Amendamentul Dowson (3)

Ciprian Mitoceanu

Nu se putea socoti prietenul lui Tim, relatiile dintre ei erau doar amabile, dar preferase sa se tina departe de aceasta gura bogata care nu pierdea nici o clipa fara sa-i înjure pe politicieni si vedea conspiratii guvernamentale împotriva cetateanului si în cele mai nevinovate lucruri. Guvernul, mereu nenorocitul de Guvern… Era o adevarata piaza rea, capabil sa contamineze întreaga lume cu pesimismul sau. În ciuda faptului ca munca de pe santier era criminal de epuizanta, Tim gasea mereu resurse pentru a-si alimenta fenomenala logoree. Mai toata lumea îi prognoza un viitor nu prea stralucit, probabil îl astepta temnita pe viata, dar Tim revenea în fiecare zi la munca, vesel si surîzator, înjurînd Guvernul si pe reprezentantii lui cu aceeasi placere cu care golea sticlele de bere.
Tim stia în mod sigur lucruri pe care nu le stia orice muritor si era la curent cu abuzurile pe care guvernul le practica asupra cetatenilor de rînd, pe care cica ar fi trebuit sa-i protejeze. Tim era un revoltat, unul dintre cei pe care guvernul îi detesta si care nu s-ar fi dat înapoi sa-i faca o figura urîta ipocritului Guvern.
Se ridica, scrutînd zona. Nimic suspect. Probabil nu credeau ca reusise sa ajunga atît de departe, îl cautau în jurul spitalului, scotocind fiecare gang, fiecare firida. Vor trimite o echipa de agenti sa-l caute si acasa sau la serviciu. Nu era atît de tîmpit încît sa se duca acasa desi, daca avea de gînd sa devina un fugar, ar fi avut nevoie de cîteva lucruri. Macar cîteva haine si putinul maruntis pe care-l economisise pe fundul unui sertar. Stomacul începu sa-i atraga atentia ca nu mîncase de mai bine de jumatate de zi.
Din fericire Tim locuia destul de departe fata de locuinta lui, iar legaturile pe care le avea cu acesta nu erau atît de strînse încît sa fi putut trece drept prieteni si, în consecinta, sa trezeasca interesul anchetatorilor. Preferase sa se tina departe de Tim si acum nadajduia ca Tim avea sa-i ierte reticenta si sa-si dea silinta sa-l ajute.
* * *
Nu-l vizitase niciodata pe Tim, ideile pe care le împrastia individul cu nonsalanta unui nabab nefiind de natura sa-i aduca prea multi prieteni, însa aflase unde locuieste din pura întîmplare. Într-o zi se întorcea de la lucru, ostenit dupa o zi apriga de munca, înghesuit în bena unui camion mizerabil. Unul dintre tovarasii de suferinta, un buldozerist urias, cu cocarda C+ îi aratase o vila cocheta.
— Vezi casoiul asta? îl întrebase uriasul cu ochii stralucind de invidie.
— Ce-i cu el? ridicase impasibil din umeri.
Pentru el „casoiul” era o vila ca oricare alta, proprietatea vreunuia din clasa A care avea unul sau doua „plusuri” (Tim gasea al naibii de distractiv sa le numeasca cruci, cica denumirea era mai potrivita, si adauga ca nazistii ar fi mîndri de inventivitatea Guvernului american).
Cei din categoria lui trebuiau sa se multumeasca cu apartamentele gen „cutie de chibrituri” din care confortul lipsea cu desavîrsire, iar numarul locatarilor era determinat de importanta insignei de pe piept.
— Sa nu-ti vina sa crezi, sughitase individul, mîngîindu-si burdihanul. Unul dintre apartamentele de aici este ocupat de nimeni altul decît amicul nostru Tim Parker, asta în conditiile în care cocarda pe care o poarta la gît nu-i da dreptul decît la cazarea într-un apartament pentru trei persoane.
— Parker locuieste în vila asta? devenise John interesat de subiect. Ca orice individ, tînjea dupa un trai mai bun, cine nu si-ar dori sa aiba o casa numai a lui cînd tot ce i se ofera este un apartament înghesuit pe care trebuie sa-l împarta cu alti trei indivizi de categoria lui? Auzise ca se putea mai rau, cei din D împarteau cîte opt un apartament cu aceeasi suprafata ca a celui în care locuia el. Cît despre cei din E sau F auzise ca erau înghesuiti ca sardelele în niste imobile în care nici un om cu mintea întreaga nu ar fi acceptat macar sa intre pret de un minut. Nu-l interesase niciodata sa verifice daca zvonul era adevarat, dar nu avea nici un motiv sa nu-l creada. La urma-urmei nu erau decît indivizi inferiori, care nu aduceau nici un fel de servicii societatii.
— Daca-ti spun… Uite, vezi fereastra aceea cu multe flori? Ei bine, e fereastra de la livingul lui Parker…
Buldozeristul parea foarte sincer si oarecum resemnat. Nu mai avea nici macar puterea de a-l invidia pe Tim pentru presupusul lux în care se lafaia.
— Dar nu e cu putinta asa ceva… Tim are categoria C, o stim cu totii, C simplu, fara nici un fel de plus… Conform legii…
— Mda, legea e lege, draga, suna al naibii de bine cînd e citita, dar în realitate, atunci cînd este aplicata, mai exista si unele scapari. Ce sa spun… Oamenii fac legile si tot ei le aplica. Cei din C simplu au dreptul la un apartament de suprafata minimala pentru cinci persoane. Stiu, de asemenea, ca într-o asemenea vila nu poti sta daca nu ai macar B+, dar ceea ce ti-am spus e adevarul adevarat. Sînt în stare sa-mi pun viata pariu.
Vocea buldozeristului scazuse simtitor în intensitate, fiind aproape acoperita de duduitul motorului, semn ca ceea ce spunea el acum nu trebuia auzit de multa lume. Trebuia sa depuna eforturi considerabile pentru a întelege ce spune.
—Acum ceva timp dragul nostru camarad Tim m-a rugat sa-i fac o „livrare speciala” si astfel am intrat în casa lui. Beton, ce sa spun!
— Livrare speciala?! Ce fel de livrare?
Namila se schimbase brusc la fata. Întelesese ca vorbise prea mult si mormai o scuza, amintindu-si subit ca are ceva foarte important de facut, ceva urgent, încît nu-si mai permite sa stea cu el nici macar o clipa. Lovi cu pumnul în soneria care-l atentiona pe sofer ca trebuie sa opreasca si sari din camion înca înainte ca acesta sa frîneze complet. Din trei pasi se si pierdu în multimea de trecatori, o masa pestrita purtînd insigne cenusii.
În urma lui, John ramasese cu cîteva semne de întrebare. Putea un individ catalogat ca inferior sa se bucure de aceleasi privilegii cu crema societatii desi legea i-o interzicea cu desavîrsire? Teoretic asa ceva era imposibil, legea era cît se poate de clara în privinta asta, dar ce anume se ascundea în spatele expresiei „mai exista si unele scapari”? Si ce era enigmatica „livrare speciala”? Vreme de cîteva saptamîni se chinuise sa gaseasca cîteva raspunsuri logice la întrebarile ce-l chinuiau, dar descoperise ca, în conditiile date, nu exista nici un fel de raspuns logic. Fiecare individ avea dreptul doar la ceea ce-i permitea legea, nici un dram în plus. Toate drepturile pe care le avea cetateanul, indiferent de categoria din care facea parte, izvorau din lege. Si, dupa cîte stia el, nu existau erori. Presupunînd, prin absurd, ca lui Tim i-ar fi fost repartizate printr-o eroare inexplicabila drepturi mult mai consistente decît i s-ar fi cuvenit conform categoriei din care facea parte. Ar fi trecut aceasta eroare neobservata? Bineînteles ca nu. Orice cetatean, indiferent de categorie, s-ar fi grabit sa atraga atentia autoritatilor asupra greselii comise iar acestea s-ar fi grabit, la rîndul lor, sa repare gafa si sa-l „repuna” pe Tim în drepturile sale, penalizîndu-l corespunzator pentru ca nu sesizase el însusi eroarea. Ori poate buldozeristul era putin sonat si se apucase sa debiteze chestii pe care nici el singur nu avea curajul sa le creada? Pîna la urma renuntase sa se mai chinuiasca dezlegînd enigma, dar hotarîse sa se tina cît mai departe de Parker. Indiferent cum stateau lucrurile, cu Tim era ceva necurat, dar nu simtea neaparat nevoia sa afle. Instinctul de supravietuire îi indica sa se tina cît mai departe de treaba asta.
Acum însa, în opinia lui, Tim era unica persoana care putea sa-l ajute. Trebuia sa-l gaseasca neaparat. Avea peste opt kilometri pîna la vila în care presupunea ca locuieste acesta, o distanta enorma, tinînd cont de situatia în care se afla. Dar trebuia sa încerce sa ajunga acolo, era, deocamdata, singura sansa pe care o întrevedea.
Reusi sa ajunga cu bine pîna la vila cocheta, desi de cîteva ori crezuse ca totul s-a terminat. Patrule mixte, formate din roboti si politisti scotoceau fara încetare strazile orasului. Trebuia sa fii de-a dreptul ignorant sa nu sesizezi ca numarul patrulelor era mult mai mare decît într-o zi obisnuita, cel putin dublu. Din fericire oamenii si masinariile legii nu faceau nici un efort pentru a trece neobservati, robotii goneau scotînd sunete stridente, asemanatoare unei sirene cu aburi, în timp ce politistii „clasici”, alesi din categoria B, nu faceau decît discute prin statiile de emisie-receptie.
Vila parea cufundata în liniste, în jur nu se vedea nici un fel de miscare. Studie cîteva minute constructia impresionanta, cu ferestre înguste si înalte cît apartamentul lui, cu acoperisul de olane rosii si tencuiala rozalie. Într-un asemenea casoi si-ar fi gasit adapostul, în conditiile legii, aproape o suta de indivizi de categoria C.
„Numai de-o fi ajuns Tim acasa…“ îsi spuse, îngrozit de perspectiva sumbra de a nu-l gasi pe Parker. Tim era la lucru cînd îl ridicasera agentii.
Dar, oare chiar locuia Tim aici? Era putin probabil, buldozeristul era pus pe bîrfa sau macinat de ura împotriva lui Tim, Parker stia de minune sa se faca urît de toata lumea. Începu sa se întrebe ce naiba cauta aici, asteptîndu-se sa gaseasca oplosit într-o vila enorma un amarît care nu putea spera decît la traiul comun în apartamentele mizere, dar legale. Nu vedea însa o alta mîna de ajutor în afara de cea pe care i-ar fi putut-o întinde Tim.
„Imposibilul e, oare, posibil?“ îsi spuse. „Putea sa-si permita Tim un trai asemanator privilegiatilor sortii?“
Traversa strada, fortîndu-se sa nu alerge. Grabindu-se, ar fi putut sa atraga atentia.
Reusi sa descopere repede apartamentul lui Tim, numele proprietarilor erau scrise pe o placuta aurie chiar pe poarta. Tim Parker figura alaturi de un oarecare Jason Collins, expert IT si de Martin Lowry, consultant în domeniul afacerilor imobiliare. În dreptul numelui lui Tim nu figura nici o functie, ceea ce era de asteptat.
Conform placutei, vila nu avea decît trei apartamente, ceea ce-i prilejui o si mai mare nedumerire. Ce naiba era de capul lui Tim daca-si putea permite asemenea extravagante, care pentru egalii lui, cetatenii C, erau nu inaccesibile, ci cu desavîrsire interzise? Cum de acceptau vecinii lui, expertul IT si cel în afaceri imobiliare, prezenta unui individ inferior sub acelasi acoperis cu ei?
Intrarea în apartamentul lui Tim era prin spatele cladirii, ferita de ochii celor care ar fi trecut pe strada.
Ciocani încet în usa masiva, avînd impresia ca provoaca un taraboi grozav si reusi cu greu sa-si retina un tipat de uimire cînd Tim deschise aproape imediat. Deci buldozeristul nu mîncase rahat.
— Buna, Parker…, reusi sa articuleze dupa cîteva secunde de fîstîceala.
— Barton…, tipa uluit, la rîndul lui, Tim.
În mod sigur nu se astepta la o asemenea vizita. Era îmbracat într-un halat lejer, de culoarea visinei putred,e si tinea în mîna o sonda goala. Dupa fata pe care o avea tocmai bause ceva alcool.
— Am nevoie de ajutorul tau, trecu direct la subiect John, gata sa-l îmbrînceasca pe Tim înapoi în apartament.
— Intra, îl invita Tim, desi invitatia era de prisos.
John deja se afla în mijlocul holului, un hol imens în care ar încaput fara nici un fel de probleme întregul apartament în care traia el.
— Mama…
— Intra… Si arunca si tu o privire, îl invita Tim, umflîndu-se în pene. Bine ai venit în umila mea casuta, adauga, cu un aer supus.
Pentru cîteva clipe, John uita de propriile-i necazuri. Nu-si imaginase niciodata ca cineva poate detine doar pentru sine o asemenea locuinta de vis, cel putin nu un individ din C. Mahon lustruit, marmura veritabila si tapet de matase. Mobila din cataloagele de lux si tot ce era mai nou în materie de aparatura electrocasnica. Si, pe lînga toate astea, expuse mai peste tot, o sumedenie de tablouri si statui. Veritabile, nu poze decolorate. Nu stia ca genul acesta de obiecte pot fi detinute în proprietate particulara. Visa sau o luase razna?
— Aici e raiul pe pamînt, concluziona, dupa ce reveni în hol unde Tim îl astepta, prefacîndu-se indiferent.
— Am încercat si eu sa fac maghernita asta mai confortabila, surîse complice Tim, conducîndu-l spre un gigantic fotoliu de piele. Ce vînt te aduce pe la mine? Am vazut ca te-au dat si la televizor…
— Sînt urmarit?! gemu John de parca nu s-ar fi asteptat la asa ceva.
— Putin spus, îl asigura Tim, turnînd dintr-o sticla cu forma ciudata un lichid verde în doua pahare cu picior înalt. Serveste-te! N-am mai pomenit o asemenea agitatie pe canalele de stiri din ziua în care ticnitul ala de categoria E, Michael Bruner, i-a taiat glanda guvernatorului. Ca tot veni vorba de asta, ce ai facut?
— Ma poti ajuta? îi ignora John întrebarea. Sa nu spui ca nu poti, stiam eu! Stiu ca ai legaturi cu cei care nu sînt de acord cu politica guvernului si cu legea care ne obliga sa purtam tîmpitele astea de insigne. Stiu!
— Si ce-i cu asta? pufni Tim nepasator, dînd peste cap jumatate din continutul paharului. E drept, cunosc mai multe persoane care nu se sfiesc sa faca ceva pe blestematele astea de cocarde, dar sa stii ca asta nu ma obliga la prea multe fata de tine…
Tim parea obosit. Privi meditativ lichidul din pahar apoi, cu o miscare brusca, dadu paharul pe gît dintr-o înghititura. John încerca sa-l imite, dar nu reusi si se îneca. Alcoolul era prea tare pentru gusturile lui.
— Din cîte-mi aduc bine aminte, continua Tim, înviorat, mai tot timpul ai preferat sa te tii departe de chestiunile politice si sa te faci ca nu vezi cum oameni pasnici sînt abuzati de guvern în numele unei legi pe care nu ei au cerut-o. Ai preferat sa-ti bagi capul în nisip, considerînd ca ceea ce nu te afecteaza direct nu este destul de interesant pentru a-ti stîrni reactia. Nu tin minte sa te fi vazut vreodata la miscarile de protest împotriva guvernului si politicii sale oprimante…
— Este foarte adevarat, recunoscu John repede. (Cum ar fi putut sa nege asa ceva? De manifestarile contra Guvernului stia numai din auzite.) Acum însa am nevoie de tine…
— Înduiosator… Dintr-o data îti dai seama ca si tie ti se poate întîmpla ceva la fel de rau cum li s-a întîmplat si altora. Lasa-ma sa ghicesc… Nu erai individul care sa se bage în nici un fel de necazuri, preferai sa-ti vinzi forta de munca pe exact pretul care ti-l oferea guvernul, fara sa încerci macar sa comentezi. Un dobitoc supus, usor de controlat si de multumit, adica exact genul de om pe care si-l doresc toti politicienii care ne conduc. Constiincios si cinstit pîna la capat, care mai degraba si-ar taia mîna decît sa ia ceva ce nu-i apartine. Am uitat ceva?! Nu cred… Deci nu ai comis nici un fel de delict, cel putin nu ceva cu buna stiinta. În consecinta, cred ca guvernul a cerut de la tine mai mult decît esti tu dispus sa oferi, nu? E vorba cumva de Amendamentul Dawson?
— De unde stii?
Aproape ca strigase. Tim era cu mult mai inteligent decît si-ar fi imaginat vreodata iar asta nu era de natura sa-l linisteasca. Era, oare, Tim ceva mai mult decît smecherul care reusea sa fenteze legea bucurîndu-se de ceea ce-i era interzis?
— Deductia, draga prietene, deductia este flerul pe care îmi bazez supravietuirea proprie, hohoti Tim, gata sa umple din nou paharele. Tu esti genul care nu ar culege de pe jos nici macar o bancnota de un dolar daca asta ar fi interzis prin lege. Esti dispus sa te supui, sa te supui total si neconditionat atîta vreme cît asta îti va aduce blidul de linte zilnic, o palida compensatie pentru mentalitatea ta de vita de povara, dar daca asa consideri ca este normal sa procedezi, ce treaba am eu? Ce ti s-a cerut, „pentru binele întregii natiuni” daca nu sînt prea indiscret? Deduc ca ti s-a cerut ceva suficient de important daca pîna si un dobitoc ca tine, scuza-mi exprimarea, dar nu vad în momentul de fata alta mai potrivita, a gasit ca este momentul sa spuna „Nu” guvernului? Nu mi-o lua în nume de rau, dar daca toti americanii ar fi la fel de docili si lipsiti de coloana vertebrala ca tine, politicienii ar duce-o împarateste. Din fericire mai exista cîte unul ca Michael Bruner…
— Asculta, decise John sa-l înfrunte, tonul lui Tim nu i se parea prea prietenos. Daca ma poti ajuta cu ceva, ar fi bine s-o faci mai repede. Nu am timp de pierdut, guvernul îmi vrea pielea si daca nu ma ajuti mi-o vor lua. Te implor sa ma ajuti dar, daca nu poti s-o faci, mai bine spune-mi, sa pot pleca.
— Ia te uita la el…, rîse Tim, îndemnîndu-l sa ciocneasca, ceea ce John si facu dupa cîteva clipe de ezitare. Te-ai si suparat. Cum naiba vrei sa te ajut daca nici nu stiu de ce esti cautat? Vii pe capul meu, asa, pur si simplu, dupa ce ani de zile ai preferat sa ma ocolesti, si-mi ceri sa te ajut. Nu ti se pare ca-mi ceri prea mult, domnule Barton? De ce as face-o? Am încercat de mii de ori sa-ti deschid mintea, si tie si altor vite de povara care s-au lasat înhamate doar pentru ca asa le-au spus niste idioti de politicieni a caror singura realizare este faptul ca au inventat o lege menita sa-i favorizeze doar pe ei. M-ai alungat, si nu ai fost singurul… Atunci am încercat sa te ajut, dar ai preferat sa nu ma vezi…
— Te implor, Tim…
John îsi simti ochii umezi. Nu mai plînsese de multa vreme, nici nu-si mai aducea aminte de cînd nu mai varsase lacrimi, probabil din copilarie. Dar nici nu-si amintea sa se fi simtit vreodata atît de înspaimîntat. Afurisitul de Dawson reusise sa bage spaima în el.
— Pai… Spune-mi cum sta treaba, ce au cerut de la tine? Ti-au cerut, pentru binele natiunii, desigur, sa cobori în miezul unui reactor nuclear dezafectat costumat numai cu niste chilotei de plumb care nu te protejeaza deloc si asta pentru ca geniile care ne conduc considera ca nu e cazul sa prapadeasca un robotel în valoare de cîteva zeci de mii amarîte? Sau sa manevrezi deseuri toxice pe care nici macar un individ bun de dus la balamuc nu are curajul sa le priveasca macar? Ma îndoiesc… Daca ar fost asa n-ar mai fi pus în miscare asemenea forte pentru a te captura. Ar fi fost mult mai ieftin sa te înlocuiasca cu alt tîmpit. Nu, le esti cu mult mai necesar. De ce?
— Pai…
Trase aer în piept, nu era usor sa vorbeasca despre ceea ce i se întîmplase. Nutrea înca speranta naiva ca daca nu vorbesti despre o problema aceasta poate disparea de la sine. Dar Tim avea dreptate, ignorînd o problema nu înseamna s-o rezolvi.
— Spune!
— Ai vazut ca m-au ridicat azi dimineata agentii…
— Mai întrebi? M-am speriat al naibii de tare, credeam ca au venit sa ma ridice pe mine, cred ca stii de ce, ma gîndeam ca vreun „binevoitor” a considerat necesar sa dea cu papagalul la politie sau alta agentie.
John privi cu mirare fata rumena a colegului sau de serviciu. Lui Tim sa-i fie frica? Asa ceva nu ar fi crezut niciodata.
— Da, mi-a fost al naibii de frica, mi s-a facut rau de spaima, credeam ca este ceva legat de mine, de aceea nici nu am mai întîrziat mult pe la lucru. M-am prefacut bolnav si am sters-o. Tocmai îmi faceam bagajele s-o tai si de-aici cînd s-a deschis televizorul si am aflat ca esti urmarit. Ce usurare!… Mi-am dat seama ca nu era nimic legat de mine, dar nici macar o clipa nu m-am asteptat sa-mi faci o vizita. Acum, ca tot ai venit, sa vad daca te pot ajuta cu ceva. De ce te cauta?
— Tocmai încercam sa-ti spun…
— Scuza-ma…
— Agentii m-au dus la un spital unde a venit Dawson…
— Dawson?! Dawson în persoana?! tipa uluit Tim, sarind în picioare. Scuza-ma. Am promis ca nu te mai întrerup… Chiar era Dawson?
— Da, asa s-a recomandat, si toata lumea se purta de parca ar fi fost stapînul lumii…
— Ce stii tu? ofta Tim. Dawson este chiar stapînul lumii, ar fi timpul sa afli si tu asta… Povesteste-mi mai departe…
Cu poticneli, întrerupt mereu de exclamatiile si hohotele lui Tim (individul gasea anumite chestii ca fiind foarte hazlii, si John le-ar fi gasit, poate, daca nu l-ar fi privit personal), reusi sa-i povesteasca ce se petrecuse la spital si cum reusise sa evadeze.
— Bai frate, sa stii ca se poate spune ca ai avut o zi plina, nu-i asa? surîse Tim la final. Mai ia un pahar, o meriti…
— M-as lipsi bucuros de o asemenea zi plina, scînci John. Nu vreau decît sa ma întorc la munca mea si la traiul meu nenorocit. Putin îmi pasa de Amendamentul Dawson si de inima lui Malcom…
— Chiar l-ai îmbrîncit pe Dawson? rînji Tim, satisfacut de parca ar facut-o el însusi.
— Altfel crezi ca mai eram pe aici?
— Mda, ai dreptate…
— Acum, ca stii cum sta treaba, ma vei ajuta?
— Draga John, sa stii ca nu e chiar asa simplu pe cît ai dori tu… Nu cunosc mare lucru despre Malcom, dar daca se interesa Dawson personal de sanatatea lui atunci situatia nu este prea roza pentru tine.
— Ce vrei sa spui?
— Dawson este mai tare decît presedintele, naiba sa-l ia, individul asta are drept de viata si de moarte asupra a tot ceea ce misca în tara asta. E al naibii de discret în ceea ce priveste aparitiile publice, dar nu exista nimic pe care sa nu-si fi pus amprenta. El e geniul care a pus la punct sistemul de evaluare al indivizilor, precum si drepturile care revin fiecarei categorii în parte; cu alte cuvinte Dawson e individul care-ti controleaza viata în cele mai mici amanunte. La un moment dat umbla vorba ca, de fapt, n-ar exista nici un Dawson, ci ca ar fi vorba despre o institutie secreta, un grup de masoni sau ceva de genul acesta, dar daca tu spui ca l-ai vazut cu ochii tai, ba chiar i-ai dat una în mutra, înseamna ca individul exista.
— E de rau ca l-am îmbrîncit, asa e?
— N-as zice ca din cauza asta ai tu acum necazuri. Daca Dawson îti purta pica si ar fi vrut sa se razbune pe tine ar fi fost de ajuns sa-i ordone unui robot sa te plumbuiasca si acum ai fi scapat de toate belelele. Mai degraba ai probleme din cauza ca le esti absolut necesar, întelegi? Daca Dawson s-a implicat personal, sa stii ca nu se vor lasa pîna nu vor pune mîna pe tine. Cînd am spus ca de la asasinarea guvernatorului nu am mai vazut o asemenea desfasurare de forte nu am exagerat cu nimic. Habar nu am de ce este asa de important Malcom, fac eu ceva pe cocarda lui de diamant, dar daca pentru Dawson este important, sa stii ca ar fi în stare sa sacrifice jumatate din populatia unei categorii inferioare numai pentru a-l salva pe individ. Cu alte cuvinte, zilele tale sînt numarate. Dawson nu te va slabi pîna cînd inima ta nu va ajunge în pieptul cui vrea el. Daca exista cineva pe lumea asta care obtine exact ceea ce vrea, acesta nu e nimeni altul decît amicul pe care ai avut curajul sa-l pocnesti…
— Nu l-am pocnit, l-am împins doar, nu am crezut ca va ajunge peste masa.
— Ti-am spus ca nu conteaza, puteai sa-i saruti si talpile, tot cu asta te-ai fi ales…
— O sa ma ajuti, nu-i asa?
Spaima începu din nou sa-l strînga în ghearele ei nemiloase. Era mai puternica chiar decît atunci cînd îl încoltise în spital. Tim era, deocamdata, unica lui speranta. Ce va face daca-l va refuza? Daca nu-i va oferi nimic în plus fata de paharul de lichid verzui? Dar Tim parea si el foarte speriat. Daca cineva avea curajul sa-l pocneasca pe Dawson era de asteptat ca si prietenii lui sa plateasca pentru asemenea actiune necugetata.
— Încerci macar sa ma ajuti? Sau spune-mi ce as putea sa fac…
— Tu nu esti în toate mintile, rîse Tim, bine dispus; masca spaimei care-i schimonosise chipul ceva mai înainte disparuse fara urma. Drept cine ma iei de-mi ceri sa te ajut împotriva lui Dawson? Eu nu sînt decît un amarît de cetatean care de-abia si-a capatat dreptul de a purta o scîrboasa de insigna C si tu-mi cer sa te apar împotriva celui mai puternic om din lume? Îti dai seama ce-mi ceri? Daca ceea ce mi-ai spus este adevarat, si deocamdata nu am nici un motiv sa nu te cred, atunci gealatii lui Dawson sînt în stare sa marsaluiasca pîna în pînzele albe numai sa puna mîna pe tine. Singura ta sansa este sa crape ori Dawson, ori tipul… cum îi spune?… Malcom. În rest… Nu e cazul sa-ti faci iluzii, o sa fii vînat peste tot.
— Nu se poate asa ceva…
— O sa descoperi foarte curînd ca se poate… Îmi pare rau, John, dar nu te pot ajuta cu absolut nimic, chiar daca as vrea…
— Chiar daca ai vrea?!
—Mda… Chiar daca as vrea. Desi, marturisesc ca, cel putin în momentul de fata, nu prea vreau. Nu vreau chiar deloc sa te ajut…
— De ce?…
— John, baiete, nu mi-o lua în lume de rau… Daca ar fi fost vorba despre altceva, bunaoara ceva substante interzise, o femeie sau un harem cum nici macar în vis n-ai vazut, chiar o arma, te-as fi servit cît se poate de repede, fiindca îmi esti simpatic si m-ai prins într-o pasa buna. Ti-as fi dat o femeie si pe gratis, restul ti-as fi oferit la pretul producatorului; întelegi, John, as fi renuntat la comisionul meu doar de dragul tau, chiar daca ai preferat sa-mi ignori avertismentele si sa ma consideri un idealist ticnit, as fi dorit sa-ti arat ca am, totusi, suflet. Dar ceea ce-mi ceri tu este de-a dreptul imposibil. Sînt prea mic sa ma pun cu Dawson si sistemul pe care l-a inventat si-l patroneaza. Individul este teribil si nu stie ce este aceea iertare, stiu asta, toata lumea o stie, si din pacate o s-o afli si tu. E de ajuns sa faca un semn si dispar de pe fata pamîntului. Daca te ajut fii sigur ca nu se va lipsi de placerea de a ma desfiinta.
— Tim, esti ultima mea speranta…
— John… te înteleg, dar nu pot face nimic pentru tine. Absolut nimic!
— Nu înteleg! Mereu am crezut ca esti unul care lupta împotriva guvernului…
— Stiu asta, de aceea m-ai ocolit cu atîta sîrguinta. Da, sînt împotriva guvernului si a legii care ne împarte pe categorii, ca portocalele din super-market, sînt împotriva multor lucruri, asa de multe încît tu nici macar nu le banuiesti, dar nu sînt împotriva mea. Nu sînt un fanatic, John, nu sînt genul care sa moara pentru o idee. Sînt o multime de lucruri pentru care merita sa mori, dar nu o idee, cel putin nu în conditiile în care peste 95% din populatie prefera sa ignore realitatea si sa accepte doar picaturile care i se dau. De ce sa mori pentru cei care nu s-ar deranja sa-ti dea nici macar un pahar cu apa daca genul acesta de marinimie ar fi interzis prin lege?
— Nu-ti cer sa mori pentru mine, Tim… Îti cer doar sa ma ajuti sa scap de cei care ma urmaresc.
— Ma rog, nu ma rogi direct, dar daca te ajut cam tot aia este în ceea ce ma priveste. Daca te prind, or sa-ti smulga inima din piept, dar pe mine ma asteapta scaunul electric.
— N-o sa spun ca m-ai ajutat… O sa le spun ca nici macar nu te-am cunoscut vreodata.
— Nu tine, John… Cu mijloacele pe care le au acum la dispozitie sînt în stare sa scoata de la tine tot ceea ce-i intereseaza fara nici un fel de efort. O injectie în antebrat si le spui si ce gust avea laptele pe care l-ai supt în primele zile de viata. Ce te face sa crezi ca nu o sa le spui si despre mine?
— Nu stiu… Pur si simplu, nu o sa le spun nimic…
— Asta nici tu nu o crezi. Termina-ti paharul si pleaca, voi uita ca ai trecut pe la mine, mai mult nu pot face pentru tine…
— Tim…
— John, te rog sa ma întelegi, nu pot face chiar nimic pentru tine.
— Tim, asculta-ma macar cîteva secunde… Bine, înteleg ca nu ma poti ajuta tu personal, înteleg… Dar trebuie sa stii cîte ceva despre rebelii care lupta împotriva guvernului. Nu-mi spune ca nu stii…
— Stiu destule, raspunse Tim, zîmbind smechereste; îsi revenise total. Chiar mai multe decît si-ar putea imagina si cel mai istet copoi, cu conditia sa nu apeleze la fiola adevarului, bineînteles. Ma surprinde ca stii si tu ei. Însa nu cred ca ei te-ar ajuta prea mult, sincer. Si pe ei îi vîneaza guvernul…
— De ce nu m-ar ajuta? Nu sîntem în aceeasi tabara? Sînt si ei fugari, nu?
— Mda… Cred ca este posibil sa te ajute, surîse Tim, cu o sclipire ciudata în ochi. De ce nu te-ar ajuta, vorba ta…
— Unde-i pot gasi? Spune-mi!
— Unde?! Cum unde? În canalizarea orasului, ca niste adevarati sobolani. Un trai mizerabil, mai mizerabil chiar decît cel la care au dreptul cetatenii E si F, dar cel putin au scapat de împutitele de insigne primite de la guvern. S-ar putea sa te surprinda, dar pentru unii dintre cei care traiesc în canalizare lipsa afurisitelor de cocarde reprezinta adevarata libertate.
— Poti sa ma duci la ei?
— Pot, de ce sa spun ca nu pot? raspunse Tim dupa cîteva clipe de tacere, afisînd o mina generoasa. Asta o pot face si nu te costa nimic, dar sa nu îndraznesti sa ma mai deranjezi vreodata, sub nici un motiv. Si asa mi-ai pus existenta în primejdie.
— Promit ca nu te voi mai deranja niciodata, se grabi sa-l asigure John.
Deja începea sa se simta mai confortabil.
— Probabil ca sînt nebun ca fac una ca asta, hohoti Tim, sugînd direct din sticla, dar stii ceva? Îmi place s-o fac pe nebunul…
— Pornim chiar acum? se interesa John, nerabdator.
Daca lui Tim îi trecea prin cap sa se razgîndeasca?
— Nu, nu acum… Tu nu vezi ce e pe strada? De fapt, nici nu voi merge personal cu tine în subteran…
— De ce?
— De ce as face-o? Pentru micul meu grup de prieteni razvratiti sînt mai de folos afara decît în maruntaiele canalizarii. Ti-am spus c-o duc al naibii de greu acolo. Daca nu ar fi cineva sa-i ajute de la suprafata le-ar fi imposibil sa supravietuiasca. Au nevoie si ei de hrana, medicamente, informatii, chiar si arme. De unde crezi ca le iau? Ultima data cînd am coborît sub pamînt nu tin minte sa fi vazut nici un magazin… Bine, daca se va întîmpla sa fiu descoperit atunci nu voi avea încotro, va trebui sa devin si eu „omul-sobolan”, dar sper sa mai treaca ceva vreme pîna atunci.
— Deci ai si tu legatura cu grupurile subversive?! Banuiam eu…
— Si ce daca? Îl voi suna pe seful retelei de oameni-sobolan, s-ar putea sa dureze ceva timp pentru ca trebuie sa folosesc cîteva artificii tehnice pentru a nu fi detectat de agenti. Din cauza evadarii tale au devenit probabil mult mai vigilenti. Tu fa-te comod si termina-ti bautura.
Tim disparu în spatele unei usi metalice, lasîndu-l pe John prada unor gînduri contradictorii. În ce dandana intrase… Dimineata era doar un amarît de muncitor de categoria C, unul care avea dreptul sa execute munci care necesitau o anumita dexteritate, dar în nici un caz nu i se puteau încredinta posturi de raspundere - asa scria în lege -, si înainte ca înserarea sa-si arunce umbrele întunecate peste oras devenise cel mai cautat infractor, daca era sa ia de bune spusele lui Tim. Ce rasturnare de situatie… Bine macar ca Tim acceptase sa-l ajute. Niciodata nu se considerase prea grozav, probabil si din cauza ca insigna blestemata actiona ca un inhibitor asupra lui s,i fara un ajutor „calificat”, zilele lui erau numarate.
„Cu chestia asta la piept trebuie sa muncesti, nu sa gîndesti” îl atentionase într-o zi seful de santier, un individ cu insigna A+, cînd îl avertizase ca sînt necesare consolidari în sectorul nordic. Aia era! Nici cînd versantul se prabusise, îngropînd sub zeci de tone de argila utilaje si oameni nu i se daduse prea mult credit. Cine era el sa-si dea cu parerea? Privilegiul acesta apartinea categoriilor superioare.
Prin usa masiva razbatura cîteva zgomote. Tim urla la cineva. Se certa de-a binelea. Ce se întîmpla? Îsi încorda auzul dar nu reusi sa prinda nimic din discutie. Îl vor accepta rebelii în mijlocul lor? Daca Tim va insista nu aveau de ce sa nu-l accepte. Tim reprezenta o veriga foarte importanta în lantul care le asigura supravietuirea (daca ceea ce-i spusese Tim era adevarat) si recomandarea lui avea sa cîntareasca destul de greu în luarea unei decizii.
În spatele usii zgomotele se estompara si, dupa cîteva secunde, Tim reaparu zîmbind încîntat, cu o noua sticla în mîna.
— Nici nu stiu daca e ziua ta ghinionista sau cea norocoasa, începu Parker, împleticindu-se.
Alcoolul începea sa-si faca efectul asupra lui.
— Au acceptat?!…
— Pai, ce credeai? Am si eu influenta mea, pufni Tim, umflîndu-se în pene. Nu-ti ascund ca la început nu prea i-a interesat propunerea mea, sînt un grup închis, în care se patrunde foarte greu, trebuie sa-i întelegi. În ciuda faptului ca nu sînt decît o adunatura de indivizi plini de boli si paduchi, guvernul îi considera foarte periculosi si ar da orice sa-i reduca la tacere. De cîteva ori a încercat sa-si infiltreze agentii în grupul oamenilor-sobolani, dar de fiecare data baietii s-au prins. Însa cu tine este alta treaba, sînt în stare sa pariez pe scumpa mea viata ca tu nu ai nimic de agent în tine…
— Multumesc Tim… Promit ca nu voi uita chestia asta niciodata si daca voi putea vreodata sa te rasplatesc…
— Nu-mi multumi! Nu e cazul sa-mi multumesti decît printr-un singur lucru: pleaca si sa nu mai revii niciodata. Altceva nu poti face pentru mine…
— Jur ca nu te voi mai deranja niciodata, hohoti John, sincer miscat. Îti jur pe viata mea…
— Poti sa-mi juri si pe inima ta…, rînji Tim, trîntindu-se pe fotoliu. În curînd va veni cineva care sa te calauzeasca în subterane. Pîna atunci nu ai nimic de facut, asa ca ar fi bine sa te odihnesti. Ce zici de înca un paharel?
— Nu, multumesc… Si asa ai facut destule pentru mine…
— Exact! Atunci ce mai conteaza un paharel?
— Stii, eu nu consum de regula alcool.
— Ca sa vezi… Probabil tii cont de recomandarile guvernului care tine sa-i avertizeze pe muncitori despre efectul nociv pe care alcoolul îl are asupra capacitatii de munca… Ai obiceiul sa te pilesti din cînd în cînd? De fiecare data cînd tragi la masea si te prezinti mahmur la lucru statul nu mai beneficiaza de întreaga ta putere de munca. Numai gîndindu-te la chestia asta si mori de nerabdare sa devii alcoolic incurabil.
— Nu, nu de asta, încerca sa se apere John, desi era cît se poate de adevarat ca propaganda anti-alcool reusise sa-l subjuge, sa-i bage în cap ca alcoolul era al naibii de nociv, poate mult mai nociv decît era în realitate. Nu-mi ajung banii pentru mîncare si…
— Prostii! pufni Tim, facînd un gest complicat cu mîna dreapta. Nici tu nu crezi ceea ce spui,dar, daca asta e parerea ta, atunci nu am ce comenta. Adevarul este ca un pic de alcool nu strica nimanui, te ajuta sa te relaxezi si sa te simti bine. Stiai ca unul dintre privilegiile categoriilor sus-puse, ma refer de la B++ în sus, îl reprezinta consumul de alcool? Pricepi? Ei au voie sa bea în timp ce pentru noi alcoolul e, cica, nociv. Cum vine asta? Ceea ce este bun pentru clasele superioare nu este bun pentru inferiori? Normal ar fi sa fie invers…
— Da, da…, se grabi sa aprobe John, simtind o furnicatura placuta prin oase.
Începea chiar sa se simta bine, multimea de politisti care-l urmareau si necazurile care-l asaltasera de dimineata erau undeva departe. Ba chiar îsi dadu seama ca ar avea chef sa traga un pui de somn. Era sigur ca zece minute de somn i-ar fi readus pofta de viata.
— Într-o vreme guvernul chiar încuraja consumul de alcool si tutun, nu pentru ca asta ar fi adus beneficii contribuabilului american, ba dimpotriva, se facea exces si chiar si ceea ce aduce beneficii, daca e în exces, devine nociv. Atunci însa conducatorii nostri se multumeau sa ne exploateze încasînd taxele de pe urma alcoolului si tutunului. Întelegi? Atunci doreau ceva de la noi si au obtinut. Acum îsi doresc cu totul altceva. Nu mai vor bani, ci forta de munca. Asta vor, asta obtin. În ochii lor nu esti, nu sîntem, decît un simplu maldar de materie prima din care pot obtine orice doresc. Cea mai pretioasa si totodata cea mai ieftina materie din cîte exista. Întotdeauna guvernul îsi doreste ceva de la tine, îsi doreste mult mai mult decît are chef sa-ti ofere. Poate te întrebi de ce s-a ajuns la asta? N-ar trebui… Ai preferat mereu sa-i lasi pe altii sa ia decizii pentru tine si sa accepti doar cît ti se ofera. Pe de o parte, poate ca ai procedat cum trebuie; nu e deloc simplu sa te pui împotriva guvernului, John.
— Nici nu intentionez, sughita John. Tot ceea ce-mi doresc în momentul de fata este sa-mi salvez pielea.
— Da, asta am observat…
— Povesteste-mi cîte ceva despre noii mei tovarasi…
— Despre cine?!
Tim era beat de-a binelea.
— Despre tipii din canalizarea orasului…
— A… da!… Despre oamenii-sobolani, nu?
— Da, m-ar interesa sa stiu mai multe despre ei…
— Desigur! Toata lumea si-ar dori sa stie cîte ceva despre indivizii aia, culmea e ca nu sînt prea multi care sa-i si iubeasca, desi amarîtii nu au nimic cu nimeni, poate cu guvernul, dar asta ar trebui sa-i deranjeze numai pe cei care ne conduc destinele, nu si pe altii. Tu te-ai simtit vreodata deranjat de atitudinea disidentilor?
John simti un nod în gît, unul foarte inconfortabil. Ce ar fi putut sa-i raspunda lui Tim? Adevarul?!… Daca Tim se supara? Întotdeauna considerase ca opozitia nu ducea la nimic bun. De fiecare data cînd li se impuneau noi restrictii si obligatii reprezentantii guvernului nu uitau sa le aduca aminte ca respectivele constrîngeri se datoreaza faptului ca exista cetateni care prefera sa-si ignore îndatoririle, care vor sa distruga tot ceea ce guvernul încearca sa construiasca. Cei care erau împotriva guvernului erau, de fapt, împotriva tuturor cetatenilor. Cum sa-i iubesti pe cei din cauza carora viata devine din zi în zi din ce mai grea?
— Lasa, nu-mi povesti, îl scoase Tim din încurcatura. Stiu ce gîndesti, nu are rost sa negi. Ai considerat mereu ca, daca toti ar fi ca tine, viata noastra ar decurge minunat. În realitate guvernul se foloseste de opozitie, nu numai de oamenii din canalizare, exista o multime de alti indivizi care s-ar sterge undeva cu congresul, doar pentru a-si justifica anumite actiuni nepopulare, pricepi? Totul se reduce la interese, iar deocamdata interesele guvernului sînt departe de cele ale cetateanului, adica interesele mele sau ale tale. Asta am descoperit-o de multa vreme, pe cînd tu abia acum deschizi ochii catre realitate. Chiar ai crezut vreodata ca undeva, prin guvern, exista un individ sau chiar mai multi care nu dorm de grija ta? Care nu-si gasesc linistea din cauza ca un amarît de cetatean a ramas fara un acoperis deasupra capului? Ai crezut vreodata asta?
— Pai…
— Banuiesc ca da… Asa au gîndit cei mai multi dintre noi, altfel nu s-ar fi ajuns cu îndobitocirea noastra pîna aici… Cerule! Ce timpuri! Sa ti se ceara inima cu nonsalanta cu care ti se cerea în mileniul trecut sa completezi un sondaj de opinie.
— Dar oamenii-sobolani? încerca John sa aduca discutia pe fagasul dorit de el.
Daca era sa înceapa o noua viata, era mai bine sa stie cît mai multe despre ceea ce-l astepta.
— A, despre ei era vorba… Oamenii sobolani… reprezinta doar o parte a unui întreg pe care nimeni nu-l cunoaste cu adevarat. Cîti dintre semenii nostri au preferat sa fuga de mîna lunga a guvernului? Nimeni nu stie cu adevarat si ma îndoiesc ca se va sti vreodata. Nu sînt propriu-zis o organizatie, mai degraba un grup de fugari care nu au chef sa se supuna guvernului, dar care nu au prea multe posibilitati de a se împotrivi si, totusi, o fac destul de bine. Li s-au pus în cîrca o serie de atentate si sabotaje, dar, ca un individ care sînt cît de cît la punct cu activitatea lor, îti pot spune ca se mai exagereaza. Cei mai mari dusmani ai lor spun ca sînt doar niste criminali, niste bestii fara minte, care nu se gîndesc decît cum sa omoare, sa jefuiasca si sa vorbeasca guvernul de rau. În realitate nu sînt decît niste fugari, care au ales sa traiasca prin canalizarile orasului sau pe-aiurea, ca sa-si salveze organele pe care statul le-ar fi confiscat altfel în baza Amendamentului Dawson. Prea putini dintre ei eu comis un delict în adevaratul sens al cuvîntului, si adevarul e ca sobolanii îi detesta pe violatori si criminali. În realitate cea mai mare parte a activitatii lor „criminale” este reprezentata de devalizarea magazinelor cu produse pentru clasele superioare si mîzgalirea peretilor cu lozinci antiguvernamentale.
— Si numai pentru ca au mîzgalit niste ziduri sînt cautati de agentii guvernamentali? Mi se pare o nebunie…
John simtea dintr-o data nevoia de a-si spune parerea pe care ani de zile si-o reprimase, în dorinta de a evita neajunsuri de genul celor cu care se confrunta acum. Simtea o mare usurare sa poata vorbi deschis, ce putea sa i se întîmple?
— Superficial ca întotdeauna, John, mugi Tim, cazînd zgomotos pe podea.
Slugarnic, John se grabi sa-l ajute sa se ridice.
— Crima adevarata a acestor indivizi, continua Tim, nu este, în ochii guvernului, aceea de a scrie pe ziduri, ci ceea ce scriu acesti oropsiti ai sortii. Cuvîntul, dragul meu, este chestia de care se tem cel mai tare cei care ne conduc. Se tem de mii de ori mai mult de cei care-i contesta decît de criminalii adevarati, care pot ucide trupuri, dar nu pot destepta constiinte. Un individ care e capabil sa deschida ochii la alti zece este mult mai temut de agenti decît unul care poate ucide acelasi numar de nefericiti. Ai înteles?
— Da…
Nu era momentul sa-i spuna ca nu pricepuse mai nimic. Tim era din ce în ce mai beat, de-abia se mai putea controla, si devenea din ce în ce mai nervos.
— Posibil… De cîteva ore ai devenit foarte receptiv la anumite chestii, dar trebuie sa tinem cont de circumstante, nu esti decît un idiot, draga John…
— Asta sînt…
— Un idiot de doua parale, care… Ce s-o mai lungim? Nu are nici un rost, si asa ai destule pe cap. Sincer, cînd te-am vazut la televizor, dat în urmarire generala, nu-mi puteam închipui de ce s-ar pune în miscare o multime de mijloace doar ca sa te prinda. Stiam prea bine ca nu esti capabil sa faci nici un fel de opozitie. Credeam ca, de fapt, te-au confundat cu altcineva.
— Pai nu au spus la televizor de ce ma cauta? se interesa John, descumpanit.
— Nu te astepta sa cred una ca asta, surîse Tim, complice, ca unul care le stie pe toate. Sînt vulpe batrîna, nu uita, si-apoi stii ca sîntem colegi de serviciu. Varianta oficiala spune ca ai omorît doi agenti A+ în timpul unui jaf armat…
— Am omorît doi agenti A+?! tipa îngrozit John, scapînd paharul din mîna.
Lichidul se întinse încet pe parchetul lustruit, formînd o baltoaca verde.
— Ce cretin! scrîsni Tim, înfuriat. Chiar nu-ti dai seama? Asta s-a spus numai pentru a-i face pe oameni mai vigilenti, recompensa oferita pentru cei care ucid agenti este suficient de substantiala pentru a-ti îndeplini si cele mai nastrusnice vise. Probabil ca recompensa pentru cel care le-ar aduce inima pentru Malcom ar fi si mai mare dar, vezi, sînt destui cei care ar strînge din pumni auzind ca un cetatean este vînat pentru a asigura supravietuirea altuia. Guvernul e foarte atent cînd e vorba de sensibilitatile cetatenilor. Cazul tau sau al altui donator involuntar de organe nu cred ca este suficient pentru a stîrni o razmerita, dar nu se stie niciodata. Oricum, n-ar trebui sa te intereseze prea mult. Cît timp esti urmarit ce mai conteaza motivul? Si nu mai tropai prin balta aia de alcool ca mai rau faci. Parchetul acesta valoreaza mai mult decît capatîna ta, fiule…
— Da-mi o cîrpa si sterg eu…
Se simtea de-a dreptul mizerabil. Nu era capabil sa se controleze chiar deloc? Tim avea dreptate, ce mai conta pentru ce era urmarit?
— Lasa, vrei chiar sa-l distrugi de tot? O sa se ocupe servitoarea…
— Servitoare? Ai o servitoare?
— Da, ce te mira?
— Pai… Esti…
— Sînt cetatean de categoria C, asta vrei sa spui? Si ce daca? Daca legea tîmpita spune ca o insigna de categoria C nu-ti da dreptul decît la traiul într-un apartament mizerabil esti obligat sa te supui? Personal consider ca nu trebuie sa te supui legii daca nu esti total lipsit de materie cenusie. Ei bine, eu nu sînt…
— Stii ceva, îl întrerupse John, bucuros ca-i poate muta atentia de la paharul varsat. As dori sa-ti mai pun o întrebare, una personala, daca nu te deranjeaza…
— Ce ar putea sa ma mai deranjeze în momentul de fata? casca Tim, plictisit, de-i trosnira falcile. Ai dat buzna în viata mea încercînd sa ma convingi sa ma lupt cu balaurul Dawson, mi-ai spart un pahar de colectie si mi-ai nenorocit un metru patrat de parchet. Ce ai mai putea face sa ma deranjezi cu adevarat? Da-i drumul, frate!
— Tot timpul am avut fata de tine un… un… Cum sa-i spun?… Un sentiment ciudat.
— Ce naiba încerci sa spui?
— Mereu am crezut c-ar trebui sa faci parte din alta categorie decît C. Am crezut mereu ca ai dreptul la cel putin o insigna de categoria B, esti prea destept pentru a fi…
— Un cetatean inferior? Asta vrei sa spui? surîse Tim cu indulgenta.
— Da… Acum îmi dau seama ca ar trebui sa faci parte macar din B. Esti… Genial!
— Ca sa vezi! rîse Tim din inima. Dragul meu John, spre deosebire de mine, tu ti-ai merita din plin insigna, daca singurul criteriu care ar conta în acordarea ei ar fi cantitatea de inteligenta. Da, e adevarat, cocarda blestemata pe care o port e inferioara celei pe care as merita-o. În realitate ar trebui sa port cel putin A+, chiar A2+, dar eu o prefer pe asta…
Cu gesturi tandre îsi mîngîie insigna, pe care si-o agatase constiincios de gulerul halatului.
— Daca ai sti cît de greu mi-a fost s-o obtin… O vreme am crezut ca n-o s-o port niciodata. Blestematii care au pus la punct Sistemul de Evaluare a Capacitatii Cetateanului stiu sa-si faca meseria, nu glumesc deloc.
— De ce ti-ai dori sa porti o insigna inferioara celei la care ai dreptul? se repezi John sa întrebe. Toti cei pe care îi cunosc ar fi în stare sa faca orice pentru a purta o insigna destinata claselor superioare. De ce si-ar dori cineva sa apartina unei categorii inferioare, care-i da mult mai putine drepturi? De ce?
— Vezi tu, John, tu si cei asemenea tie, care prefera sa se supuna total guvernului, sînteti obisnuiti sa vedeti doar partea plina a paharului, aveti în voi un optimism care nu are la baza nici un fundament real. Nu vedeti decît privilegiile de care se bucura cei din B si A, nu vedeti decît ceea ce este bun în viata lor. Asta nu e decît lipsa de profunzime, o dovada crasa de ignoranta. Daca ai fi în stare sa analizei ceva mai profund tot ceea ce se petrece în jurul tau ai întelege ca nimic nu este pe gratis si ca, daca ai o insigna care te ridica în esalonul superior, numarul obligatiilor pe care le ai este proportional cu calitatea privilegiilor de care te poti bucura. Pricepi, John? Daca ti se da ceva în plus, trebuie sa te astepti sa platesti pentru asta. E drept, si au as putea purta o insigna A, poate cu mult mai multa demnitate decît o fac unii dintre posesorii unor astfel de cocarde, dar prefer sa-mi servesc patria doar cît am chef; sa-i ofer eu picaturi, nu doar sa mi se ofere. Asa ca prefer sa-mi port pe umeri povara cocardei cenusii si sa ma descurc cum pot. Nimic nu e gratis pe lumea asta, John, fiecare se descurca cum poate. Eu ma descurc chiar foarte bine, desi nu se poate spune c-o fac legal, dar cît am obligatiile unui cetatean de categorie inferioara si privilegiile celor care reprezinta vîrful societatii pot spune ca iubesc la nebunie tara asta. Dumnezeu sa binecuvînteze America… Exact ca în vremurile bune, John… Au existat niste timpuri în care oamenii chiar erau liberi sa faca ceea ce voiau… Era perioada de glorie a Americii, cînd visul american era într-adevar realizabil, nu pur si simplu un vis. Stii ce e visul american, John? Ce naiba! Ar trebui sa stii despre ce vorbesc, doar te-ai nascut si traiesti în America…
O bataie discreta în usa îi readuse la realitate.
— Au venit! îl anunta Tim, bine dispus. Esti pe punctul de a-ti începe viata de sobolan, care nu are nimic în comun cu ceea ce ai fost obisnuit pîna acum, dar sper sa te obisnuiesti si, desigur, sa nu-mi porti pica…
Grabit, se repezi sa deschida usa în timp ce John încerca sa-si recapete echilibrul. Nu se mai îmbatase niciodata pîna atunci si senzatiile care-l încercau acum erau departe de a fi atît de savuroase pe cît îi explicase Tim. Se ridica sovaind. Ce bine ar fi fost sa mai fi zabovit macar un ceas pe fotoliul de piele. Era atît de reconfortant…
În cadrul usii aparu silueta masiva a unui individ îmbracat în uniforma politiei municipale.
— El e individul… se grabi Tim sa-l prezinte. Credeam ca nu mai veniti…
— Ce naiba… rosti John, buimacit. Ce se întîmpla?
Capul îi era din ce în ce mai greu si privirea începuse sa i se tulbure, binecunoscutele simptome ale intoxicatiei cu alcool, asa cum erau descrise în afisele de propaganda anti-alcoolica.
Politistul masiv patrunse tropaind în holul cochet. Scoase de la brîu un pistol din ultima generatie.
— Cetatene Barton, esti arestat! latra politistul fara prea multa tragere de inima. Întinde-te la podea si supune-te ordinelor, altfel s-ar putea sa te alegi cu cîteva gauri în plus…
— Ce e asta?…
Privirea disperata a lui John îl cauta pe Tim, care se retrasese într-o parte din calea politistului. Ba chiar îsi ascundea halatul visiniu în spatele formelor matahaloase ale individului.
— Ce sa fie, John, nimic personal, desigur, raspunse Tim, evitîndu-i privirea. Absolut nimic, te asigur…
— M-ai vîndut! scrîsni John, înâelegînd o parte din crudul adevar.
Tim nu era decît un ticalos…
— Nu neaparat, considera ca am speculat o situatie favorabila, John. Si consoleaza-te cu ideea ca oricum nu mai aveai mult de trait în libertate. Daca Dawson este pe urmele tale nu ai nici o sansa sa-i scapi. Gîndeste-te ca o parte din recompensa le va reveni prietenilor despre care ti-am vorbit…
— Le voi spune tot ce stiu despre tine…
— Nu prea cred. În momentul de fata le esti mai util ca banca de organe decît ca informator. Îmi pare rau, dar sînt constient ca asta nu te ajuta cu nimic…
— Lasa vorba, îl soma politistul, nerabdator. Întinde-te la podea si nu uita de ce ti-am spus.
— Nu e cazul sa te lupti împotriva sistemului, John, cel putin nu în momentul de fata, hohoti Tim, clatinîndu-se periculos. Toata viata ta ai preferat sa nu te implici…
— La podea! tuna politistul, încruntat. Si fara smecherii…
Coplesit, John se lasa în genunchi. Era constient ca, daca politistul reusea sa-l încatuseze, nu mai avea nici o sansa sa scape.
Un bîzîit slab îi atrase atentia. Cu coada ochiului observa luminita verde de pe catarea pistolului. Se întinse pe podeaua de marmura. Racoarea avea un efect reconfortant.
— Scoate tot ce ai prin buzunare… Nu folosi decît doua degete, cetatene, altfel te ciuruiesc, continua politistul cu indicatiile. Fara gesturi bruste si nu încerca s-o faci pe eroul…
Ascultator, John baga mîna dreapta în buzunarul combinezonului. Nici el nu era tîmpit…
Scoase insigna de diamant pe care o smulsese de pe pieptul lui Dawson si se ridica în picioare. Bîzîitul scanerului se repeta, însotit de un tiuit strident.
— La podea! urla politistul. La podea sau trag!
— Trage! rînji John, însfacînd o statuie supla, care reprezenta o divinitate africana.
Politistul apasa pe tragaci, tintind picioarele. Arma tacani, dar nu se întîmpla nimic. Buimacit, omul legii se holba la arma inofensiva si încerca s-o armeze manual, dar fara nici un rezultat.
John îl lovi cu sete în frunte, folosindu-se de statuie ca de o bîta.
— Ce dracu’ faci, John? tipa Tim, înspaimîntat. E politist municipal. Stii ce înseamna asta?
— Încerc sa supravietuiesc, nimic altceva, replica John, scotocind buzunarele politistului. La naiba cu prejudecatile! Nu ti-ai dat seama ce s-a întîmplat, nu? Ce naiba, esti un geniu, parca asa te laudai, unul fara insigna, dar asta nu-ti diminueaza prea mult meritele, nu? Nu stiai ca armele din noua generatie au un scaner care le blocheaza atunci cînd detecteaza prezenta unui cetatean din categoriile A3+ si mai sus? Geniile sînt prea pretioase si s-a facut tot posibilul pentru a fi protejate de anumite incidente, cum ar fi descarcarea accidentala sau voita a unei arme. Pricepi, Tim, desteptule? Armele inteligente devin inofensive daca prin preajma se afla o insigna A mare… Doar cu o arma clasica poti ucide un geniu. Sau poti folosi o bîta…
— Nu ma ucide, John… N-am vrut decît sa fac niste bani cinstiti, te rog sa ma crezi. S-a pus o recompensa foarte mare pe capul tau si m-am gîndit ca este sansa mea…
— Nici o grija, sughita John. Nu sînt un criminal, cel putin nu pîna azi dimineata, dar sa stii ca am avut încredere în tine… Te-am considerat, vreme de cîteva ore, singura mea sansa de salvare, iar tu…

va urma