Din aventurile lui Luke Skywalker (25)

George Lucas

- Nu, nu încă, le spuse celorlalţi. Aşteaptă puţin, Luke. Vin imediat.
O voce subţire, artificială, se făcu auzită în difuzoare:

- Ţine-te tare, R2. Ţine-te tare.

În statul-major din templu, C-3PO îşi feri privirile cînd cîteva chipuri umane se întoarseră curioase spre el.
Pe cînd Luke se înălţă la mare distanţă de suprafaţa staţiei, un alt aparat X apăru lîngă el. Recunoscu nava lui Wedge şi începu, neliniştit, să-şi caute din priviri prietenul.

- Pornim la atac, Biggs,.. vino şi tu. Biggs, eşti tea­făr? Biggs!
Nici urmă de al treilea aparat.

- Wedge, îl vezi pe undeva?
În carlinga interceptorului ce zbura în apropiere, un cap acoperit de o cască de protecţie se clătină uşor.

- Nimic, îi răspunse Wedge prin radio. Mai aşteaptă puţin. O s-apară el.
Luke privi în jur îngrijorat, studie cîteva aparate de bord, apoi luă o hotărîre:

- Nu putem să aşteptăm; trebuie să pornim acum. Nu cred că a scăpat.

- Hei, băieţi, se auzi un glas vesel. Ce mai aşteptaţi? vru el să ştie.
Luke se răsuci brusc spre dreapta, chiar la timp pentru a vedea un alt interceptor depăşindu-l in viteză şi înce­tinind apoi uşor, în faţa sa.

- Să nu renunţaţi niciodată la bătrînul Biggs, îi aver­tiză acelaşi glas şi pilotul navei din faţă se întoarse spre ei, privindu-i.
În camera centrului de comandă al staţiei spaţiale de luptă un ofiţer obosit se îndrepta grăbit spre o siluetă ce studia marele ecran tactic şi-i agita prin faţă un teanc de statistici proaspăt imprimate.

- Domnule, am încheiat analiza planului lor de atac. Există un pericol. Doriţi să ne retragem sau să pregătim un plan de evacuare? Nava dumneavoastră este pregătită.
Sub privirea stupefiată a guvernatorului, ofiţerul se făcu mic.

- Evacuare! răcni Tarkin. În clipa triumfului? Sîntem pe punctul de a distruge ultimii supravieţuitori ai Alianţei, şi tu-mi vorbeşti despre evacuare? Cred că le acorzi mult prea multe şanse... Şi-acum, ieşi afară!
Copleşit de furia guvernatorului, ofiţerul se întoarse abătut şi părăsi încăperea.

- Pornim, spuse Luke şi se lansă în picaj spre su­prafaţa staţiei.
Wedge şi Biggs îl urmau îndeaproape.

- Să mergem - Luke, îi şopti în gînd vocea pe care o auzise nu demult.
Îşi ciocăni uşor casca aşa cum făcuse mai înainte şi privi în jur. Vocea venise parcă chiar din spatele lui. Dar acolo nu se afla nimic în afara metalului tăcut şi a instrumentelor de zbor. Nedumerit, Luke se concentra asupra comenzilor.

Atunci cînd suprafaţa staţiei spaţiale de luptă păru că se prăbuşeşte peste el, jeturile de energie ţîşniră din nou în întîmpinarea lor, trecînd şi de dala aceasta, inofensive, pe lîngă aripi. Dintr-o dată, Luke se pomeni că aparatul începe să tremure din nou din toate încheieturile, dar ştiu că nu focul apărării era de vină: cîteva ace indica­toare vitale pendulau din nou, intrînd în zona critică a scalei.

Se aplecă spre microfon.
- R2, elementele stabilizatoare au luat-o iar razna. Încearcă să le blochezi. Trebuie să am control deplin asupra aparatului.

Micul robot se deplasă să repare avaria, ignorînd coborîrea agitată, razele laser şi exploziile ce străluminau spaţiul din jur.
Zgîlţîite continuu de neobositele explozii ale proiecti­lelor apărării, cele trei nave coborîră în canion. Biggs şi Wedge rămaseră în urmă pentru a-l acoperi pe Luke, iar acesta întinse mîna să-şi coboare vizorul de urmărire a ţintei.

Pentru a doua oară, simţi acea tentaţie aparte de a nu apela la computerul balistic. Mîna i se mişca chiar mai încet, de parcă deciziile nervilor săi locomotori intraseră în conflict cu hotărîrile unui alt creier.

Cum era şi de aşteptat, tirul apărării încetă ca la co­mandă şi Luke se pomeni că străbate nestingherit canalul.
- Iar o luăm de la capăt, spuse Wedge în clipa în care detectă trei interceptoare TIE venind asupra lor.

Biggs şi Antilles începură să zboare încrucişat în spa­tele lui Luke, pentru a atrage tirul vînătorilor imperiali asupra lor şi, în acelaşi timp, a-i deruta. Unul dintre inamici ignoră aceste manevre şi continua să se apropie inexorabil de navele rebele.

Luke privi prin dispozitivul de ochire - apoi ridică încet mîna pentru a-l îndepărta. Cîntări îndelung în palmă instrumentul dezactivat, privindu-l ca hipnotizat. Apoi îl coborî brusc în faţa ochilor şi studie micul ecran pe care era afişată legătura instabilă dintre navă şi puţul de eva­cuare ce se apropia continuu.
- Grăbeşte-te Luke, îi strigă Biggs în timp ce-şi ră­sucea nava pentru a evita, în ultimul moment, o rafală intensă. De data asta se apropie prea repede. Nu putem să-i reţinem prea mult timp.

Cu o precizie neomenească, Darth Vader apăsă încă o dată pe comanda de foc. Un strigăt puternic şi disperat răsună din difuzoare, transformîndu-se apoi într-un ultim ţipăt agonic al metalului şi cărnii, căci nava lui Biggs devenise deja un mănunchi de fărîme strălucitoare ce cădeau ca o ploaie de foc pe fundul canionului.
Wedge auzi explozia în căşti şi se întoarse să privească îngrozit interceptoarele inamice ce-i urmăreau.

- L-am pierdut pe Biggs, urlă el în microfon.
Luke nu răspunse imediat. Îşi şterse furios ochii ce începuseră să-i lăcrimeze. Imaginea de pe ecranul de urmărire a ţintei i se tulburase.

- Sîntem doi meteoriţi care nu se vor opri niciodată, Biggs, şopti el cu glas răguşit.
Nava i se legănă uşor din cauza unei explozii apro­piate. Vorbi singurului însoţitor rămas, accentuînd caus­tic sfîrşitul fiecărei propoziţii.

- Apropie-te Wedge. Acolo, în spate, nu mai poţi face nimic. R2, încearcă să-mi măreşti puterea pe reflec­torii din spate.
Robotul se grăbi să îndeplinească ordinul în vreme ce Wedge se alătura navei lui Luke. Dar şi urmăritorii îşi sporiseră viteza.

- Liderul e al meu, le spuse Vader soldaţilor săi. Luaţi-l pe celălalt.
Luke zbura chiar în faţa lui Wedge, uşor spre stînga acestuia. Jeturi de energie venind dinspre interceptoarele imperiale începură să brăzdeze spaţiul, aproape de ei.  Amîndoi îşi încrucişau în mod repetat traiectoriile, străduindu-se să facă din navele lor nişte ţinte cît mai deru­tante cu putinţă.

Wedge se lupta cu comenzile de zbor cînd din panoul de bord izbucniră flame. Un ecran mic explodă, lăsînd în urmă doar resturi calcinate. Reuşi cumva să menţină con­trolul navei.

- Am o defecţiune gravă, Luke. Nu pot să rămîn cu tine.

- Bine. Wedge, retrage-te.
Antilles murmură un sincer "Îmi pare rău" şi ţîşni afară din canion.
Vader îşi concentră atenţia asupra singurei nave rămase în faţa lui şi trase.
Luke nu văzu expozia aproape ucigătoare ce se pro­duse chiar în spatele lui. Şi nici nu mai avu timp să examineze carcasa fumegîndă de metal contorsionat ce zăcea acum lîngă unul dintre motoare. Braţele micului robot atîrnau neputincioase.


Toate trei interceptoarele continuară să urmărească singurul aparat X rămas în canal. Le mai trebuiau doar cîteva secunde ca unul dintre ele să lovească cu o rafală nimicitoare nava ce sălta nebuneşte în faţa lor, cînd se pomeniră că mai erau doar doi urmăritori. Cel de-al treilea devenise un cilindru în flăcări şi se dezagrega în bucăţi, piese şi resturi care izbiră violent pereţii canionului.

Celălalt pilot a lui Vader privi în jur cuprins de panică, căutînd sursa atacului. Dar aceleaşi distorsiuni care bruiaseră detectoarele rebelilor aveau acum un efect similar asupra imperialilor.

Noua ameninţare deveni vizibilă numai în clipa în care un cargou eclipsă total îndepărtatul soare. Era un vas de transport corellian, mult mai mare decît orice interceptor şi plonja direct spre canion. Dar totuşi, nu se mişca întocmai ca un cargou.
Pilotul îşi spuse că orice ar fi fost acela care conducea vehiculul, era cu siguranţă, inconştient sau nebun. Trase violent de manşă în încercarea de a evita previzibila coliziune. Cargoul trecu chiar pe deasupra capului său, dar reuşind astfel să scape, imperialul alunecase prea mult într-o parte. O mică explozie se produse atunci cînd două dintre masivele aripi paralele ale aparatelor TIE se intersectară. Pilotul ţipă inutil în microfon, căci, din ricoşeu, interceptorul fu azvîrlit spre peretele apropiat. Dar nu mai apucă să-l atingă căci izbucni în flăcări înainte de contact.

Pe de altă parte, nava lui Darth Vader începu să se rotească neajutorată. Multiplele comenzi şi instrumente de zbor nu se lăsară impresionate de privirea disperată a Lordului Întunecat şi continuară să afişeze adevărul dureros,: micul aparat de zbor scăpase de sub control şi continua să se răsucească pe o traiectorie opusă celei imprimate nefericitului său însoţitor - în afară, spre nesfîrşitele întinderi ale spaţiului cosmic.

Poate că deşi puţin ţicnit, individul care pilota mane­vrabilul cargou nu era nici inconştient nici nebun, ci dimpotrivă. Îşi stăpînea cu măiestrie nava. Se înălţă mult deasupra canionului şi se roti pentru a zbura pro­tector deasupra lui Luke.

- Acum, că te-am scăpat de probleme, puştiule, auzi Luke vocea familiară a lui Solo, aruncă o dată în aer chestia asta ca să putem pleca cu toţii acasă.
Acest minidiscurs de îmbărbătare fu întărit de un muget ce nu putea proveni decît de la un anume per­sonaj mătăhălos - un wookie.

Luke privi în sus şi zîmbi. Dar asta doar pentru o clipă, căci se întoarse la vizorul de ochire. Simţi că ceva îi înţepa aproape fizic creierul.
- Luke... încrede-te în mine, îi cerea imperiosul gînd ce căpătase glas pentru a treia oară. Privi prin vizor.

Aşa cum făcuse şi înainte, apropie cercul care repre­zenta ţinta de cel de ochire - dar atunci ratase. Ezită, doar o secundă de data aceasta, apoi îndepărtă ecranul. Închise ochii şi murmură ceva ca pentru sine, ca şi cînd ar fi purtat o conversaţie interioară cu cineva nevăzut. Cu încrederea unui orb aflat în locuri cunoscute, Luke apăsă cu degetul mare cîteva comenzi, apoi atinse un anume buton. Imediat după aceea, o voce îngrijorată se revărsă în carligă, venind din difuzoarele deschise.

- Baza Unu spre Albastru Cinci, computerul tău balistic este decuplat. E ceva în neregulă?

- Nimic, murmură Luke foarte încet. Nimic.
Clipi şi deschise ochii. Adormise? Se uita în jur şi văzu că se află în afara canalului, ţîşnind spre spaţiul deschis. Încă o privire afară şi zări forma familiară a navei lui Solo, însoţindu-l. Panoul de bord indica lansarea ultimelor două torpile, deşi el nu-şi amintea să fi atins comanda de foc. Şi totuşi, o făcuse.

Difuzorul reveni la viaţă, transmiţînd emoţia unui mesaj:
- Ai reuşit! Ai reuşit! strigă întruna Wedge. Cred că au intrat în tunel.

- Bună lovitură, puştiule, îl complimentă Solo, care trebui să-şi ridice glasul pentru a acoperi hăulitul lui Chewbacca.

Bubuituri înăbuşite şi depărtate zguduiră nava lui Luke, ca un semn prevestind începutul sucesului. Şi atunci, asta însemna că lansase torpilele, nu-i aşa? în­cepu să-şi revină încetul cu încetul.

- Sînt bucuros... că aţi fost cu mine cînd s-a întîmplat. Şi acum hai să luăm ceva distanţă pînă cînd chestia din spate nu face bum. Sper că Wedge a văzut bine.

Mai multe aparate X şi Y, împreună cu un cargou ce părea jerpelit, accelerară şi, după ce se îndepărtară de staţia spaţială de luptă, porniră spre îndepărtatul glob al lui Yavin.

În spatele lor, fulgere mici de lumină palidă brăz­dară suprafaţa staţiei ce părea că se îndepărtează. Fără de veste, pe locul unde se aflase Steaua Morţii apăru o lumină cu mult mai strălucitoare decît uriaşul gazos sau soarele lui îndepărtat. Pentru cîteva secunde, eterna noapte deveni zi. Nimeni nu îndrăzni să se întoarcă şi să privească, căci nici cele mai complexe filtre cuplate la maximum n-ar fi reuşit să umbrească înspăimîntătoarea strălucire.

Pentru puţin timp, spaţiul fu umplut cu miliarde de microscopice fragmente metalice, împrăştiate pînă din­colo de navele în retragere, de energia dezlănţuită a micului soare artificial. Un asteroid enorm, rămăşiţă a acum distrusei staţii de luptă, urma să ardă încă multe zile după aceea, constituind în acel scurt interval de timp al istoriei cea mai impresionantă piatră funerară din acest colţ de univers.


O mulţime veselă de tehnicieni, mecanici şi alţi ocu­panţi ai cartierului general al Alianţei se îmbulzea zgomotos în jurul fiecărei nave de luptă care ateriza şi rula apoi spre hangarul templului. Unii dintre piloţii care supravieţuiseră îşi părăsiseră deja interceptoarele, pregătindu-se să-l întîmpine pe Luke.

De partea cealaltă a navei, se afla un grup mai puţin numeros şi mai rezervat. Din el făceau parte cîţiva teh­nicieni şi un robot umanoid înalt, care urmărea îngrijo­rat cum nişte oameni se căţărau în interceptorul pîrjolit şi ridicau din partea din spate o carcasă metalică arsă aproape în întregime.

- O, Doamne! R2? se lamentă C-3PO, aplecîndu-se peste robotul carbonizat. Mă auzi? Spune ceva...
Îşi întoarse privirea fixă spre un tehnician.

- Nu-i aşa că puteţi să-l reparaţi?

- Vom face tot ce ne stă în putinţă.
Bărbatul studie carcasa topită şi componentele interne care se bălăngăneau desprinse de la locul lor.

- A încasat-o rău de tot.

- Trebuie neapărat să-l reparaţi! Domnule, dacă vreunul dintre circuitele sau modulele mele vă sînt cu ceva de folos, le donez cu dragă inimă...
Se îndepărtară încetişor, ignorînd zgomotul şi agita­ţia care-i înconjura. Între roboţi şi fiinţele umane care-i reparau se stabilise un tip de relaţie cu totul speciale. Fiecare împărtăşea puţin din soarta celuilalt şi uneori bariera care despărţea omul de maşină îşi pierdea contu­rurile, mai mult decît ar fi mulţi dispuşi să admită.

Sufletul atmosferei de carnaval îl formau trei indivizi, care se luptau între ei să-i complimenteze pe ceilaiţi mai mult. Cînd se ajunse la felicitări prin bătăi prie­teneşti pe spate, Chewbacca cîştigă fără voia lui. Lumea rîdea, iar wookieul privea stînjenit cum aproape că-l turtise pe Luke în entuziasmul cu care se grăbise să-i ureze bun venit.

- Am ştiut că te vei întoarce! strigă Luke. Am ştiut eu! N-aş fi fost decît o mînă de ţărînă dacă n-ai fi in­tervenit aşa de prompt, Han!

Solo nu-şi pierdu cîtuşi de puţin infantuata siguranţă de sine.
- Oricum, n-aş fi putut să las un puşti de la ţară să atace staţia de unul singur. În afară de asta, începusem să-mi dau seama ce ar putea să urmeze şi mi-ar fi părut tare rău, Luke, să te las să-ţi asumi toate riscurile şt apoi să primeşti toată răsplata.

În timp ce rîdeau, o siluetă mlădioasă, cu veşmintele fluturînd pe ea, se îndreptă grăbită spre Luke într-o ma­nieră cît se poate de nesenatorială.
- Ai reuşit, Luke, ai reuşit! strigă Leia.

Căzu în braţele lui şi se lipi de el în timp ce o învîrtea. Apoi ea se îndreptă spre Solo şi repetă îmbrăţişarea. Cum era de aşteptat, corellianul nu răspunse cu aceeaşi emoţie.
Înfricoşat dintr-o dată de adulaţia mulţimii, Luke se întoarse cu spatele. Aruncă o privire mulţumită navei obosite, apoi, fără să-şi dea seama, ochii lui căutară în sus, dincolo de plafonul înalt de deasupra. Preţ de o clipă i se păru că distinge un oftat uşor de satisfacţie, o relaxare musculară pe care obişnuia cîndva s-o facă, în momentele de bucurie, un bătrîn nebun. Probabil fusese vîntul fierbinte care se strecura în templu venind dinspre jungla aburindă, dar Luke zîmbi oricum spre  ce crezuse o clipă că vede acolo, sus.

În vastul spaţiu al templului, care fusese transformat potrivit scopurilor Alianţei de tehnicienii ei, se aflau multe încăperi. Ruinele sălii tronului degajau un aer atît de pur şi erau de o frumuseţe clasică deosebită, încît cu toate că aveau nevoie disperată de spaţiu, arhitecţii lor renunţaseră să o mai modifice, curăţaseră lianele, ierburile junglei şi gunoiul, iar în rest, o lăsaseră aşa cum era.

Pentru prima dată după mii de ani, acea încăpere spaţioasă era plină. Sute de soldaţi rebeli şi de tehnicieni se adunaseră pe podeaua veche de piatră, toţi la un loc, pentru ultima oară, înainte de a se risipi fiecare spre alte garnizoane sau spre căminele îndepărtate. Pentru întîia data, şirurile masate de uniforme ca scoase din cutie şi armuri strălucitoare se întîlniseră toate laolaltă, ca pentru o paradă a forţelor reprezentative ale Alianţei.

Drapelele numeroaselor lumi ce acordaseră sprijin Alianţei fluturau în adierea curentului ce se formase înăuntru. În capătul îndepărtat al unui culoar lung şi descoperit, se afla o siluetă înveşmîntată într-un alb oficial, bătut cu pietre de cuarţ policromatic: însemnul rangului Leiei Organa.

Din capătul culoarului apărură cîteva siluete. Una, masivă şi grosolană, părea că ar fi vrut să fugă în cău­tarea unui adăpost, dar fu împinsă pe culoarul descoperit de tovarăşul său. Lui Luke, Han, Chewie şi 3PO le trebuiră cîteva minute ca să parcurgă distanţa pînă acolo.

Se opriră în faţa Prinţesei şi Luke îl recunoscu pe generalul Dodonna printre ceilalţi demnitari aşezaţi în apropiere. Într-un moment de acalmie îşi făcu apariţia, sclipitor şi familiar, R2-D2: se apropie şi, căutîndu-şi un loc lîngă C-3PO care-l privea absolut îngrozit, se alătură grupului.

Chewbacca se foia nervos, dînd semne că ar dori să fie în cu totul alt loc. Solo îl linişti, căci Leia se ridicase şi se apropie de ei. În acelaşi timp, drapele se înclinară la unison şi toţi cei adunaţi în imensul hol se întoarseră cu faţa spre tribună.
Prinţesa aşeză o medalie grea de aur în jurul gîtului lui Solo, apoi al lui Chewbacca - trebuind să se ridice pe vîrfuri ca să o facă - şi în sfîrşit, în jurul gîtului lui Luke. Apoi făcu un semn spre mulţime şi disciplina rigidă se topi, fiecărui bărbat, femeie sau robot permiţindu-i-se să-şi dea curs sentimentelor.

Aşa cum stătea legănat de strigătele de bucurie ale mulţimii, Luke îşi dădu seama că gîndurile nu-i zburau nici spre un viitor posibil în cadrul Alianţei, nici spre şansa unor călătorii aventuroase alături de Han Solo şi Chewbacca. Chiar dacă Solo prelinsese că aşa ceva nu s-ar putea întîmpla, el descoperi că întreaga atenţie îi era absorbită de figura radioasă a Prinţesei Organa.

Ea îi observă privirea intensă şi netulburată, dar de data aceasta nu făcu altceva decît să zîmbească.


FINAL