Misiune dificila. Jurnal (47)

C.V.R. Schuyler

Washingtonul aprobă poziţia adoptată în legătură cu arestarea angajaţilor români ai Reprezentanţei Militare a Statelor Unite şi a Misiunii Statelor Unite

Dl Berry şi cu mine am primit, amândoi, telegrame de la Washington prin care poziţia mea privitoare la problema arestărilor de angajaţi ai misiunilor noastre de către guvernul român este pe deplin aprobată. Dl Berry a primit instrucţiuni să adreseze imediat un protest vehement guvernului român împotriva unor astfel de gesturi „scandaloase". La rândul meu, mi-am înnoit protestele către generalul Susaikov şi i-am trimis o copie după scrisoarea dlui Berry adresată guvernului român. Nu mă aştept la vreo reacţie din partea lui Susaikov, întrucât, la întrevederea de zilele trecute, a lăsat să se înţeleagă că nu poate fi de acord ca României, în calitatea de naţiune suverană, să-i fie limitată autoritatea asupra cetăţenilor români. Cu toate acestea, din atitudinea sa am înţeles că nu avea de gând să facă caz de acest lucru, prin urmare am încă speranţe că întreaga problemă se va putea rezolva în mod satisfăcător. Până în momentul de faţă, însă, angajatul nostru, Stănescu, nu a fost eliberat.

Un comunist prieten, având o poziţie înaltă în Ministerul de Interne, i-a spus dlui Hullick zilele trecute, că aceste arestări nu aveau absolut nimic de-a face cu aşa-zisa mişcare de rezistenţă din România, ci mai degrabă au fost rezultatul ordinelor directe primite de la NKVD, ca ei să depună toate eforturile pentru a obţine informaţii care ar putea fi folosite pentru a implica Misiunea noastră în orice fel de activitate incorectă. D-lui Hullick i s-a spus în continuare că, timp de o lună şi mai bine, s-au furat documente din dosarele noastre, au fost fotocopiate, apoi returnate, şi că aceste documente ofereau suficiente dovezi pentru a incrimina întreaga mea Reprezentanţă. Deşi s-ar putea să existe o sămânţă de adevăr în aceste informaţii, sunt sigur că ele sunt mult exagerate. Sunt convins că nici unul dintre ofiţerii sau soldaţii mei nu poate fi compromis. Cu toate că este posibil ca anumite documente lipsite de importanţă, care au trebuit încredinţate unor funcţionari şi translatori români în vederea traducerii, să fi fost luate din Misiunea mea, sunt sigur că dosarele noastre cu telegrame şi rapoarte MIS, nu au fost violate şi că orice documente s-ar fi putut obţine, nu se pot dovedi incriminante. De fapt, nu există nici un document întocmit de această Misiune, nici măcar propriile mele documente, care să poată servi drept bază pentru acuzaţia de comportament incorect. Pe de altă parte, dacă Rusia intenţionează să strângă acuzaţii împotriva noastră, îi va fi foarte uşor să fabrice dovezi care să susţină asemenea acuzaţii. Am fost martori de multe ori, în trecut, la asemenea procedee, cel mai recent caz fiind cel fabricat împotriva lui Reuben Markham, corespondentul ziarului „Christian Science Monitor".

Nota de protest a americanilor şi britanicilor nu este publicată în ziarele româneşti

Nota de protest înmânată guvernului român de către reprezentanţii britanici şi americani la 27 mai nu a fost publicată în presa locală. Deşi nu am reuşit să obţinem dovezi ale unei cenzuri exercitate direct, suntem siguri că textul notei a fost retras din toate ziarele, sub un pretext sau altul.

In acest sens dl Frank O’Brien, corespondentul de la Associated Press în România mi-a spus zilele trecute că are impresia că toate relatările sale din ultimele patru sau cinci zile au fost reţinute, întrucât nu a primit nici un răspuns la telegrama prin care solicita confirmări. In consecinţă, m-am supus cererii sale de a transmite mai multe din telegramele sale la Washington prin sistemul nostru militar de comunicaţie, sugerând ca ele să fie înaintate agenţiei AP, New York, pentru a verifica dacă, pe linie comercială, s-au primit sau nu informaţii similare. Generalul Susaikov m-a informat în repetate rânduri că nu se exercită nici un fel de cenzură a Comisiei Aliate de Control asupra corespondenţilor aliaţi; totuşi, este posibil ca, instigaţi de către sovietici, cenzorii români sau chiar Societatea de Telegrafie să reţină aceste telegrame.

Continuă impasul în privinţa arestării angajaţilor civili

Situaţia delicată provocată de încercările guvernului român de a aresta angajaţii noştri civili se menţine în impas. Acum două zile, am primit instrucţiuni de la Departamentul de Stat ca, în cazul în care s-ar încerca arestarea prin forţă a angajaţilor aflaţi sub protecţia mea, să-mi limitez reacţiile la o rezistenţă pasivă şi să nu recurg la o intervenţie armată efectivă. Iată încă un indiciu că nu trebuie, în momentul de faţă, sub nici un motiv, să facem din România o problemă importantă.


In acest sens. dl Berry a avut de curând o interesantă discuţie neoficială cu ministrul de Externe, dl Tătărescu. Esenţa afirmaţiilor dlui Tătărescu a fost următoarea:
„Ceea ce am de spus trebuie privit drept un gest prietenesc şi absolut neoficial. Dacă mă citaţi public, voi nega, desigur, lot ce am spus. Dvs şi guvernul dvs trebuie să înţelegeţi că aici, în România, aveţi de-a face cu un guvern în întregime dominat de patru miniştri comunişti. Aceşti oameni nu sunt normali. Minţile lor au fost pervertite atât de anii de instruire la Moscova, cât şi de anii numeroşi petrecuţi în închisori. Ei consideră că toţi cei care nu sunt comunişti complotează împotriva lor. Bodnăraş, care cu Siguranţa lui este răspunzător de aceste arestări, este ferm convins că în România există o mişcare subversivă larg răspândită, având ca ţel răsturnarea guvernului de îndată ce trupele ruseşti vor părăsi ţara. El mai este convins şi că această mişcare este susţinută cu bani de americani şi că se bucură de sprijinul tacit al guvernului american. Deţine deja anumite informaţii care, unui om normal, nu i s-ar părea probabil incriminatoare, dar care lui îi confirmă cu totul convingerile. Astfel, angajata care a fost arestată, este nepoata dlui Olteanu, cunoscut lider al acestei mişcări. Fata şi-a întreţinut mătuşa pe durata fugii unchiului său în munţi şi, din când în când, i-a scris scrisori unchiului său despre chestiuni familiale. Pentru Bodnăraş, este o dovadă că ea a jucat rolul de om de legătură cu Misiunea voastră şi că, în realitate, a transmis fonduri de la americani pentru susţinerea acestei mişcări subversive; mai mult, că, în scrisorile către unchiul său, a transmis mesaje importante de la guvernul american. Cât priveşte Misiunea militară, Bodnăraş deţine într-adevăr un document semnat de un ofiţer american, în care se prezintă în detaliu organizarea Statului Major al mişcării subversive, cu numele şi funcţiile ocupate de către diverşi conducători. Eforturile energice depuse de Misiunea militară pentru a împiedica arestarea dlui Manicatide şi cele trei încercări distincte făcute de dl Hullick de a-1 vedea personal pe Bodnăraş, imediat după arestarea drei Olteanu, sunt noi dovezi că Misiunile voastre sunt profund implicate şi că dvs faceţi tot posibilul pentru a evita ca el să afle detaliile. Eu fac tot ce pot ca să-l conving pe Bodnăraş de absurditatea adâncirii în continuare a prăpăstiei dintre guvernele noastre în această chestiune şi cred că, până săptămâna viitoare, voi intra în posesia tuturor dosarelor şi voi putea discuta cu dvs în mod oficial, caz în care vom putea ajunge probabil la o înţelegere. Totuşi, nu vă pot promite nimic, deoarece nu am puterea de a-1 împiedica pe Bodnăraş să ia noi măsuri dacă el le consideră oportune. Prin urmare, trebuie să vă previn să fiţi în continuare în gardă.

„In ce mă priveşte, bazându-mă pe îndelungata mea experienţă ca ministru de Interne şi în alte funcţii, consider că voi, americanii, aţi făcut doar două greşeli, care nici măcar nu sunt grave. în primul rând, sunteţi de vină pentru neglijarea sistemului de securitate, ceea ce a permis ca documente incriminatoare să cadă în mâinile noastre. Eu, personal ştiu că toate guvernele, inclusiv cel rus şi al nostru, încearcă tot timpul să obţină informaţii de la diverse alte naţiuni şi cred că şi ofiţerii voştri nu fac decât asta. Cu toate acestea, după cum i-am explicat şi lui Bodnăraş, acesta este, în oarecare măsură, un semn incriminator. Cea de-a doua greşeală a dvs a fost abordarea afacerii Manicatide, în care aţi permis ofiţerilor dvs, care răspundeau de Manicatide, să se pună în postura de a ajunge la o dispută în care au fost implicate atât prestigiul guvernului dvs. cât şi cel al guvernului meu. Pe lângă aceste două puncte, nu cred să mai aveţi vreo vină. Sper să pot discuta aceasta mai în amănunt cu dvs săptămâna viitoare."

Desigur, tot ce spune Tătărescu poate fi adevărat. Pe de altă parte, el a fost prins de atâtea ori cu minciuna, încât nu-i putem acorda prea mult credit. Am discutat problema cu dl Berry şi suntem amândoi de acord că cel mai bun lucru este să nu facem nimic şi să aşteptăm,pur şi simplu, noi evoluţii. Sunt încă sigur că, dacă guvernul român deţine documente într-adevăr incriminatoare, acestea sunt de fapt fabricate şi nu scoase chiar din dosarele Misiunii noastre aşa cum se pretinde.


Am discutat acelaşi subiect cu generalul Susaikov la şedinţa noastră din Comisia Aliată de Control de ieri şi i-am spus, neoficial, că nu i-ar folosi cu siguranţă nimănui să facem din aceasta o chestiune de importanţă majoră în momentul de faţă şi că aş fi bucuros să lămuresc problema cu orice oficialitate competentă din guvernul român. Susaikov a repetat vechiul refren că, bineînţeles, întrucât acţionasem pe propria mea răspundere, fără a-1 consulta, el nu putea lua nici o măsură directă în această afacere. Mi-a amintit că, zilele trecute, îmi înmânase doar o cerere de predare a lui Manicatide — din partea ministrului de Externe —, dar că nu-mi recomandase să-l şi predau. Mi-a spus, însă, că este de părere că o întrevedere cu ministrul de Interne ar putea fi uşor fixată în prezenţa lui şi că, dacă voi formula anumite întrebări pe care aş vrea să le discut cu ministrul de Interne, el va încerca să stabilească o astfel de întâlnire. Am fost de acord să pregătesc acest set de întrebări, dar numai cu acceptul ca, la o asemenea întâlnire, să nu încercăm să ne justificăm fiecare în parte punctele de vedere, ci mai degrabă, recunoscând imediat că există diferenţe de vederi, să discutăm cum putem aplana lucrurile în cazul de faţă, fără a face o problemă majoră din aceste divergenţe.

Vizita generalului-maior Robertson din Comisia Aliată de Control din Bulgaria

Acum două săptămâni, generalul-maior Robertson, care i-a luat locul generalului Crane în Bulgaria, ne-a făcut o vizită însoţit de dna Robertson, de cei doi adjutanţi ai săi cu soţiile lor şi de alţi câţiva ofiţeri. Le-am arătat Bucureştii, i-am dus la Snagov pentru o noapte, la Predeal două zile şi la Sinaia la un prânz cu Regele şi Regina. Toţi au fost încântaţi la culme de primire şi au plecat după trei zile cu sentimentul că au petrecut minunat. Generalul Robertson pare să fie un ofiţer execelent, care a înţeles rapid adevărata situaţie din Bulgaria. El mi-a sugerat că avea impresia că generalul Crane lăsase lucrurile să-i scape rău de sub control şi că nu fusese foarte activ nici în strângerea de informaţii, nici în a a-şi impune punctul de vedere în discuţiile cu ruşii. în această ultimă privinţă, totuşi, generalul Robertson crede acum că lucrurile au ajuns atât de departe, încât este inutil să ne mai aşteptăm la cooperare din partea Aliaţilor noştri. El crede, la fel ca mine, că Comisiile Aliate de Control din aceste ţări balcanice funcţionează după ordine stricte primite de la Moscova şi că de acum înainte ar trebui să presupunem că nu vom primi nici o informaţie valoroasă de la omologii noştri ruşi . Prin urmare, generalul Robertson intenţionează să-şi petreacă mare parte din timp călătorind prin şi în afara Bulgariei şi-şi consacră atenţia strângerii de informaţii. El spune chiar că s-a lipsit în mare măsură de farsa participării la şedinţele Comisiei Aliate de Control. Din când în când, dacă are vreo problemă serioasă care ar trebui consemnată, se duce la generalul rus. In afară de aceasta, ei nu se întâlnesc deloc.

Intâlnire cu generalul Susaikov, 21 iunie 1946

Intâlnirea mea de ieri cu generalul Susaikov a fost prima într-un interval de mai multe săptămâni. A fost cea mai puţin productivă întâlnire pe care am avut-o de foarte mult timp. I-am cerut lui Susaikov să recomande guvernului român să ne pună la dispoziţie o copie oficială a dosarului proceselor Antonescu, dar Susaikov mi-a răspuns că nu o poate face. Mi-a spus că guvernul său nu avea nevoie de o astfel de copie şi, prin urmare, nu putea cere una pentru americani. Mi-a spus că, dacă avem nevoie de o astfel de copie, ar trebui să o solicităm pe căi diplomatice.

L-am întrebat de Susaikov ce se întâmplă cu proprietăţile austriece (aflând cu câteva zile în urmă de la dl Oeriu, că ruşii le tratează drept proprietăţi germane şi că le preiau). Susaikov a răspuns sec că, în conformitate cu instrucţiunile primite de la guvernul său, nu putea discuta această problemă. Când i-am arătat că eram îndreptăţit să ştiu ce face Comisia Aliată de Control, el mi-a răspuns că, bineînţeles că ştiu ce face Comisia, şi anume duce la îndeplinire acordul de la Potsdam şi că orice proprietate germană este preluată. I-am spus că această informaţie este absolut nesatisfăcătoare şi că nu mi-a oferit suficiente detalii, dar el a lăsat-o moartă. I-am pus lui Susaikov problema atitudinii ostile a ziarului Armatei Roşii „Graiul nou“, care a publicat o serie de articole anti-americane, în ultimele săptămâni. îi scrisesem lui Susaikov trei scrisori pe această temă, dar el nu avusese nici o reacţie, în afara de afirmaţia că „Graiul nou“, fiind o publicaţie a Armatei Roşii, ieşea de sub jurisdicţia sa, aceasta în ciuda faptului că ziarul este tipărit în româneşte şi se vinde pe străzile oraşelor româneşti. La întrevederea noastră, am arătat că, tocmai pentru că este un organ oficial al Armatei Roşii, poziţia sa trebuie considerată ca fiind cea a Armatei Roşii, şi chiar a înaltului Comandament Sovietic din România. Am afirmat că nu am — în situaţia dată — altă alegere decât să consider această atitudine ca fiind ostilă faţă de America şi, mai mult, să trag concluzia că înaltul Comandament Sovietic se foloseşte de acest mijloc pentru a informa poporul român de ostilitatea sa faţă de America. Susaikov mi-a spus atunci că primise deja asigurări de la înaltul Comandament că ziarul va fi mai atent în comentariile sale şi că nu va mai ataca guvernul american, ci se va limita la a critica inamicii tuturor Naţiunilor Unite. El a mai adăugat că anumite traduceri pe care i le trimisesem păreau mai ostile decât articolele originale înseşi. Deşi nu consider că acest răspuns este satisfăcător, cred totuşi că, cel puţin un timp, am reuşit să moderăm tonul în general ostil al ziarului „Graiul nou“ .

Toată întrevederea, însă, a fost o dovadă a minimei atenţii acordate de către ruşi poziţiei guvernelor britanic şi american faţă de problemele româneşti sau faţă de drepturile conaţionalilor noştri aflaţi în România. Am ajuns acum la concluzia fermă că, în ceea ce priveşte Comisia Aliată de Control, ar fi de preferat — pentru prestigiul american — să închidem prăvălia imediat. Totuşi, din punct de vedere informativ, se pare că facem încă o treabă utilă aici, în România. Mai mult, presupun că, în mijlocul Conferinţei de la Paris, n-ar fi o idee prea bună să facem modificări în statu quo-ul de aici. De aceea, pentru moment cel puţin, îmi voi păstra opiniile pentru mine.

Spaima de război

Se pare că România nu este singura ţară în care stafia rusească a războiului îşi iţeşte capul. Acum câteva săptămâni, Departamentul de Război a expediat tuturor Comisiilor Aliate de Control o copie a telegramei de la G-2 USFET, în care se arăta că ruşii încep să-şi întărească forţele în Germania şi Austria, posibil în vederea unei acţiuni agresive în viitorul apropiat. Departamentul de Război a solicitat o evaluare, iar eu am răspuns că, deşi în România era evidentă o activitate militară de amploare, forţele aflate pe teritoriul ţării nu crescuseră şi nu existau, aici, dovezi ale unor intenţii agresive.

Duminica trecută, seara, am primit o altă telegramă urgentă de la Departamentul de Război, de data aceasta arătând că ambii ataşaţi militari din Norvegia şi Iugoslavia raportaseră că au primit informaţii referitoare la atacuri ruseşti, anterior plănuite, prin Austria spre Germania şi Franţa, prin Bulgaria spre Grecia şi prin Iugoslavia spre Triest. Din nou telegrama solicita o evaluare. Eram la Snagov când mi-a parvenit telegrama şi mi-am convocat imediat ofiţerii de bază la Misiune, întocmind un răspuns, până pe la orele 3,00 ale dimineţii. Din nou, nu am decoperit aici nici un indiciu al unui proiectat atac apropiat. Am raportat o mare creştere în forţa aeriană a Armatei Roşii pe întreg teritoriul ţării şi alte activităţi sugerând o pregătire activă a grupului de unităţi de întărire. Nu crescuseră însă rechiziţionările de rezerve, nici nu se stocaseră masiv proviziile în ţară şi nici nu existase o mişcare masivă de trupe care să nu poată fi explicată prin programul normal de desfăşurare periodică, despre care ştim că se află în curs. în urmă cu o zi sau două, am primit de la Departamentul de Război o telegramă lungă, în care era din nou analizată întreaga situaţie şi se enunţa concluzia că, deşi presupusele atacuri ale ruşilor rămân posibile, există puţine indicii că în realitate se preconizează asemenea atacuri.

Intreaga afacere, însă, dovedeşte nevoia de informaţii corecte din această parte a lumii şi importanţa pe care această Misiune o poate avea pentru Departamentul de Război, dacă ne concentrăm în continuare asupra tuturor chestiunilor informative.


va urma