luni, 24 martie 2014

Nehotărâţi cu aripi de colibri ...

Aura Popa





Nu conjugăm iubirea la trecut


Nici tu, nici eu. Dar nu avem tărie


Să mergem pe-acest drum necunoscut


Fără să ne-ntrebăm ce o să fie






La capăt de mirări şi de plutiri,


Ce anotimp îşi va spori cuprinsul


Şi ne va pune ziuă în priviri


Sau noapte. Dacă vom găsi pe-ntinsul






Acestui vast tărâm de provocări


O singură răscruce-nspre convingeri


Şi nu vom mai hrăni cu amânări


Povestea-nzăpezită în constrângeri






Vom revedea crescând tulpini de zbor


Şi-nmuguriri de paşi în bucurie,


Vom trece peste ţancuri mai uşor


Şi prin lumina toamnei, arămie ...














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu