Ernest Hemingway
Intrase în cameră ca să închidă fereastra în timp ce mai stăteam în pat şi băgai de seamă că-i e rău. Tremura, faţa-i era palidă, şi mergea anevoie, ca şi cum i-ar fi venit greu să se mişte.
— Ce-i cu tine, Schatz (1)?
— Mă doare capul.
— Atunci, du-te mai bine şi culcă-te la loc.
— Nu mă culc. N-am nimic.
— Du-te şi culcă-te. După ce mă-mbrac, vin să văd ce ai.
Cînd am coborît însă, era îmbrăcat şi şedea lîngă cămin, avînd aerul unui foarte bolnav şi nefericit băiat de nouă ani. I-am pus mîna pe frunte şi mi-am dat seama că are febră.
— Du-te sus şi culcă-te, i-am zis, nu ţi-e bine.
Cînd veni, doctorul îi luă temperatura.
— Cît are?
— O sută doi (2).
Jos, doctorul ne lăsă trei feluri de pilule de culori diferite şi ne spuse cum şi cînd să le ia. Unele erau pentru scăderea temperaturii, altele pentru purgaţie, şi celelalte pentru combaterea acidităţii. „Microbii gripei, ne explică el, nu pot trăi decît într-un mediu acid." Părea să ştie totul despre gripă şi ne spuse că în cazul în care febra nu va trece de o sută patru grade, n-avem de ce să fim îngrijoraţi. E vorba de o epidemie de gripă într-o formă uşoară şi nu există nici un pericol, cu condiţia de a se evita pneumonia.
Întorcîndu-mă în camera băiatului, i-am notat temperatura pe o foaie de hîrtie şi mi-am însemnat orele la care trebuia să-i dăm pilulele acelea.
— Vrei să-ţi citesc ceva ?
— Da. Dacă vrei, zise băiatul. Faţa îi era albă ca varul, şi sub ochi avea pete întunecate. Stătea în pat, nemişcat, şi părea a fi cu totul indiferent la tot ce se întîmplă în jurul lui.
Începui să-i citesc din Cartea piraţilor a lui Howard Pyle, dar îmi dădui seama că nu mă urmăreşte de loc.
— Cum te simţi, Schatz ? 1-am întrebat,
— Pînă acuma, la fel, zise el.
Mă aşezai pe marginea, paiuiui şi continuai sa citesc, aşteptînd să se facă ora la care trebuia să-i dau încă o pilulă. Ar fi fost normal să adoarmă, dar cînd m-am uitat la el privea ţintă înainte, cu un aer foarte ciudat.
— De ce nu-ncerci să dormi ? Cînd o să trebuie să iei doctoria, o să te scol.
— Prefer să rămîn treaz.
După cîtva timp îmi spuse :
— Papa, dacă te necăjeşte, nu trebuie să stai cu mine.
— Nu mă necăjeşte de loc.
— Nu, vreau să spun că nu trebuie să stai dacă o să te necăjească după aceea.
Mi-am zis că aiurează un pic, şi la unsprezece, după ce i-am dat pilulele prescrise, am plecat pentru cîtva timp de-acasă.
Era o zi luminoasă şi rece, pămîntul fusese acoperit cu o zăpadă topită care din cauza frigului îngheţase, şi copacii golaşi, tufişurile, maldărele de vreascuri, iarba şi pămîntul fuseseră poleite cu gheaţă. Luai cu mine setterul irlandez, ca să ne plimbăm puţin pe şosea şi pe malul pîrîului îngheţat, dar era greu să stai în picioare sau să mergi pe suprafaţa aceea lucioasă ca sticla, şi cîinele cel roşcat aluneca mereu, iar eu căzui rău de vreo două ori, şi o dată puşca îmi zbură de pe umăr şi alunecă departe pe gheaţă.
Sub un mal înalt de lut, acoperit cu tufişuri, gonirăm un stol de prepeliţe [...]
Cîteva prepeliţe se cocoţară pe crengile copacilor, dar celelalte se împrăştiară printre maldărele de vreascuri şi trebuia să sari de cîteva ori pe moviliţele acoperite cu gheaţă ca să le faci să zboare de-acolo. Ivindu-se în timp ce abia îţi ţineai echilibrul pe vreascurile acelea elastice şi acoperite de polei, le nimereai cu greu, aşa că împuşcai două şi pierdui cinci şi o pornii înapoi, bucuros că am găsit un stol atît de aproape de casă şi fericit că mai rămăseseră atît de multe pentru altă dată.
Acasă mi se spuse că băiatul nu dăduse voie nimănui să intre în camera lui.
— N-ai voie să intri, îmi zise el. Nu trebuie să iei ce am eu.
M-am apropiat de pat şi-am văzut că stă în aceeaşi poziţie în care-l lăsasem, alb la faţă, dar cu pomeţii îmbujoraţi de febră, privind ţintă înainte, ca şi pînă atunci.
I-am luat temperatura.
— Cît am ?
— Aproape o sută.
Avea o sută doi şi patru linii.
— Înainte am avut o sută doi, îmi zise el.
— Cine a zis asta ?
— Doctorul.
— Cu temperatura stai bine, i-am spus. N-ai de ce să fii îngrijorat.
— Nu sint îngrijorat, îmi zise, clar nu pot sa nu mă gîndesc într-una la asta.
— Nu te mai gîndi. Nu mai pune totul la inimă.
— Aşa şi fac, zise el uitîndu-se drept înainte. Era limpede că se petrecea ceva cu el care-l făcea să fie atît de încordat.
— Ia pilula asta cu puţină apă.
— Crezi că foloseşte la ceva ?
— Desigur.
M-am aşezat, am deschis cartea despre Piraţi şi-am început să-i citesc, dar mi-am dat seama că nu mă urmăreşte, aşa că m-am oprit.
— Şi la ce oră crezi c-o să mor? mă-ntrebă el.
— Ce?
— Cît timp o să mai treacă pînă o să mor?
— N-ai să mori, dar ce te-a apucat?
— Ba da, o să mor. L-am auzit eu cînd a spus: o sută doi.
— Cînd ai o sută doi, nu mori. Vorbeşti prostii,
— Ba eu ştiu că da. La şcoală, în Franţa, băieţii mi-au spus că la patruzeci şi patru de grade mori. Şi eu am o sută doi.
Aşteptase într-una, de la ora nouă, să moară.
— Bietul meu Schatz, i-am zis. Dragul meu Schat!. Asta e ca şi cu milele şi kilometrii. N-o să mori. Termometrul ăsta e altfel gradat. La celelalte, temperatura normală e de treizeci şi şapte. La ăsta — nouăzeci şi opt. Da, da, aşa-i. Cum e cu milele şi kilometrii. Ştii tu, cum socotim noi cîţi kilometri am făcut cu maşina cînd am mers şaptezeci de mile.
— Aha, făcu el.
Privirea lui, aţintită spre capătul patului, începu să-şi piardă puţin cîte puţin din fixitatea ei. Şi în cele din urmă încordarea lui cedă, şi a doua zi era foarte moale şi plîngea foarte uşor, din pricina a tot felul de nimicuri fără importanţă.
NOTE:(1) Comoară (germ.)
(2) Este vorba de gradaţia termometrului Fahrenlieit. Conform acestei gradaţii, 102° corespunde cu 38,8° Celsius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu