Aminteşte-ţi!

Mirela Câmpan

De ce-ţi pleci ochii-n jos, mereu tăcută

tot cercetând ceva de mult trecut?

De ce privirea-ţi zboară, abătută?

Ce taine te frământă,ce-ai pierdut?

De ce te uiţi în urmă mai tot timpul?

Pe cine-aştepţi, pe cine n-ai văzut?

Nu mai zâmbeşti...de ce? E-atât de simplu

E simplitatea-n care te-am ştiut.

Râdeai cândva, ochii năşteau rubine...

Unde te-ai dus, spre ce te-ai rătăcit?

Ce pot să spun sa reînvii în tine

Omul de ieri cu zâmbet împlinit?

Te văd, te-aud, te-ascult şi nu pot crede

Că tu eşti tu …cât de schimbată eşti!

Pari ruptă din alt timp, un gând te pierde

ce obligată pari să te priveşti!

întoarce-te în vremea ce ţi-e boală

de nu mai vrei sau nu mai ştii trăi

să cazi cumva cu soarta la-nvoială

şi vino înapoi când poţi zâmbi!

Nu-ţi ponegri prezentul fără vină

nu te îndepărta de viitor

ridică-ţi ochii limpezi, cu lumină

şi aminteşte-ţi : visele nu mor!

Caută-ţi cerul ce te-aşteptă-n seară

Să-i cânţi de dragoste, de zbor şi dor mocnit

Găseşte-ţi visul şi visează-l iară

nu-l zăvorî în lacrimi de argint!

argintul viu al lacrimilor triste

nu te ajută să trăieşti nicicum

mai dă-i o şansă clipei să existe

şi fii iar tu, cum nu te văd acum...