Agentia de detective nr.1 (XIII)

Alexander McCall Smith

Se uita la copia certificatului medical. Era scurt si la obiect si nu spunea nimic în plus fata de scrisoarea avocatului. Data era corecta; ante­tul parea autentic; iar semnatura doctorului din josul paginii era lizibila. Era un nume pe care îl cunostea.
Mma Ramotswe îsi ridica capul si întâlni privirea plina de speranta a lui Hector.
 - Nu încape nici o îndoiala, spuse ea. S-a taiat la deget si s-a infectat. Ce spun cei de la asigurari ?
Hector ofta.
 - Zic sa platesc. Spun c-or sa-mi acopere cheltuielile si ca s-ar putea dovedi mai ieftin pe termen lung. De îndata ce intra pe fir avocatii, cheltuielile pot depasi suma ceruta ca despagu­bire. Se pare ca le convine sa plateasca daune de pâna la zece mii de puia decât sa mearga la tribunal, dar m-au rugat sa nu mai spun asta nimanui. Nu vor ca oamenii sa creada ca-s o prada usoara.
 - Si de ce nu le asculti sfatul ? vru sa stie Mma Ramotswe.
I se parea ca n-are nici un rost sa nege ca accidentul ar fi. avut loc. Omul acesta si-a pier­dut, clar, un deget si merita o compensatie; oare de ce facea Hector din tântar armasar, când nici macar nu trebuia sa plateasca el?
Hector ghici ce-i în mintea ei.
 - Nu, declara el ferm. Refuz sa platesc. Cate­goric. De ce sa-i dau bani cuiva despre care sunt convins ca vrea sa ma traga pe sfoara? Daca-l platesc, o sa se duca sa escrocheze pe altcineva. Mai curând dau cele patru mii de puia cuiva care-i merita.
Facu semn spre usa care dadea din birou spre hala.
 - Am o angajata acolo, povesti el, care are zece copii. Da, zece. Si este o femeie muncitoare. Gândeste-te numai câte ar putea sa faca cu patru mii de puia.
 - Dar si-a pierdut un deget, îl întrerupse Mma Ramotswe. Ar putea avea nevoie de banii aia daca nu mai poate lucra la fel de bine.
- Bleah! Bleah! Omul ala e un escroc. N-am putut sa-i fac vânt fiindca n-aveam nimic sa-i reprosez. Dar am stiut tot timpul ca nu-i un om de treaba. Si nici ceilalti nu-l placeau. Baiatul cu ceaiurile, cel cu gaura în creier, nu se însala niciodata. Refuza sa-i duca ceai. Zicea ca omul ala-i un câine, iar câinii nu beau ceai. Vezi, stia el ceva. Oamenii ca el simt anumite lucruri.
 - Dar e o diferenta mare între a suspecta pe cineva si a-i dovedi vinovatia, replica Mma Ramotswe. Nu poti sa te ridici în picioare în tribunalul din Lobatse si sa afirmi ca barbatul asta are ceva ce nu-ti place. Judecatorul ti-ar râde-n nas. Asta fac judecatorii când aud asa ceva. Iti râd în nas.
Hector nu raspunse nimic.
 - Rezolva situatia pe cale amiabila, îl sfatui Mma Ramotswe. Fa ce-ti spun cei de la asigurari. Altfel o sa te trezesti cu o nota de plata mult mai mare decât cele patru mii de puia.
Hector scutura din cap.
 - N-o sa platesc pentru ceva ce n-am facut, suiera el printre dinti. Vreau sa afli pentru mine ce pune la cale omul asta. Iar daca vii la mine peste o saptamâna si-mi spui ca m-am înselat, atunci o sa platesc fara crâcnire. Ce zici de asta?
Mma Ramotswe dadu din cap a aprobare, întelegea de ce are retineri sa plateasca ce nu datoreaza, iar nota ei de plata pentru o sapta­mâna de lucru nu va fi mare. E un barbat cu cheag, are dreptul sa-si cheltuiasca banii ca sa-si pastreze principiile intacte; iar daca Moretsi minte, atunci un escroc va fi dat pe mâna justi­tiei. Asa ca fu de acord sa se ocupe de acest caz. In timp ce pleca în dubita ei alba, se întreba cum va putea dovedi ca degetul lipsa n-are nici o legatura cu fabrica lui Hector. Când îsi parca dubita în fata biroului si pasi în racoarea din camera de asteptare, îsi dadu seama ca habar n-are cum sa procedeze. Parea sa aiba de-a face cu un caz disperat.

În noaptea aceea, pe când statea întinsa în dormitorul casei sale din Zebra Drive, Mma Ramotswe descoperi ca somnul o ocoleste. Se scula, îsi puse papucii roz pe care-i purta de când fusese întepata de un scorpion în timp ce mergea noaptea prin casa, si se duse la bucatarie sa-si fiarba un ibric de ceai de rooibos.

Casa parea alta în timpul noptii. Fireste, totul era la locul lui, dar mobila parca era mai ascutita, iar tablourile de pe perete mai unidimensionale, îsi aminti ca cineva spusese odata ca noaptea toti suntem straini, chiar si noua însine; acum era încredintata de adevarul acestei zicale. Toate obiectele familiare din viata de zi cu zi aratau de parca apartineau unei alte persoane, cuiva care se numeste Mma Eamotswe si care nu este totuna cu persoana care merge prin casa în papuci roz. Pâna si fotografia taticului ei, în costumul lui albastru, de ocazie, parea diferita. Acela era un barbat numit taticul Ramotswe, bineînteles, dar nu taticul pe care-l cunoscuse, taticul care sacrificase totul de dragul ei si a carui ultima dorinta fusese s-o vada fericita patroana a unei afaceri. Cât de mândru ar fi fost sa o vada acum, patroana Agentiei de detective nr. 1, cunoscuta tuturor membrilor marcanti din oras, pâna si secretarilor de stat si ministrilor din guvern. Si cum i-ar mai fi crescut inima daca ar fi vazut-o chiar în dimineata aceea când era cât pe ce sa-l darâme pe înaltul comisar din Malawi la iesirea din Hotelul President si l-ar fi auzit pe comisar spunând: „Buna dimineata, Mma Ramotswe, cât pe. ce sa ma darâmi, dar nu e nimeni pe lumea asta de care m-as lasa darâmat CU mai mare placere decât de tine, slava Domnului!" Sa te stie un înalt comisar! Sa ti se spuna pe nume de catre persoane ca el! Nu ca ar fi fost impresionata de ei, fireste, fie si de niste înalti comisari; dar taticul ei ar fi fost, si regreta ca nu mai traia sa vada cum s-au împlinit toate visele lui în ceea ce o priveste.

Îsi facu ceaiul si se aseza sa-l bea pe scaunul cel mai confortabil. Era o noapte zapusitoare, iar câinii din tot orasul urlau în întuneric, întarâ-tându-se unul pe altul. Latratul lor nici nu te mai deranjeaza, îsi zise ea. Sunt întotdeauna acolo, latraii astia, gata sa-si pazeasca curtea împotriva umbrelor si adierilor de tot felul. Tâmpite creaturi!

Se gândi la Hector. Era vestit pentru încapatâ­narea lui, dar ea mai curând îl respecta pentru asta. De ce sa plateasca? Care fusese raspunsul lui ? Daca platesc de data asta, atunci o sa încerce sa escrocheze si pe altcineva. Se gândi un mo­ment, apoi puse cana de ceai pe masa. Brusc, îi venise o idee. Asa îi veneau toate ideile bune -fara veste. Poate ca Hector este deja acel alt­cineva. Poate ca ceruse deja despagubiri si din alta parte. Poate ca Hector nu-i primul!

Îi fu usor sa adoarma dupa aceea si se trezi în dimineata urmatoare încrezatoare ca niste in­vestigatii si, probabil, o calatorie pâna la Mahalapye vor fi de-ajuns ca sa demaste planu­rile necinstite ale lui Moretsi. Lua un mic dejun frugal, apoi se duse direct la birou. Era spre sfârsitul iernii, ceea ce înseamna ca temperatura aerului era numai buna, iar cerul era stralucitor, albastru-deschis si senin. Si totusi, în atmosfera plutea un miros abia perceptibil de lemn ars, miros ce-i facu inima sa tresalte, pentru ca îi amintise de diminetile din jurul focului din Mochudi. O sa se mute înapoi acolo, îsi propuse ea, când o sa iasa la pensie. O sa cumpere o casa sau o sa construiasca una, si o s-o roage pe una dintre verisoarele ei sa vina sa locuiasca la ea. Vor cultiva pepeni si, probabil, chiar vor cumpara un mic magazin în sat; iar în fiecare dimineata va putea sta în fata casei, sa traga în piept aerul cu aroma de lemn ars si va astepta cu nerabdare sa-si petreaca ziua discutând cu prietenele ei. Cât de rau îi parea de oamenii albi, care nu se pot bucura de nici unul dintre lucrurile astea si care se agita toata ziua îngrijorati din cauza lucrurilor care se vor întâmpla în mod inevitabil. Ce folos sa ai un purcoi de bani daca nu poti sa stai linistit sa te uiti cum pasc vacile? Dupa parerea ei, nici unul si, totusi, ei habar n-au de treaba asta. Uneori mai întâlnesti câte un alb care întelege, care pricepe cum stau lucrurile; dar astfel de oameni sunt putini la numar, iar ceilalti albi îi privesc cu suspiciune.

Femeia de serviciu era deja acolo când ajunse la birou. O întreba ce-i mai face familia, iar fe­meia îi dadu detalii despre ai ei. Avea un fiu gardian la închisoare si un altul bucatar-stagiar la Hotelul Sun. Amândoi se descurcau bine, iar Mma Ramotswe era întotdeauna dornica sa auda despre realizarile lor. În dimineata aceea, însa, o întrerupse pe femeie cât putu de politicos si se apuca de treaba.
Camera de Comert îi daduse toate informatiile de care avea nevoie. Existau zece companii de asigurari în Gaborone; patru dintre acestea erau mici si, probabil, specializate; de celelalte sase auzise si chiar colaborase cu patru dintre ele. Facu o lista cu ele, nota numerele lor de telefon si-i dadu bataie.

Suna pentru început la Compania Vulturul Botswanez. Erau dornici s-o ajute, dar nu aveau nici o informatie pentru ea. Nici la Compania Mutual Life Africa de Sud sau la Compania Steaua Sudului nu avu mai mult noroc. La a patra, însa. Accidente si Despagubiri Kalahari, care-i ceru un ragaz de o ora ca sa caute în ar­hiva, afla tot ceea ce dorea sa stie.
 - Am gasit o revendicare pe numele acesta, o anunta femeia de la capatul firului. Acum doi ani am avut o revendicare de la un atelier auto din oras. Unul dintre muncitorii de la pompa de benzina a pretins ca s-a ranit la deget în timp ce înlocuia distribuitorul pompei de benzina. Si-a pierdut degetul, iar firma a cerut despagubiri în numele angajatului.
Mma Ramotswe simti ca inima sta sa-i sara din piept.
 - Patru mii de puia ? întreba ea.
 - Pe-aproape, raspunse functionara. Ne-am înteles pentru trei mii opt sute.
 - Mâna dreapta? insista Mma Ramotswe. Al doilea deget de la degetul mare?
Functionara rasfoi niste pagini.
 - Da, raspunse ea. Avem o copie dupa certi­ficatul medical. Zice ceva de... Nu stiu sigur cum se pronunta... osteo...
 - Mielita, sugera Mma Ramotswe. A fost nevoie sa-i amputeze degetul ranit de la cea mai apropiata falanga?
 - Da, raspunse functionara. Exact.
Mai trebuia sa obtina doua-trei detalii, iar Mma Ramotswe le obtinu pâna sa-si încheie con­vorbirea telefonica. Statu câteva momente ne­miscata, savurând placerea de a fi descoperit frauda atât de repede. Dar mai erau înca o serie de maruntisuri de pus la punct, iar pentru asta va trebui sa se duca la Mahalapye. Tare mai voia sa dea peste Moretsi si de-abia astepta sa discute cu avocatul lui. Asta, îsi zise în sinea ei, va fi o placere care va compensa întru câtva drumul obositor, de doua ore, pe Francistown Road.

Avocatul se arata dornic s-o întâlneasca în dupa-amiaza aceea. Presupunea ca a fost împu­ternicita de Hector sa plateasca dauna si îsi închipui ca-i va fi foarte usor s-o intimideze si s-o faca sa accepte toate conditiile lui. De fapt, ar putea chiar încerca sa obtina ceva mai mult de patru mii; ar putea s-o anunte ca au aparut fac­tori noi de evaluare a pagubei, care i-au de­terminat sa ceara mai mult. O sa foloseasca cuvântul cuantum, care venea din latina, cel putin asa credea el, si chiar s-ar putea referi la o decizie recenta a Curtii de Apel sau, mai mult decât atât, la Divizia de Apel de la Bloemfontein. Asta ar intimida pe oricine, mai ales o femeie! Si, da, era sigur ca domul Moretsi va putea fi prezent la discutie. E un om ocupat, fireste; nu, de fapt, nu e, nu mai poate munci, bietul om, ca urmare a vatamarii sale, dar se va asigura ca va fi de fata.

Mma Ramotswe chicoti în timp ce punea receptorul în furca. Avocatul ala o sa mearga sa-si caute clientul prin vreun bar, îsi imagina ea, unde : probabil individul sarbatoreste deja în chip ; prematur premiul de patru mii ae puia. Ei bine, o sa aiba parte de o surpriza neplacuta, iar ea, Mma Ramotswe, va fi trimisa lui Nemesis.
Lasa biroul în grija secretarei si porni spre Mahalapye cu dubita ei alba. Se încalzise foarte tare, iar acum, la prânz, era arsita de-a binelea. Peste câteva luni, caldura dupa-amiezii va fi in­suportabila si n-o sa-i placa deloc sa fie nevoita sa conduca pe zapuseala, fie si pe distante scurte. Conducea cu ferestrele deschise, iar curentul de aer mai racori întru câtva dubita. Trecu de Statia de Cercetare a Solurilor Secetoase si de inter­sectia cu drumul care ducea spre Mochudi. Trecu si de dealurile situate la est de Mochudi si intra în valea larga de dincolo de ele. În jurul ei nu era nimic în afara de savana nesfârsita care se aster-nea pâna la granita cu Kalahari de-o parte si pâna la câmpiile Limpopo-ului de cealalta parte. Savana pustie, fara nimic, doar câteva vite ici-colo si, din loc în loc, mori de vânt care, cu un scârtâit, aduceau la suprafata un firicel firav de apa pentru animalele însetate; nimic, si iar nimic, iata în ce-i bogata tara ei - în pustiu.

Mai avea o jumatate de ora pâna la Mahalapye când sarpele tâsni dând sa traverseze drumul. Când dadu cu ochii de el, cam o jumatate din el era pe carosabil, o sageata verde pe smoala so­selei; apoi trecu pe deasupra lui, iar sarpele ajunse sub dubita. Îsi tinu rasuflarea si reduse viteza, privind în oglinda retrovizoare. Unde era sarpele ? Avusese oare timp sa traverseze drumul la timp? Nu, era imposibil, îl vazuse cum a disparut sub dubita si era sigura ca a auzit un zgomot înfundat, ca o bufnitura.

Opri la marginea soselei si se uita din nou în oglinda retrovizoare. Nici urma de sarpe. Se uita la volan si batu darabana pe el. Poate fusese prea rapid ca sa-l vada; serpii astia se misca cu o viteza ametitoare. Dar se uitase în urma aproape imediat si era un sarpe prea mare ca sa dispara asa, pur si simplu. Nu, sarpele e undeva în dubita, în zona motorului sau, poate, sub scau­nul ei. Auzise, la viata ei, astfel de întâmplari. Soferii se aleg cu serpi pe post de pasageri si nu prind de veste decât atunci când sarpele îi musca. Auzise de oameni care mor la volan în timp ce conduc, muscati de serpi care au fost prinsi între tevile si bielele de sub masina.

Mma Ramotswe simti o dorinta irezistibila sa iasa din dubita. Deschise portiera, la început so­vaitoare, apoi o împinse cât colo si sari în picioare, gâfâind, lânga vehicul. Exista un sarpe sub dubita alba, acum era sigura de asta; dar cum sa-l scoata de-acolo? Si de care o fi? Daca-i verde, cum îsi aminteste ea, înseamna ca, macar, nu poate fi un sarpe mamba. Evident, unii oa­meni pomenesc de serpi mamba verzi, exista, desigur, dar Mma Ramotswe stia ca nu au o arie foarte mare de raspândire si, evident, nu traiesc în Botswana. În marea lor majoritate sunt serpi de copaci si nu le plac arbustii spinosi rari. Mai mult ca sigur, e vorba de o cobra, îsi zise ea, deoarece era destul de mare si nu-si amintea nici un alt sarpe verde de dimensiunea aceea.

Mma Ramotswe ramase nemiscata. Nu era total exclus ca sarpele sa-i urmareasca miscarile si sa sara la ea daca se apropie prea tare; sau sa-si fi croit drum în cabina dubitei si sa se fi cuibarit deja sub scaunul ei. Se apleca si încerca sa priveasca sub dubita, dar nu putea sa se aplece îndeajuns fara sa se lase în mâini si în genunchi. Se temea ca daca o sa procedeze astfel si sarpele o sa se hotarasca sa atace chiar atunci, n-o sa se poata feri destul de repede. Se îndrepta de mijloc si gândul îi zbura la Hector. Uite, la asta sunt buni barbatii. Daca i-ar fi acceptat propunerea în urma cu multi ani, acum n-ar mai fi condus sin­gura pe drumul spre Mahalapye. Ar fi avut un barbat alaturi si el ar fi fost acela care s-ar fi bagat sub dubita sa goneasca sarpele din as­cunzis.

Drumul era pustiu, dar din când în când mai trecea câte o masina sau un camion, iar acum auzea o masina care se apropia dinspre Mahalapye. Masina încetini în dreptul ei, apoi opri. La volan era un barbat, iar pe scaunul pasa­gerului era un baiat.
 - Aveti vreo problema, Mma? o întreba el politicos. Ati ramas în pana?
Mma Ramotswe traversa soseaua si vorbi cu el pe fereastra deschisa. Ii povesti despre sarpe, iar el opri motorul si iesi din masina, sfatuindu-l pe baiat sa ramâna pe loc.
 - Se baga pe dedesubt, spuse el. Poate fi peri­culos. Ati facut bine ca ati oprit.
Omul se apropie de dubita cu prudenta. Apoi, aplecându-se pe usa deschisa a cabinei, apuca maneta de deblocare a capotei si trase de ea cu putere. Multumit ca reusise, se deplasa încetisor spre partea din fata a dubitei si începu sa deschida, precaut, capota. Mma Ramotswe se lua dupa el, aruncând o privire peste umarul lui, gata s-o stearga de-ndata ce ar fi zarit sarpele. Dintr-odata, barbatul îngheta.
 - Sa nu faceti nici o miscare brusca, o sfatui el cu glasul coborât. Iata-l. Priviti.
Mma Ramotswe arunca o privire în lacasul motorului. Timp de câteva momente nu distinse nimic anormal, dar apoi sarpele facu o miscare si-l vazu. Avusese dreptate, în jurul motorului era încolacita o cobra care-si legana capul ba la stânga, ba la dreapta, de parca bâjbâia dupa ceva.

Barbatul ramasese stana de piatra. Dupa câte­va clipe o atinse pe Mma Ramotswe pe antebrat.
 - Mergeti cu atentie spre portiera, îi spuse. Intrati în cabina si porniti motorul. OK?
Mma Ramotswe încuviinta din cap. Apoi, miscându-se cât de încet putu, se strecura pe scaunul soferului si întinse mâna spre cheia de contact.
Motorul porni imediat, ca de obicei. Dubita alba nu-i facuse probleme niciodata.
 - Apasati pedala de acceleratie, tipa barbatul. Ambalati motorul.
Mma Ramotswe se conforma, iar motorul for-nai gutural. Din fata veni un zgomot, o bufnitura, apoi barbatul îi facu semn sa-l opreasca. Mma Ramotswe facu întocmai si astepta sa i se spuna daca poate coborî.
 - Puteti sa va dati jos, o chema el. S-a zis cu cobra.
Mma Ramotswe coborî din cabina si se duse în fata dubitei. Se uita la motor si vazu cobra taiata-n doua, zacând nemiscata.
 - Se încolacise pe paletele ventilatorului, explica barbatul cu o mutra dezgustata. Neplacut mod de a muri, chiar si pentru un sarpe. Si totusi, s-ar fi putut strecura în cabina si v-ar fi muscat. Ei, asta a fost. Sunteti vie si nevatamata.
Mma Ramotswe îi multumi si pleca, lasând cobra la marginea drumului. Se dovedise a fî o calatorie plina de evenimente chiar daca nu se mai întâmpla nimic în urmatoarea jumatate de ora. Si nu s-a întâmplat.
 - Ei bine, spuse domnul Jameson Mopotswane, •avocatul din Mahalapye, lasându-se pe spate în biroul lui deloc impresionant, de lânga macelarie. Bietul meu client o sa întârzie putintel. N-am putut sa-i transmit mesajul decât cu putin timp în urma. Dar noi doi putem discuta detaliile înte­legerii pâna la sosirea lui.
Mma Ramotswe savura clipa. Se lasa pe spate în fotoliu si se uita în jur la camaruta saracacios mobilata.
 - Deci afacerile nu merg prea bine în vre­murile astea, remarca ea, adaugând: Cel putin pe-aici, în nord.
Jameson Mopotswane se zbârli.
 - Dar nu-i rau deloc, replica el. De fapt, sunt foarte ocupat. Ajung la birou la sapte si sunt ocupat pâna la sase seara.
 - În fiecare zi ? întreba Mma Ramotswe plina de candoare.
Jameson Mopotswane o sageta cu privirea.
 - Da, raspunse el. În fiecare zi, inclusiv sâm­betele. Câteodata si duminicile.
 - Trebuie ca aveti multe chestiuni de rezolvat, zise Mma Ramotswe.
Avocatul interpreta asta drept un pas recon-ciliator si zâmbi, dar Mma Ramotswe continua:
 - Da, multe de rezolvat, de sortat minciunile clientilor dumitale de rarele... rarele adevaruri.
Jameson Mopotswane îsi puse stiloul pe birou si se uita încruntat la ea. Cine era bagareata asta si cu ce drept vorbea asa despre clientii lui ? Daca asa voia ea sa-si joace cartile, atunci el va fi mai mult decât fericit sa nu ajunga la nici o întelegere amiabila. Se poate descurca cu onora­riile, chiar daca despagubirea clientului va fi mult întârziata daca se ajunge la tribunal.
 - Clientii mei nu mint, spuse el cu voce joasa. Nu mai mult ca altii, oricum. Si, daca-mi per­miteti, n-aveti nici un drept sa insinuati ca ar fi mincinosi.
Mma Ramotswe încreti o sprânceana.
 - Nu? îl provoca ea. Ei bine, hai sa-l luam, de exemplu, pe acest domn Moretsi. Câte degete are?
Jameson Mopotswane se uita la ea dispretuitor.
 - Nu-i frumos sa râdeti de cei neajutorati, zise el ironic. Stiti foarte bine ca are doar noua, sau noua si jumatate daca vreti sa despicati firul în patru.
- Foarte interesant, replica Mma Ramotswe. Si daca lucrurile stau asa, cum a fost cu putinta sa depuna o revendicare încununata de succes la Kalahari Accidente si Despagubiri, acum vreo trei ani, pentru pierderea unui deget într-un accident petrecut la o pompa de benzina? îmi puteti explica asta?
Avocatul înlemni.
 - Acum trei ani? întreba el cu voce stinsa. Un deget?
 - Da, raspunse Mma Ramotswe. A cerut patru mii - o coincidenta, îmi închipui - si s-au înteles pentru trei mii opt sute. Compania de asigurari mi-a furnizat numarul de înregistrare al cererii de despagubire, în caz ca vreti sa veri­ficati. Sunt foarte saritori când vine vorba de depistarea fraudelor de asigurari. Foarte saritori.

Jameson Mopotswane tacu mâlc si, dintr-o-data, lui Mma Ramotswe i se facu mila de el. Nu-i placeau avocatii, încercau si ei sa-si câstige existenta, ca toata lumea. Probabil fusese prea dura cu el. Cine stie, poate avea si el de întretinut niste parinti în vârsta.
 - Aratati-mi certificatul medical, îi ceru aproape cu blândete. As vrea sa-l vad.
Avocatul cauta un dosar pe birou si scoase certificatul.
 - Iata-l, spuse. Pare autentic.
Mma Ramotswe se uita la bucata de hârtie cu antet, apoi dadu din cap.
 - Iata, exclama ea. Exact cum mi-am închi­puit. Uitati-va la data de aici. A fost stearsa cu fluid corector, apoi a fost adaugata o alta data. Prietenului nostru i s-a amputat un deget odata. Nu-i total exclus sa fi fost în urma unui accident de munca. Dar, mai apoi, tot ceea ce a facut a fost sa ia o sticluta de fluid corector, sa schimbe data si pur si simplu sa aranjeze un nou accident.

Avocatul lua bucata de hârtie si o tinu la lumina. Nici macar nu era nevoie sa faca asta. Fluidul corector se vedea de la o posta.
 - Ma mir ca n-ati observat, zise Mma Ramotswe. Nu-i nevoie de-o expertiza judiciara sa constati falsul.
Chiar atunci, spre rusinea avocatului, sosi si Moretsi. Intra în birou si se îndrepta spre Mma Ramotswe sa-i strânga mâna. Ea se uita la mâna lui si-i vazu ciotul. Refuza sa dea mâna cu el.
 - Ia loc, îl invita Jameson Mopotswane cu raceala.
Moretsi paru surprins, dar se executa.
 - Deci dumneavoastra sunteti doamna care mi-a adus banii.
Avocatul i-o taie scurt:
 - N-a adus nici un ban. Doamna aceasta a venit tocmai de la Gaborone sa te întrebe de ce tot ceri despagubiri pentru degete amputate.

În timp ce avocatul vorbea, Mma Ramotswe urmari expresia lui Moretsi. Chiar daca n-ar fi avut dovada certificatului medical falsificat, expresia lui deceptionata ar fi convins-o. Oamenii cedeaza întotdeauna când sunt confruntati cu adevarul; putini, foarte putini au tupeul sa-si mentina afirmatiile mincinoase.
 - Tot cer despagubiri...? îngaima el.
 - Da, întari Mma Ramotswe. Din câte stiu eu, ai cerut despagubiri pentru trei degete ampu­tate. Si totusi, azi, daca ma uit la mâna ta vad ca doua au crescut la loc în mod miraculos! Ce minunat! Probabil ai descoperit un nou medica­ment care le permite degetelor sa creasca la loc dupa ce au fost taiate.
 - Trei? întreba, nedumerit, avocatul. Mma Ramotswe se uita la Moretsi.
 - Pai, enumera ea, a fost Kalahari Accidente. Apoi, a fost... Vrei sa-mi reîmprospatezi memo­ria? Mi-am notat pe undeva.
Moretsi se uita disperat la avocat, cersindu-i din ochi ajutorul, dar nu avu parte decât de mânia lui.
 - Asigurari Star, marturisi el cu voce stinsa.
 - Aha! exclama Mma Ramotswe. Mersi. Avocatul ridica certificatul medical si-l flutura pe sub nasul clientului.
 - Si te-ai asteptat sa ma pacalesti cu... cu falsul asta grosolan? Credeai c-o sa-ti mearga?

Moretsi amuti, la fel si Mma Ramotswe. Nu era surprinsa, bineînteles; barbatii astia erau teribil de alunecosi, chiar daca aveau si-o diploma de avocati.
 - Oricum, zise Jameson Mopotswane, s-a zis cu smecheriile tale. O sa fii acuzat de frauda, sper ca stii, si va trebui sa-ti gasesti pe altcineva sa te apere. N-o sa ai parte de serviciile mele, prietene, Moretsi se întoarse spre Mma Ramotswe, care-i înfrunta privirea.
 - De ce ai facut treaba asta ? se interesa ea. Spune-mi, cum de-ai crezut ca o sa-ti mearga?
Moretsi scoase o batista din buzunar si-si sufla nasul.
 - Îi am în grija pe parinti, se scuza el. Si am o sora bolnava de o boala care-i omoara pe multi în zilele noastre. Stiti la ce ma refer. Are copii, trebuie sa am grija de ei.
Mma Ramotswe se uita în ochii lui. Nu o data se bazase pe intuitia ei care-o avertiza daca o persoana e sincera sau nu. Stia ca Moretsi spune adevarul. Facu un calcul rapid. N-avea nici un sens sa-l trimita la închisoare. Ce-ar fi rezolvat cu asta? Nimic, doar ar fi adâncit suferinta altora - a parintilor si a bietei surori. Pricepea la ce se refera si avea toata întelegerea pentru el.
 - Foarte bine, spuse ea. N-o sa ma adresez politiei. Nici eu, nici clientul meu. În schimb, va trebui sa-mi promiti ca nu vor mai exista alte degete amputate. Întelegi?
Moretsi încuviinta dând rapid din cap.
 - Sunteti o crestina adevarata, spuse el. Dumnezeu o sa va primeasca la dreapta Lui în Rai.
 - Sper, spuse Mma Ramotswe. Dar, la nevoie, pot fî si o femeie foarte dura. Si, daca mai încerci vreo frauda cu companiile de asigurari, atunci o sa simti pe pielea ta cât de dura pot fi.
 - Desigur, spuse repede Moretsi. Desigur.
 - Vezi tu, spuse Mma Ramotswe aruncând o privire spre avocatul care era numai ochi si urechi, sunt unii oameni în tara asta, unii barbati care cred ca femeile sunt slabe si ca pot fi manipulate cum vor ei. Ei bine, eu nu sunt asa. Daca vrei sa stii, în dupa-amiaza asta, venind încoace, am ucis o cobra, una mare.
 - Ooo ?! exclama Jameson Mopotswane.
Cum?
 - Am taiat-o în doua, raspunse Mma Ramotswe. În doua bucati.


va urma