Ioan Sabin Pop
Mi-am mobilat memoria
Cu cateva amintiri tulburătoare
Din universul satului îndrăgit
Ca el să nu moară strivit
De eleganța înșelătoare
A caselor transatlantice din oraș
Și, paradoxal, nimeni nu crede,
Deși prin fereastră se vede,
Că în apartamentul meu
Mai viețuiesc un brad înalt,
O grădină cu mii de flori felurite,
Un râu de munte cu pești de argint
Și o pădure cu povești ce nu mint,
Toate pe măsura singurătății mele,
Dar nu mai sunt ce credeam a fi;
Copilul satului și al pădurii
Cu povești adevărate,
Așa că trebuie să mă împart,
Zile și nopți, nenumărate,
Între satul meu și oraș
Până într-un anume ”târziu”
Când nu voi mai putea rosti;
Bună dimineața, Cluj!
Noapte bună, Gurghiu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu