Raul Constantinescu
Cât
de greu creşte fructul oprit
chin
de o viaţă în umbră ...
deşi
pârguit pare, copt nu e …
în
sine însuşi se zbat seve, erup
marmoree
rotunduri şlefuite în taină
necunoscutul
înflorind
dăruire
tuturor risipindu-se
înainte
de a fi totul visat
după
ce nu mai e decât amintire
umbră
de nori peste ape
puf
de păpădie în zbor
vis
nebănuit
prim
şi ultim dor nesfârşit arzând
aici
pretutindeni
singur
te naşti din nou
fruct
mântuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu