sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Dragilor mei absenți


Lili Craciun





Vlad n-a mai apucat să voteze. În toamna aceea urmau alegeri, atât la Parlament cât și la la Președinție, și el abia făcuse 18 ani. Voia să voteze, era mândru că este major. Un tânăr abia ieșit din liceu, proaspăt intrat la Universitatea București, la facultatea de drept, voia să fie matur și să influențeze, chiar dacă numai cu un vot, alegerile care se prefigurau. Îmi povestea cu încântare despre cum se va implica în campania electorală, era extaziat că votul lui poate conta în alegerea celor ce urmau să ne conducă. Zâmbeam, avea atâta energie! Eu, un chibiț de pe marginea terenului mai degrabă, nu-i înțelegeam nerăbdarea. Mi se părea că pune prea mult suflet.


N-a mai apucat să voteze. La începutul unui septembrie blestemat a plecat înspre stele, ucis de prea multa lui energie, de indolența salvamarilor de la Eforie care i-au aruncat doar un colac greu, ”ce vrei cucoană?, erau valuri mari, cum să fi intrat după el?, avem familie acasă ”, de sutele de oameni de pe plajă cu chipuri de lut și fără suflet care s-au uitat nepăsători văzându-și de o existență ipocrită în care proclami doar din gură întrajutorarea. A plecat la nici patru metri de mal, într-un loc prezentat cu indolență de către polițiști unei mame înnebunite care nu voia să accepte, ”Aa!, acolo? Acolo mor în fiecare am câte doi-trei, i se spune Groapa Morții”. A plecat din cauza nesimțirii unui stat căruia nu-i pasă de cetățenii lui, care nu știe unde sunt locurile primejdioase și nu ia măsuri să prevină pericolul. Un stat care ne este deasupra, cocoțându-se pe umerii noștri din ce în ce mai gârboviți și mai obosiți, un stat care nu mai este în slujba noastră, privindu-ne de sus ca pe niște gângănii, rânjind prefăcut și aparent prietenos doar în prag de alegeri.


N-a mai apucat să voteze dar știu că n-ar fi votat niciodată un om care îi acoperă pe penali, care vrea să elibereze corupții din pușcării, care visează un nou comunism pentru România. N-ar fi votat niciodată un om care spune că îi pasă de săraci dar le fură și ultimul ban din buzunar sau le aruncă câteva kile de mălai ca unor milogi. N-ar fi votat niciodată un om care minte așa cum respiră, care își dorește ca poporul să îi fie sărac și prost ca să-l poate mâna ca pe o turmă de oi, în direcția intereselor lor, a celor puțini, a ”elitei” ticăloase și hoațe.


Știu asta pentru că eu l-am educat. Știu pentru că era un copil inteligent. Știu pentru că a plâns împreună cu mine și cu soră-sa, niște pitici pe vremea aceea, când ne era frig în casă, când le raționalizam ciocolata sau bucata de portocală, când înjuram comunismul printre dinți de frica Securității. Știu pentru că atunci când s-a făcut mare a fost furios din cauza lașilor care n-au vrut punctul 8 de la Timișoara, ucigând din nou pe cei care au murit în decembrie 1989. Știu pentru că era curios să știe, să afle. Știu pentru că își ocupa timpul liber cu strângeri de semnături împotriva nemernicilor din politică, pentru că era indignat de fiecare furt al clasei politice, pentru că mergea la ședințele tinerilor politicieni de dreapta și asculta cu atenție. Copilul meu nu a putut să voteze niciodată. Dar dacă destinul nu l-ar fi luat de lângă noi, știu sigur că și-ar fi folosit votul de fiecare dată, cântărind fiecare candidat, alegând în cunoștință de cauză pe acela care i s-ar fi părut mai bun pentru viitorul lui. N-ar fi fost absent de la vot indiferent în ce parte a lumii l-ar fi purtat viitorul, chiar dacă ulterior ar fi fost dezamăgit de alegerea lui.


De aceea nu vă înțeleg pe voi, absenții, cei care dați din mână a lehamite, ”n-are rost, toți sunt la fel”. Nu dragii mei absenți, nici un om nu este egal cu altul. Fiecare om este o individualitate unică. Nu motivați prin acest ”toți sunt la fel” comoditatea voastră de a ieși din casă, de a vă informa asupra ofertei de candidați, de a pierde din timpul liber ca să îi ascultați, să îi simțiți ce fel de oameni sunt, de a fi responsabili prin vot de viitorul vostru și ai celor pe care îi iubiți.



Dragii mei absenți, voi aveți încă posibilitatea de a vota. Voi mai puteți să schimbați ceva în țara asta. Vlad, copilul meu, azi înger, n-a mai apucat să voteze. Destinul implacabil, o soartă crudă sau un Dumnezeu neînțeles i-au interzis să își exercite acest drept. Mi-a fost cumplit de greu să vă scriu dar am trecut peste tristețe și lacrimi pentru că știu că și el v-ar fi scris. În numele lui și al tuturor celor plecați absurd dintre noi fără a fi vinovați că nu spun azi prezent, ieșiți din casă! Faceți-o pentru voi, pentru mâinele vostru. Votați cum credeți, cum vă dictează sufletul și conștiința dar votați!, dovediți că existați.






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu