Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (11)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra


Liviu Vălenas:
BND-ul functionând în acei ani sub control american, înseamnã cã toate informatiile ajungeau si la americani...

Mircea Dimitriu:
Fãrã îndoialã ! Am avut si o confirmare personalã cã asa se întâmplau lucrurile. A apãrut astfel un duplicat al acestor "Berichte", acestor rapoarte, pe care le fãceam BND-ului, si la o grupã americanã. Am avut o problemã, absolut neplãcutã, fiind chemat personal sã dau socotealã americanilor, pentru cã un sef legionar, care a cerut aceste rapoarte numai pentru informarea sa, a predat ulterior, din exces de zel, aceste rapoarte si altor americani...

Liviu Vălenas:
În timp ce cei 100 de legionari se instruiau în 1949-1950 în Franta si în Germania, Securitatea a mirosit cã se pregãteste ceva peste hotare împotriva ei ?

Mircea Dimitriu:
Eu cred cã bãnuiau. De ce sã nu bãnuiascã ? Cred cã aveau agenti în Franta si în Germania, în acei ani, poate si printre noi, desi eu nu am putut descoperi, pânã acum, în 1999, nici un agent al Securitãtii infiltrat printre noi, la centrele de instructie... Securitatea însã a mers pe o altã pistã, destul de eficientã, a observat cã anumiti legionari lipsesc din localitãtile lor si ca atare bãnuiau, justificat, cã ei pregãtesc ceva. Am fi putut fi trãdati chiar de contraspionajul englez, care era în totalitate sub control sovietic, sã ne aducem aminte numai de Kim Philby, cel care, prin trãdare, a produs atât de mult rãu Occidentului, Lumii Libere (dupã ce a fugit la Moscova, sovieticii i-au acordat pe loc gradul de general în KGB...). Din fericire însã, pot sã spun cu toatã siguranta, cã despre parasutãrile noastre legionare, nu a putut sã trãdeze nimic, desi în acea perioadã Philby era detasat la Washington.

Liviu Vălenas:
Se stie acum cã Kim Philby, personal, este vinovat de moartea tuturor partizanilor albanezi parasutati în Albania (aflând de derularea acestei operatiuni, Philby a informat urgent Moscova, care la rândul ei a informat "Segurimi", Securitatea albanezã, si pe Enver Hodja în persoanã, ca atare partizanii parasutati au fost asteptati la locul aterizãrii de trupe de securitate albaneze si lichidati pânã la ultimul). Dacã Philby nu ar fi trãdat atunci, probabil Albania scãpa încã din 1949 de dictatura comunistã a lui Enver Hodja...

Mircea Dimitriu:
Ceea ce pot eu sã afirm, cu sigurantã, este cã nici o echipã legionarã nu a fost asteptatã de Securitate la locul de aterizare ! De asemenea nu au fost interceptati nici acei legionari pe care noi i-am trimis în România pe cale terestrã !

Liviu Vălenas:
Prima actiune concretã în România când a avut loc ?

Mircea Dimitriu:
În 1950, actiunile au continuat pânã în 1953, când le-am oprit, în urma procesului de la Bucuresti, unde au fost condamnati la moarte (si rapid si executati) 10 legionari parasutati în România. Cei 10 legionari erau Alexandru (Icã) Tãnase, Ion Samoilã, Ion Golea, Mircea Popovici, Ion Tolan, Vasile Mihai Vlad, Ion Buda, Gheorghe Dincã, Aurel Corlan si Erich Tartler. Mentionez cã ultimii cinci erau din tarã si au fost condamanti la moarte pentru cã i-au ajutat pe Tãnase, Samoilã, Golea, Popovici si Tolan. Executia a avut loc în noaptea de 31 Octombrie spre 1 Noiembrie 1953 la Jilava. În acest proces a fost bãgatã si o altã operatie, care nu era a Miscãrii Legionare, era a Comitetului National Român. Aceastã operatiune a fost condusã efectiv de comandorul Mihail Opran si a constat dintr'o echipã trimisã în tarã, compusã din cãpitanul Sabin Mare, Ilie Rada (fost în Legiunea Strãinã) si Gavrilã Pop. Acestia fuseserã parasutati în România tot de franco-americani, dar pe linia Comitetului National Român.

Liviu Vălenas:
Aceste operatiuni au fost descrise destul de amãnuntit de generalul (r) de Securitate Neagu Cosma, fost sef al contraspionajului din DSS (pânã când a fost demis, în 1973, se pare pentru incompetentã, de generalul Ion Mihai Pacepa), în cartea sa, apãrutã la Bucuresti, în 1994, "Sub cupola Securitãtii" (Editura Globus). În aceastã carte, generalul (r) Neagu Cosma vorbeste destul de elogios <sic> de dv. si de doctorul Musetescu, ca "fiind creierele tuturor operatiunilor"...

Mircea Dimitriu:
Astea sunt supraevaluãrile Securitãtii. În aceastã carte a generalului Neagu Cosma este o notã care nu corespunde realitãtii, referitoare la grupul Gheorghiu. Echipa Gheorghiu, care a avut ghinionul sã fie parasutatã la o distantã enormã fatã de locul fixat si nemaigãsind locul unde trebuia sã ia primul contact, dupã vreo 14 zile de rãtãcire prin pãduri, flãmânzi, hãrtuiti, când în fine au ajuns la o statie de cale feratã, au fost arestati de militie, fãrã vina lor. În starea în care erau, lihniti de foame, zdrentuiti si murdari, a fost usor sã fie recunoscuti cã era ceva cu ei... Neagu Cosma susutine, fals, cã prin telegrafistul acestei echipe, a reusit sã-i "întoarcã" si "sã ducã de nas serviciile secrete americane"... Realitatea a fost complet alta (acum probabil, citind acste rânduri, generalul Cosma isi va da seama, cã în realitate el a fost pãcãlit), imediat când grupa Gheorghiu, "întoarsã" de Securitate, a fãcut prima comunicare dela Bucuresti la statia lor de receptie din Occident, specialistii militari francezi si-au dat seama cã sunt arestati si emit sub controlul Securitãtii !...

Liviu Vălenas:
Înseamnã cã echipa Gheorghiu reusise sã transmitã un mesaj cod, "cã emit sub control" ?

Mircea Dimitriu:
Da, a reusit sã transmitã acest semnal, de care Securitatea nu stia. Fiecare telegrafist avea anumite semnale convenite pentru cazul cã este arestat si cã este fortat sã lucreze pentru ceilalti, pentru adversari... Cu toate cã Securitatea a luat mãsuri ca sã supravegheze cât mai precis comunicãrile echipei Gheorghiu, telegrafistul lor a reusit sã transmitã semnalul convenit. Francezii, dupã o consfãtuire cu noi, au fost de acord ca echipa Gheorghiu sã continue jocul, pentru a le salva viata. Jocul a continuat peste un an de zile. Grupul Gheorghiu "a cerut" sã mai vinã si alte echipe în tarã, au cerut un nou aparat de radioemisie (acesta li s'a si trimis, comunicându-li-se cã este îngropat sub un copac etc.). Deci peste un an de zile a continuat acest "joc" între franco-americani pe de o parte si Securitate pe de altã parte... Acest "joc" a permis salvarea vietii echipei Gheorghiu, ei au fost eliberati dupã un timp din inchisoare, drept rãsplatã cã au "colaborat" cu Securitatea si s'au putut integra în viata civilã din România. Generalul Neagu Cosma mai face o inexactitate, dat fiind cã Ionel Golea le-a creat mari probleme în România (un an de zile Securitatea s'a strãduit sã-l captureze, mobilizând aproape întregul ei aparat pentru aceasta), generalul Cosma si Securitatea s'au nãpustit cu furie asupra memoriei lui, fãcându-l un afemeiat lipsit de orice scrupule <sic>... Securitatea a lansat ulterior legenda "cã Ionel Golea în loc sã se ocupe de misiune, s'a ocupat mai mult de femei"... Dupã cum am mai spus, aceastã furie era justificatã, pentru cã Ionel Golea le-a stricat "Festivalul" Mondial al Tineretului din 1953, la care comunistii tineau foarte mult. Ionel Golea a reusit sã împrãstie multe manifeste, la participantii dela acest festival, care erau veniti din toatã lumea, iar
în manifeste era descrisã starea jalnicã în care se gãseste România sub tirania comunistã. Din aceastã cauzã au încercat, postum, sã-l compromitã moral.

Liviu Vălenas:
Este o practicã binecunoscutã a Securitãtii si acum a noilor servicii secrete românesti (SRI si SIE în mod special), de a-i "compromite" moral pe adversarii lor, lansând diverse calomnii... Care era insã itinerarul pe care îl urmau legionarii parasutati în România ?

Mircea Dimitriu:
Legionarii parasutati, cu un avion militar, erau transportati mai întâi în Grecia. De aici, cu un alt avion, se survola teritoriul Bulgariei, apoi se lua directia Est, deasupra Mãrii Negre, unde se zbura la foarte micã altitudine. Din acest moment contactul pe radarele bulgãresti si românesti era întrerupt. Avionul fãcea apoi o curbã de 180 de grade, se zbura tot la rasul apei, adicã sub 100 m altitudine si se îndrepta spre Dobrogea româneascã. Avionul survola Dobrogea si Câmpia Românã la micã înãltime, însã în apropiere de locul parasutãrii trebuia sã ia înãltime, minim 300 de metri si în acel moment el apãrea din nou pe radarurile românesti. În plus apãrea pe radaruri si la trecerea Carpatilor, pentru cã majoritatea parasutãrilor au avut loc în Transilvania. Deci de la trecerea Carpatilor, avionul era urmãrit pe radarele românesti, ceea ce mãrea enorm riscul operatiunii. Din pãcate, ca sã nu fie interceptat de aviatia de vânãtoare comunistã, pilotul avionului nu avea timp sã caute precis locul exact de parasutare (în plus era si noapte, ceea ce fãcea si mai dificilã recunoasterea locului) si ca atare multe parasutãri au fost fãcute departe de punctul exact, cazul cu echipa Gheorghiu.

Liviu Vălenas:
Pentru salvarea celor zece condamnati la moarte din grupul Golea-Samoilã, nu s'a putut face nimic ?

Mircea Dimitriu:
A fost imposibil, ei au fost tinuti în permanentã arestati, sub pazã severã, la Jilava, pânã în momentul executiei. O actiune de comando pentru eliberarea lor nu ar fi avut nici o sansã de succes ! Iar demersurile diplomatice erau de la bun început sortite esecului. În cartea sa, "Sub cupola Securitãtii", generalul (r) Neagu Cosma mai comite si o altã inexectitate, când cautã sã bage în acelasi cazan si pe altii care nu au avut nimic de-a face cu Miscarea Legionarã, cum era fostul legionar macedonean Bebi Toma, care fusese racolat de un ofiter de contraspionaj american, într'un lagãr de refugiati din Grecia si trimis în România. Însã Bebi Toma, cum a ajuns în România, s'a predat la primul post de militie ! Bebi
Toma nu a avut nimic de-a face cu actiunea legionarã si colaborarea ei cu franco-americanii, din anii 1949-1954. Ca o parantezã, fãcea parte din dizidenta legionarã. Referitor la esuarea grupului lui Sabin Mare, ei au fost trãdati de persoana la care s'au adãpostit, dar au reusit sã fugã, fãrã însã a avea nimic la ei.
Asasinarea lui Sabin Mare într'o porumbiste, în Tara Fãgãrasului, în versiunea generalului Neagu Cosma, pare sã fie plauzibilã. Cosma a sustinut cã Sabin Mare a fost asasinat chiar de propriul sãu coechipier Ilie Rada, cert este cã Rada, care a reusit sã revinã în Franta, a fost imediat arestat de franco-americani si pus sub acuzarea cã l-a asasinat pe Mare. Nu-mi dau seama cum au avut si franco-americanii informatia pe care o descrie detaliat în cartea sa Neagu Cosma.

Liviu Vălenas:
Pânã la urmã s'a pus punct, în 1954, acestor operatiuni, de ce ?

Mircea Dimitriu:
Mai întâi operatiunile au fost stopate de Anglia, datoritã influentei nefaste exercitatã de Kim Philby si grupul sãu de spioni sovietici, asupra contraspionajului englez. De fapt, pe linie englezã, din câte am cunoscut eu ulterior, nu a fost trimis nimeni în România. Am avut o grupã de legionari care s'au instruit în Anglia, dar dupã dezertarea lui Philby, actiunea în România a fost contramandatã. În ceea ce-i priveste pe franco-americani, acestia au stopat în 1954 actiunile, de comun acord cu noi, ei având si un oarecare dezinteres, dupã moartea lui Stalin. Avea sã înceapã nefasta perioadã a "destinderii" si a "coexistentei pasnice"... Pe urmã eram si noi nemultumiti de faptul cã echipa Gheorghiu fusese parasutatã complet gresit, fapt ce a dus la capturarea ei.

Liviu Vălenas:
Generalul Neagu Cosma, în cartea sa, dã douã exemple, de doi legionari parasutati, care nu au fost prinsi niciodatã, nici pânã în ziua de azi Securitatea, recte SRI-ul, nu stie identitatea lor, cine erau aceste persoane ?

Mircea Dimitriu:
Din partea noastrã nu au fost; dacã sunt încã doi parasutisti care nu au fost capturati niciodatã, nu au apartinut Miscãrii Legionare, deci nu cunosc cine sunt ei. Noi însã am mai trimis si alti legionari, terestru, trecând frontiera prin Ungaria, care, de asemenea, nu au fost niciodatã descoperiti !

Liviu Vălenas:
La trecerile terestre ce filierã era folositã ?

Mircea Dimitriu:
Din Austria se ajungea la Budapesta, unde aveam un punct de sprijin la o familie, unde sotia era româncã, iar la frontiera ungaro-românã aveam construitã o filierã de trecere, cu punct de sprijin pe partea ungarã. Pe partea românã punctul de sprijin era la Arad.

Liviu Vălenas:
Legionarii parasutati au fost toti capturati de Securitate ?

Mircea Dimitriu:
Da, cei parasutati au fost în final capturati toti, unii dupã un an, altii dupã doi ani... Echipa Tãnase a fost prinsã, pentru cã Tãnase a fãcut marea imprudentã sã se ducã la o persoanã care-i era prieten (desi fusese avertizat în prealabil cã respectiva persoanã este suspectã). Cu toate acestea, Tãnase s'a dus la aceastã persoanã si a fost denuntat.

Liviu Vălenas:
În total câti legionari au fost parasutati în România, la începutul anilor '50 ?

Mircea Dimitriu:
Zece legionari. Toti au fost executati sau exterminati, în afarã de douã persoane din grupul Gheorghiu (o a treia persoanã din aceastã echipã a fost internatã într'un lagãr de exterminare în Delta Dunãrii). Cele douã persoane care au supravietuit din echipa Gheorghiu, trãiesc, dupã câte stiu eu, si în prezent. Unul se aflã la Constanta, iar celãlalt, care era cãsãtorit (are si un copil), se aflã acum, probabil, în Austria.

Liviu Vălenas:
Cei doi parasutisti rãmasi necapturati, de care vorbeste generalul Neagu Cosma, dacã nu sunt numai în închipuirea lui, cine au fost atunci, cine i-a parasutat ?

Mircea Dimitriu:
Nu stiu cine au fost, nu cunosc cine i-a parasutat.

Liviu Vălenas:
Dacã parasutistii desantati în România au putut actiona nestingheriti, vreme de pânã la doi ani, înseamnã cã actiunea a fost destul de eficientã...

Mircea Dimitriu:
Sigur cã da ! În primul rând a avut un efect psihologic extraordinar de mare, în închisori. S-a aflat repede, dela o închisoare la alta, dela un lagãr la altul, despre aceste actiuni. A ridicat moralul tuturor legionarilor (si nu numai al legionarilor) care se aflau în aceste închisori. Legionarii si-au dat seama astfel cã Legiunea nu a murit, poate unii si-au închipuit chiar cã aceste parasutãri constituie doar avangarda unor actiuni mai importante, care sã ducã în final la eliberarea României de sub tirania comunistã...

Liviu Vălenas:
În conditiile în care 10 legionari parasutati au produs atâta panicã Securitãtii si subredului regim comunist, ce s'ar fi întâmplat dacã erau parasutati de exemplu 1.000 de oameni ?

Mircea Dimitriu:
Nu cred cã s'ar fi întâmplat ceva deosebit, pentru simplul motiv cã acesti oameni care s-ar fi dus în România, nu ar fi putut rezista diabolicului sistem de control, un sistem împins pânã la perfectiune, impus de comunisti întregii populatii a tãrii. Uitati-vã, de exemplu la arestarea lui Samoilã, produsã la Brasov. Samoilã a fost arestat pentru cã sotia lui a cumpãrat mai multã mâncare decât pentru o singurã persoanã, iar acest lucru a fost anuntat imediat Securitãtii...

Liviu Vălenas:
Înseamnã cã din punct de vedere contrainformativ Securitatea stãtea destul de bine...

Mircea Dimitriu:
Stãtea foarte bine ! Avea în toate pãrtile denuntãtori, care orice observau, anuntau...

Liviu Vălenas:
Cum se explicã, cã la numai trei-patru ani dela instaurarea regimului comunist, Securitatea functiona foarte bine si deja avea o armatã de informatori si denuntãtori ? Sã fie la români delatiunea si trãdarea o boalã nationalã ?

Mircea Dimitriu:
Din pãcate este o boalã si a fost permanent o boalã... Sã nu uitãm pe de altã parte, cã si Carol si Antonescu si comunistii au cultivat delatiunea, denuntul ! Iar prigoana contra legionarilor a fost o constantã a politicii românesti, de dupã 1927, indiferent cine era la putere (cu exceptia scurtei perioade de patru luni a guvernãrii Sima-Antonescu). Sã revin însã la colaborarea noastrã cu franco-americanii. În 1954 aceastã colaborare a luat sfârsit, în cel mai deplin acord între Miscarea Legionarã si francoamericani, iar legionarii aflati încã în centrele de instructie, au fost demobilizati, cãutând fiecare sã-si rezolve problemele existentei.

va urma