Agentia de detective nr.1 (XI)

Alexander McCall Smith

Casa lui Mma Ramotswe din Zebra Drive 

Casa fusese construita în 1968, când orasul se extindea încet-încet dincolo de magazine si de cladirile guvernului. Era pe colt, ceea ce uneori reprezenta un dezavantaj, fiindca oamenii care zaboveau câteodata acolo, la umbra salcâmilor teposi, scuipau în gradina ei sau îi aruncau gunoaie peste gard. La început, când i-a vazut facând asta, a tipat la ei de la fereastra sau a zanganit un capac de cos de gunoi la ei, dar indivizii astia erau nerusinati si-i râdeau în nas, asa ca s-a dat batuta, iar tânarul care avea grija de gradina ei o data la trei zile strângea si gu­noiul si-l punea deoparte. Acesta era singurul dezavantaj al casei. În rest, Mma Ramotswe era grozav de mândra de ea si se gândea în fiecare zi cât de norocoasa este ca a cumparat-o chiar înainte ca preturile caselor sa creasca atât de mult încât nici un om cinstit sa nu-si mai poata permite cumpararea uneia.

Curtea era mare, avea aproape doua treimi de acru si era plina de copaci si tufisuri. Copacii nu erau deosebiti - cei mai multi erau salcâmi spi-nosi -, dar dadeau o umbra placuta si nu se uscau nici daca nu cadea ploaia. Apoi, mai erau si florile de bougainvillea de culoare rosu-închis, care fuse­sera plantate cu entuziasm de fostul proprietar si care, cu timpul, acaparasera aproape toata gradina. Mma Ramotswe a trebuit sa le mai rareasca pentru a face loc arbustilor de papaya si dovlecilor ei.
În fata casei avea o veranda, locul ei favorit, unde-i placea sa sada diminetile când rasarea soarele sau serile, pâna sa-si faca aparitia tân­tarii. O extinsese adaugându-i un acoperis de pânza sustinut de niste tarusi nefinisati. Acesta filtra razele soarelui si permitea plantelor sa se dezvolte în lumina verde pe care o crea. Acolo avea ghivece cu bergenia si ferigi pe care le uda zilnic si care-i ofereau un petic de verdeata în contrast cu pamântul maroniu.

În spatele verandei era camera de zi, înca­perea cea mai mare, ale carei ferestre dadeau spre ceea ce odinioara fusese o pajiste. Aici era un semineu, prea mare pentru aceasta odaie, dar un motiv de mândrie pentru Mma Ramotswe. Pe semineu îsi pusese portelanul ei special, cescuta Elisabeta II si placa comemorativa cu portretul lui sir Seretse Khama, presedinte, Kgosi al poporului bangwato, om de stat. Îi zâmbea din placa comemorativa si era ca si cum i-ar fi dat binecuvântarea, ca si cum ar fi cunoscut-o. La fel •ra si cu regina, pentru ca si dumneaei iubea Botswana si era întelegatoare.

Totusi, la loc de cinste era fotografia care îl înfatisa pe taticul ei, facuta chiar înainte de a saizecea aniversare. Purta costumul pe care si-l cumparase din Bulawayo când fusese acolo în vizita la un var. Zâmbea, desi ea stia ca la data aceea deja avea dureri mari. Mma Ramotswe era o femeie cu picioarele pe pamânt, bine ancorata în prezent, dar îsi îngaduia si ea o fantezie, aceea de a-l vedea pe taticul ei intrând pe usa, salutând-o zâmbitor si spunându-i: „Precious, fata mea, ai reusit în viata! Sunt mândru de tine!" Si îsi mai imagina ca-l plimba cu dubita alba prin Gaborone, aratându-i cât se dezvoltase orasul, si zâmbea gândindu-se la mândria pe care ar fi simtit-o el. Dar nu-si permitea sa fantazeze prea des, pentru ca de fiecare data izbucnea în plâns cu gândul la trecut si la toata dragostea din sufletul ei.

Bucataria era vesela. Podeaua de ciment, lacuita si vopsita cu vopsea speciala rosie, era întretinuta de menajera lui Mma Ramotswe, Rose, care lucra pentru ea de cinci ani. Rose avea, de la barbati diferiti, patru copii care locuiau la Tlokweng împreuna cu mama ei. Avea slujba de la Mma Ramotswe si mai croseta pentru o coope­rativa, iar banii astfel câstigati erau folositi pen­tru cresterea copiilor. Cel mai mare dintre baieti era de-acum tâmplar si o mai ajuta pe maica-sa cu ceva bani, dar micutii aveau nevoie în permanenta de pantofi si pantaloni noi, iar unul dintre ei era astmatic si avea nevoie de un inhalator. Si totusi, Rose înca mai avea putere sa cânte. Asa stia Mma Ramotswe ca a sosit de dimineata, fiindca auzea crâmpeie din cântecele ce razbateau dinspre bucatarie.


De ce nu te mariti cu mine?

Fericirea ? Mma Ramotswe era destul de fericita. Cu propria ei agentie de detective si cu casa din Zebra Drive, era mai înstarita decât majoritatea populatiei si era constienta de asta. Era con­stienta si de schimbarile pe care acestea le adu­lasera în viata ei. Când fusese maritata cu Note Mokoti, simtise o nefericire adânca, coplesitoare, oare se tinea de ea ca un câine negru. Acum nu mai avea senzatia asta.
Daca l-ar fi ascultat pe tatal ei si pe sotul verisoarei, nu s-ar fi maritat cu Note si n-ar mai fî trecut prin anii aceia de nefericire. Dar s-a maritat pentru ca era încapatânata ca orice tânar de douazeci de ani, orbit de dragoste. Lumea e plina de tineri de douazeci de ani, chibzui ea, si toti sunt orbi.

Obed Ramotswe nu-l agrease niciodata pe Note ti-i spusese asta verde în fata. Dar ea plânsese ti-i spusese ca el e alesul ei si o va face fericita.
 - Nu-i adevarat, replicase Obed. Barbatul asta o sa te loveasca. O sa se foloseasca de tine în fel si chip. Se gândeste numai la el si la nevoile lui. Îmi dau seama de asta, pentru ca am lucrat în mina si acolo vezi tot felul de oameni. Am mai întâlnit genul asta de om.

Ea a clatinat din cap si a iesit din camera ca o furtuna, iar Obed a strigat-o cu o voce slaba, îndurerata. În urechi înca îi rasuna vocea lui. O durea sufletul. Îl facuse sa sufere pe omul care a iubit-o mai mult ca oricine, un om bun si de încredere care voise doar s-o protejeze. Of, de-ar putea da timpul înapoi... De te-ai putea întoarce în timp si-ai putea evita greselile, luând alte hotarâri.
 - Daca am putea da timpul înapoi, spuse domnul J.L.B. Matekoni, turnând ceai în cana lui Mma Ramotswe. Si eu m-am gândit la chestia asta. Daca ne-am putea întoarce stiind ceea ce stim acum... Dadu din cap minunându-se: Doamne Dumnezeule! Mi-as trai viata cu totul altfel!

Mma Ramotswe lua o gura de ceai. Sedea în biroul din Tlokweng Road Speedy Motors, sub calendarul-reclama la piese de schimb al dom­nului J.L.B. Matekoni, omorându-si timpul cu prietenul ei, asa cum facea, de obicei, când era liniste la agentie. Era inevitabil; câteodata oa­menii nu doreau sa afle adevarata fata a lucru­rilor. Nu disparuse nimeni, nimeni nu-si însela nevasta, nimeni nu delapida. În astfel de vre­muri, un detectiv particular îsi poate agata foarte bine pe usa placuta pe care scrie „închis" si se poate apuca de cultivat pepeni. Nu ca ea ar avea I vreo intentie sa se apuce de-asa ceva; o cana de (ceai bauta în liniste urnaata de un raid la cum-I paraturi în Mall-ul African era o metoda la fel de buna de a petrece dupa-amiaza. Apoi, ar putea merge la Casa Cartii, sa vada ce reviste interesante au mai sosit. Îi placeau revistele. Adora : mirosul lor si fotografiile în culori vii. Îi placeau revistele de decoratiuni interioare care îi dez-î valuiau cum traiesc oamenii din tari îndepartate. Aveau atâtea lucruri minunate în casele lor. Picturi, perdele bogate, munti de pernite de cati­fea pe care tare bine s-ar mai fi asezat o persoana corpolenta, lumini ingenioase în cele mai ciudate unghiuri...

Domnului J.L.B. Matekoni se vedea ca-i place subiectul acesta.
 - Am facut sute de greseli în viata, marturisi el si se încrunta la amintirea lor. Sute.
Ea îl privi. Avusese impresia ca i-a mers destul de bine în viata. Îsi facuse ucenicia ca mecanic auto, pusese bani deoparte, apoi îsi cum­parase propriul atelier auto. Îsi construise o casa, se însurase (din nefericire, sotia îi murise) si devenise presedintele filialei locale a Partidului Democratic din Botswana. Facuse cunostinta cu câtiva ministri si fusese invitat la una dintre petrecerile anuale tinute în aer liber la sediul guvernului. Totul parea roz-bombon.
 - Nu mi-e prea clar ce greseli ai facut, spuse ea. Spre deosebire de mine.
Domnul J.L.B. Matekoni fu surprins.
 - Nu te vad facând greseli, spuse el. Esti mult prea desteapta pentru asta. Tu cântaresti toate variantele, abia apoi o alegi pe cea buna. De fiecare data.
Mma Ramotswe pufai.
 - M-am maritat cu Note, replica ea simplu. Domnul J.L.B. Matekoni cazu pe gânduri.
 - Da, aia a fost o greseala enorma. Tacura un moment. Apoi el se ridica în picioare. Era un barbat înalt si trebuia sa fie atent sa nu se loveasca la cap când statea în pozitie de drepti. Acum, cum statea acolo cu calendarul pe peretele din spatele lui si cu hârtia de prins muste atârnând din tavan, îsi drese glasul si vorbi:
 - As vrea sa te mariti cu mine. Asta n-ar fi o greseala.
Mma Ramotswe îsi ascunse mirarea. Nu tresari, nu scapa cana din mâini, nici nu casca gura a uimire. In schimb, zâmbi si se uita fix la prietenul ei.
 - Esti un barbat bun si cumsecade, îi ras­punse ea. Esti ca taticul meu... oarecum. Dar nu ma mai pot marita din nou. Niciodata. Sunt feri­cita asa cum sunt. Am agentia de detective, am casa mea. Am o viata împlinita.

Domnul J.L.B. Matekoni se aseza la loc. Era mâhnit si Mma Ramotswe întinse mâna sa-l atinga. El se feri de ea instinctiv, asa cum se fereste omul ars de foc.
 - Îmi pare rau, zise ea. Vreau sa stii ca, de-ar fi sa ma mai marit vreodata, ceea ce n-o sa se întâmple, as alege un barbat ca tine. Te-as alege chiar pe tine. Sunt sigura de asta.

Domnul J.L.B. Matekoni îi lua cana si-i mai turna ceai. Ramase tacut - nu fiindca era furios sau suparat, ci pentru ca declaratia de dragoste îl storsese de vlaga si, deocamdata, nu mai avea cuvinte.

Aratosul 

La început, Alice Busang nu era foarte încrezatoare daca-i bine sa ceara ajutorul lui Mma Ramotswe, dar se calma de-ndata ce zari silueta degajata, supraponderala din spatele biroului. E ca si cum as vorbi cu un doctor sau un preot, îsi zise ea; la doctor si la biserica nimic din ce ai de spus nu poate soca.
 - Îl banuiesc pe sotul meu ca-si face de cap cu femeile, marturisi ea.
Mma Ramotswe dadu aprobator din cap. Stia din proprie experienta ca toti barbatii îsi fac de cap. Singurii care erau cuminti erau preotii si directorii de scoli.
 - L-ai prins asupra faptului? o întreba ea. Alice Busang clatina din cap.
 - Sunt cu ochii pe el tot timpul, dar nu l-am vazut cu o alta femeie. Cred ca-i prea viclean.
Mma Ramotswe îsi nota asta pe o bucata de hârtie.
 - Umbla prin baruri, nu-i asa?
 - Da.
 - Acolo le întâlnesc. Agata femeile astea care bat cârciumile asteptând sa apara sotii altor femei. Orasul e plin de ele.

Se uita la Alice si între ele aparu o punte. Toate femeile din Botswana sunt victime ale infidelitatii barbatilor. Practic, nu exista barbat în ziua de azi care sa se aseze la casa lui, sa aiba grija de copii; barbatii astia par a fi de domeniul trecutului.
 - Vreti sa-l urmaresc? Vreti sa aflu daca agata femei? întreba ea.
Alice Busang aproba din cap.
 - Da, raspunse ea. Vreau dovada. Doar pen­tru mine. Vreau sa stiu cu ce fel de barbat m-am maritat.

Mma Ramotswe fu prea ocupata ca sa se ocupe de cazul Busang în saptamâna respectiva. Dar miercurea urmatoare îsi parca dubita alba în fata birourilor din cladirea Diamond Sorting, unde lucra Kremlin Busang. Avea pe genunchi o foto­grafie de-a lui, data de Alice Busang, si se uita la ea. E un barbat bine, cu umerii lati si zâmbetul larg. O privire era de-ajuns ca sa-ti dai seama ca este un tip afemeiat si se întreba de ce se mari­tase Alice Busang cu el daca îsi dorea un barbat fidel. Speranta, bat-o vina, speranta naiva ca va fi altfel decât ceilalti. Ei bine, se vedea de la o posta ca nu-i cazul lui.

Porni în urmarirea lui, târându-se cu dubita alba dupa rabla lui albastra pâna la barul Go Go Handsome Man12 ceva mai jos de autogara. Apoi, în timp ce el intra în bar, ea mai întârzie un pic în dubita, îsi ruja buzele si se dadu cu fond de ten. Peste câteva minute va intra si îsi va începe munca propriu-zisa.

Barul Go Go Handsome Man nu era aglomerat. Erau doar doua-trei femei, pe care le eticheta drept femei usoare. Se uitara la ea, dar le ignora si se aseza la bar, la distanta de câteva scaune de Kremlin Busang.
Îsi cumpara o bere si se uita în jur, ca si cum ar fi fost pentru prima oara acolo.
 - N-ai mai fost pe aici, surioara, remarca Kremlin Busang. E un bar curatel.
Ea îl privi în ochi.
 - Nu intru în baruri decât la ocazii speciale, îi raspunse. Cum ar fi ziua de azi.
Kremlin Busang zâmbi.
 - Ziua ta ?
 - Da, îi raspunse ea. Da-mi voie sa-ti fac cinste, îi cumpara o bere, iar el se muta pe scaunul de lânga ea. Ea constata ca el e la fel de aratos ca în fotografie si se îmbraca cu bun-gust. Îsi baura berile împreuna, apoi ea îi mai comanda una. El începu sa-i povesteasca despre munca lui.
 - Sortez diamante, zise el. Stii, nu-i usor deloc. Ai nevoie de ochi buni.
 - Îmi plac diamantele, replica ea. Foarte mult.
 - Suntem norocosi sa avem atât de multe diamante în tara noastra. Serios! Si înca ce dia­mante !

Îsi muta piciorul usurel si-l atinse pe al lui. El îi observa miscarea, îl vazu uitându-se în jos, dar nu-si trase piciorul înapoi.
 - Esti însurat? îl întreba ea cu glas scazut. El raspunse fara sa stea pe gânduri:
 - Nu, n-am fost însurat niciodata. E mai bine sa fii celibatar în vremurile astea. Sa fii liber.
 - Si mie-mi place sa fiu libera, îl aproba ea. Pot sa decid cum îmi petrec timpul liber fara sa dau socoteala nimanui.
 - Exact, replica el. Ca bine zici. Ea îsi goli paharul.
 - Trebuie sa plec, îl anunta ea, apoi, dupa o scurta pauza: N-ai vrea sa vii la mine sa bem un pahar? Am niste bere acasa.
El zâmbi.
 - Ba da. E-o idee buna. Nici eu n-am alt pro­gram.
O urma cu masina lui, intrara împreuna în casa si pusera niste muzica. Îi turna un pahar de bere, iar el bau jumatate dintr-o înghititura. Apoi o cuprinse dupa mijloc si-i spuse ca-i plac femeile zdravene. Toata fandoseala asta cu femeile slabe e total nepotrivita pentru Africa.
 - De fapt, barbatii îsi doresc femei babane ca tine, afirma el.
Ea chicoti. Era încântator, trebuia sa recu­noasca, dar era în timpul serviciului si trebuia sa se comporte ca atare. Trebuie sa tina minte ca are nevoie de dovezi, iar asta putea fi ceva mai greu de obtinut.
 - Vino si asaza-te lânga mine, îl invita. Tre­buie sa fii obosit dupa o zi întreaga de sortat diamante.
Avea scuzele pregatite din timp, iar el i le accepta fara crâcnire. A doua zi trebuia sa mearga devreme la slujba, iar el nu putea sa mai ramâna. Ar fi însa pacat sa încheie asa o seara deosebita fara O mica amintire.
 - As vrea sa ne fotografiem împreuna. Sa ma uit la poza si sa-mi amintesc de seara asta mi­nunata.
Ii zâmbi si o ciupi usurel.
- Buna idee.
Ea pregati aparatul de fotografiat cu tempo­rizator si se aseza lânga el, pe canapea. O ciupi din nou, o lua în brate si o saruta pasional chiar când se auzi declicul.
 - Am putea s-o dam la ziar, daca vrei, pro­puse el. Domnul Aratos si prietena lui, Domni­soara Grasunica.
Ea râse.
 - Esti un crai, Kremlin. Esti cu-adevarat un crai. Am stiut asta din prima clipa când te-am vazut.
 - Pai, cineva trebuie sa aiba grija si de femei, replica el.
Alice Busang trecu pe la agentie vineri si o gasi pe Mma Ramotswe, care o astepta.
- Mi-e teama ca am vesti proaste. Sotul dum­neavoastra va este infidel. Am dovada.
Alice închise ochii. Se asteptase la asta, dar tot îi era greu. O sa-l omor, îsi zise în sinea ei; nu, înca îl iubesc. Îl urasc. Ba nu, îl iubesc. Mma Ramotswe îi dadu fotografia.
 - Iata dovada, îi zise.
Alice Busang se holba la fotografie. Nu se poate! Ba da, ea e! Detectiva!
 - Tu... se bâlbâi ea. Tu ai fost cu sotul meu?
 - El a fost cu mine, preciza Mma Ramotswe. Ati vrut o dovada, nu? V-am obtinut cea mai buna dovada.
Alice Busang scapa fotografia.
 - Dar tu... ai fost cu sotul meu. Tu... Mma Ramotswe se încrunta.
 - Dumneavoastra m-ati rugat sa-i întind o capcana, nu-i asa?
Ochii lui Alice Busang se îngustara.
 - Curvo! striga ea. Curva grasana ce esti! Mi l-ai luat pe Kremlin! Târfo! Hoato!
Mma Ramotswe se uita dezamagita la clienta ei. Iata un caz în care îsi putea lua adio de la plata.


va urma