Nu trebuia

Rodica Buzdugan

să te bucuri de frumusețea trăirilor tale

spuneai,

calm cum numai tu știai s-o faci

și-mi sărutai fruntea frământată

de îndoieli,

eu de aici voi fi mereu treaz

pe perna

nesomnului nostru ajuns la maturitatea

cunoașterii,

unde amândoi am greșit drumul.

tu,

crezând că poți da viață

a ceea ce viața a decis să ia,

eu,

neștiind să văd ceea ce

am creeat

și sădit în sufletul tău mare

cât poarta cerului...

(sunt doar cuvinte spune o voce

ascunsă dincolo de oglinda

bârfitoare,

nu te trezi din amnezie

nu poți face asta

nu azi,

nu acum trebuie să-ți amintești...)

da

sunt doar cuvinte scrise cu răbdare,

încredere

sădită pe fiecare zi

rămasă,

în așteptarea altor și altor cuvinte

care,

nu s-au născut niciodată

pe buzele altui destin...

de aceea,

sunt spânzurată pe peretele

singurătății amânate

de la an la an...

dincolo de cuvinte

stă iubire

curgând

în lacrima asta mare

cât poarta

cerului.