Rodica Grindea
Stau suspendată
pe-un talger de balanță
cât un destin de mare
ondulându-și mișcarea
de neoprit cât o viață
din văzduh către nisipuri
ritmic, obsedant,
până la vârtejul simțurilor.
S-ar putea să urc
până spre cer,
dar asta-i tot una
cu zborul planat, cât mai aproape
deasupra pământului.
S-ar putea însă
la fel de bine
să regăsesc gustul prăbușirii
eșuând în infernul lor,
al celorlalți,
ei, toți ca unul
înrobiți lui ceea-ce-trebuie
lui ceea-ce-se-cade
lui ceea-ce-se-cuvine
lui ceea-ce-se-judecă
lui ceea-ce-se-spune
ori drumurilor prea ades umblate
de eroii lamentabili ai vieții
orânduite rostuite plănuite
în mlaștina călâie
a certitudinii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu