Cum se pierd poziţii eterne, puterea… sau alegerile

threedots

- utopie pamflet (?) în câţiva ani şi scurte comentarii -


1965 – După moartea lui Dej, prin jocuri de culise, Ceauşescu devine liderul partidului comunist. Din acest moment începe o perioadă de “mari binefaceri” pentru poporul român.


Singura mişcare benefică pentru popor la vremea respectivă, a fost ruperea relaţiilor cu sovieticii, dar şi aia a fost făcută interesant. Ca un amănunt toţi ofiţerii din armata română care aveau soţii rusoaice au fost obligaţi să divorţeze şi soţiile trimise înapoi în URSS iar dacă nu acceptau să divorţeze, erau demişi.


Ceauşescu condamnă invazia sovietică a Cehiei şi Afganistanului, continuă relaţiile cu Israelul după “războiul celor şase zile” şi stabileşte relaţii cu RFG, obţinând astfel suportul occidental. Din această cauza, sovieticii deşi au comasat masiv trupe la graniţa cu România în 1971, nu au îndrăznit să ne invadeze.


Ba mai mult ca să-i irite pe sovietici, Ceauşescu a dezvoltat relaţii strânse cu China.


În timpuri moderne când un prostănac pierde nişte alegeri şi i se arată flacăra violet, vine alt “geniu” politic şi se instalează la cârma partidului. În timp şi ăsta nou se declară în vorbe prieten cu toată lumea occidentală, dar în fapte procedează pe invers şi ca să ne irite pe toţi dezvoltă planuri economice utopice cu China. 


1966  – Noua lege contra avortului. Orice fetus este declarat “proprietatea întregului popor” (literalmente) şi oricine încearcă să evite sarcina este un trădător care abdică de la legea continuităţii naţionale.


Avortul şi metodele contraceptive sunt ilegale, cuplurile fără copii plătesc taxe mai mari, divorţul este descurajat şi educaţia sexuală interzisă. Deşi rata naşterii se dublează, creşte proporţional şi rata mortalităţii  infantile şi numărul copiilor handicapaţi, orfani şi abandonaţi, aceşti copii fiind plasaţi în instituţii de stat, dar trăind în condiţii inumane. După ‘89 peste 100.000 de copii handicapaţi şi orfani sunt descoperiţi trăind în condiţii cumplite, care frizează teroarea.


În anii ‘60 se pun bazele sistematizării rurale şi urbane.


Pentru a produce forţă de muncă necesară proiectelor gigant şi a ceda tot mai mult teren agriculturii, dar şi pentru a controla mai uşor populaţia, peste 11 milioane de oameni sunt relocaţi din casele lor din aproximativ 7000 de localităţi în apartamentele din blocurile ridicate în nou createle centre agro-industriale. Blocurile erau adevărate cimitire de beton, insalubre şi igrasioase.


În Bucureşti 10.000 hectare sunt rase pentru a face loc noului bulevard şi Casei Poporului.


Învăţământul şi sănătatea “moderne” (de fapt lipsa lor), “încurajate şi susţinute” (!!!???) de bugetul guvernamental din zilele noastre, contractele pentru autostrăzi şi asfaltizarea, privatizările oneroase sau eşuate, concurează cu succes anii ’60. Efectul pe termen lung este acelaşi.


Ca o paranteză, la fel ca şi Ceauşescu, senatoarea Vrânceanu Firea consideră că ăia fără copii “nu e” (sic!) oameni.


1967 – A avut loc epurarea ministerului de interne pro-sovietic şi crearea noului departament pentru securitatea statului, care a devenit cel mai mare aparat represiv de acest tip din Europa, raportat la numărul de locuitori. Securitatea era creată, dospea şi se transformă în aparat represiv eficient, aşa că relaxarea şi libertatea cuvântului au început să dispară.


Puterile Securităţii erau nelimitate, agenţii având libertatea de-a aresta, interoga, tortura, monitoriza, cenzura poşta, asculta şi înregistra convorbiri telefonice, intra fără mandat în apartamente etc. Relaţiile cu străinii sunt monitorizate la sânge. Ceauşescu îşi continuă marşul triumfal, ajungând şeful suprem al partidului şi al statului.


Cam astea ar fi, mai devreme sau mai târziu, unele din binefacerile partidului stat. Cam asta ar fi şi Rusia după deschiderea Gorbaciov şi închiderea la loc Putin. Sorry Iliescule, aici n-a fost să fie.


1969 – Ceauşescu devine şi conducătorul suprem al armatei. Practic totul era în mâna şi sub controlul lui.


Având deja control absolut asupra unui aparat represiv de 20000 de oameni din trupele speciale ale securităţii, noua poziţie îi permite şi controlul asupra armatei.


Până nu avem şi justiţia, nu avem puterea deplină – Dan Voiculescu, Opere complete, Ed. Jilava. 


1971 – Cu prilejul vizitelor efectuate în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China.


La finele anului 1971 libertatea cuvântului şi mass media sunt total controlate. Chiar şi pentru maşinile de scris aveai nevoie de autorizaţie şi erau înregistrate. Securitatea suprimă orice opoziţie politică.


‘Raţ-ai ai dracu’ cu Internetu vostru de azi şi cu feisbucu’ şi cu bloagele, că e mai greu cu IP-urile şi cu alte alea, dracu’ le mai înţelege pe toate că suntem şi noi miliţieni şi relativ limitaţi.”


Anii ‘70. Ceauşescu continuă să concentreze puterea în mâinile unor privilegiaţi. Securitatea, armata, structurile de partid la nivel înalt şi media sunt toate controlate de apropiaţi ai familiei, sau protejaţi. Tot atunci Ceauşescu începe seria interminabilelor vizite de stat.


Mai nou nu te plimbi prin ţări străine în interes de serviciu. Azi orice (prost) parlamentar poate să facă asta. Pe acolo te duci  doar în concediu, ca să-ţi revii. Vizitele în ţări străine au fost înlocuite cu vizite frecvente (zilnice)la posturi de televiziune.


Off-topic. DEX. Etimologii moderne. Sintagma antena3 derivă din arhaicul “Scînteia” vechiul organ de presă al pc – r. 


1972 – Începe şi ascensiunea Elenei Ceauşescu, care ajunge şefa de personal la comitetul politic, având ultimul cuvânt la promovarea membrilor de partid la nivel naţional. Începe să devină o adevărată putere în spatele lui Ceauşescu.


În zilele noastre nevestele nu se mai limitează la planul local, ci devin europarlamentari. Deh, altă generaţie, alte mentalităţi. 


1974 –  Politica lui Ceauşescu începe să devină cunoscută ca “socialism dinastic” prin plasarea tot mai accentuată a membrilor familiei în roluri cheie. Creşte cultul personalităţii. “Geniul Carpaţilor”, “Dunărea Gândirii”, “garantul progresului şi independenţei naţiunii”, “arhitectul vizionar al viitorului ţării”.


Nu, nu l-a numit nimeni “micul Titulescu” – aveau şi lingăii ceauşişti ruşinea lor.


 Începe “Epoca de Aur”…


Perioada genocidului la scară naţională, cunoscută sub numele de “Epoca de Aur”, marchează “realizări măreţe”. Datorită industrializării accentuate, atât de lăudată de unii şi a managementului catastrofal ţara intră în criză de supraproducţie şi apare o creştere a datoriei externe.


În ziua de azi le-am putea numi economia duduindă, creştere PIB şi acorduri cu FMI. 


Creşterea economică de 10% pe an de la începutul anilor 70, devine 3% în 1980 şi datoria se apropie de 10 miliarde dolari US. Ceauşescu începe să dea vina pe imperialismul economic şi relaţiile cu vestul se deteriorează.


În prezent dăm vină pe UE şi pe americani care vor să ne controleze şi ne pun beţe în roate. 


1979 – Elena Ceauşescu devine prim vice prim-ministru.


Cred că este pentru prima dată când realizez că Dragnea parcă aduce, aşa, mai de departe, cu Elena Ceauşescu.


1981 – Producţia agricolă scade dramatic forţând introducerea raţiilor la alimente, iar energia internă devine insuficientă, fiind dirijată în principal pentru proiectele industriale megalomane. Ceauşescu introduce aşa numita “nouă revoluţie agrară” când practic ţăranii erau obligaţi să furnizeze statului, produse agricole şi zootehnice, primind în schimb doar o treime din preţul pieţii la produse.


La vremuri noi, obiceiuri noi. Acum îi zice taxa pe stâlp sau acciza la carburanţi sau cota unică de impozitare etc. Evoluăm şi noi, ce mama naibii. 


1982 – Continuă nebunia plăţii datoriilor externe şi este introdus un program de “austeritate” crâncen. Majoritatea produselor pleacă la export, pentru plata datoriilor. Hrana, benzină şi orice alt produs devin un lux.


Ar pleca şi acum la export mai multe chestii dar chiar şi ce-a construit Ceauşescu a distrus baronimea locală. S-a numit privatizare accelerată de cumetrie. 


Nivelul de trăi este în cădere liberă. În timp ce poporul suferă de foame, frig şi trăieşte în întuneric, Ceauşeştii continuă viaţa de lux şi privilegii. Anumite estimări spun că aproximativ 15.000 de oameni au murit anual din cauza programului de austeritate. România are cel mai scăzut nivel din Europa de Est, din toate punctele de vedere.


Pe unde suntem acum? Cred că am avansat un pas. Parcă nu mai suntem chiar ultimii. Suntem penultimii. 


1983 – Pretextând o presupusă lovitură de stat militară, Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului este numit secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei şi adjunct al ministrului apărării naţionale.


Mişcarea asta a fost echivalentă cu suspendările prezidenţiale din zilele noastre, din păcate (pentru ei) nereuşite. Lui Ceauşescu i-a reuşit. Meseriaş, nu ca novicii din ziua de azi. 


1987 - În luna Mai studenţii protestează în Iaşi, iar în Noiembrie are loc revolta de la Braşov, cu puternică rezonanţă internaţională. Aparatul represiv intervine în forţă. Mii de copii sunt “recrutaţi” în vederea spionării familiilor, prietenilor şi profesorilor.


Noroc cu facebook-ul şi cu internetul că acum mai aflăm ce e şi prin alte părţi şi ştim cum să reacţionăm şi la ce să ne aşteptăm. Dacă revolta spontană de la Braşov ar fi beneficiat de aportul facebook-ului, altul era cursul istoriei azi. 


1988 – Catastrofala sistematizare urbană şi rurală iniţiată în anii ’60 ajunge la apogeu. Ceauşescu devine specialistul naţional absolut în toate domeniile posibile. Trasează personal sarcini de producţie în toate ramurile de activitate.


Întotdeauna m-am cam temut de cei care ştiu totul despre nimic. Cei care se ştiu şi la finanţe şi la economie şi la agricultură şi la Simona Halep şi la baschet şi la raliuri.


1989 – Ceauşescu este în acest moment preşedinte ales pe viaţă, secretarul general al partidului comunist, şeful suprem al armatei, preşedintele consiliului suprem al ţării de dezvoltare economică şi socială, preşedintele consiliului naţional al oamenilor muncii, preşedintele frontului democraţiei şi unităţii socialiste. Pentru control total al potenţialilor rivali este introdusă rotaţia cadrelor în ministere şi 27 de membri ai familiei apropiate deţin posturi cheie în partid şi stat, acţionând ca “ochii şi urechile” lui Ceauşescu.


În zilele noastre familia reunită, cu control total, s-a numit pentru o perioada usl. După cum spuneam şi în alte postări, de cele mai multe ori sfârşitul vine din interior. Dacă la Ceauşeşti a fost pe bune, că erau rude (sângele apă nu se face), la usl nu s-au înţeles pe funcţii şi s-a dărâmat şandramaua. Rotaţia cadrelor ceauşistă seamănă ca două picături de sirop de coacăze cu traseismul politic actual, prin partide şi prin parlament. 


Deşi regimurile comuniste est-europene încep să cadă, Ceauşescu nu renunţă la planul dezastruos impus. Este atins obiectivul major de lichidare a datoriilor externe dar costul social inimaginabil îi grăbeşte sfârşitul.


Nici alţii n-au renunţat la planul lor, nici în ultimul moment. Singurul plan din dotare, planul dezastruos numit “jos Băsescu” a început să plictisească, în momentul în care  nivelul de trăi se duce dracului şi altceva nu mai ai în perspectiva decât minciuni.


În Martie ’89 şase membri proeminenţi ai partidului comunist  îi adresează o scrisoare deschisă lui Ceauşescu. “Scrisoarea celor şase” care circulă în media occidentală şi cititia la Radio Europa Liberă, este descrisă că un manifest al unei organizaţii secrete, numită “Frontul Salvării Naţionale” (!!! – vechime, nu glumă)


În zilele noastre echivalentul scrisorii, postarea numită generic “FSN – PSD aceeaşi mizerie”a circulat pe internet având că punct de plecare organizarea votului în diaspora. Postarea nu a plecat de la membri proeminenţi ai partidului comunist, ci de la oameni cu mintea deschisă, dar a avut un efect mai devastator decât scrisoarea celor şase.


Cu toate acestea în Noiembrie, cu doar câteva săptămâni înainte de cădere, Ceauşescu este reales pentru alţi 5 ani că secretar general al partidului comunist.


Să vedem ce-o să aleagă ăştia la congresul psd.


1989 – Decembrie 25, Ceauşescu este “judecat”, condamnat şi executat. Celebritatea procesului de atunci este absolută, fiind un record în premieră mondială.


Nu dorim moartea nimănui dar parcă începi să speri când vezi că unii chiar şi după un proces “fulger” de 6-7 ani ajung la locul cuvenit.



Ceauşescu ar fi putut să fie un erou dar a ales să fie un criminal. Despotismul întunecat, tirania, cultul personalităţii, dispreţul faţă de propriul popor şi încrederea tembelă că este infailibil i-au adus în cele din urmă sfârşitul. Nici o dictatură nu este perenă şi nimeni nu este infailibil. La asta să vă gândiţi “dragi” candidaţi, politicieni, atotputernici şi atoateştiutori ai momentului. Scadenţa vine la un moment dat, pentru fiecare, dar de data asta românii nu au mai vrut să repete un ciclu întreg de aproape 50 de ani. L-au redus la jumate. Black Friday in politica.