Ei sunt aici (3)

Timothy Good

BIROUL PENTRU RECLAMAREA INCIDENTELOR DE ZBOR

Ministerul Britanic al Apărării va fi printre ultimii, sunt sigur, care să recunoască deschis că spaţiul nostru aerian a fost tulburat de prezenţa unor aparate aeriene neidentificate, controlate inteligent. După cum am dezvăluit în Above Top Secret, Royal Air Force (RAF) s-a angajat într-o cercetare clandestină a fenomenului OZN de mulţi ani şi împreună cu Defence Intelligence Staff şi cu Directorate of Scientific and Technical Intclligence, investighează prin intermediul unei unităţi secrete chiriaşe, subordonate direct Biroului de reclamare a incidentelor de zbor (Flying Complaints Flight), având baza la proprietatea RAF, vila Rudloe M&nor, din Wiltshire. FCF este de fapt cartierul general al Provost & Security Services (P&SS). Ulterior am găsit o nouă sursă, ce mi-a furnizat detalii care mi-au confirmat acelaşi lucru, precum şi informaţii suplimentare relevante. Noul meu informator, fost investigator al P&SS, a aflat că anumite apariţii OZN sunt cercetate iniţial dc către Provost and Security Police Special Investigations (P&SPSI) ataşată pe lângă FCF la Rudloe Manor. Mi s-a dat de înţeles că unitatea este formată din subofiţeri antrenaţi pentru investigaţii speciale şi contrainformaţii.

Rapoartele sunt înaintate apoi la Director of Security şi la Provost Marshal (RAF) din Metropole Building, aflat în Northumberland Avenue, Londra şi apoi departamentului corespunzător din cadrul Ministerului Apărării - cel mai probabil serviciul DI55 din cadrul DIS. Interesant este faptul că în clădirea din Northumberland Avenue Gordon Creighton, care lucra acolo ca ofiţer de informaţii într-un departament oarecare a avut câteva ocazii să discute subiectul cu reprezentanţi ai CIA şi USAF. Americanii luaseră legătura cu omologii lor britanici din cadrul Ministerului Aerului (Air Ministry) pentru a cerceta împreună în secret fenomenul. Creighton a aflat că în perioada respectivă, (anii ’50), conducerea DS&TI a angajat la compartimentul tehnic o echipă de savanţi, fapt negat cu consecvenţă de Ministerul Apărării. Iar în 1957, Reynolds News a dezvăluit existenţa unei camere, 801, de la etajul nouă, unde erau strânse toate rapoartele şi analizele. Camera 801, se spunea, era strict secretă, nici o persoană neautorizată nu a putut vedea cum arată în interior.

Un fost ofiţer, carc a lucrat şi ca investigator principal la P&SS, mi-a confirmat că FCF se ocupa de rapoartele OZN şi că acestea erau transmise către biroul Provost Marshal şi apoi departamentului corespunzător din Ministerul Apărării.

Anterior instalării în Rudloe Manor, FCF acţiona, după câte mi s-a spus, într-un birou din sediul Guvernului, de pe Brmyard Avenue, în Acton, Londra. Un fost ofiţer de contrainformaţii (al cărui nume îmi este cunoscut) a dezvăluit informatorului meu că, deşi fusese verificat foarte strict, potrivit celui mai înalt grad de securitate, îi fusese interzis accesul în biroul respectiv pe toată perioada cât a lucrat acolo, între 1963 şi 1965.

„Aveam acces la orice dosar Strict Secret existent, mai puţin la cele referitoare la Low Flying deoarece, după cum am înţeles, erau legate de OZN-uri“, a declarat fostul ofiţer, adăugând că unitatea era mică, situată într-un birou bine zăvorât de la capătul culoarului. „Puteam intra oriunde, numai în acel departament, nu. Ţin minte că pe coridor era pusă o santinelă în uniformă de aviaţie, de care nu se putea trece. Puteam vedea dosarele secrete ale comandamentului PM, nu puteam pătrunde însă într-un loc unde se lucra cu OZN-uri...“

Rudloe Manor nu funcţiona ca staţie de urmărire 24 de ore pe zi, cum îmi spusese mai demult o altă sursă, în schimb cei însărcinaţi cu cercetările din cadrul Poliţiei RAF lucrau toată ziua la rapoartele OZN, la fel şi celelalte câteva unităţi P&SS din ţară.

„Din experienţa personală ca membru al RAF P&SS, precum şi din informaţiile obţinute de la cei doi informatori ai mei nu am nici cea mai mică umbră de îndoială că toate anchetele iniţiale în problema OZN erau întreprinse de investigatori P&SS încadraţi într-o mică unitate secretă din subordinea FCF, având baza la sediul P&SS, Rudloe Manor“, a concluzionat sursa mea.

„Cred că activitatea acestei instituţii este atât de secretă, încât nici băieţii care anchetează pentru P&SPSI sau pentru compartimente de informaţii ale RAF nu-şi dau seama foarte bine ce se întâmplă la FCF...“

Sursa mea de informaţii a continuat să dezvolte posibilele proceduri operaţionale în care sunt prelucrate rapoartele despre OZN:

1. Incidentul OZN este raportat direct către FCF.
2. Se deschide dosarul şi se începe investigarea.
3. Se trimite o înştiinţare la biroul PM, în Northumberland Avenue, însoţită de rapoarte exacte.
4. Biroul PM înaintează note şi copii ale documentului la DI55, care emite decizii, instrucţiuni etc., trimise înapoi, către PM, care la rândul său informează pe cei de la FCF. Astfel, nu există în mod normal un contact direct între DI55 si FCF, dar uneori, în cazurile foarte importante, comandamentele celor două unităţi ar putea lucra foarte bine împreună. De asemenea, Service Security (M15) ar putea fi implicat şi el, în anumite situaţii.
5. Orice s-ar întâmpla, DI55 trebuie să raporteze Serviciului de Securitate (M15), al cărui cartier general se allă în Curzon Street, Londra, care la rândul său va lua legătura cu primul ministru, în funcţie de natura anchetei.
6. Este foarte probabil, pe durata unei anchete OZN, grupurile partizulare de studiere a fenomenului OZN precum şi martorii, să fie supuşi unei operaţiuni de supraveghere oficială.

Bineînţeles, nimic din toate accstea nu demonstrează că Guvernul Majestăţii Sale ar avea legături cu extraterestri şi nici că fenomenul este de origine extraterestră. Se vede totuşi că guvernul tratează întreaga chestiune mult mai serios dccât am fost noi lăsaţi să credem şi că, împreună cu serviciile americane de informaţii, situează datele obţinute la un nivel mai înalt decât Strict Secret.

SECURITATEA NAŢIONALĂ ÎN PERICOL

In Above Top Secret am sugerat posibilitatea ca guvernul Marii Britanii să fie în legătură cu câteva organizaţii americane preocupate de studierea fenomenului OZN, printre care şi National Security Agency (NSA) şi DIA.
Cu prima, comunicarea se face prin intermediul Centrului de Comunicaţii Guvernamental (GCHQ), iar cu cea de-a doua prin filiala de legătură a DIA din cadrul Ministerului Apărării (DIALL). Dovada implicării DIALL mi-a fost oferită de cercetătorul Nicholas Redfern, care în 1990 a primit la sediul Ministerului Apărării (MA) din Whitehall un material de la DIA, via DIALL, după cum se putea citi
cu uşurinţă pe plic.

Nicholas Redfern mi-a furnizat dc asemenea şi câteva rapoarte RAF, scoase recent la lumină, datând tocmai de prin anii,’50. Multe dintre ele fuseseră înaintate conducerii DS&TI (serviciul tehnic). O notă din 1953, aflată la sediul Sectorului sudic de exemplu, menţionează:
S-a stabilit, ca pe viitor, observarea unor fenomene aeriene de către personalul RAF să fie imediat raportată în scris comandantului unităţii. Raportul va fi trimis direct la MA (DDI (Tech)) şi câte o copie a acestuia la comandantul formaţiei şi la comandament... Este esenţial ca informaţia respectivă să fie examinată de MA şi difuzarea ei să fie controlată în mod oficial... Personalul va fi avertizat să nu dea nici o informaţie despre fenomenele observate altcuiva decât persoanelor oficiale, în afară de cazul când a fost autorizat acest lucru.

In perioada când cerceta pentru RAF incidentul Topeliffe, petrecut în septembrie 195217, Redfern a fost înştiinţat de Arhiva de Stat (Public Record Office) că era posibil ca anumite documente de la Departamentul pentru Informaţii Ştiinţifice al MA să nu poată deveni accesibile cercetării înainte de 1991. „Datorită naturii acestor dosare, multora li se va prelungi regimul secret şi vor rămâne sub lacăt cincizeci, şaptezeci şi cinci sau o sută de ani.“

In trecut, am citat un număr de incidente în care au fost implicaţi martori civili. Aceştia au fost abordaţi de anchetatorii guvernamentali, cerându-li-se să nu dea publicităţii relatările lor. Un purtător de cuvânt al MA, cu care am avut o discuţie pe această temă, a negat responsabilitatea ministerului pentru aceste vizite. Cu toate acestea, primesc în continuare informaţii din surse atât militare, cât şi civile, indicând că astfel de cereri au fost într-adevăr făcute.

In 2 decembrie 1982, puţin după ora 5.30 dimineaţa, Elizabeth Merritt mergea cu maşina către birou, în Bury St. Edmunds. Venea de acasă, din Honington, Suffolk, când a fost surprinsă de o apariţie neobişnuită.

„Abia trecusem de Tronston, mă apropiam de intersecţia de lângă hanul The Bull. Erau trei raze albe de lumină strălucitoare îndreptate în jos“, mi-a povestit ea. „Nu se afla nici o formă în spatele luminilor: păreau dispuse în triunghi, dar nu chiar simetrie. Nu-mi venea să cred, aşa că am oprit maşina, am închis radioul şi am deschis portiera. Nu se auzea nimic. Am crezut că visez şi am pornit mai departe. Am deschis din nou radiou). În intersecţie am făcut dreapta. De acolo drumul e drept. Iar drăcia asta m-a urmărit tot timpul, puteam vedea luminile acelea strălucitoare deplasându-se, prin oglinda retrovizoare.

Inima îmi bătea puternic. Era atât de real. Recunosc că n-am fost prea vitează, tremuram de-a binelea. În cazuri extreme însă, îmi păstrez sângele recc. Apoi chestia asta a virat brusc spre dreapta şi luminile au dispărut. Mi-am spus că trebuie să fi existat doar în imaginaţia mea: nu-i o navă spaţială, nu-i nimic ciudat. Aşa că am condus mai departe. Am ajuns la birou puţin cam nervoasă, dar n-am spus nimănui nimic.“

Intorcându-se acasă la prânz, d-na Mcrritt l-a rugat pe soţul ei, care lucra la baza RAF Honington din apropiere, să verifice la bază dacă în perioada respectivă a existat vreun licopter care a făcut manevre în acea zonă. I-a povestit apoi soţului ce văzuse. „A telefonat la staţia de control al traficului aerian. Au vrut să ştie de ce îl interesa, iar el le-a explicat că eu crezusem că văd mişcându-se un elieopter. N-au spus nici da, nici nu.“

La scurt timp, un ofiţer de informaţii de la bază i-a telefonat d-nei Mcrritt, solicitându-i amănunte precise despre cele văzute. „Ştiu ce am văzut şi sunt sigură că n-am visat“, i-a replicat ea, „şi de aceea l-am pus pe soţul meu să-mi confirme că nu au fost clicoptere. Acestea sunt singurele aparate de zbor care ar avea lumini atât de puternice, în stare să lumineze astfel solul.“

Locotenentul de aviaţie n-a făcut nici un comentariu, dar a telefonat din nou mai târziu, în cursul aceleiaşi zile. „Mi-a cerut să povestesc totul încă o dată,“ a spus d-na Mcrritt. Cum eu am o memorie vizuală foarte bună, am reluat declaraţia cuvânt cu cuvânt. Acum, aş vrea să nu relataţi presei despre asta. I-am răspuns: nu mă interesează presa, dar îmi puteţi confirma că n-am visat? N-am primit niciodată răspuns.“

Săptămâna următoare, luni dimineaţă, pe 6 decembrie, Al Mcrritt se afla la unitate când a fost recepţionat un mesaj interesant pe sistemul Tannoy. „Ordinul spunea că dacă cineva ar fi văzut pe cer ceva neobişnuit, trebuia să anunţe imediat ofiţerul de informaţii şi să nu comunice nimănui altcuiva date despre acest lucru,“ mi-a spus dl. Mcrritt, adăugând că, după părerea sa, ordinul se referea direct la cele văzute de soţia sa şi la interogatoriile care au urmat.

Intr-o scrisoare din 1989 adresată lui Andrew Mitchell, membru al Parlamentului britanic, cu privire la o anchetă asupra unui alegător din Nottingham, Bob Needham, de către Michael Nuebert, parlamentar, sub-secretar dc stat la MA, se spuneau următoarele:

...singurul interes ai Ministerului Apărării în aceste probleme este de a stabili dacă apariţiile OZN conţin sau nu o ameninţare-pentru siguranţa şi apărarea Marii Britanii, folosind rezultatele expertizei militare şi analizând informaţiile existente. Dacă se decide că aceste fapte nu constituie o ameninţare, şi în mod normal nu este cazul, nu se mai încearcă ulterior investigarea şi identificarea fenomenului.

Mai mult chiar, sunt sigur că realizezi că noi nu avem resursele să iniţiem studii de profunzime şi că nu am putea justifica folosirea fondurilor Apărării pentru cercetări ştiinţifice decât dacă ar fi fost identificată o ameninţare clară a securităţii Marii Britanii...

Ministerul Apărării nu deţine nici o informaţie pozitivă care să sugereze că pe planetă s-ar fi prăbuşit sau ar fi aterizat o navă extraterestră şi nici nu avem cunoştinţă de o comunicare, sub orice formă, cu extraterestri...

Faptul că în mod normal securitatea Marii Britanii nu este ameninţată presupune că astfel dc ameninţări au existat totuşi cu adevărat. Cât despre lipsa de fonduri pentru iniţierea unor cercetări aprofundate, eu aflasem cu totul altccva. De la cineva din mediul universitar, implicat în cercetarea secretă desfăşurată de MA, am aflat că în 1978, de exemplu, an cu o intensă activitate OZN, au fost alocate nu mai puţin de 11 milioane de lire.

Aceeaşi sursă mi-a confirmat că cercetarea secretă întreprinsă de RAF a stabilit originea extraterestră a OZN-urilor, mai mult chiar, a sugerat că naşterea omenirii este cumva legată de aceşti vizitatori. Din păcate nu sunt în măsură să dezvolt aceste afirmaţii decât în termeni nesiguri. Sute de oameni din toată lumea - iar eu am discutat cu mulţi dintre ei - pretind că au realizat efectiv o comunicare cu fiinţe extraterestre, iar tema legăturilor genetice cu umanitatea revine destul dc des.

Trebuie totuşi să găsesc dovezi convingătoare că nave străine de Pământ s-au prăbuşit în Marea Britanic, cu toate că în 1958 dr. Olavo Fontes a fost informat de surse ale serviciilor de informaţii ale marinei din Brazilia că un astfel de accident a avut într-adevăr loc. Nu s-au dat amănunte. Există însă dovezi ample că prăbuşiri şi recuperări ale acestor nave s-au petrecut în alte ţări, mai ales în Statele Unite, după cum vom vedea în capitolele următoare.

O „TRANZACŢIE"?

John Lear este singurul pilot care deţine toate tipurile de autorizaţii de zbor emise de Federal Aviation Administration (FAA) şi nu numai că a pilotat peste 160 de tipuri de aparate dc zbor, în mai mult de 50 de ţări, dar a şi îndeplinit mai multe misiuni de zbor pentru CIA, în întreaga lume. Interesul pentru OZN-uri i-a fost stârnit la începutul anului 1987, în urma unei conversaţii cu personalul USAF care asistase la aterizarea unui OZN în afara bazelor USAF/RAF din Woodbridge, Bcntwaters, Anglia, în decembrie 1980.

Sprijinindu-se pe rezultatele unei anchete personale, în care informaţiile obţinute din mai multe surse independente au fost combinate cu materialele publicate, Lear crede că în perioada 1969-71 un grup guvernamental secret din Statele Unite a făcut o tranzacţie cu o specie de extraterestri numiţi Entităţi Biologice Extraterestre sau - EBE, cum li s-a spus în controversatul document rezumativ, Majestic-12, pregătit în 1952 chipurilc pentru preşedintele ales Eisenhower.

După cum se bănuieşte, tranzacţia stipula ca în schimbul tehnologici pc carc o vor furniza străinii, guvernul american era de acord să ignore răpirile de persoane şi să suprime informaţiile referitoare la mutilările dc animale. Răpirile se pare că erau făcute în scopul dc a supraveghea dezvoltarea civilizaţiei noastre, în vreme ce mutilările - vizând extragerea unor enzime sau secreţii hormonale – se spunea că erau esenţiale pentru supravieţuirea extraterestrilor.


va urma