Grupaj de poezii (1)

Frig de ...

Sandu Alrox

Gândurile copleșesc sufletul suferinței

printre visele din somn

în memoria feței ce iubește lacrimile

reluând mereu obsesile.

Dezarmat de ceața grea,

las decența să uite scripturile.

Provocând înalțarea continuă și

rugăciunile exasperate, s-a ajuns la libertatea

verseurilor inexplicabile.

Noapte bună mică floare,

culorile tale și scrierile mele sentimentale,

mă eliberează de sugestii adormite.

Iar tu ...

suflet evacuat, suflet pierdut,

te refugiezi în scrieri, făcând loc

emoțiile încrezătoare.

eu stiu sa cad ...

Shanti Nilaya

Mai cad pe cate-o floare,

Pe-obrazul tau frumos,

Intre Pamant si Soare

mai cad de sus in jos;

Cad pe argintu-ti rece

gravat in nepereche,

Iti cad timpul ce trece

Intr-o clepsidra veche

si... sa-l intorc cuminte

c-o vorba, mult astept

Spre tine iar, iubite:

Un timp mai intelept...

Eu... stiu sa cad! Cuvinte

din carti transcedentale,

Le uit, sa tin in minte

Doar dulci vorbele tale,

soptite cu-ntelesuri

- in zori de-nscrisuri, scrii-

Cad peste tine-n versuri

Si-n stele, poezii...

Cad fluturi pe petale,

In camp,salba de roua,

Inund buzele tale

cu trupul meu, cand ploua

Dar iti promit, in sine

-cand tot se va fi dus-,

sa cad , sa... cazi cu mine

numai de jos in Sus !

IUBEŞTE-MĂ ÎN FIORI DE TIMP

TEODORA POPESCU

Îmi place să ascult atât de mult

Cum inima-ţi bate aşa de puternic

Şi-n braţele tale să simt că mă topesc

Ascult în linişte respiraţia ta blândă.

Nu pot să adorm îmi place să te privesc

În ceasul tău de somn, respir suflarea ta

Am pus pe gura ta un vânt uşor să te atingă ,

Pentru a te e calma şi a te elibera.

Mi-e o poftă de iubirea ta...

Şi fiecare mângâiere s-o transform

Într-o mică opera de artă divină

Şi apoi te-aş bea cu sete mare.

Iubeşte-mă cu viaţă în fiori de timp ,

Să pot păstra în amintire momente preţioase

Şi-ţi mai ofer un spaţiu în inima mea

Că am băut din apa fiecărui sentiment frumos.

Lumina lunii cade pe corpul meu adormit

Şi pe furiş, ca o stea căzătoare trecătoare

A fugit, lăsând un joc de umbre divine

Adormită respir un miros rafinat şi-un suflet recucerit.

Eu m-am născut aici, între cuvinte

Bunget Marin

Eu m-am născut aici, între cuvinte

Şi am să mor cuvântului slujind.

E hrana mea de suflet şi de minte,

E hrană pentru florile din gând.

Păcatul e că m-am născut în toamnă

Şi nu mai am din timpul ce-a trecut.

În urma lui... nesuferita doamnă

Va cere partea ei de împrumut.

Am s-o alung cu stihuri şi poeme

Şi să-mi amân plecarea mai târziu.

Mai am nevoie de puţină vreme...

Ca florile din gânduri să le scriu.

De vorba cu Karina

Dorina Neculce

îți amintești, karina? zâmbetul începea să se netezească,

eu sprijineam cu bărbia malul cerului și

ascultam clipocitul gândurilor amestecate în pulbere de piatră.

aveai ochii decupați din marmură și pletele de foc, atunci

când te stângeam la piept, carnea mea sfârâia înapoia

privirii tale de cristal.

dar lasă-mă s-ajung măcar la poartă și-apoi

am să pășesc ușor, așa, fără de zgomot,

fără de urme,

pe margine de hotar mă voi legăna

de două ori la dreapta,

de două ori la stânga,

nici n-ai să știi când am plecat

să-ți sprijin cerul îndeaproape...

(oooooo, draga mea,

de ce n-ar fi așa?)

aseară ai început să rupi fâșii din trup

încă păstez pe umeri

mângaierea ta

în semn de mulțumire.

cărarea de legendă îmi calcă umărul,

doar tu, karina, știi livada cu gust de amintire și

poți lua din mine o pauză de cinci minute în care

să ne prefacem două crizanteme înghețate în mâna

copilui orfan pe care-l dor genunchii,

si-n mijlocul de noapte face rugăciuni

la temelia casei părăsite

zâmbește

eu le aprind tăciuni

cu petele de foc.

îmbrățișez de-a valma cele două chipuri și

simt cum carnea ne miroase

a scrum și

a poveste.

Dialog

Romita Malina Constantin

- Poate nu o să crezi dar nu sunt niciodată singură.

Cuvântul mă poate înflori prin zăpezi,

poate iubi pietrele în argintiu,

poate număra țipetele, oasele, iepurii de turtă dulce...

el vede chiar două semilune

și respirarea lui merge mândră ca o cometă cu gât de girafă

cu rost sau nerost, miroase în rostire a revărsare

ca o deltă răsărită din piept,

ca o revelație, un noroc cu ochi prin care vezi mai mult decât se cuvine...

El mă întreabă uneori:

- Unde te duci?

Iar eu mă împiedic ca apoi să mă dau de trei ori peste cap

până sunt rotundă și fierbinte ca soarele, apoi zic:

- Treisprezece e cu noroc!

Mă ascultă vrăjit, încât se preface în inorog alb și mă poartă printre stele...

- Stelele sunt toate cu noroc, nu știai? îmi șoptește dulce...

- Și privighetorile sunt modeste ca vrăbiile, îi răspund...

- Da, da! omizilor le cresc aripi...

Apoi îi arăt ce profil frumos am:

cu umeri fulgere, sâni lăptoși

genunchi nemărturisiți pământului...

El îmi așează libelule la masa de prânz

- Mai sărează sâmburii și mănâncă flamando!

Ah! n-o să mai admirăm râul în zona peșterilor și-a liliecilor stol

singura mea salvare ești tu, adaugă...

- Nu știi? Iei chipul și asemănarea tuturor

nu sunt niciodată singură îi răspund...