Printul Rupert
Epoca medievala a ramas in istorie drept una a cavalerismului autentic, desi multi istorici sustin ca este cu totul impropriu sa consideram astfel o perioada in care razboaiele de asuprire, jafurile, violurile, macelurile comise adesea in numele credintei s-au tinut lant. Si totusi, abstractie facand de episoadele intunecate ale Evului Mediu, sa recunoastem ca a existat atunci un cod etic pe care multi dintre nobili l-au respectat cu sfintenie si ca sunt numeroase figuri, de la Roland la Bayard, „cavalerul fara teama si fara prihana”, care au manifestat un sentiment al onoarei iesit din comun. Desi nu poate fi atribuit perioadei medievale, de mult incheiate, ultimul din aceasta serie a cavalerilor romantici ar putea fi considerat Rupert, contele palatin de Rin, o figura interesanta si in acelasi timp enigmatica din istoria Angliei.
Uitat in castel, salvat pe post de... argintarie!
Nascut pe 17 decembrie 1619 la Praga, orasul de aur al Renasterii, Rupert a fost fiul lui Frederick V, conte palatin, si al Elizabetei Stuart, prin care se inrudea cu familia domnitoare din Anglia, fiind nepot al regelui Carol I ce l-a numit duce de Cumberland si conte de Holderness. Curand dupa venirea lui pe lume, familia lui Frederick se vedea obligata sa se refugieze in Olanda, unde Rupert si-a petrecut copilaria. O anecdota spune ca, in graba plecarii, amenintati de inamicii care impresurasera orasul, parintii lui Rupert l-au uitat pe micut intr-una dintre incaperile castelului dar un slujitor a luat micul ghemotoc, infasurat in scutece, crezand ca e un set de argintarie, si l-a inghesuit intr-o caruta! Inca de mic, Rupert s-a dovedit atras de cariera militara.
Practic, am putea spune ca el a crescut odata cu razboiul de 30 de ani, inceput in 1618 si care-si va pune profund amprenta asupra evolutiei Europei. La doar 14 ani, este alaturi de Frederic Henric, printul protestant de Orania, la asediul cetatii Rheinberg iar in 1638 lupta contra spaniolilor la Breda. In copilarie dar mai ales in adolescenta, a fost teribil de neastamparat si din cauza sotiilor de care se tinea intruna, curtenii l-au poreclit „Robert Dracusorul”. Desi vita nobila, situatia lui n-a fost deloc usoara.
Alungati din Praga de flacarile razboiului, parintii lui au fost obligati sa renunte la toate proprietatile boeme iar mama, numita „regina de-o iarna”, fiindca doar atat domnise in Boemia, n-a primit prea mult sprijin din partea fratelui sau. Mai grav decat atat, tatal si fratele mai mare al lui Rupert au murit si acesta a fost nevoit sa devina cap al familiei la o varsta frageda. El a fost un elev exceptional, vorbind fluent cateva limbi europene si exceland in arta si matematica. La varsta de 18 ani avea aproape doi metri inaltime, era chipes, voinic dar rusinos ca o fata mare...
„Cavalerul nebun” contra „coastelor de fier”
O curioasa schimbare a sortii va avea loc in 1638. Pe 17 octombrie din acel an, in urma bataliei de la Vlotho, din cadrul invaziei Westfalia, generalul imperial Hatzfeld a reusit sa-l captureze pe tanarul print si l-a inchis intr-un castel din Linz, in Austria. Prizonieratul a fost totusi o perioada utila in viata tanarului aristocrat, intrucat el se va adanci in studiul manualelor militare, tragand invataminte pentru mai tarziu. Eliberat in 1641, dupa ce a jurat ca nu va mai ridica niciodata sabia impotriva imparatului german, Rupert va fi numit in 1642 de regele Carol in fruntea cavaleriei regale in timpul Razboiul Civil din Anglia si este raspunzator de primele succese, obtinute in ciuda varstei fragede – nu avea inca 23 de ani.
Curajul neobisnuit dovedit pe campurile de batalie i-au atras din partea inamicilor, „coastele de fier” ale lui Cromwell, numele „cavalerul nebun”. In plus, era si excentric, caci de multe ori in batalie purta alaturi un pudel pe nume Boye, pe considerentul ca-i aduce noroc. Catelul ajunsese atat de temut de catre soldatii Parlamentului incat, superstitiosi, ei considerau ca are puteri supranaturale si prezenta sa in bratele printului era o garantie a infrangerii lor. Pudelul a fost companionul constant al printului Rupert pana la moartea lui, in batalia de la Marston Moor (2 iulie 1644) – coincidenta sau nu, din acest moment sortii razboiului incep sa incline in favoarea armatei Parlamentului.
Poate ca daca sfaturile printului Rupert ar fi fost ascultate de rege, soarta Razboiului Civil ar fi fost alta. Si acest lucru s-a vazut cu prisosinta in momentul asediului Londrei. Rupert i-a propus lui Carol sa atace capitala cu o sarja rapida de cavalerie, inainte ca orasenii, rasculati impotriva suveranului, sa se poata organiza. Dar consilierii regali s-au opus acestui plan, considerandu-l prea indraznet si din start sortit esecului. Atunci cand greoaia armata regalista a ajuns sub zidurile Londrei, apararea metropolei era perfect organizata. Cea mai buna sansa de castigare a razboiului se irosise si Carol va plati acest lucru cu viata...
General, amiral si pirat
In anii ce au urmat, Rupert va fi prezent in mai toate bataliile date, remarcandu-se drept cel mai talentat general din tabara regelui. Dar, dupa infrangerea de la Naseby, din iunie 1645, el a inteles ca regele e pierdut si l-a implorat sa incheie o pace cu Parlamentul, recunoscandu-i acestuia revendicarile. Carol, arogant si necunoscator in ale politicii, a refuzat sa ia o asemenea decizie. Confruntat cu forte superioare, la asediul Bristolului, Rupert a ales sa crute viata oamenilor sai si a predat orasul lui Cromwell. Regele era foc si para. Adus in fata Curtii Martiale, Rupert s-a aparat cu maiestrie si a fost achitat.
Dar nu va mai juca nici un rol de acum, in razboi. Mai mult, in 1646, el va fi fortat sa plece in exil de catre Parlamentul victorios. A urmat o perioada de peregrinari in care doar sabia sa i-a fost aliat fidel. Conducator al unui regiment englez aflat in slujba lui Ludovic, Regele Soare, a luptat la asediul orasului La Bassee, in ultima faza a razboiului de 30 de ani. Apoi, dupa reconcilierea cu Carol, a primit comanda unei flote regaliste. A urmat o campanie indelungata dar neprofitabila, ce l-a purtat de la Kinsale la Lisabona si de la Toulon la insulele Capului Verde. Infrant de amiralul Blake, aflat in serviciul Parlamentului, Rupert isi afla adapost in Indiile de Vest.
Aici devine pirat, atacand cu predilectie vasele englezesti. Dar intra in conflict cu regalistii din echipajul sau, care voiau sa continue lupta impotriva Parlamentului; Rupert se va refugia in Europa, traind sase ani grei in Germania si Olanda, mereu pribeag, mereu respins, haituit, hartuit, incercand in zadar sa obtina de la singurul frate ramas in viata, Carol Ludovic, conte palatin, drepturile ce i se cuveneau din averea tatalui sau.
O minte neobosita isi afla odihna
Din nou, norocul isi intoarce fata catre el si dupa Restauratia monarhiei engleze, printul este numit in consiliul privat al varului sau, regele Carol II. Desi nu va mai lupta niciodata pe uscat, unde se acoperise de glorie in timpul Razboiului Civil, o va face cu succes pe mare. Este numit comandant suprem al flotei engleze care va obtine o stralucita victorie impotriva olandezilor. Dar un nou razboi se va incheia dezastruos, prin batalia de la Texel si Rupert primeste un nou angajament, ca guvernator al Companiei Hudson Bay, din America de Nord. Expeditiile sponsorizate de el vor duce la descoperirea unor vaste teritorii si unul primeste chiar denumirea „Tara lui Rupert”.
Dupa 1674, obosit de razboaie, Rupert alege sa se dedice stiintei si cercetarii. Va inventa o formula de praf de pusca rezistent la umezeala si un aliaj numit, in onoarea sa, „metalul Printului”. Mai mult, construieste, la Hackney Marshes, o moara pusa in miscare printr-un procedeu revolutionar, dar nu dezvaluie nimanui secretul de fabricatie si inventia moare o data cu el: pe 19 noiembrie 1682, printul se stinge din viata la resedinta sa din Spring Gardens si va fi inmormantat la Westminster Abbey. Dupa o viata de zbucium, ilustrul cavaler isi afla, in sfarsit, linistea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu