Constantin Moldovan
Atunci când scrii sonete, -n miez de noapte,
Te bucuri, dar apar și întrebări,
Simțind că ești acasă-n așteptări,
Încremenit în gânduri și în șoapte.
Acorzi, la nimereală, doar iertări,
Cuvintele îți ies pe gură, coapte,
Nepomenind, nicicum, acele fapte
Ce-au fost, probabil, simple întâmplări.
Gândindu-te la clipe de-altădată
Te-ncearcă amintirile, de-odată,
Din visul risipit prin Univers,
Și neștiind să tolerezi minciuna,
Înțelegând că viața-i numai una,
Zâmbind, transformi durerile în vers!
...................................................................
Zâmbind, transformi durerile în vers,
Înțelegând că viața-i numai una
Și neștiind să tolerezi minciuna
Din visul risipit prin Univers,
Te-ncearcă amintirile, de-odată,
Gândindu-te la clipe de-altădată,
Ce-au fost, probabil, simple întâmplări;
Nepomenind, nicicum, acele fapte,
Cuvintele îți ies pe gură, coapte,
Acorzi, la nimereală, doar iertări
Încremenit în gânduri și în șoapte,
Simțind că ești acasă-n așteptări...
Te bucuri, dar apar și întrebări,
Atunci când scrii sonete, -n miez de noapte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu