Scrisoare durerii

Liuba Sârbu

Mă-ntreb: cum oare m-ai ales,

Să sufăr în tăcere?

De ce-mi pătrunzi în grai și-n mers ?

Nu ți-e de-ajuns durere,

Că sufletul mi l-ai trântit

Pe drumul gârb al vieții?

M-ai frip și-atunci când am iubit

În pragul tinereții.

Nici când nemernici m-au trădat

Nu m-ai lăsat în pace.

Durere! tu nu ai alt pat?

Sau doar de-al meu îți place?

De-aceea vii pe înserat

Și îmi aduci aminte,

De clipe când n-am ascultat

A maicii dragi cuvinte ?

Vrei să încep a te urî,

Durere nemiloasă ?

Știu, astfel nu te-aș amărî.

De ură, chiar nu-ți pasă.

Atunci te las în legea ta

Să vii când nu mi-e bine.

Sufletul nu-l pot încuia,

Prin el intri la mine.

Dar de n-ai fi putut intra,

Oare aș fi ajuns,

Să simt cum bate inima

Cerului în apus?