luni, 3 noiembrie 2014

Domnule candidat la Preşedinţie intrat în turul doi


Diana MARCU





Probabil la ora asta eşti îmbătat de succes, probabil eşti trist şi obosit, probabil îţi numeri banii cu care ai rămas în conturi, probabil eşti ..belit, falit şi faci calcule sinistre întrebându-te ce să mai vinzi pentru o mână de voturi başca, pe 16 noiembrie. Probabil... Nu ştiu ce faci domnule candidat la prezidenţiale intrat în turul doi, pentru că Domnule preşedinte încă nu simt că ţi-aş putea spune. Şi am să îţi zic şi de ce:

"Nu ştiu cum poate cineva să voteze un om care nu respectă voinţa poporului. Am zis că vrem 300 de parlamentari? Am zis. De ce avem 600?", întreabă generic şoferul microbuzului care mă aduce de la Arefu, Argeş, la Bucureşti, la vot.


Hmmm, îmi zic, ştie că are jurnalişti în maşină şi ne dă cu băţul prin gard, cum se spune, ca să ne aţâţe. Aiurea! Omul nu avea nicio treabă cu noi, ci se răfuia cu bannerele de pe care rânjeau candidaţii ştampilaţi azi de români. Mergeam spre Capitală pe un drum peticit, mărginit de bălegarul de vacă, cu garanţia lui Ponta şi cu zâmbetul lui Iohannis, cu un  Tăriceanu firav şi o Udrea îndoită de vânt.


"Doar Ponta garantează pensiile", primul cearşaf pe sub care trecem, multiplicat de vreo câteva ori pe traseu. Vax, zice şoferul ţinând vrednic de volan. "Ce să alegi: că toţi sunt la fel, din Frontul Salvării Naţionale. Pardon, Frontul Salvării Personale".


"Şţiţi", îşi continuă tirada, "aşa ne-a zis şi Băsescu: Să trăim bine! Noi.., nu voi. Iar la Iliescu era alt slogan: Nu ne vindem ţara. O dăm pe şpagă!" 


Pam-pam! Parcă mă uitam la un Album duminical, reinterpretat 2014. Cuplete cu Bendeac.


Îmi dezlipesc privirea de geam şi mă întorc spre analistul ad-hoc. Îl măsor cu privirea. Ochelarist, hâtru, 50-60 de ani, şofer profesionist. Curat îmbrăcat, cu maşina dichisită, fără cruci şi mătănii agăţate în geam, omul  clar nu făcea stand-up comedy în microbuz, part-time.


Pur şi simplu, i se acrise. Şi nu ştiu dacă a mers, sau nu, astăzi la vot.


Asemeni lui sunt alţii, mii, pierduţi pe drum de fiecare preşedinte, uitaţi de el în prima zi de după vot. "Morţi" vii prinşi în statistici, ori pe liste, doar de alegeri, în sfânta zi de vot. Ce să le ceri lor, domnule candidat la prezidenţiale? Ce să le spui ca să îţi dea un vot?


Probabil la ora asta eşti îmbătat de succes, probabil eşti trist şi obosit, probabil îţi numeri banii cu care ai rămas în conturi, probabil eşti ..belit, falit şi faci calcule sinistre întrebându-te ce să mai vinzi pentru o mână de voturi başca, pe 16 noiembrie. Probabil...


Nu ştiu ce faci domnule candidat la prezidenţiale intrat în turul doi, pentru că Domnule preşedinte încă nu simt că ţi-aş putea spune. Şi am să îţi zic şi de ce:


Nu m-ai făcut să plâng de emoţie când îmi spui La mulţi ani în Decembrie!


Nu m-ai făcut să-mi doresc să îţi strâng mâna şi să-ţi spun mulţumesc pentru că îmi conduci ţara şi, într-un fel, şi pe mine!


Nu m-ai făcut să-mi doresc să îmi pun tricolorul la geam!


Nu m-ai făcut să îţi rostesc în minte numele atunci când la slujba de duminică credincioşii se roagă şi pentru tine.


Nu m-ai făcut să-mi doresc să te prezint copiilor mei, ca să ştie că într-o zi i-ai putea învăţa un joc, ori spune o glumă..


Nu m-ai făcut să mă simt în siguranţă pe drum când orbecăi în beznă pe drumuri de judeţ peticite.


Şi nici să mă gândesc că într-o zi, în salonul de alături, ai putea fi şi tu pacient, ca român. 


M-ai făcut în schimb să scrâşnesc din dinţi când te văd cum mă minţi la tv, cum înjuri, cum jigneşti, cum mă furi, ori cum girezi hoţia. Cum îmi minţi mama şi amăgeşti bătrânii garantându-le un drept ce este din totdeauna al lor, un drept universal. Cum îmi batjocoreşti colegii, mulţi dintre ei cu doctoratul pe bune, şi îţi râzi de miopia şi de cinstea lor.


Cum tai panglici pe hârtie şi desenezi autostrăzi cu pixul doar pentru microbuze ce vor umble stadioane şi niciodată visteria ţării. 


Când semnezi legi stâmbe care-mi taie pădurea şi laşi copacii să devină bani pentru partid.



Domnule candidat la prezidenţiale intrat în turul doi chiar vrei votul meu?



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu