Gina Zaharia
acum
știu că florile-de-colț înfloresc doar lunea
după
crepuscul
când
agonia îmbracă stâncile apoi mai suflă o dată
norocul
în munți
de
alte ori fără să-i pese de milimetrul acela dintre mine și cer
e
ca și cum un pumn de aur s-ar strecura pe furiș în tine
și
l-ai pierde în podoabe pe care n-ai ști să le porți
de
ce-aș fixa filigranul sub roata carului
m-a
plimbat în zigzag
în
defileul inimii nu aveam aer strângeam sforile să nu par sălbatică
mi-am
revenit când orizonturile îți scriau umbra
de
parcă un tigru trecuse prin dreptul soarelui
aveam
nevoie de multe grădini să-mi răsădesc pulsul
toate
ale mele
din
loc în loc statui și leagăne pentru fluturi
te-aș
fi lăsat să treci prin dreptul porții la zece ani odată
să
mă respiri incandescent și nedumerit
pentru
astăzi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu