Mihnea Berindei @ Ariadna Combes @ Anne Planche
Mihai Ilie, paznic de noapte, care fusese martor la invazia poliţiştilor în Institut, avea să povestească la rândul lui:
„In jurul orei 5.20 sau 5.30, pe 13 iunie, eram de pază la poartă, la intrarea în Institut, când au intrat forţele de ordine. Fără să-mi arate nici un fel de mandat de percheziţie sau de arestare, au început să strige la mine că în clădire s-au strecurat diferite persoane. Dar ei erau în faţa intrării încă de la ora 2 noaptea, aşa că ştiau foarte bine că nu era nimic adevărat. Au pătruns înăuntru, înarmaţi cu bastoane de-ale lor, mi-au spus că mă arestează şi au început să inspecteze prin ateliere. în hol i-am auzit vorbind despre doi studenţi pe care-i urcaseră într-una din maşinile lor; pe urmă am văzut cum studenţii au început să-i caute pe cei doi colegi ai lor care dispăruseră."
Cum poliţiştii rămaşi afară susţineau că nu a ieşit nimeni din Institut şi că nimeni nu a fost arestat, studenţii s-au hotărât să-şi continue căutările prin clădire. „Ajunşi la ieşirea în caz de pericol, povesteşte Călin, care se află în dreptul foişorului, am observat că uşa fusese forţată, am văzut un cuier răsturnat şi mai multe planşete aruncate pe jos. După ce am reuşit să încuiem uşa la loc, am continuat să căutăm prin clădire şi ne-am urcat în foişor. Acolo, poliţiştii care se aflau în Piaţă ne-au reperat şi ne-au făcut semn să coborâm. La coborâre, am deschis numai vizeta uşii prin care am arătat carnetele de student poliţiştilor, care ni le ceruseră. în loc să ni le înapoieze, au pus mâna pe noi, ne-au tras afară prin deschizătură şi ne-au târât în Piaţă, spre fântână. Pe drum, mai mulţi poliţişti ne-au lovit cu cizmele şi cu bastoanele.
La fântână, poliţiştii aflaţi aici ne-au ordonat să sărim înăuntru, alături de «fraţii noştri», alte persoane arestate, printre care am observat doi adolescenţi. Pur şi simplu ne-au împins în fântână, după care a început un fel de interogatoriu «încrucişat», întrebările fiind puse când de persoane în civil, când de poliţişti în uniformă. La un moment dat mi s-a spus «Zâmbiţi, se filmează» şi într-adevăr am observat îndreptate spre noi obiectivele a două camere video şi a mai multor aparate foto, mânuite de poliţişti."
In Institut, „civilii" şi poliţiştii încep o adevărată percheziţie, răstoarnă coşurile de gunoi, ascultă toate casetele pe care le găsesc, citesc afişele de pe pereţi, golesc genţile studenţilor şi trusele de desen. Ulterior, Olivia a reuşit să identifice pe şeful echipei îmbrăcat în civil: după părerea ei, era unul din consilierii primului-ministru, Petre Roman.
In trusa lui Călin au găsit un „cutter". „Armă albă" spune individul în civil şi o repetă cu obstinaţie, în ciuda încercărilor unuia din subofiţeri de a-i explica că-i vorba doar de un instrument de tăiat hârtie. Tuşul găsit a devenit şi el „corp delict", servind, după spusele forţelor de ordine, la confecţionarea manifestelor. La cererea studenţilor, unul din poliţişti a făcut proba: „un manifest găsit în Piaţă de pe care cerneala nu avusese timp să se usuce". Spre ghinionul lui, manifestul incriminat chema la un marş de protest în ziua de 7 mai şi nu era decât o simplă fotocopie.
Dar ce contează, în această noapte poliţia nu stă să cântărească probele şi toată lumea este escortată iarăşi în Piaţa Universităţii, chiar şi doamna Postolache, mama Oliviei, care sosise între timp, aducând mâncare pentru studenţi.
Prezenţa doamnei Postolache s-a dovedit a fi un mare noroc pentru studenţi, căci ea a reuşit să-l convingă pe comandantul trupelor de poliţie să-i elibereze pe Olivia, Vladimir şi Călin. „Era aproximativ ora 7.20 sau 7.30 când ne-am reîntors la Institut, povesteşte Olivia, dar portăreasa care-1 înlocuise pe paznicul de noapte la ora 6 dimineaţa, primise ordin de la poliţie să nu lase pe nimeni să intre în clădire."
Ei au rămas deci afară, în faţa intrării, pentru a-i aştepta pe ceilalţi şi pentru a-i anunţa despre dispariţia celor trei. La sosirea colegilor, de comun acord, hotărăsc ca Institutul de Arhitectură să intre în grevă.
Profesorul Marius Smighelschi, rectorul Institutului, soseşte la ora 8.30. Informat despre descinderea poliţiei în clădire şi despre dispariţia celor trei studenţi, începe imediat cercetările. „Am telefonat la numărul pentru urgenţe al poliţiei, la Inspectoratul General, la Inspectoratul Municipal, la Inspectoratul de sector, la Secţia de poliţie. Peste tot am fost asigurat că nu s-au operat arestări." In aceeaşi dimineaţă a înaintat o plângere la Procuratură.
In haosul general, pare că nimeni nu înţelegea ce se petrece şi nimeni, iarăşi, nu pare să caute răspuns la întrebarea: Pentru ce atâta violenţă?
O săptămână mai târziu, săptămânalul independent Expres va rezuma această noapte în modul următor: „în jurul orei 4 dimineaţa, poliţia face curăţenie în Piaţa Universităţii. Este folosită în mod inutil violenţa. Imaginile date la televiziune arată chiar un civil «mângâind gâtul» tinerilor care urcau în dubă, alături de un poliţist care făcea acelaşi lucru, doar că mai «profesionist», lovind cu bastonul peste spate şi braţe. Imediat urma un cadru cu doi tineri legaţi unul de altul de mână cu un fel de sârmă. Cam trei ore mai târziu, în zona fierbinte a Pieţei Universităţii, zvonurile «certificau» cu eficienţă sălbăticia cu care poliţia a eliberat Piaţa, ca şi faptul că au incendiat corturile celor care făceau greva foamei. în lipsa unor informaţii corecte, aceste zvonuri erau preluate şi transmise mai departe de către unii manifestanţi, întărindu-le ura deja formată, chiar cultivată, împotriva forţelor de ordine. In aceeaşi dimineaţă, poliţia face o descindere la Institutul de Arhitectură arestând nişte studenţi." (Andrei F., Expres, nr. 22)
„O acţiune legală şi paşnică"
Comparată cu aceste relatări, versiunea desfăşurării evenimentelor, aşa cum a fost oferită de autorităţi în aceeaşi zi şi după aceea, ne lasă cel puţin nedumeriţi: în dimineaţa respectivă nu a avut loc, la urma-urmei, decât o foarte obişnuită şi foarte paşnică intervenţie a poliţiei, întru totul justificată; de multă vreme ordinea publică fusese perturbată de elemente dubioase şi extremiste care — aşa cum o demonstrează faptele — sunt singurele răspunzătoare pentru tot ce s-a întâmplat.
Această versiune oficială nu se schimbă nici în timp, nici în funcţie de forurile care o relatează. în schimb, ea se perfecţionează pe zi ce trece.
Ni se pare totuşi de o importanţă capitală să redăm cât mai detaliat cu putinţă felul în care este prezentată şi în care este elaborată versiunea oficială. Pentru că, pornind de la aceste premise, se va clădi întreaga argumentaţie a puterii în interpretarea evenimentelor care vor urma, adică în acreditarea tezei referitoare la existenţa unei lovituri de stat. O teză contestată de opoziţie care, la rândul ei, porneşte de la supoziţia că autorităţile, ele însele, au organizat cu bună ştiinţă întreaga afacere. Versiunea oficială contrazice de mai multe ori relatările martorilor sau anchetele întreprinse în chip independent: unele fapte evidenţiate de autorităţi nu sunt confirmate de nimeni şi nicăieri, în schimb alte fapte sunt, dimpotrivă, trecute sub tăcere în versiunea oficială.
Evidenţierea acestor contradicţii, pentru fiecare moment al acestei zile, ne va permite să decelăm unde se situează, eventual, manipularea istoriei şi prin ce mijloace se realizează ea. Ceea ce, în măsura în care mijloacele se dovedesc revelatoare pentru scop, ne va aduce poate elemente de răspuns la întrebarea esenţială care ne interesează: cine, pentru ce?
Sursele oficiale pe care ne bizuim sunt următoarele: comunicate, discursuri şi interviuri acordate de preşedintele Iliescu, de primul-ministru, Petre Roman, de membri ai Guvernului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, presa „oficială": comunicate ale agenţiei Rompres, cotidianul Azi, organul FSN, şi alte ziare de aceeaşi orientare: în principal, Adevărul (fosta Scânteia, organul PCR), Dimineaţa, România Muncitoare etc.
O notă a Inspectoratului General al Poliţiei, datată 16 iunie — adică după trei zile de la desfăşurarea evenimentelor —, ne informează asupra importanţei efectivelor care au participat la „degajarea Pieţei Universităţii": 450 de cadre ale Poliţiei de Sector, 200 de cadre ale unităţilor de intervenţie ale Poliţiei Capitalei, 250 de elevi ai Academiei de Poliţie, 500 de militari din trupele de pază şi de menţinere a ordinii, 80 de cadre ale Poliţiei Militare a MApN. în total, 1480 de oameni. Disproporţia forţelor, remarcată de numeroşi martori, este în acest fel confirmată. Versiunea oficială este singura care abordează bilanţul răniţilor: „şase răniţi uşor, între care patru persoane găsite sub corturi, şi doi militari ai trupelor de pază şi ordine; nu a fost înregistrat nici un deces". în sfârşit, aflăm că printre cele 263 de persoane arestate pentru verificarea identităţii figurează: 187 de bărbaţi şi 76 de femei, 16 tineri între 14 şi 18 ani şi 29 sub 14 ani (prima şi unica menţiune a arestării unor copii şi adolescenţi). în schimb, această „notă" nu conţine nici o informaţie asupra desfăşurării evenimentelor.
Prima relatare este cea oferită de Guvern într-un comunicat difuzat în ziua de 13 iunie, la ora 11, de către agenţia Rompres (sublinierile din text ne aparţin):
„In această dimineaţă, în zona Pieţei Universităţii, a avut loc o acţiune a poliţiei de restabilire a ordinii publice şi a circulaţiei rutiere. în legătură cu temeiul legal al acestei acţiuni, poliţia citează comunicatul Procuraturii făcut public ieri, comunicat în care se cere Ministerului de Interne să ia măsurile necesare pentru încetarea încălcării legalităţii. /.../ Operaţiunea de poliţie s-a desfăşurat fără incidente. 263 de persoane au fost reţinute pentru anchetă, în baza comunicatului Procuraturii. în cursul acestor operaţiuni, s-au manifestat încercări de a răspunde prin violenţă din partea persoanelor care ocupau Piaţa. Au fost confiscate arme şi obiecte contondente. în prezenţa a doi adjuncţi ai ministrului sănătăţii, greviştilor foamei li s-a acordat asistenţă medicală. Ei au fost transferaţi în spitale unde vor primi îngrijiri."
Aceeaşi versiune a faptelor a fost confirmată încă în emisiunea de dimineaţă a TV, prin comentatorii ei, concomitent cu difuzarea câtorva imagini din acţiunea „de curăţire" a Pieţei.
Incă şi mai laconic, preşedintele Iliescu va relua versiunea într-un comunicat radio, în jurul orei 17.30: „/.../operaţiunile de salubrizare a zonei /.../ s-au desfăşurat fără incidente deosebite". La 5 iulie, întrebat despre imaginile difuzate în dimineaţa zilei de 13 iunie la TVR, el susţine încă aceeaşi teză: „Nu am văzut ce a arătat televiziunea. Nu cred, însă, că poliţia noastră a manifestat exces de energie. Suntem încă departe de eficienţa pe care o manifestă poliţia din alte ţări în situaţii similare." (România literară, 5 iulie 1990)
In numărul din 15 iunie, România Muncitoare (fostul organ al UGSR, devenit după decembrie un cotidian strâns legat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, a cărei înfiinţare a fost impulsionată încă din decembrie de către Front) publică un nou comunicat al Guvernului în care acesta insistă asupra legalităţii şi legitimităţii acţiunii poliţiei: „Guvernul României /.../ a acţionat în deplină legalitate şi consens cu populaţia /.../Poliţia a procedat în conformitate cu normele legale, practicate în orice democraţie autentică /.../în această fază nu s-au produs incidente deosebite, nu s-au folosit metode brutale.
Guvernul a urmărit cu îngrijorare degradarea atmosferei, apariţia tot mai frecventă în zonă a unor elemente declasate, principali reprezentanţi ai fenomenelor de speculă, de bişniţă, de prostituţie şi de banditism."
Preşedintele Iliescu este primul care a lansat ideea — ce va fi preluată mai târziu de Guvern şi de Petre Roman — după care manifestanţii înşişi, prin comportamentul lor, au obligat Guvernul să procedeze la degajarea Pieţei, întrucât natura provocatoare a ocupării Pieţei, cât şi inutilitatea dovezilor de bunăvoinţă din partea Guvernului deveniseră cât se poate de clare.
„Acţiunea acestora a dovedit opiniei publice, declară Ion Iliescu la 14 iunie în jurul orei 12, în faţa minerilor, că ei erau o sursă de instabilitate şi acte antipopulare. Acel aşa-zis «dialog» a fost doar o dorinţă de provocare din partea acestor «mişcări», pentru a compromite Guvernul şi activitatea politică."
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu