Legea darii in plata – experiment spaniol

Valentin Cotarta

Cine a vizitat stațiuni turistice spaniole sau periferii ale orașelor spaniole, mai ales din sudul tarii, de exemplu Andalucia, a putut vedea un spectacol sinistru. Hoteluri vandalizate, blocuri in faza terminala care arata ca fabricile de pe timpul lui Ceaușescu. Stai si te întrebi cum niște construcții cândva locuite cu ferestre, cu bai si bucătarii au ajuns in halul acesta de vandalizare? Răspunsul este simplu – spaniolii sub un guvern socialist au experimentat un fel de legea darii in plata a liberalilor nostri, de astăzi. 

Si ca sa nu vorbim discuții câteva imagini vorbesc de la sine:

Case abandonate - Spania

Cum a fost posibil? 
Băncile au executat gajul dar s-au trezit in poziția de a fi obligate sa pună paznici la cca 900.000 de blocuri si apartamente, lucru imposibil. Si atunci, practic le-au abandonat lăsând-le prada vandalismului care abia a așteptat momentul. Multe case si apartamente au fost ocupate de homelesi care mai apoi au vândut tot ce se putea, inclusiv cablurile electrice si obiectele sanitare. Locatarii buni de plata s-au trezit cu oprirea utilităților de către furnizori, datorită neplății întreținerii. Astfel mii de familii cu copii au trebuit sa urmeze trendul – părăsind locuințele si lăsându-le in plata la bănci. A existat practic un fenomen al bulgarelui de zăpadă care i-a maturat si pe cei ce erau buni platnici, datorita vandalizării locuințelor din vecinătate. Mai mult decât atât, au apărut mutații de populații din zonele cu case date in plata si luate de bănci, iar aceste zone au devenit focare de insecuritate.

Cine a profitat de pe urma acestei nenorocite experiențe? 
In primul rând oamenii cu bani care au cumpărat mai pe nimic case si apartamente la preturi de deșeuri. Estimez ca in Romania, fenomenul va fi la fel, adică tot cei care au, vor avea mai multe. Ce nu a fost interesant a rămas in paragina in grija vandalismului. Sa adăugam ca in Romania in perioada de boom imobiliar si când DNA-ul făcea figurație, foarte mulți politicieni si-au trecut zeci de case pe numele mătușilor „Tamara”, case luate pe credit, pe care si le vor putea acum cumpăra cu 1:5 din preț!

Cine a pierdut? 
In primul rând oamenii care au rămas si fără case si fără bani. In al doilea rând, aparent băncile care s-au trezit cu creditele neonorate si cu un puhoi de case. Intervenția in forța a CE si a Băncii Central Europene, de curățire a sistemului bancar de creditele neperformante, a obligat băncile sa scoată pe piață casele la preturi sub valoarea lor de construcție. Evident ca nici vorba de curatire a activelor toxice. A fost doar un moment de respiro pana când s-au calculat exact pagubele reale. Multe bănci au intrat in faliment sau au fost cumpărate de băncile mari. Creditele s-au scumpit iar executorii si interpușii au făcut averi. Cum băncile mari trebuiau cumva salvate a intervenit statul prin bancile naționale care au pompat bani. Spun ca aparent au pierdut băncile, numai ca in realitate a pierdut cetățeanul bun platnic care a devenit contributor obligat la aceasta pierdere, printr-o decizie politica. Au mai pierdut primăriile caci nu au mai încasat impozite si furnizorii de utilități.

Cine a greșit? 
Evident greșeala aparține si băncilor care s-au lăsat antrenate in jocurile politice si au dat credite aproape fără garanție. Se ajunsese astfel ca pe lângă un Ferrari, spaniolul sa dețină cate 3 locuințe: una oficiala si doua de vacanta, la munte si la mare, toate luate pe credite. Si totul dintr-un salariul lunar de 1800-2000 euro/luna. A fost un fel de credit cu buletinul ca pe vremea guvernului Tăriceanu, care umfla artificial economia prin creșterea consumului. Aici se pune o întrebarea logica: pana unde poate merge decizia politica pentru a fi exonerata de lege? Daca de exemplu FNI-ul ar fi fost o decizie politica, cine trebuia sa plătească pierderile populației?

Spaniei ii vor mai trebui probabil încă cca 10 ani sa investească bani publici in demolarea acestor ruine. Așadar un experiment politic populist care a adus Spania într-o profunda criza a sistemului bancar fără sa rezolve însă problema sociala, pentru care aceasta lege a fost inițiată. Cine încearcă acum sa ia un credit pentru construcția unei locuințe trebuie sa achite cel puțin 45% din avans si sa depună gaj alte bunuri. Deci ce s-a rezolvat?

Ce este de făcut? 
Un prim pas ar consta, luând exemplul guvernului Rajoy, înființarea unui registru al proprietăților. Adică o baza de date la care sa aibă acces toate unitățile administrativ teritoriale. In acest registru sa se înregistreze fiecare schimbare de proprietar. Fără acest înscris nici un teren sau bun imobiliar nu s-ar putea vinde. Tot acest registru ar trebui sa înregistreze si mașinile. Abia apoi ar trebui aplicata legea darii in plata, dar nu in forma populista in care a fost votata. Romania are din păcate o situație si mai proasta pentru ca nu are cadastrul terminat. Iată încă odată, cum in loc sa rezolvam restantele, politicienii se întrec in populisme, inconștienți ca haosul creat de legi fără cap, va trebui rezolvat tot de ei la guvernare. In plan legislativ este lesne de observat ca politicienii fac dintr-un vid legislativ instrumente de furt așa cum au făcut pana in anul 2005 cu falimentarea băncilor si a fondurilor de investiții.

Romania nu este in cercul euro ca sa-i poată sari cineva in ajutor. Va trebui sa o facă Banca Centrala sau statul cu banii cetățenilor! Recentele sondaje făcute pe strada de TV-uri sau radiouri au arătat încă odată cat de ușor poate fi manipulați romanii! La întrebarea, aceasta lege vi se pare buna, Da sau Nu? O parte au răspuns nu știu, alții au răspuns Da. Cei care au dat răspunsul Nu, aveau o minima pregătire economica si au fost minoritari in răspunsuri. Cel mai dificil a fost sa se răspundă la ”argumentați”. Ei bine aici s-a văzut cel mai bine ce ușor poate fi manipulat romanul, agățat de o sacoșa!  Răspunsul – pentru ca așa cred eu, sau am dreptul si eu la o opinie – mă duce cu gândul la ceea ce mi-a explicat conducătorul meu de doctorat din State. Diferența dintre comunism si capitalism nu a fost doar o problema doctrinara cu accente economice si abordări sociale iluzioniste care aruncau «binele» intr-un spațiu cu orizon infinit! Educația, adică partea care  „industrializează» resursa umana necesara construcției comuniste a fost si ea abordata altfel. In timp ce conceptul socialist de educație se baza pe conceptul learning by reproducing, cel capitalist se bazează pe  learning by doing. Cele doua sisteme “scot” pe poarta fabricii doua personalități umane total diferite. Primul sistem produce oameni tip papagal sau cum ii numea Băsescu (poate fără sa fie conștient de existent celor doua sisteme), tonomate. Al doilea produce oameni care își iau deciziile pe baza de argumente. Uitați-va si analizați, numai prin prisma interviurilor luate pe strada si trageți singuri concluzia daca învățământul romanesc s-a schimbat cu ceva după 26 de ani?

As fi foarte curios sa citesc comentariile « liberalului/lor » care a/au inițiat legea după ce privește aceste imagini! Sau poate liberalii își sapa singuri groapa înaintea unei potențiale guvernări? Si-au pus întrebarea de ce PSD-ul votează, dar nu își asuma legea?