prelungeşte cu 10 ani, dar ce se întâmplă mai departe nu spune nimic în Tratat. Deci, în 1985 este punct şi de capăt. Hai să spunem noi că trebuie lichidat Tratatul, că nu mai e nevoie de el, că mergem pe înţelegeri în Europa, a fost Conferinţa de la Helsinki, lalala... Dacă ruşii insistă, noi să argumentăm: Bine, dar forţa militară e legată de forţa economică. Ia să vedem care sunt relaţiile voastre cu ţările celelalte din Tratat, şi cu noi! Care sunt relaţiile voastre economice cu Finlanda şi cu Iugoslavia? Care sunt cu România? Cât petrol ne daţi nouă? Bulgariei îi daţi 14 milioane de tone, RDG-ului, 16 milioane, Ungariei, 12 milioane. Nouă nu ne daţi nimic. Cărbune cocsificabil - uitaţi cum daţi ăstora. Uitaţi cum daţi gaz metan... Şi numai dacă acceptă să discutăm condiţiile economice pe altă bază, să fim de acord cu prelungirea Tratatului. Nu pe 20 de ani, ci pe 10 ani, cu 5 ani posibilitate de prelungire. In caz că nimeni nu e împotrivă". Când am început discuţiile cu sovieticii - Dăscălescu cu Tihonov, eu cu Gromîko - , ne puneau fel de fel de beţe-n roate. Şi atunci am fost trimis eu cu Emil Bobu la Moscova, să discutăm concret cu Gorbaciov, care era atunci al doilea în PCUS. Şi a spus: „Da, suntem gata să discutăm. Mă gândesc la 5 milioane de tone de petrol“. După aceea a urmat întâlnirea lui Ceauşescu cu Cernenko, la Moscova... Iar Ceauşescu s-a declarat de acord cu prelungirea Tratatului. La discuţia preliminară cu Gorbaciov, el a cerut să plătim jumătate în produse agroalimentare. I-am spus că nu putem, nu avem posibilităţile acestea. Până la urmă s-a hotărât ca 33 la sută din plata celor 5 milioane de tone de petrol să fie în agroalimentare. Şi în timpul discuţiei am prezentat şi ideile lui Ceauşescu, cum vede el relaţiile comerciale cu Uniunea Sovietică. Erau mult mai la locul lor decât planurile pe care le făcea Ceauşescu în 1989. Iar Gorbaciov ne-a făcut nerealişti.
„Aveţi voi posibilităţi să dublaţi capacitatea fabricilor, materia primă...?!“ Ce vreau să mai spun despre campania sovieticilor contra noastră. E adevărat şi că în această poveste nu am găsit la Ceauşescu o poftă pentru contraofensivă.
Lavinia Betea:
Nici la Dej.
Stefan Andrei:
Ceauşescu a avut o frică de sovietici. Cum dracu’ să nu-ţi fie teamă, că doar eşti aici, în ghearele lor, când ai asemenea relaţii economice şi militare?!
Note:
48 Faruk Kaddumi (n. 1931), lider politic palestinian. A fost unul dintre fruntaşii mişcării palestiniene Fatah. Printre altele, a fost Secretar General al Comitetului Central al Fatah. Din 1973 a devenit şeful departamentului Politici al OEP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei), funcţie similară cu a unui ministru de Externe. In anii 1990 a intrat în dezacord cu liderii palestinieni favorabili unei înţelegeri cu statul Israel.
49 Sergiu Celac (n. 1939), diplomat, interpret de limbă engleză al lui Nicolae Ceauşescu. Ministru de Externe în primul guvern postdecembrist (până în iunie 1990).
50 Ariei Sharon (n. 1928), general, om de stat israelian. Din 1948, Ariei Sharon a fost comandant în armata israeliană, participând la conflictele în care a fost implicat statul evreu în anii 1950-1960. După ce s-a retras din armată, a devenit membru al partidului Likud. A deţinut funcţia de prim-ministru între 2001 şi 2006.
51 în perioada 12—17 aprilie 1978, Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită în Statele Unite.
52 Ion Stoian (n. 1927), profesia de bază: strungar. Membru al CC al PCR (1979-1989). A deţinut mai multe funcţii precum: rector al Academiei „Ştefan Gheorghiu" (1968-1971), secretar al CC al PCR cu relaţiile externe (1984-1989), ministru al Afacerilor Externe (1989).
53 Constantin Mitea (1920-2002), ziarist. Membru al CC al PCR (1972-1989), secretar al CC al PCR (1987-1988), consilier al secretarului general al CC al PCR, adjunct al şefului Secţiei de Propagandă, Presă şi Radiodifuziune a CC al PCR (1983-1989).
54 Golda Meir (1898-1978), politician israelian. A deţinut funcţiile de ministru al Afacerilor Externe (1956-1966) şi prim-ministru al Israelului (1969-1974).
55 Larry Watts, op. cit., p. 617.
56 Antonio Agostinho Neto (1922-1979), politician angolez. A fost primul preşedinte al Angolei (1975-1979), conducător al Mişcării
pentru Eliberarea Angolei (MPLA).
57 Holden Alvaro Roberto (1923-2007), politician angolez. A fondat şi condus Frontul Naţional de Eliberare a Angolei (FNLA), între 1962 şi 1999.
58 Jonas Savimbi (1934-2002), politician angolez. A fondat şi condus UNITA. A decedat în timpul războiului civil, în care forţele UNITA s-au opus MPLA.
59 Larry Watts, op. cit., p. 223.
60 Vladimir Socor (n. 1945), analist la Radio Europa Liberă.
61 Anatolii Mihailovici Goliţîn (n. 1926), ofiţer. Lucrător în KGB, Goliţîn a defectat în Occident, în 1961. A oferit CIA informaţii preţioase despre metodele de lucru şi agenţii KGB. A scăpat de
câteva ori din tentative de asasinat organizate de sovietici.
62 Larry Watts, op. cit., p. 36.
63 Egon Karl-Heinz Bahr (n. 1922), politician vest-german de orientare social-democrată. Colaborator apropiat al lui Willy Brandt, a fost iniţiatorul doctrinei de destindere a relaţiilor cu ţările est-europene, denumită Ostpolitik. A ocupat funcţia de secretar al prim-ministrului (1969-1972). A fost principalul negociator vest-german cu statele comuniste.
64 La 31 ianuarie 1967 au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Republica Federală Germană.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu