Aura Popa
Mi-e dor, atât de dor să-ţi ştiu ninsoarea
Contând în ochii zilei care vine.
Acoperă-mi cu vorbe aşteptarea …
Sau pune pledul umbrei peste mine
Şi uită-mă! Nu-mi spune „nu se poate”.
Într-un final ai să mă ştergi din minte
Şi-ai să mă scoţi din suflet cum se scoate
Un spin de gând din talpa de cuvinte.
De prea mult timp ne tremură apusul
A desfrunzire şi a sfâşiere.
În amânări se-mpiedică promisul
Pas înspre noi. Sătulă-s de tăcere!
Nu vreau decât atât: să-mi ştiu povestea
La adăpost de orice îndoială
Şi-ncă mai cred că rândurile-acestea
Chiar te-ar trezi cumva din amorţeală …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu